ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4183/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2000 reclamanta R.A.D.E.T. a chemat în judecată pârâta S.C. F. S.A., solicitând ca în baza sentinței civile ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 5.103.028.814 lei majorări de întârziere pentru nedecontarea la termen a agentului termic apă caldă și căldură în perioada ianuarie 1997 – noiembrie 1998, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 4717 din 6 septembrie 2000 a respins acțiunea ca neîntemeiată motivat de faptul că în raport de dispozițiile art. 1169 C. civ. cererea de chemare în judecată nu a fost probată.

Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt apreciind că nu au fost probate pretențiile atâta timp au fost anexate acțiunii calculul penalităților de întârziere, procesele verbale de compensare, confirmările pârâtei. Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 1061 din 28 iunie 2001 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința civilă atacată și a admis în parte acțiunea obligând pârâta la plata sumei de 3.111.421.908 lei și 83.638.828 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere și concluziile raportului de expertiză și a stabilit că în baza contractului comercial nr. 2/1996 reclamanta a furnizat pârâtei agent termic, iar pentru perioada ianuarie 1997 – noiembrie 1998 contravaloarea facturilor emise de furnizor au fost achitate prin compensarea în totalitate.

Cum o parte din procesele verbale de compensare nu prezentau ștampila și numărul de intrare R.A.D.E.T. fiind înregistrate cu întârziere, s-a luat în considerație concluziile prezentate în a doua variantă a raportului de expertiză, cu precizările efectuate la răspunsul la obiecțiuni. Împotriva soluției instanței de apel au declarat recurs ambele părți. Criticile reclamantei fac referire la dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. considerând că în mod eronat s-a luat în considerație varianta a II-a a expertizei, întrucât în mod greșit s-a considerat că procesul verbal de compensare nu are ștampilă și număr de intrare întrucât pe un proces verbal de compensare apare scrisul și semnăturile tuturor participanților la compensare, acestea neconstituind viciu de formă așa cum s-a reținut.

Pârâta invocând dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susține că în mod eronat a fost obligată la plata penalităților de întârziere întrucât contractul nu a fost semnat de reprezentanții societății, iar pe de altă parte avea posibilitatea sistării furnizării agentului termic. Recursurile sunt nefondate. Susținerile privind viciile de formă nu au constituit argumentul principal al instanței de apel în aprecierea pertinenței variantei a II a expertizei, ci modul în care s-a procedat la calculul penalităților de întârziere. Astfel s-a reținut că procesul verbal de compensare nr. 1415 din 28 mai 1999 în valoare de 2.200.000 lei și nr. 1077 din 8 august 1998 în valoare de 48.412.187 lei nu prezentau numărul de intrare RADET, fiind înregistrate cu întârziere la 7 iunie 1999 față de 28 mai 1999 și 10 martie 2001 față de 18 august 1998 situație în care s-a luat în considerație calculul penalităților efectuat de expertiză.

Este de necontestat că pentru stabilirea reală a situației de fapt instanța este suverană în aprecierea probatoriilor care sunt analizate în ansamblul lor, făcându-se conexiunile necesare pentru stabilirea adevărului. Cu privire la recursul pârâtei, așa cum rezultă din înscrisurile anexate de intimata reclamantă contractul nr. 2/1996 care a stat la baza pretențiilor formulate a fost semnat de reprezentanții societății purtând și sigiliul acesteia. De altfel pe parcursul soluționării cauzei pârâta – recurentă nu a contestat convenția intervenită confirmând relația contractuală cu recurenta – intimată. În ce privește posibilitatea de reziliere a contractului în caz de neachitare la termenul scadent al facturilor de energie termică, prin întreruperea furnizării acesteia, art. 7 alin. (3) din contract folosind sintagma „poate” lasă la aprecierea acestuia, constituind o facultate și nu o obligație pentru furnizor.

Față de cele arătate, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta R.A.D.E.T. București împotriva deciziei nr. 1061 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A. București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.