ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5741/2009

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1049 din 21 martie 2005 pe rolul Tribunalului Satu Mare, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.S. și SC B.M. SA Negrești-Oaș, solicitând anularea deciziei nr. 95 din 21 februarie 2005, emisă de A.V.A.S. și acordarea de despăgubiri bănești sau acțiuni pentru suprafața de 2,72 ha teren, înscris în C.F. 2176 Negrești-Oaș, cu nr. top 1591/3. Î n motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia contestată, A.V.A.S. a respins notificarea nr. 9/2001, prin care a solicitat măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul menționat, preluat prin decret al fostului Consiliu de Stat de la fostul proprietar C.A.

- a cărei moștenire a cules-o, și înscris în favoarea SC B.M. SA Negrești-Oaș. Pârâta SC B.M. SA a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar pentru ipoteza respingerii acesteia, a formulat cerere de chemare în garanție a A.V.A.S., solicitând obligarea acesteia la plata directă către reclamant a echivalentului bănesc, ce se va stabili conform art. 32 alin. (5) din Legea nr. 99/1999. Pârâta A.V.A.S. a invocat pe cale de excepție lipsa competenței teritoriale a Tribunalului Satu Mare, cu motivarea că sunt incidente dispozițiile art. 5 C. proc. civ., întrucât își are sediul în circumscripția teritorială a unei alte instanțe, Tribunalul Municipiului București.

Excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta A.V.A.S. a fost soluționată în ședința publică de la 12 septembrie 2005, tribunalul apreciind că aceasta este neîntemeiată, deoarece regula instituită prin art. 5 C. proc. civ. este înlăturată de norma specială cuprinsă în art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. III din Legea nr. 48/2004 (în vigoare la data introducerii acțiunii), potrivit căreia competența de soluționare revine secției civile a tribunalului în a cărei circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în speță SC B.M. SA, cu sediul în Negrești-Oaș. Prin sentința civilă nr. 377/D din 10 octombrie 2005, Tribunalul Satu-Mare a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B.M.

SA Negrești-Oaș și a respins acțiunea, precum și cererea de chemare în garanție a pârâtei A.V.A.S. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în raport cu obiectul acțiunii, anularea deciziei nr. 95/2005 și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, numai pârâta A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă. S-a apreciat că SC B.M. SA Negrești-Oaș, chiar dacă deține terenul ce formează obiectul material al notificării, nu are calitate procesuală pasivă, datorită faptului că soluționarea notificării, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. VII din Titlul I al Legii nr. 247/2005, cade în competența instituției publice care a efectuat privatizarea, în speță - A.V.A.S.

Referitor la fondul cauzei, s-a considerat că decizia contestată este legală și temeinică, întrucât nu s-a dovedit că imobilul individualizat prin nr. top 1591/3 a aparținut, la momentul preluării abuzive de către Statul Român, numitei C.A., decedată la 4 februarie 1986, nefiind dovedită calitatea de persoană îndreptățită în accepțiunea Legii nr. 10/2001. S-a constatat că actele de stare civilă depuse în probațiune nu dovedesc rudenia pretinsă de reclamant între C.A. și T.I. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul, criticând-o ca nelegală atât sub aspectul reținerii că nu și-a dovedit calitatea de moștenitor față de defuncta C.A., cât și în ceea ce privește împrejurarea că nu s-ar fi identificat imobilele revendicate.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 150 din 31 octombrie 2006, a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis contestația și a anulat dispoziția atacată, constatând că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 2,72 ha teren, identificată cu numerele cadastrale 3452/172, 3452/513, 3452/509, 3452/510, 3452/511 și 3452/515 din C.F. NDF nr. 4062 Negrești-Oaș. A fost obligată pârâta A.V.A.S să se conformeze dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005 și să înainteze documentele și cererea petentului la Comisia Centrală de Evaluare a Despăgubirilor. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamantul și-a dovedit vocația succesorală după defuncta C.A., astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1049/1996 a Judecătoriei Negrești-Oaș, irevocabilă, și certificatul de moștenitor nr. 261/1995. S-a considerat că identitatea dintre imobilul pentru care reclamantul solicită despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 și terenul ocupat de SC B.M. SA Negrești-Oaș rezultă din expertiza tehnică judiciară administrată în faza apelului, prin care au fost identificate prin numere cadastrale imobilele în suprafață totală de 2,72 ha. Împotriva deciziei nr. 150 din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă a declarat recurs A.V.A.S., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. S-a susținut, în cuprinsul motivelor de recurs, că, intimatul- reclamant P.V. nu este îndreptățit să obțină măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 2,72 ha, întrucât nu a dovedit că imobilul cu nr. top. 1591/3 a aparținut la momentul preluării lui C.A. , decedată la 4 februarie 1986. S-a invocat faptul că, susținerea intimatului, conform căreia terenul cu nr. top. 1591/3 a fost preluat de Statul Român și apoi a fost înscris sub nr. top.3452/172 este inacceptabilă și nereală, întrucât, dacă numărul cărții funciare poate fi variabil (obiectul tabular putând fi transferat succesiv în coli funciare distincte), numărul topografic al imobilului este invariabil.

Cea de a doua critică a vizat încălcarea dispozițiilor art. 23 (fost art. 22) din Legea nr. 10/2001, termenul limită până la care trebuiau depuse actele doveditoare ale calității de moștenitor, termen de decădere, împlinindu-se la 1 iulie 2003. In acest context, recurenta a susținut că reclamantul nu a dovedit calitatea de moștenitor după fostul proprietar în faza procedurii administrative, această probă nemaiputând fi făcută în faza judiciară, cum în mod greșit a reținut instanța de apel. Prin decizia civilă nr. 4801 din 12 iunie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 150 din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea și a modificat decizia recurată, în sensul că a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 377/D din 10 octombrie 2005 a Tribunalului Satu-Mare, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut, în esență, în considerentele deciziei pronunțate, că, raportat la înscrisurile depuse la dosar în dovedirea acțiunii, critica formulată prin primul motiv de recurs este întemeiată și că, cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează încălcarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în sensul că actele doveditoare ale calității de moștenitor a reclamantului nu au fost depuse în termenul prevăzut de lege, este nefondat. Împotriva deciziei civile nr. 4801 din 12 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiție București, secția civilă și de proprietate intelectuală, a formulat contestație în anulare P.V., invocând dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. și susținând, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de recurs este nelegală, soluția pronunțată fiind rezultatul unei greșeli materiale privind identificarea imobilului. In motivarea contestației în anulare, contestatorul P.V. a susținut următoarele: Copia cărților funciare depuse de reclamant nu pot dovedi împrejurarea că terenul nr. top 1591/3 a constituit proprietatea defunctei C.A., acest număr topografic nefiind înscris în cărțile funciare menționate. Eroarea materială gravă comisă de instanță este că numărul 1591/3 nu este număr topograf în sensul Legii nr. 115/1938 și a evidențelor cărții funciare din Ardeal, ci este nr. cadastral 1591/3 sub care a figurat terenul antecesoarei reclamantului în registrul cadastral al localității Negrești Oaș.

Datorită acestei erori materiale săvârșite de către instanță, reclamantul este grav prejudiciat, neputând valorifica drepturile de despăgubire în baza Legii nr. 10/2001. Reclamantul a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul înscris în C.F. 2167 Negrești Oaș sub nr. top. 3452/172 (ulterior dezmembrat în mai multe parcele), în calitate de moștenitor după defuncta C.A., a numitei T.I. Calitatea de moștenitor a contestatorului a fost recunoscută prin sentința civilă nr. 1049/1996 a Judecătoriei Negrești Oaș și prin Certificatul de moștenitor nr. 261/1995 eliberat după defuncta T.I. Astfel fiind, reclamantul P.V. și-a probat vocația succesorală după defuncta C.A. Raportul de expertiză întocmit în cauză, precum și planul de situație anexat, dovedesc, fără echivoc, că, terenul de sub nr. top.

3452/172 se suprapune cu parcela cadastrală 1591/3. In prezent, terenul aflat în litigiu este înscris în C.F. 4240 Negrești Oaș, având ca proprietar tabular SC M. SA Negrești Oaș, cu titlul juridic de reconstituire în baza H.G. nr. 834/1991. Ca urmare a soluției pronunțate în recurs, pentru acest teren, se validează reconstituirea dreptului de proprietate parțială, în urma unei erori materiale a instanței de recurs. Contestația în anulare este inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Dispozițiile art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului. Prin urmare, eventualele greșeli de fond săvârșite de către instanța care a soluționat recursul nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare. Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Textul vizează greșeli de procedură și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele, a interpretat legea și a stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului ceea ce este inadmisibil. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt sau greșitei aplicări sau interpretări a legii. În cazul în speță, contestatorul nu a invocat o eroare materială în sensul art. 318 C. proc.

civ., ci o pretinsă greșeală de judecată săvârșită de către instanța care a soluționat recursul, greșeală care însă nu poate fi îndreptată pe calea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul P.V. împotriva deciziei nr. 4801 din 12 iunie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009