ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3201/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava, la 4

octombrie 2000, reclamanta SC C.N. SA Suceava, a chemat în judecată pârâta SC

R. SRL Iași, solicitând obligarea acesteia la 1.530.056.838 lei, reprezentând diferența

la suma minim garantată, prin contractul de asociere în participațiune, pentru

perioada 1 octombrie 1997 – 30 septembrie 2000 și la 1.062.671.394 lei.

Prin sentința nr. 49, pronunțată la 18

ianuarie 2001, în dosarul nr. 9023/2000, Tribunalul Suceava, secția comercială

și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a obligat pârâta să

plătească reclamantei sumele pretinse, plus 50.602.282 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, între părți, a fost încheiat un contract de asociere în participațiune,

prin care reclamanta punea la dispoziția pârâtei suprafața de 1.304,7 mp –

spațiu comercial în incinta depozitului, în schimbul dreptului reclamantei de a

participa la profitul realizat din exploatarea standurilor comerciale, în cotă

de 50% din profitul net, dar nu mai puțin de 4.887 dolari S.U.A. lunar, transformarea

în lei făcându-se la cursul de referință B.N.R. al primei zile a lunii

următoare celei pentru care se face plata.

Ulterior, în aceleași condiții, reclamanta

a pus la dispoziția pârâtei încă 1.570,34 mp din același depozit, pârâta ocupând

în total, 2.875,04 mp, iar expertiza efectuată în cauză, a confirmat valoarea pretențiilor

reclamantei, instanța apreciind că, în realitate, contractul intitulat de

„asociere în participațiune” este un contract de închiriere.

Împotriva sentinței, ambele părți au

declarat apel.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 12, pronunțată la 28 martie

2002, a admis apelurile declarate de reclamantă și pârâtă, a schimbat sentința atacată,

în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 134.018.548 lei,

cu titlul de diferență profit net, 231.798.060 lei penalități de întârziere

pentru perioada octombrie 1997 - septembrie 2000 și 17.011.332 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că, între părți, s-a încheiat un contract de asociere în participațiune,

nu de închiriere, așa cum greșit a apreciat prima instanță, iar sumele datorate

de pârâtă trebuiau stabilite în raport cu prevederile art. 1 lit. a) și b) și art.

5 din contractul părților.

Împotriva acestei decizii,

societatea reclamantă a declarat recurs.

În motivarea recursului se susține,

în esență, că reținerea instanței de apel nu este în concordanță cu textul contractului,

voința părților în momentul contractării și probele administrate în apel.

Intimata, prin întâmpinare, a invocat

nulitatea recursului, arătând că cererea nu cuprinde motivele de casare, așa

cum se prevede imperativ în art. 303 pct. 3 C. proc. civ., iar pe fond,

recursul este neîntemeiat.

Din examinarea motivelor invocate de

recurentă, se constată că acestea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 și 10 din același cod, texte de

lege invocate, de altfel, de apărătorul recurentei-reclamante cu ocazia

susținerii recursului.

Examinând recursul declarat în

raport cu motivele și textele de lege invocate, se constată că nu este fondat.

Recurenta susține că instanța de

apel a reținut greșit că părțile au avut în vedere venitul minim garantat de 50%

pentru întreg spațiul, dar nu mai puțin de 4.887 dolari S.U.A. pe lună, deoarece

asupra fondului cauzei operează trei decizii pronunțate de Curtea Supremă de

Justiție, care au stabilit că obligația de plată a pârâtei este de 10.769

dolari S.U.A. lunar, din care 4.887 dolari S.U.A. pe lună pentru suprafața de

1.307,4 mp și 5.882 dolari S.U.A. lunar pentru suprafața de 1.570 mp ocupate ulterior.

Mai susține recurenta că decizia instanței

de apel a interpretat restrictiv obligația minimă lunară de plată a pârâtei, reducând-o

la textul art. 1 lit. a) și b) din contract, în timp ce, prin art. 5 alin. (3) din

contract, i-a mai fost pusă la dispoziție o suprafață de 1.500 mp, astfel încât

nu se poate susține că aportul la asociere al recurentei-reclamante a crescut,

iar obligația de plată a pârâtei a rămas la jumătate, ca un act de gratuitate.

Deciziile invocate de recurenta-reclamantă,

ale căror copii au fost depuse la dosarul cauzei, nu sunt de natură să conducă

la invocarea autorității lucrului judecat, deoarece, în speță, nu sunt întrunite

dispozițiile art. 1201 C. civ., privind identitatea de obiect, cauză și părți,

ci tratează alte aspecte ale raporturilor dintre acestea.

Instanța de apel a dat o

interpretare corectă prevederilor art. 1 lit. b) și art. 5 alin. (3) din Contractul

de asociere, în condițiile în care aceste prevederi contractuale prevăd expres

că extinderea spațiului închiriat se face în aceleași condiții prevăzute de

contractul părților, fără să se prevadă modificarea profitului minim garantat

de 4.887 dolari S.U.A. lunar.

În aceste împrejurări, recursul

declarat de reclamantă urmează să fie respins, iar potrivit dispozițiilor art. 274

C. proc. civ., recurenta-reclamantă urmează să fie obligată să plătească

intimatei pârâte suma de 35.000.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta,

SC C.N. SA Suceava, împotriva deciziei nr. 12 din 28 martie 2002 a Curții de

Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de

35.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 26 iunie 2003.