ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3201/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava, la 4 octombrie 2000, reclamanta SC C.N. SA Suceava, a chemat în judecată pârâta SC R. SRL Iași, solicitând obligarea acesteia la 1.530.056.838 lei, reprezentând diferența la suma minim garantată, prin contractul de asociere în participațiune, pentru perioada 1 octombrie 1997 – 30 septembrie 2000 și la 1.062.671.394 lei. Prin sentința nr. 49, pronunțată la 18 ianuarie 2001, în dosarul nr. 9023/2000, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele pretinse, plus 50.602.282 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, între părți, a fost încheiat un contract de asociere în participațiune, prin care reclamanta punea la dispoziția pârâtei suprafața de 1.304,7 mp – spațiu comercial în incinta depozitului, în schimbul dreptului reclamantei de a participa la profitul realizat din exploatarea standurilor comerciale, în cotă de 50% din profitul net, dar nu mai puțin de 4.887 dolari S.U.A. lunar, transformarea în lei făcându-se la cursul de referință B.N.R. al primei zile a lunii următoare celei pentru care se face plata. Ulterior, în aceleași condiții, reclamanta a pus la dispoziția pârâtei încă 1.570,34 mp din același depozit, pârâta ocupând în total, 2.875,04 mp, iar expertiza efectuată în cauză, a confirmat valoarea pretențiilor reclamantei, instanța apreciind că, în realitate, contractul intitulat de „asociere în participațiune” este un contract de închiriere.

Împotriva sentinței, ambele părți au declarat apel. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 12, pronunțată la 28 martie 2002, a admis apelurile declarate de reclamantă și pârâtă, a schimbat sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 134.018.548 lei, cu titlul de diferență profit net, 231.798.060 lei penalități de întârziere pentru perioada octombrie 1997 - septembrie 2000 și 17.011.332 lei cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, între părți, s-a încheiat un contract de asociere în participațiune, nu de închiriere, așa cum greșit a apreciat prima instanță, iar sumele datorate de pârâtă trebuiau stabilite în raport cu prevederile art. 1 lit. a) și b) și art. 5 din contractul părților.

Împotriva acestei decizii, societatea reclamantă a declarat recurs. În motivarea recursului se susține, în esență, că reținerea instanței de apel nu este în concordanță cu textul contractului, voința părților în momentul contractării și probele administrate în apel. Intimata, prin întâmpinare, a invocat nulitatea recursului, arătând că cererea nu cuprinde motivele de casare, așa cum se prevede imperativ în art. 303 pct. 3 C. proc. civ., iar pe fond, recursul este neîntemeiat. Din examinarea motivelor invocate de recurentă, se constată că acestea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 10 din același cod, texte de lege invocate, de altfel, de apărătorul recurentei-reclamante cu ocazia susținerii recursului.

Examinând recursul declarat în raport cu motivele și textele de lege invocate, se constată că nu este fondat. Recurenta susține că instanța de apel a reținut greșit că părțile au avut în vedere venitul minim garantat de 50% pentru întreg spațiul, dar nu mai puțin de 4.887 dolari S.U.A. pe lună, deoarece asupra fondului cauzei operează trei decizii pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, care au stabilit că obligația de plată a pârâtei este de 10.769 dolari S.U.A. lunar, din care 4.887 dolari S.U.A. pe lună pentru suprafața de 1.307,4 mp și 5.882 dolari S.U.A. lunar pentru suprafața de 1.570 mp ocupate ulterior.

Mai susține recurenta că decizia instanței de apel a interpretat restrictiv obligația minimă lunară de plată a pârâtei, reducând-o la textul art. 1 lit. a) și b) din contract, în timp ce, prin art. 5 alin. (3) din contract, i-a mai fost pusă la dispoziție o suprafață de 1.500 mp, astfel încât nu se poate susține că aportul la asociere al recurentei-reclamante a crescut, iar obligația de plată a pârâtei a rămas la jumătate, ca un act de gratuitate. Deciziile invocate de recurenta-reclamantă, ale căror copii au fost depuse la dosarul cauzei, nu sunt de natură să conducă la invocarea autorității lucrului judecat, deoarece, în speță, nu sunt întrunite dispozițiile art. 1201 C. civ., privind identitatea de obiect, cauză și părți, ci tratează alte aspecte ale raporturilor dintre acestea.

Instanța de apel a dat o interpretare corectă prevederilor art. 1 lit. b) și art. 5 alin. (3) din Contractul de asociere, în condițiile în care aceste prevederi contractuale prevăd expres că extinderea spațiului închiriat se face în aceleași condiții prevăzute de contractul părților, fără să se prevadă modificarea profitului minim garantat de 4.887 dolari S.U.A. lunar. În aceste împrejurări, recursul declarat de reclamantă urmează să fie respins, iar potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă urmează să fie obligată să plătească intimatei pârâte suma de 35.000.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta, SC C.N. SA Suceava, împotriva deciziei nr. 12 din 28 martie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 35.000.000 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2003.