ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 390/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.A.D.E.T. București a chemat în judecată pârâta SC N.F.S.SA București, pentru a fi obligată la 11.164.796 lei, din care 5.582.398 lei, reprezentând consum energie termică neachitată, 5.582.398 lei majorări de întârziere la facturile neachitate în termen și 968.183 lei cu titlu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, se arată că a furnizat pârâtei energie termică în perioada februarie 1997 – februarie 1998 și a emis facturile respective, iar aceasta nu le-a achitat. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 5959 din 9 octombrie 2000, a admis acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 920 din 8 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinței tribunalului. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Temeiul pretențiilor reclamantei îl constituie contractul nr. 60 din 29 ianuarie 1991, încheiat între reclamantă și pârâtă. Prin art. 7 din contract s-a prevăzut că neachitarea sumelor datorate, inclusiv a majorărilor, în termen de 40 zile atrage suspendarea executării contractului, însă, pârâta nu-și poate invoca propria culpă atunci când refuză plata facturilor de energie termică. Pe de altă parte, pârâta nereziliind contractul, acesta și-a produs efectele în continuare, fiind încheiat pe durată nedeterminată.

Faptul că pârâta a părăsit spațiul la data de 28 februarie 1997, potrivit procesului-verbal existent, nu poate fi reținut în condițiile în care contractul a rămas în ființă, iar procesul-verbal nu este opozabil reclamantei. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esență, următoarele: Condiția suspensivă, inserată la art. 7 alin. (2) din contract, produce efecte înaintea celei rezolutorie, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a solicitat rezilierea contractului. Contractul fiind suspendat nu mai produce efecte juridice. Reclamanta nu a facturat sumele pretinse către pârâtă, ci față de proprietara spațiului, iar, pe cale de consecință, nu se poate invoca culpa pârâtei, constând în refuzul plății.

În lipsa facturilor pârâta nu putea efectua plata. Potrivit art. 12 lit. e) din contract, reclamanta este în culpă, întrucât avea obligația să întrerupă livrarea energiei termice în cazul în care pârâta refuza nemotivat achitarea contravalorii energiei termice furnizate. Or, reclamanta nu a făcut nici un demers în acest sens. Greșit instanța de apel nu a ținut seama de procesul-verbal de predare–primire a spațiului, deoarece, prin părăsirea spațiului, contractul de închiriere este reziliat, iar cheltuielile aferente cad în sarcina proprietarului acelui spațiu. Prin admiterea acțiunii s-a încuviințat efectuarea unei plăți nedatorate. Recursul este nefondat.

Prevederile art. 7 alin. (2) din contractul de livrare a energiei termice pentru încălzire și prepararea apei calde menajere nr. 60 din 29 ianuarie 1991, potrivit cărora neachitarea sumelor datorate, inclusiv a majorărilor, în termen de 40 zile, atrage suspendarea executării contractului, reprezintă o clauză în favoarea reclamantei, care îi dă dreptul să o aplice. În măsura în care apreciază că nu este cazul să o aplice, executarea contractului nu se suspendă. Prin urmare, această clauză nefiind în favoarea pârâtei nu o poate invoca. De aceeași natură este și clauza contractuală de la art. 12 lit. e) din contract, care, fiind în beneficiul furnizorului, îi dă dreptul să întrerupă livrarea energiei termice în cazul în care consumatorul refuză nemotivat achitarea contravalorii energiei termice furnizate.

Că este așa, rezultă și din faptul că pârâta nu-și poate invoca propria culpă, respectiv, să invoce neachitarea facturilor de energie termică pentru suspendarea executării contractului. În schimb, pârâta, deși avea dreptul să rezilieze contractul, cu un preaviz de 15 zile, nu a făcut-o și, cum contractul s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată, acesta a rămas valabil în continuare. Procesul-verbal de predare-primire din 28 februarie 1997, prin care pârâta a predat spațiul din București, sector 1, către SC M.E.T. SA București nu este opozabil reclamantei, întrucât societatea care a primit spațiul este terț față de contractul nr. 60/1991 dintre R.A.D.E.T. și SC S.I.M. SA. Predarea spațiului către SC M.E.T.

SA nu a condus la rezilierea contractului și datorită faptului că, prin contract, s-a prevăzut că rezilierea se face cu un preaviz al părții interesate. Ca atare, contractul nr. 60/1991 își produce efecte și pârâta rămâne obligată pentru livrarea energiei termice. De altfel, reclamanta a emis facturile în perioada februarie 1997 – februarie 1998, pentru care a solicitat plata pe numele pârâtei, ceea ce demonstrează că pârâta nu a reziliat contractul și nu a anunțat reclamanta că a predat spațiul. Așa zisele facturi ale reclamantei către SC M.E.T. SA, precum și facturile de plată emise de societatea respectivă sunt anterioare perioadei în litigiu, întrucât privesc anul 1996 și, în consecință, sunt irelevante în cauză.

Față de cele arătate, Curtea, reținând că decizia instanței de apel este temeinică și legală și, deci, nu sunt îndeplinite condițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat pârâta, SC S.I.M. SA București, împotriva deciziei nr. 920 din 08 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2003.