ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1364/2003

La data de 12 martie 2003

s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile

nr.690 din 17 aprilie 2000 a Judecătoriei Negrești Oaș și deciziei civile

nr.674/R din 27 aprilie 2001 a Curții de Apel Oradea.

Dezbaterile au fost

consemnate în încheierea cu data de 12 martie 2003, care face parte integrantă

din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 24 martie 2003, apoi la 2

aprilie 2003.

C U R T E A

Asupra recursului în

anulare de față;

Din examinare lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr.85 din 10 ianuarie 2000 la Judecătoria Negrești Oaș, reclamantul C.G.în

calitate de moștenitor testamentar al defunctului C.I.decedat la 26 iunie 1998

cu ultimul domiciliu în Negrești Oaș, județul Satu Mare, a chemat în judecată civilă

pe C.M.și pe M.D., prima cumpărătoare, al doilea vânzător, cerând ca în

contradictoriu cu aceștia să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la 31 martie 1999 privind cota de 720/4316 din casa

de locuit, construcțiile gospodărești anexe precum și terenul aferent cotei, în

suprafață de 324 mp din imobilul situat în orașul Negrești Oaș, str.V.Lucaciu

nr.17, înscris în C.F. nr.2695 Negrești Oaș nr.top 146/4 de sub B6, să se

dispună rectificarea cărții funciare prin radierea dreptului de proprietate al

cumpărătoarei, obligarea vânzătorului la încheierea unui înscris apt să conducă

la întabulare sau suplinirea consimțământului acestuia și totodată să se

dispună înscrierea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În motivarea acțiunii,

reclamantul C.G.în calitate de moștenitor testamentar al defunctului

C.I.decedat la 26 iunie 1998, a susținut că cei doi pârâți, din care C.M.soție

supraviețuitoare a autorului său, au procedat la 31 martie 1999 la vinderea-cumpărarea

imobilului menționat care era în realitate proprietatea defunctului, care îl

cumpărase de la M.D. proprietar tabular prin antecontractul de

vânzare-cumpărare încheiat la 10 august 1980, înaintea căsătoriei cu C.M.și îl

stăpânise public și netulburat în nume de proprietar până la moartea sa.

Reclamantul a afirmat că

actul a fost încheiat cu conivența frauduloasă a pârâților, întrucât defunctul

C.I.în calitate de proprietar dispusese prin testament autentic în favoarea sa,

asupra întregii averi mobile și imobile, așa încât C.M., soție supraviețuitoare

nu era îndreptățită să păstreze imobilul bun propriu al defunctului.

Chemați la interogatoriu la

cererea reclamantului, pârâtul vânzător M.D. a recunoscut antecontractul, dar a

susținut că nu a procedat la întocmirea formelor de întabulare în favoarea lui

C.I., întrucât acesta nu îndeplinise alte clauze „contractuale, respectiv nu-i

achitase prețul” pentru un apartament așa cum se obligase.

Pârâtul a recunoscut

totodată că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâta C.M.pentru

același imobil, pentru că aceasta i-a dat suma de 10.000 DM contravaloarea

acelui apartament, la care se obligase C.I.

Pârâta C.M.a declarat la

rândul său că a încheiat actul contestat și totodată faptul că imobilul situat

în Negrești Oaș, str.V.Lucaciu nr.17, fusese cumpărat de fostul soț C.I.de la

M.D. în urmă cu 18 ani, în timpul căsătoriei lor, cu act sub semnătură privată.

Prin sentința civilă nr.690

din 17 aprilie 2000 Judecătoria Negrești Oaș a respins acțiunea ca nefondată,

obligând pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată cerute de pârâta C.M..

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a constatat mai întâi că antecontractul intervenit între

vânzător și antecesorul reclamantului C.I.la 19 august 1980, nu a avut efecte

translative de proprietate, fiind o simplă promisiune de vânzare, a cărei

perfectare era condiționată de obținerea autorizației de înstrăinare cât și de

prezentarea părților la Notariatul de Stat pentru încheierea convenției în

forma autentică, cerințe ce nu au fost îndeplinite.

Ca urmare s-a considerat,

făcându-se referire la dispozițiile art.1295 alin.2 din Codul civil că dreptul

dobândit de pârâtă prin actul atacat, care a fost încheiat și transcris în

condițiile legii, este preferabil dreptului conservat de antecesorul pârâtului

printr-o convenție anterioară imperfectă și netranscrisă, așadar inaptă pentru

a-l transforma într-un drept real, opozabil „erga omnes”.

Hotărârea menționată a fost

schimbată în parte prin decizia civilă nr.35 din 17 ianuarie 2001 pronunțată de

Tribunalul Satu Mare ca urmare a admiterii apelului declarat de reclamantul

C.G..

Instanța de apel a admis în

parte acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului autentic de

vânzare-cumpărare intervenit între pârâți la 31 martie 1999 și a dispus

rectificarea Cărții Funciare nr.2695 Negrești Oaș – nr.top 146 în sensul

radierii dreptului de proprietate întabulat în favoarea pârâtei C.M..

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a socotit în esență că actul de vânzare-cumpărare atacat ar fi

lovit de nulitate absolută pentru că s-a întemeiat pe o cauză mediată ilicită

și a fost lipsit de scopul imediat al primirii prețului, urmărindu-se în

realitate clarificarea situației juridice a locuinței situate pe teren, ceea ce

contravine legii și bunelor moravuri, înțelegerea părților dovedindu-se

frauduloasă întrucât a vizat scoaterea bunului din masa succesorală rămasă de

pe urma defunctului C.I.și a afectat în acest mod drepturile succesorale ale

reclamantului.

Pentru a respinge capetele

de cerere privind obligarea pârâtului M.D. la încheierea unui act juridic apt

să conducă la întabularea și rectificarea cărții funciare prin înscrierea

dreptului de proprietate al reclamantului, instanța de apel a avut în vedere că

acesta nu ar fi singurul moștenitor al defunctului C.I., soția supraviețuitoare

fiind la rândul său chemată la succesiune în calitate de moștenitor rezervatar.

Hotărârea instanței de apel

a fost casată integral prin decizia civilă nr.674 R din 27 aprilie 2001 pronunțată

de Curtea de Apel Oradea – Secția civilă în recursul declarat de pârâții M.D.și

C.M., cu consecința păstrării sentinței civile nr.690 din 17 aprilie 2000 a

Judecătoriei Negrești Oaș în sensul respingerii acțiunii.

Instanța de recurs a

socotit că prin hotărârea pronunțată în apel s-ar fi dat o interpretare greșită

actului juridic dedus judecății, reținându-se fără temei legal atât lipsa

scopului imediat al obținerii prețului cât și existența cauzei ilicite sau

contrare bunelor moravuri.

La 27 aprilie 2002,

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat în temeiul dispozițiilor art.330 pct.2 C.proc.civ. recursul în anulare

de față împotriva deciziei civile nr.674 din 27 aprilie 2001 pronunțată de

Curtea de Apel Oradea, Secția civilă și a sentinței civile nr.690 din 27

aprilie 2000 a Judecătoriei Negrești Oaș.

Invocându-se încălcarea

esențială a legii și soluționarea greșită a fondului cauzei, s-a susținut că

instanțele care au pronunțat hotărârile atacate, au nesocotit efectele și forța

juridică a antecontractului, scopul nelicit al actului autentic de

vânzare-cumpărare încheiat ulterior în vederea fraudării drepturilor

succesorale ale reclamantului și reaua credință a pârâtei C.M.care cunoștea

faptul că același vânzător a înstrăinat imobilul anterior căsătoriei

defunctului ei soț C.I., antecesorul reclamantului.

Recursul în anulare se va

admite cu consecința casării hotărârilor atacate precum și a deciziei civile

nr.35 din 17 ianuarie 2001 a Tribunalului Satu Mare pentru următoarele

considerente.

Independent de susținerile

părților, instanțele sunt obligate să verifice corespondența dintre titularii

dreptului ce rezultă din raportul juridic de drept material dedus judecății și

raporturile de drept procesual pe care le implică acțiunea în raport de natura

sa și de scopul urmărit, cu alte cuvinte, calitatea procesuală a părților.

În cauză, reclamantul C.G.,

atacând actul autentic de vindere-cumpărare dintre pârâți, a invocat pe de o

parte dubla înstrăinare prin o nouă vânzare a imobilului vândut anterior

antecesorului său C.I.prin antecontract și care l-a posedat neîntabulat, pe de

altă parte vătămarea drepturilor sale personale în calitate de succesor

testamentar al dreptului, prin scoaterea bunului din masa succesorală.

Așa fiind, reclamantul era

obligat să probeze prin dovezile cerute de lege, că are calitatea procesuală

activă care îl îndreptățește la acțiune ca titular al unui drept susceptibil de

apărat, asupra bunului vândut.

Or, potrivit dovezilor

cauzei o astfel de dovadă nu s-a făcut în lipsa certificatului de moștenitor de

pe urma defunctului C.I.al cărui drept de proprietate sau posesiune, se invocă,

simplul testament înfățișat instanțelor fiind lipsit de eficiența cerută de

lege.

Cum rezultă însă din actele

dosarului, îndeplinirea acestei cerințe de ordine publică pentru promovarea

procesului civil nu a fost avută în vedere și soluționată de nici una dintre

instanțele care au judecat, remedierea nefiind posibilă în fața acestei

instanțe de recurs în anulare din lipsa părții la judecată.

Așa fiind, recursul în

anulare se va admite cu consecința casării hotărârilor pronunțate și a

trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, care în raport de  cele

constate sub aspectul legitimării procesuale în concordanță cu ce se va atesta

prin certificatul de moștenitor, va trebui să examineze și motivele de

netemeinicie susținute de Procurorul general prin recursul în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție și, în consecință, casează decizia civilă nr.674/R din 27 aprilie 2001

a Curții de Apel Oradea – Secția civilă, decizia civilă nr.35 din 17 ianuarie

2001 a Tribunalului Satu Mare și sentința civilă nr.690 din 17 aprilie 2000 a

Judecătoriei Negrești Oaș.

Trimite cauza spre

rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 aprilie 2003.