ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1364/2003

La data de 12 martie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.690 din 17 aprilie 2000 a Judecătoriei Negrești Oaș și deciziei civile nr.674/R din 27 aprilie 2001 a Curții de Apel Oradea.

Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 12 martie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 24 martie 2003, apoi la 2 aprilie 2003. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinare lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.85 din 10 ianuarie 2000 la Judecătoria Negrești Oaș, reclamantul C.G.în calitate de moștenitor testamentar al defunctului C.I.decedat la 26 iunie 1998 cu ultimul domiciliu în Negrești Oaș, județul Satu Mare, a chemat în judecată civilă pe C.M.și pe M.D., prima cumpărătoare, al doilea vânzător, cerând ca în contradictoriu cu aceștia să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 31 martie 1999 privind cota de 720/4316 din casa de locuit, construcțiile gospodărești anexe precum și terenul aferent cotei, în suprafață de 324 mp din imobilul situat în orașul Negrești Oaș, str.V.Lucaciu nr.17, înscris în C.F.

nr.2695 Negrești Oaș nr.top 146/4 de sub B6, să se dispună rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate al cumpărătoarei, obligarea vânzătorului la încheierea unui înscris apt să conducă la întabulare sau suplinirea consimțământului acestuia și totodată să se dispună înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu. În motivarea acțiunii, reclamantul C.G.în calitate de moștenitor testamentar al defunctului C.I.decedat la 26 iunie 1998, a susținut că cei doi pârâți, din care C.M.soție supraviețuitoare a autorului său, au procedat la 31 martie 1999 la vinderea-cumpărarea imobilului menționat care era în realitate proprietatea defunctului, care îl cumpărase de la M.D.

proprietar tabular prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la 10 august 1980, înaintea căsătoriei cu C.M.și îl stăpânise public și netulburat în nume de proprietar până la moartea sa. Reclamantul a afirmat că actul a fost încheiat cu conivența frauduloasă a pârâților, întrucât defunctul C.I.în calitate de proprietar dispusese prin testament autentic în favoarea sa, asupra întregii averi mobile și imobile, așa încât C.M., soție supraviețuitoare nu era îndreptățită să păstreze imobilul bun propriu al defunctului. Chemați la interogatoriu la cererea reclamantului, pârâtul vânzător M.D. a recunoscut antecontractul, dar a susținut că nu a procedat la întocmirea formelor de întabulare în favoarea lui C.I., întrucât acesta nu îndeplinise alte clauze „contractuale, respectiv nu-i achitase prețul” pentru un apartament așa cum se obligase.

Pârâtul a recunoscut totodată că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâta C.M.pentru același imobil, pentru că aceasta i-a dat suma de 10.000 DM contravaloarea acelui apartament, la care se obligase C.I. Pârâta C.M.a declarat la rândul său că a încheiat actul contestat și totodată faptul că imobilul situat în Negrești Oaș, str.V.Lucaciu nr.17, fusese cumpărat de fostul soț C.I.de la M.D. în urmă cu 18 ani, în timpul căsătoriei lor, cu act sub semnătură privată. Prin sentința civilă nr.690 din 17 aprilie 2000 Judecătoria Negrești Oaș a respins acțiunea ca nefondată, obligând pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată cerute de pârâta C.M..

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat mai întâi că antecontractul intervenit între vânzător și antecesorul reclamantului C.I.la 19 august 1980, nu a avut efecte translative de proprietate, fiind o simplă promisiune de vânzare, a cărei perfectare era condiționată de obținerea autorizației de înstrăinare cât și de prezentarea părților la Notariatul de Stat pentru încheierea convenției în forma autentică, cerințe ce nu au fost îndeplinite. Ca urmare s-a considerat, făcându-se referire la dispozițiile art.1295 alin.2 din Codul civil că dreptul dobândit de pârâtă prin actul atacat, care a fost încheiat și transcris în condițiile legii, este preferabil dreptului conservat de antecesorul pârâtului printr-o convenție anterioară imperfectă și netranscrisă, așadar inaptă pentru a-l transforma într-un drept real, opozabil „erga omnes”.

Hotărârea menționată a fost schimbată în parte prin decizia civilă nr.35 din 17 ianuarie 2001 pronunțată de Tribunalul Satu Mare ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamantul C.G.. Instanța de apel a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului autentic de vânzare-cumpărare intervenit între pârâți la 31 martie 1999 și a dispus rectificarea Cărții Funciare nr.2695 Negrești Oaș – nr.top 146 în sensul radierii dreptului de proprietate întabulat în favoarea pârâtei C.M..

Pentru a decide astfel, instanța de apel a socotit în esență că actul de vânzare-cumpărare atacat ar fi lovit de nulitate absolută pentru că s-a întemeiat pe o cauză mediată ilicită și a fost lipsit de scopul imediat al primirii prețului, urmărindu-se în realitate clarificarea situației juridice a locuinței situate pe teren, ceea ce contravine legii și bunelor moravuri, înțelegerea părților dovedindu-se frauduloasă întrucât a vizat scoaterea bunului din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C.I.și a afectat în acest mod drepturile succesorale ale reclamantului. Pentru a respinge capetele de cerere privind obligarea pârâtului M.D.

la încheierea unui act juridic apt să conducă la întabularea și rectificarea cărții funciare prin înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului, instanța de apel a avut în vedere că acesta nu ar fi singurul moștenitor al defunctului C.I., soția supraviețuitoare fiind la rândul său chemată la succesiune în calitate de moștenitor rezervatar. Hotărârea instanței de apel a fost casată integral prin decizia civilă nr.674 R din 27 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – Secția civilă în recursul declarat de pârâții M.D.și C.M., cu consecința păstrării sentinței civile nr.690 din 17 aprilie 2000 a Judecătoriei Negrești Oaș în sensul respingerii acțiunii. Instanța de recurs a socotit că prin hotărârea pronunțată în apel s-ar fi dat o interpretare greșită actului juridic dedus judecății, reținându-se fără temei legal atât lipsa scopului imediat al obținerii prețului cât și existența cauzei ilicite sau contrare bunelor moravuri.

La 27 aprilie 2002, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în temeiul dispozițiilor art.330 pct.2 C.proc.civ. recursul în anulare de față împotriva deciziei civile nr.674 din 27 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Secția civilă și a sentinței civile nr.690 din 27 aprilie 2000 a Judecătoriei Negrești Oaș. Invocându-se încălcarea esențială a legii și soluționarea greșită a fondului cauzei, s-a susținut că instanțele care au pronunțat hotărârile atacate, au nesocotit efectele și forța juridică a antecontractului, scopul nelicit al actului autentic de vânzare-cumpărare încheiat ulterior în vederea fraudării drepturilor succesorale ale reclamantului și reaua credință a pârâtei C.M.care cunoștea faptul că același vânzător a înstrăinat imobilul anterior căsătoriei defunctului ei soț C.I., antecesorul reclamantului.

Recursul în anulare se va admite cu consecința casării hotărârilor atacate precum și a deciziei civile nr.35 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Satu Mare pentru următoarele considerente. Independent de susținerile părților, instanțele sunt obligate să verifice corespondența dintre titularii dreptului ce rezultă din raportul juridic de drept material dedus judecății și raporturile de drept procesual pe care le implică acțiunea în raport de natura sa și de scopul urmărit, cu alte cuvinte, calitatea procesuală a părților. În cauză, reclamantul C.G., atacând actul autentic de vindere-cumpărare dintre pârâți, a invocat pe de o parte dubla înstrăinare prin o nouă vânzare a imobilului vândut anterior antecesorului său C.I.prin antecontract și care l-a posedat neîntabulat, pe de altă parte vătămarea drepturilor sale personale în calitate de succesor testamentar al dreptului, prin scoaterea bunului din masa succesorală.

Așa fiind, reclamantul era obligat să probeze prin dovezile cerute de lege, că are calitatea procesuală activă care îl îndreptățește la acțiune ca titular al unui drept susceptibil de apărat, asupra bunului vândut. Or, potrivit dovezilor cauzei o astfel de dovadă nu s-a făcut în lipsa certificatului de moștenitor de pe urma defunctului C.I.al cărui drept de proprietate sau posesiune, se invocă, simplul testament înfățișat instanțelor fiind lipsit de eficiența cerută de lege. Cum rezultă însă din actele dosarului, îndeplinirea acestei cerințe de ordine publică pentru promovarea procesului civil nu a fost avută în vedere și soluționată de nici una dintre instanțele care au judecat, remedierea nefiind posibilă în fața acestei instanțe de recurs în anulare din lipsa părții la judecată.

Așa fiind, recursul în anulare se va admite cu consecința casării hotărârilor pronunțate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, care în raport de cele constate sub aspectul legitimării procesuale în concordanță cu ce se va atesta prin certificatul de moștenitor, va trebui să examineze și motivele de netemeinicie susținute de Procurorul general prin recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și, în consecință, casează decizia civilă nr.674/R din 27 aprilie 2001 a Curții de Apel Oradea – Secția civilă, decizia civilă nr.35 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Satu Mare și sentința civilă nr.690 din 17 aprilie 2000 a Judecătoriei Negrești Oaș. Trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.