ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2066/2003

S-a luat în examinare recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.5556 din 9 aprilie 2001 a

Judecătoriei Timișoara.

La

apelul nominal s-a prezentat avocat V.N.S.reprezentându-l pe intimatul pârât

M.Ș., lipsind intimata-reclamantă  B.E..

Procedura

completă.

Reprezentanta

Ministerului Public solicită, în temeiul art.312 coroborat cu art.313

C.proc.civ., admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și

trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Judecătoria Timișoara.

Avocat V.N.S. solicită admiterea

recursului în anulare așa cum a fost formulat.

CURTEA,

Asupra

recursului în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr.5556/9.04.2001 Judecătoria Timișoara a admis

acțiunea principală formulată de reclamanta

B.E. împotriva lui M.Ș., cu domiciliul necunoscut și a fost obligat pârâtul să

predea reclamantei bunurile mobile specificate în dispozitivul sentinței sau

c/valoarea lor de 35.500.000 lei și cheltuieli judiciare de 5.796.000 lei.

Hotărârea

a devenit definitivă și executorie prin neexercitarea căilor de atac la

13.V.2001.

În

contra acestei sentințe, în temeiul art.330 pct.2 din C.proc.civ. a declarat

recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție susținând că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii și

totodată că era vădit netemeinică.

Astfel,

s-a învederat că deși din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr.517/17.06.1999 depus la dosar rezultă că pârâtul M.Ș. domicilia în Suedia –

Orebro, Varbega, 201-11, iar copiile pașapoartelor român și suedez ale acestuia

cu data de expirare de 3.08.2003,  respectiv 17.02.2007, atestau că la data

litigiului pârâtul se afla la domiciliul din străinătate, instanța l-a citat pe

acesta la reședința din Timișoara, prin afișare la ușa instanței și prin

publicitate contrar dispozițiilor art.87 și art.95 C.proc.civ..

Tot

astfel și comunicarea hotărârii s-a făcut nelegal prin afișare la ușa instanței

și nu la domiciliul pârâtului din Suedia, sau cel puțin la reședința indicată

de reclamantă.

Datorită

acestui procedeu M.Ș. nu a putut să-și facă apărările întrucât nu a avut

cunoștință de proces și totodată a fost prejudiciat întrucât reclamanta a pus

în executaree silită hotărârea iar pentru debitul de 43.121.000 lei, pârâtului

i-a fost vândut la licitație publică imobilul din Timișoara, Calea  Aradului

nr.69.

S-au

mai invocat și alte motive privind netemeinicia hotărârii în sensul că

reclamanta nu a probat existența tuturor bunurilor mobile revendicate și nu s-a

procedat la evaluarea bunurilor pretinse, instanța preluînd integral valorile

indicate de reclamantă prin acțiune.

De

asemenea, s-a învederat că în cauză nu erau incidente dispozițiile art.225

C.proc.civ.. întrucât neprezentarea pârâtului la interogator nu-i era

imputabilă din moment ce nu fusese legal citat.

S-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea sentinței

atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Recursul

în anulare este întemeiat.

Din

dosar a rezultat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr.517/17.06.1999 reclamanta B.E. a înstrăinat pârâtului M.Ș. ap.nr.2 situat în

Timișoara Calea Aradului nr.69, jud.Timiș, așa cum a fost individualizat în act

imobil înscris în C.F nr.18917 Timișoara cu nr.top 29554/II și C.F. colectiv

nr.18915 Timișoara de sub B 6-7, cu prețul de 100.000.000 lei.

Din

cuprinsul înscrisului rezultă fără echivoc că pârâtul cumpărător domicilia în

Suedia-Orebro, Varbega 202-11.

Conform

clauzelor contractului pârâtul urma să intre în stăpânirea imobilului pe data

autentificării actului, iar a anexelor la 1.IX.1999 (f.6 dos. nr.148/2001).

Prin

acțiune, reclamanta a pretins că în contractul de vânzare-cumpărare s-a

prevăzut ca dată a predării imobilului ziua de 1.04.1999 și că pârâtul

nerespectînd acest termen a pătruns în locuință anterior împlinirii lui, a

schimbat încuietorile și astfel i-a sechestrat bunurile existente în locuință.

Prin

urmare a cerut predarea lor sau a contravalorii respectivelor bunuri.

În

acțiune reclamanta a indicat domiciliul pârâtului ca fiind la adresa imobilului

înstrăinat.

Or,

așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare menționat, domiciliul

pârâtului era în Suedia.

La

termenul din 12.03.2001, ignorând acest aspect instanța a pus în vedere

reclamantei să procedeze la citarea pârâtului prin publicitate (f.29 dosar

nr.148/2001) contrar dispozițiilor art.87 și 90 C.proc. civ..

Mai

mult dispozițiile art.95 C.proc.civ.. aplicate de instanță vizând citarea prin publicitate

se referă exclusiv la situația în care reclamantul învederează că nu a izbutit

să afle domiciliul pârâtului, deși a depus toate diligențele, ceea ce însă nu

era cazul în speță, în dosar aflându-se chiar adresa de domiciliu a pârâtului.

Astfel fiind, instanța a soluționat pricina cu lipsă de

procedură față de pârât care practic nu a fost citat și prin acest procedeu

s-au  înfrînt dispozițiile art.85 C.proc.civ.., iar pârâtul a fost lipsit de

dreptul de apărare.

Pe

cale de consecință și în raport de prevederile art.105 alin.2 C.proc.civ..,

hotărârea criticată apare nelegală și se impune a fi desființată.

Cu

ocazia rejudecării pricinii când pârâtul urmează a fi citat la domiciliul său

din Suedia, instanța de trimitere va examina și celelalte motive invocate prin

recursul în anulare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare

declarat de  Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva sentinței civile nr.5556 din 9 aprilie 2001 a Judecătoriei

Timișoara pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe spre

rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțata

în ședință publică, astăzi 21 mai 2003.