ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5238/2003

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

înregistrat recursul în anulare declarat de procurorul general pe temeiul din

art. 330 pct. 2 C. proc. civ., contra deciziei civile nr. 2656 din 10 octombrie

2001 a Curții de Apel București prin care s-a confirmat decizia civilă nr. 1572/2001

a Tribunalului București și sentința civilă nr. 23849/2000 care au respins ca

inadmisibilă contestația în anulare pe motiv că hotărârea atacată (sentința

civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București) nu

este irevocabilă, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile art. 317 și art. 318

C. proc. civ.

Se mai susține, ca o

esențială nelegalitate, că în proces a fost citată ca pârâtă o persoană

decedată încă din anul 1981, iar succesoarea nu a avut cum să ia cunoștință de

proces și de a exercita calea de atac a apelului și, apoi, eventual a

recursului.

În sfârșit, se relevă că

instanța trebuia să constate că acea cerere, intitulată contestație în anulare,

este de fapt, o cerere de apel contra sentinței atacate.

este fondat.

2.1. La data de 21

aprilie 2000 reclamantul C.I. a cerut, în contradictoriu cu pârâta T.D. să se

constate că a devenit proprietar, prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra

imobilului din București, (teren de 305, 85 mp și construcție degradată).

În cerere reclamanta a

indicat adresa pârâtei la cea a imobilului unde a fost citată, iar prin

sentința civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 Judecătoria sectorului 1 a admis

acțiunea și a constatat dreptul de proprietate pretins de reclamantă.

Sentința a fost

comunicată pârâtei la adresa imobilului unde a și fost citată.

2.2. La data de 28 august 2000 A.M.,

sora pârâtei T.D., a înregistrat contestația în anulare contra sentinței, în

baza   art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocând că este succesoarea

acesteia (decedată la 14 octombrie 1981), fiind inadmisibil ca reclamantul

(nepotul său) să o cheme în judecată și să-i indice adresa de citare la cea a

imobilului.

Prin sentința civilă nr. 23849 din 11

decembrie 2000 aceeași instanță a respins contestația ca inadmisibilă reținând,

în esență, că hotărârea atacată nu este irevocabilă, astfel că nu se încadrează

în dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Apelul a fost respins

prin decizia contestatoarei nr. 1572 din 8 mai 2001, iar recursul, de asemenea,

prin decizia civilă nr. 2656 din 10 octombrie 2001, pentru aceleași

considerente.

2.3. Părțile în procesul

civil

Potrivit art. 41 C. proc. civ., pot

sta în proces numai persoanele care au folosința drepturilor civile, iar,

conform art. 43 lipsa capacității de exercițiu poate fi invocată în orice stare

a pricinii.

Chemarea în judecată a

unei persoane decedate, cu aproape zece ani în urmă și indicarea adresei de

citare la imobilul pretins uzucapat constituie, în mod evident, un act grav de

exercitare a drepturilor civile și procesuale cu rea credință în (sensul dat și

sancționat prin art. 723 C. proc. civ. („Drepturile procedurale trebuie

exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea cărora au fost

recunoscute de lege”).

Sentința civilă atacată a

fost comunicată pârâtei decedate, iar contestația în anulare a fost introdusă

de succesoarea acesteia, care, la rândul ei a decedat, la 24 octombrie 2002,

acțiunea fiind continuată de A.M., legitimat, ca fiu, prin certificatul de

moștenitor nr. 189 din 12 noiembrie 2002.

2.4. Sentința atacată a

rămas irevocabilă în raporturile între „părțile” în proces, întrucât nu a fost

apelată.

Potrivit art. 317 alin.(1)

C. proc. civ.:

„Hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare ... numai dacă aceste motive nu au

putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Când procedura de chemare

a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit

cu cerințele legii”.

Contestatoarea avea

calitate procesuală activă, iar procedura de citare cu autoarea ei, cât și cu

ea nu a fost îndeplinită, astfel că instanțele erau obligate să aplice dispozițiile

art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., și să anuleze sentința pronunțată în

contradictoriu cu o persoană decedată.

Așadar, în speță toate

cele trei instanțe au comis o gravă și esențială încălcare a principiilor de

bază ale procesului civil și a garanțiilor privind drepturile de apărare, ceea

ce echivalează cu o esențială încălcare a legii în sensul art. 300 pct. 2 C.

proc. civ., ceea ce implică anularea deciziei atacate, admiterea recursului și

casarea ambelor hotărâri, conform art. 313 C. proc. civ.

În consecință, evocând

fondul, contestația în anulare va fi admisă, iar sentința civilă nr. 11746 din 20

iunie 2000 desființată și cauza se va trimite Judecătoriei sectorului 1 pentru

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 2656 din 10 octombrie 2001 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, decizia nr. 1572 din 8 mai 2001

a Tribunalului București, secția a III-a civilă, sentința civilă nr. 23849 din

11 decembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Admite contestația în anulare formulată de A.M.,

continuată de M.A.  și anulează sentința civilă nr. 11746 din 20 iunie 2000 a

Judecătoriei sectorului 1 București și trimite cauza aceleiași judecătorii

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2003.