ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3798/2006

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 11746 din

20 iunie 2000 Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea civilă

precizată introdusă de reclamantul C.I., domiciliat în București, împotriva

pârâtei T.D. domiciliată în București, și a constata valabilitatea convenției

de vânzare-cumpărare intervenită între părți, materializată prin înscrisul sub

semnătură privată denumit „chitanță de vânzare-cumpărare” datat 20 ianuarie

1970, dispunând că hotărârea ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare

pentru imobilul individualizat prin raportul de expertiză topografică întocmit

de R.M.V. situat în București, compus din teren în suprafață de 260,07 mp și

construcție în suprafață de 50,07 mp, învecinat la răsărit cu G.C., la opus și

miazănoapte cu str. G., iar la miazăzi cu C.F.

Prin contestația în anulare din 28

august 2000, A.M., domiciliată în București, a solicitat anularea sentinței de

mai sus pe motiv că T.D., care a figurat în proces de calitate de pârâtă, a

decedat la data de 14 octombrie 1981, contestatoarea fiind moștenitoarea

acesteia.

Contestația în anulare a fost

respinsă ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 23849 din 11 decembrie 2000

pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București.

Împotriva celei din urmă sentințe,

contestatoarea A.M., a declarat apel la data de 12 decembrie 2000.

La 31 ianuarie 2001, C.M. a depus în

dosarul din apel copia certificatului de deces, care atestă că la data de 10

decembrie 2000 reclamantul din procesul de fond și intimat în contestația în anulare,

C.I., a decedat.

La 3 aprilie 2001 contestatoarea

apelantă A.M. a cerut introducerea în cauză în locul intimatului decedat C.I.,

a moștenitorilor acestuia, anume C.M. și M.C., domiciliat în București.

Apelul a fost respins ca nefondat

prin decizia civilă nr.1572 A din 8 mai 2001 pronunțată de Tribunalul București,

secția a III-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia

civilă nr. 2656 din 10 octombrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Prin decizia nr. 5238 din 9

decembrie 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, a casat decizia nr. 2656 din 10 octombrie

2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, decizia nr. 1572 din 8

mai 2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și sentința civilă

nr. 23849 din 11 decembrie 20000 a Judecătoriei sectorului 1 București, a admis

contestația în anulare formulată de A.M., ulterior decedată (la 24 octombrie

2002), continuată de A.M., a anulat sentința civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000

a Judecătoriei sectorului 1 București și a trimis cauza aceleiași judecătorii

pentru rejudecare.

Dezvoltând în fapt contestația în

anulare, contestatorii susțin că, în ceea ce îi privește, procedura de chemare

pentru ziua când s-a judecat recursul în anulare nu a fost îndeplinită potrivit

cu cerințele legii, întrucât au fost citați la adresa la care nu mai locuiesc

din anul 2001, iar contestatoarea C.M. a fost citată greșit pe numele de C.L.

Prin decizia nr. 130 din 13 ianuarie

2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a admis contestația

în anulare formulată de contestatorii M.C. și C.M. împotriva decizia nr. 5238

din 9 decembrie 2003 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă, a anulat decizia atacată și a fixat termen la data de 17 martie 2005

pentru rejudecarea recursului în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (denumită așa la acea dată),

împotriva deciziei civile nr. 2656 din 10 octombrie 2001 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, deciziei civile nr. 1572 din 8 mai 2001 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă și sentinței civile nr. 23849

din11 decembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Pentru a decide astfel, Înalta

Curte, a reținut, în esență, că la data soluționării recursului în anulare,

actualii contestatori, intimați în acea cauză, au fost citați la adresa din

București, str. A., în loc de adresa din București, str. V. cum rezultă din

copia cărții de identitate seria D.P. nr. 071491 și adeverința nr. 10 din 11

ianuarie 2005 eliberată de Asociația de proprietari bloc TD 7, documente ce

atestă domiciliul unde contestatorii urmau a fi citați.

În plus, contestatoarea M.C. a fost

citată greșit cu prenumele de L.

Rejudecând recursul în anulare

declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție (denumită așa la acea dată) contra deciziei civile nr. 2656 din 10

octombrie 2001 a Curții de Apel București, prin care s-a confirmat decizia

civilă nr. 1572 A din 8 mai 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a civilă, și sentința civilă nr. 23849 din 11 decembrie 2000 a Judecătoriei

Sectorului 1 București, constată cele ce succed:

Prin acțiune, C.I. a solicitat

instanței, în contradictoriu cu T.D., constatarea valabilității convenției de

vânzare-cumpărare intervenită între părți cu privire la imobilul situat în

București, compus din teren în suprafață de 260,07 mp și construcție de 50,07

mp.

Judecătoria sectorului 1 București,

prin sentința civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000, a admis acțiunea, hotărârea

pronunțată ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la

imobilul menționat mai sus.

La data de 28 august 2000, A.M., în

calitate de moștenitoare legală a pârâtei T.D. a formulat contestație în

anulare împotriva acestei sentințe, invocând dispozițiile art. 317 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ.

În motivare, contestatoarea a

susținut că, autoarea sa era decedată la data pronunțării sentinței civile

contestate, astfel încât cele reținute în considerentele acestei hotărâri sunt

nereale, iar declarațiile martorilor false.

Prin sentința civilă nr. 23849 din

11 decembrie 2000, Judecătoria sectorului 1 București a respins ca inadmisibilă

contestația în anulare cu motivarea că, la data formulării contestației,

hotărârea atacată nu era irevocabilă, întrucât nu s-a făcut în mod legal comunicarea

acesteia, contestatoarea fiind în termenului de declarare a apelului.

Soluția instanței de fond a rămas

definitivă prin decizia nr. 1572 din 8 mai 2001 a Tribunalului București, secția

a III-a civilă, și irevocabilă prin decizia nr. 2656 din 10 octombrie 2001 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Se susține, că hotărârile

judecătorești criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ.: „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare,

pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi

invocate pe calea apelului sau recursului: când procedura de chemare a părții,

pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii...”.

În speță, cerința ca aceste motive,

de nelegală citare, să fie invocate pe calea apelului nu putea fi îndeplinită.

Astfel, este necontestat că în cauză

a fost citată o persoană decedată, respectiv T.D., al cărei deces a survenit

încă din anul 1981.

Mai mult, citarea s-a făcut la

adresa din București, unde defuncta nu a domiciliat niciodată.

Ca atare, nu se poate susține că

prin primirea citației, succesoarea pârâtei ar fi putut lua cunoștință de

proces.

Imposibilitatea obiectivă în care

s-a aflat pârâta, de a exercita calea de atac a apelului, dar și cea

subiectivă, dovedită în fața instanței investită cu judecarea contestației în

anulare de către succesorii în drepturi ai acesteia deschide calea contestației

în anulare împotriva hotărârii rămase irevocabile prin neapelare.

De altfel, litigiul nu a fost

judecat în contradictoriu cu contestatoarea, ci cu autoarea acesteia, astfel că

A.M. nu era succesoare în drepturile procesuale ale pârâtei, deoarece calitatea

procesuală se transmite dacă, pe parcursul procesului, una dintre părți își

pierde capacitatea de folosință prin deces.

Pe de altă parte, conform

prevederilor art. 84 C. proc. civ., „cererea de chemare în judecată sau pentru

exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire

greșită”.

De asemenea, conform prevederilor

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin

toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale (...)”.

În virtutea acestor principii,

instanța nu era ținută, de temeiul juridic al acțiunii, având posibilitatea să

schimbe calificarea juridică pe care reclamantul a dat-o cererii sale.

În speță, din certificatul de deces

nr. 077881 din 15 octombrie 1981 (fila 6 dosar nr.17376/2000 al Judecătoriei sectorului

1 București), rezultă că pârâta T.D., autoarea contestatoarei a decedat la data

de 14 octombrie 1981, având ultimul domiciliu în str. G. București.

Față de această situație, sentința

civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București, s-a

pronunțat în contradictoriu cu o persoană decedată, procedura de citare cu

aceasta fiind îndeplinită pentru adresa din Cluj, adresă la care T.D. nu a

domiciliat niciodată.

Întrucât această hotărâre nu a fost

comunicată cu respectarea dispozițiilor legale, se poate constata că aceasta nu

a devenit irevocabilă, nefiind expirat termenul de apel conform prevederilor

art. 285 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul în anulare este întemeiat.

Pentru ca o persoană să poată fi

parte în procesul civil, pe lângă alte condiții, este nevoie să aibă capacitate

procesuală de folosință.

Art. 41 C. proc. civ., prevede că

poate fi parte în judecată „orice persoană care are folosința drepturilor

civile”, iar conform art. 43 lipsa capacității de exercițiu poate fi invocată

în orice stare a pricinii.

Chemarea în judecată a unei persoane

decedate la data de 15 octombrie 1981 și indicarea adresei de citare la

imobilul pretins uzucapat constituie, în mod evident, un act grav de exercitare

a drepturilor civile și procesuale cu rea credință, în sensul dat și sancționat

prin art. 723 C. proc. civ.

Sentința civilă atacată a fost

comunicată pârâtei decedate, iar contestația în anulare a fost introdusă de

succesoarea acesteia, care la rândul ei a decedat, la 24 octombrie 2002,

acțiunea fiind continuată de A.M., legitimat ca fiu, prin certificatul de

moștenitor nr. 189 din 12 noiembrie 2002 (fila 18 recurs în anulare).

Sentința atacată a rămas irevocabilă

între „părțile” în proces, întrucât nu a fost apelată.

Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc.

civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare (...)

numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat

pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii”.

Contestatoarea avea calitate

procesuală activă, iar procedura de citare cu autoarea ei, cât și cu aceasta nu

a fost îndeplinită.

În cauză, instanțele erau obligate

să facă aplicarea prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și să

anuleze sentința civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului

1 București.

Neprocedând în acest mod, cele trei

instanțe au comis o gravă și esențială încălcare a legii în sensul art. 300

pct. 2 C. proc. civ., cu consecința admiterii recursului și casarea hotărârilor

atacate.

Evocând fondul, contestația în

anulare va fi admisă, va anula sentința civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000

pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București și va trimite cauza

Judecătoriei sectorului 1 București pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și, în consecință:

Casează decizia nr. 2656 din 10

octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

decizia nr. 1572 din 8 mai 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția a

III-a civilă, precum și sentința civilă nr. 23849 din 11 decembrie 2000

pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București.

Admite contestația în anulare

introdusă de A.M., decedată ulterior, continuată de A.M., anulează sentința

civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 pronunțată de Judecătoria sectorului 1

București și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1

București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 13 aprilie 2006.