ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5741/2009

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1049 din 21 martie 2005

pe rolul

Tribunalului Satu Mare,

reclamantul P.V. a chemat în judecată pe

pârâtele A.V.A.S. și SC B.M. SA Negrești-Oaș, solicitând anularea

deciziei nr. 95 din 21 februarie 2005, emisă de A.V.A.S. și acordarea de

despăgubiri bănești sau acțiuni pentru suprafața de 2,72 ha teren, înscris în

C.F. 2176 Negrești-Oaș, cu nr. top 1591/3.

Î

n motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin decizia

contestată, A.V.A.S. a respins notificarea nr.

9/2001, prin care a solicitat

măsuri reparatorii în echivalent pentru

terenul menționat, preluat prin decret al fostului Consiliu de Stat de la

fostul proprietar C.A. - a cărei moștenire a cules-o, și înscris în favoarea SC

B.M. SA Negrești-Oaș.

Pârâta SC B.M. SA a invocat excepția lipsei calității sale procesuale

pasive, raportat la dispozițiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar

pentru ipoteza respingerii acesteia, a formulat cerere de chemare în garanție a

A.V.A.S., solicitând obligarea acesteia la plata

directă către reclamant a echivalentului bănesc, ce se va stabili

conform

art. 32 alin. (5) din Legea nr. 99/1999.

Pârâta A.V.A.S. a invocat pe cale de excepție lipsa competenței

teritoriale a Tribunalului Satu Mare, cu motivarea că sunt incidente

dispozițiile art. 5 C. proc. civ., întrucât își are sediul în circumscripția

teritorială a unei alte instanțe, Tribunalul Municipiului București.

Excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta A.V.A.S.

a fost soluționată în ședința publică de la 12

septembrie 2005, tribunalul

apreciind că aceasta este neîntemeiată,

deoarece regula instituită prin

art. 5 C.

proc. civ. este înlăturată de norma specială cuprinsă în

art. 24 alin. (8)

din Legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. III din Legea nr. 48/2004

(în vigoare la data introducerii acțiunii), potrivit

căreia competența de soluționare revine secției civile a tribunalului

în a

cărei circumscripție teritorială se află sediul unității

deținătoare, în speță SC B.M. SA, cu sediul în Negrești-Oaș.

Prin sentința civilă nr. 377/D din 10 octombrie 2005, Tribunalul

Satu-Mare a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

SC B.M. SA Negrești-Oaș și a respins acțiunea,

precum și

cererea de chemare în garanție a pârâtei A.V.A.S.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în

raport cu obiectul acțiunii, anularea deciziei nr. 95/2005 și acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent, numai pârâta A.V.A.S. are calitate procesuală

pasivă.

S-a apreciat că SC B.M. SA Negrești-Oaș,

chiar dacă deține terenul ce formează obiectul material al notificării, nu are

calitate

procesuală pasivă, datorită faptului că

soluționarea notificării, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

republicată în temeiul art. VII din Titlul

I

al Legii nr.

247/2005, cade în competența instituției publice care a efectuat privatizarea,

în speță - A.V.A.S.

Referitor la fondul cauzei, s-a

considerat că decizia contestată este

legală și temeinică,

întrucât nu s-a dovedit că imobilul individualizat prin nr. top 1591/3 a

aparținut, la momentul preluării abuzive de către

Statul Român, numitei C.A., decedată la 4 februarie 1986, nefiind

dovedită

calitatea de persoană îndreptățită în accepțiunea Legii nr. 10/2001. S-a

constatat că actele de stare civilă depuse în probațiune nu dovedesc rudenia

pretinsă de reclamant între C.A. și T.I.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul, criticând-o

ca nelegală atât sub aspectul reținerii că nu și-a dovedit calitatea de

moștenitor față de defuncta C.A., cât și în ceea ce privește împrejurarea că nu

s-ar fi identificat imobilele revendicate.

Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 150 din 31

octombrie 2006, a admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința,

în sensul că a admis contestația și a anulat dispoziția atacată, constatând că

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

suprafața de 2,72 ha teren, identificată cu numerele cadastrale 3452/172,

3452/513, 3452/509, 3452/510, 3452/511 și 3452/515 din C.F. NDF nr. 4062

Negrești-Oaș.

A fost obligată pârâta A.V.A.S să se conformeze dispozițiilor art. 16

din Legea nr. 247/2005 și să înainteze documentele și cererea petentului la

Comisia Centrală de Evaluare a Despăgubirilor.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că

reclamantul și-a dovedit vocația succesorală după defuncta C.A., astfel cum

rezultă din sentința civilă nr. 1049/1996 a Judecătoriei Negrești-Oaș,

irevocabilă, și certificatul de moștenitor nr. 261/1995.

S-a considerat că identitatea dintre imobilul pentru care reclamantul

solicită despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 și terenul ocupat de SC B.M.

SA Negrești-Oaș rezultă din expertiza tehnică judiciară administrată în faza

apelului, prin care au fost identificate prin numere cadastrale imobilele în

suprafață totală de 2,72 ha.

Împotriva deciziei nr. 150 din 31

octombrie 2006 a Curții de Apel

Oradea, secția civilă

mixtă a declarat recurs A.V.A.S., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

S-a susținut, în cuprinsul motivelor de recurs, că, intimatul-

reclamant P.V. nu este îndreptățit să obțină

măsuri reparatorii prin

echivalent pentru terenul în suprafață de 2,72 ha,

întrucât nu a dovedit

că imobilul cu nr.

top. 1591/3 a aparținut la momentul preluării lui C.A.

, decedată la 4

februarie 1986.

S-a invocat faptul că, susținerea intimatului, conform căreia terenul

cu nr. top. 1591/3 a fost preluat de Statul Român și apoi a fost înscris sub

nr. top.3452/172 este inacceptabilă și nereală, întrucât, dacă numărul cărții

funciare poate fi variabil (obiectul tabular putând fi transferat succesiv în

coli funciare distincte), numărul topografic al imobilului este invariabil.

Cea de a doua critică a vizat încălcarea dispozițiilor art. 23 (fost art.

22) din Legea nr. 10/2001, termenul limită până la care trebuiau depuse actele

doveditoare ale calității de moștenitor, termen de decădere, împlinindu-se la 1

iulie 2003. In acest context, recurenta a susținut că reclamantul nu a dovedit

calitatea de moștenitor după fostul proprietar

în faza procedurii administrative, această probă nemaiputând fi făcută

în

faza judiciară, cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

Prin decizia civilă nr. 4801 din 12 iunie 2007, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 150 din 31 octombrie

2006 a Curții de Apel Oradea și a modificat decizia recurată, în sensul că a

respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 377/D din

10 octombrie 2005 a Tribunalului Satu-Mare, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut, în esență,

în considerentele deciziei pronunțate, că, raportat la înscrisurile depuse la

dosar în dovedirea acțiunii, critica formulată prin primul motiv de recurs este

întemeiată și că, cel de-al doilea motiv de recurs, care vizează încălcarea

dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, în sensul că actele doveditoare

ale calității de moștenitor a reclamantului nu au fost depuse în termenul

prevăzut de lege, este nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 4801 din 12 iunie 2007 a Înaltei Curți de

Casație si Justiție București, secția civilă și de proprietate intelectuală, a

formulat contestație în anulare P.V., invocând dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. și susținând, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de recurs

este nelegală, soluția pronunțată fiind rezultatul unei greșeli materiale

privind identificarea imobilului.

In motivarea contestației în anulare, contestatorul P.V. a susținut

următoarele:

Copia cărților funciare depuse de reclamant nu pot dovedi

împrejurarea că terenul nr. top 1591/3 a

constituit proprietatea defunctei

C.A., acest număr topografic nefiind

înscris în cărțile funciare menționate.

Eroarea materială gravă comisă de instanță este că numărul 1591/3 nu

este număr topograf în sensul Legii nr. 115/1938 și a evidențelor cărții

funciare din Ardeal, ci este nr. cadastral 1591/3 sub

care a figurat terenul antecesoarei reclamantului în registrul

cadastral al

localității Negrești Oaș. Datorită acestei erori materiale

săvârșite de către instanță, reclamantul este grav prejudiciat, neputând

valorifica drepturile de despăgubire în baza Legii nr. 10/2001.

Reclamantul a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru terenul

înscris în C.F. 2167 Negrești Oaș sub nr. top. 3452/172 (ulterior dezmembrat în

mai multe parcele), în calitate de moștenitor după defuncta C.A., a numitei T.I.

Calitatea de moștenitor a contestatorului a fost recunoscută prin

sentința civilă nr. 1049/1996 a Judecătoriei Negrești Oaș și prin Certificatul

de moștenitor nr. 261/1995 eliberat după defuncta T.I.

Astfel fiind, reclamantul P.V. și-a probat vocația succesorală după

defuncta C.A.

Raportul de expertiză întocmit în cauză, precum și planul de situație

anexat, dovedesc, fără echivoc, că, terenul de sub nr. top. 3452/172 se

suprapune cu parcela cadastrală 1591/3.

In prezent, terenul aflat în litigiu este înscris în C.F. 4240 Negrești

Oaș, având ca proprietar tabular SC M. SA Negrești Oaș, cu titlul juridic de

reconstituire în baza H.G. nr. 834/1991.

Ca urmare a soluției pronunțate în recurs, pentru acest teren, se

validează reconstituirea dreptului de proprietate parțială, în urma unei erori

materiale a instanței de recurs.

Contestația în anulare este inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor

de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

modificare sau de casare.

Dispozițiile art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre dată în

recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greșeli materiale, se referă

la erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării

recursului.

Prin urmare, eventualele greșeli de fond

săvârșite de către instanța

care a soluționat recursul nu

pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare.

Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. - dezlegarea dată

recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori

materiale în legătură cu aspectele formale ale

judecării recursului și care

au avut drept consecință darea unei soluții

greșite. Este deci vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța, prin

confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care

determină soluția pronunțată.

Textul vizează greșeli de procedură și nu greșeli de judecată,

respectiv de apreciere a probelor, de

interpretare a unor dispoziții legale

sau de rezolvare a unui incident

procedural.

A da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a

dat hotărârea de modul în care a apreciat probele,

a interpretat legea și a

stabilit raporturile

dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților

de a provoca

rejudecarea căii de atac a recursului ceea ce este inadmisibil. Legea nu a

urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat

de aceeași instanță sub motivul greșitei stabiliri a situației de fapt sau

greșitei aplicări sau interpretări a legii.

În cazul în speță, contestatorul nu a invocat o eroare materială în

sensul art. 318 C. proc. civ., ci o pretinsă greșeală de judecată săvârșită de

către instanța care a soluționat recursul, greșeală care însă nu poate fi

îndreptată pe calea contestației în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatorul P.V. împotriva

deciziei nr. 4801 din 12 iunie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009