ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1597/2006

Asupra recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea la 14 decembrie 2000 pe rolul Judecătoriei Timișoara, reclamanta C.A. a

solicitat a se constata, în contradictoriu cu fratele său, pârâtul B.I.,

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 219 din 2 iulie

1998, încheiat între B.E., mama reclamantei și a pârâtului, și pârâtul B.I.

având drept obiect o casă, curte și garaj, bun imobil înstrăinat de vânzătoare

cu prețul de 8.000.000 lei.

În motivarea acțiunii se arată că

prețul este fictiv, iar cauza este ilicită, constând în scopul înlăturării

reclamantei de la succesiunea mamei sale.

Prin sentința civilă nr. 16764/2001

a fost admisă acțiunea, în temeiul art. 948 C. civ. și cu motivele invocate

prin acțiune, iar prin decizia civilă nr. 1306/2002, Tribunalul Timiș a respins

apelul declarat de intervenienta B.A., soția cumpărătorului B.I.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 150 din 30 ianuarie 2003 a modificat în parte hotărârile în

sensul respingerii acțiunii deoarece îmbunătățirile aduse de soții B.I. și A.

au sporit valoarea imobilului, ceea ce fac verosimil și serios prețul achitat.

S-a mai reținut că, după decesul vânzătoarei, bunul nu a fost inclus în masa

succesorală și că, ulterior, prin sentința civilă nr. 12913 din 28 septembrie

2000, bunul a fost atribuit intervenientei B.A., ca efect al partajului

judiciar intervenit între ea și soțul său, B.I.

Contra deciziei pronunțate în

recurs, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, a declarat recurs în anulare, esențiala nelegalitate și vădita

netemeinicie cerută de art. 330, pct. 2 C. proc. civ., constând în: existența

unui preț neserios, mai mic de 64 de ori față de cel real; prețul este fictiv,

iar contractul de vânzare-cumpărare are o cauză falsă, care s-a și realizat,

îndepărtarea reclamantei de la succesiunea mamei.

Prin decizia civilă nr. 6421 din 17

noiembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în anulare

declarat, a casat decizia menționată și a respins recursul declarat de

intervenientă, cu motivarea că prin acest contract a fost înlăturată de la

succesiune sora pârâtului, așa cum a declarat pârâtul declarație coroborată cu

celelalte probe din care rezultă fictivitatea prețului consemnat și cauza

ilicită a contractului.

Sesizată de către intervenientă cu

soluționarea unei contestații în anulare împotriva deciziei pronunțate cu

ocazia soluționării recursului în anulare, prin decizia civilă nr. 4354 din 24

mai 2000, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis calea extraordinară de

atac formulată, a anulat decizia nr. 6431/2004 cu motivarea că instanța a

soluționat recursul în anulare fără citarea legală a contestatoarei recurente.

Recursul în anulare este nefondat

pentru considerentele ce succed.

Proprietara tabulară a imobilului

înscris în C.F. Timișoara, a fost B.E., mama reclamantei și a pârâtului, care,

prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 2819 din 8 iulie

1996, l-a vândut fiului său, B.I., cu prețul înscris în contract de 8.000.000

lei, dată la care pârâtul era căsătorit cu intervenienta.

La 25 februarie 1998 vânzătoarea

B.E. a decedat, succesori fiind, în calitate de fii: B.I. și C.A. Din

certificatul de moștenitor, (fila 68, dosar fond) a rezultat că masa

succesorală era compusă dintr-un număr de 20 părți sociale la o societate

comercială, nedeclarându-se bunuri imobile.

Ulterior decesului vânzătoarei,

părțile din proces nu au formulat vreo acțiune privind valabilitatea

contractului de vânzare-cumpărare.

Prima acțiune (dosar nr. 13103 din

17 iulie 2000) a fost formulată de B.I. abia în timpul derulării procesului de

partaj judiciar intervenit între el și fosta sa soție, B.A., acțiune la care

B.I. a renunțat.

Prin sentința civilă nr. 12913 din

28 septembrie 2000, pronunțată de Judecătoria Timișoara, s-a reținut calitatea

de bun comun a imobilului în litigiu, imobil ce a fost atribuit reclamantei,

care și-a întabulat dreptul de proprietate în cartea funciară (filele 13-17

dosar fond).

Din conținutul acestei hotărâri

judecătorești, intrată în puterea lucrului judecat, a rezultat că foștii soți

au extins locuința în regim P+1 și construire de anexe, sporindu-se astfel

valoarea imobilului.

Prețul trebuie să fie, de regulă,

proporțional cu valoarea lucrului vândut, părțile fiind însă libere să

determine valoarea bunului și deci prețul lui, care poate fi astfel superior

ori inferior valorii reale a bunului.

Prin noțiunea de preț serios, în

sensul art. 1303 C. civ., urmează a se înțelege prețul care constituie o cauză

suficientă a obligației luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate

asupra bunului ce formează obiectul vânzării. Seriozitatea prețului depinde de

existența unei proporții între cuantumul prețului fixat de părțile contractante

și valoarea reală a bunului vândut.

Din întregul probatoriu administrat

în cauză a rezultat că prețul a fost achitat, că este un preț rezonabil, dat

fiind raporturile dintre părți, mamă-fiu, a faptului că foștii soți, prin

îmbunătățirile aduse, îmbunătățiri substanțiale, au sporit valoarea bunului.

Nu poate fi susținută intenția de

fraudare a drepturilor succesorale ale reclamantei câtă vreme nu s-au făcut

dovezi în acest sens. Dimpotrivă, din probele administrate a rezultat că

aceasta, la momentul dezbaterii succesiunii mamei sale, 1998, a cunoscut despre

faptul înstrăinării imobilului, consimțind la eliberarea certificatului de

moștenitor menționat, certificat care nu a fost contestat în justiție.

Așa cum s-a arătat, acțiunile în

justiție au intervenit doar în momentul în care relațiile de căsătorie dintre

B.I. și B.A. s-au deteriorat.

Recunoașterea pârâtului, în sensul

că vânzarea a fost fictivă, este lipsită de relevanță câtă vreme mărturisirea a

avut drept unic scop, înlăturarea bunului din masa de împărțit.

Pentru considerentele arătate, instanța,

constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., va

respinge recursul în anulare, declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 150 din 30 ianuarie 2003 a

Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2006.