ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2066/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.5556 din 9 aprilie 2001 a Judecătoriei Timișoara. La apelul nominal s-a prezentat avocat V.N.S.reprezentându-l pe intimatul pârât M.Ș., lipsind intimata-reclamantă B.E.. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public solicită, în temeiul art.312 coroborat cu art.313 C.proc.civ., admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Judecătoria Timișoara. Avocat V.N.S. solicită admiterea recursului în anulare așa cum a fost formulat. CURTEA, Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.5556/9.04.2001 Judecătoria Timișoara a admis acțiunea principală formulată de reclamanta B.E.

împotriva lui M.Ș., cu domiciliul necunoscut și a fost obligat pârâtul să predea reclamantei bunurile mobile specificate în dispozitivul sentinței sau c/valoarea lor de 35.500.000 lei și cheltuieli judiciare de 5.796.000 lei. Hotărârea a devenit definitivă și executorie prin neexercitarea căilor de atac la 13.V.2001. În contra acestei sentințe, în temeiul art.330 pct.2 din C.proc.civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție susținând că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii și totodată că era vădit netemeinică. Astfel, s-a învederat că deși din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.517/17.06.1999 depus la dosar rezultă că pârâtul M.Ș.

domicilia în Suedia – Orebro, Varbega, 201-11, iar copiile pașapoartelor român și suedez ale acestuia cu data de expirare de 3.08.2003, respectiv 17.02.2007, atestau că la data litigiului pârâtul se afla la domiciliul din străinătate, instanța l-a citat pe acesta la reședința din Timișoara, prin afișare la ușa instanței și prin publicitate contrar dispozițiilor art.87 și art.95 C.proc.civ.. Tot astfel și comunicarea hotărârii s-a făcut nelegal prin afișare la ușa instanței și nu la domiciliul pârâtului din Suedia, sau cel puțin la reședința indicată de reclamantă. Datorită acestui procedeu M.Ș. nu a putut să-și facă apărările întrucât nu a avut cunoștință de proces și totodată a fost prejudiciat întrucât reclamanta a pus în executaree silită hotărârea iar pentru debitul de 43.121.000 lei, pârâtului i-a fost vândut la licitație publică imobilul din Timișoara, Calea Aradului nr.69.

S-au mai invocat și alte motive privind netemeinicia hotărârii în sensul că reclamanta nu a probat existența tuturor bunurilor mobile revendicate și nu s-a procedat la evaluarea bunurilor pretinse, instanța preluînd integral valorile indicate de reclamantă prin acțiune. De asemenea, s-a învederat că în cauză nu erau incidente dispozițiile art.225 C.proc.civ.. întrucât neprezentarea pârâtului la interogator nu-i era imputabilă din moment ce nu fusese legal citat. S-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Recursul în anulare este întemeiat. Din dosar a rezultat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.517/17.06.1999 reclamanta B.E.

a înstrăinat pârâtului M.Ș. ap.nr.2 situat în Timișoara Calea Aradului nr.69, jud.Timiș, așa cum a fost individualizat în act imobil înscris în C.F nr.18917 Timișoara cu nr.top 29554/II și C.F. colectiv nr.18915 Timișoara de sub B 6-7, cu prețul de 100.000.000 lei. Din cuprinsul înscrisului rezultă fără echivoc că pârâtul cumpărător domicilia în Suedia-Orebro, Varbega 202-11. Conform clauzelor contractului pârâtul urma să intre în stăpânirea imobilului pe data autentificării actului, iar a anexelor la 1.IX.1999 (f.6 dos. nr.148/2001). Prin acțiune, reclamanta a pretins că în contractul de vânzare-cumpărare s-a prevăzut ca dată a predării imobilului ziua de 1.04.1999 și că pârâtul nerespectînd acest termen a pătruns în locuință anterior împlinirii lui, a schimbat încuietorile și astfel i-a sechestrat bunurile existente în locuință.

Prin urmare a cerut predarea lor sau a contravalorii respectivelor bunuri. În acțiune reclamanta a indicat domiciliul pârâtului ca fiind la adresa imobilului înstrăinat. Or, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare menționat, domiciliul pârâtului era în Suedia. La termenul din 12.03.2001, ignorând acest aspect instanța a pus în vedere reclamantei să procedeze la citarea pârâtului prin publicitate (f.29 dosar nr.148/2001) contrar dispozițiilor art.87 și 90 C.proc. civ.. Mai mult dispozițiile art.95 C.proc.civ.. aplicate de instanță vizând citarea prin publicitate se referă exclusiv la situația în care reclamantul învederează că nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, deși a depus toate diligențele, ceea ce însă nu era cazul în speță, în dosar aflându-se chiar adresa de domiciliu a pârâtului.

Astfel fiind, instanța a soluționat pricina cu lipsă de procedură față de pârât care practic nu a fost citat și prin acest procedeu s-au înfrînt dispozițiile art.85 C.proc.civ.., iar pârâtul a fost lipsit de dreptul de apărare. Pe cale de consecință și în raport de prevederile art.105 alin.2 C.proc.civ.., hotărârea criticată apare nelegală și se impune a fi desființată. Cu ocazia rejudecării pricinii când pârâtul urmează a fi citat la domiciliul său din Suedia, instanța de trimitere va examina și celelalte motive invocate prin recursul în anulare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.5556 din 9 aprilie 2001 a Judecătoriei Timișoara pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 21 mai 2003.