ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3436/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3436/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cauzei de față constată
următoarele:
Prin plângerea la Legea nr. 10/2001 înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub dosar nr. 5868/2003, reclamanta O.I.
a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Satu Mare, solicitând obligarea pârâtei
să-i restituie în natură terenul liber de construcții aferent topograficului
nr. 180/2 înscris în C.F. 3154 Negrești Oaș, arătând că prin notificarea nr. 3328/2001
a solicitat restituirea în natură a terenului liber de construcții care a fost
proprietatea antecesorilor ei, S.M. și S.A., iar pârâta este persoană juridică
deținătoare a terenului, teren ce a fost cumpărat de A.P.A.P.S.
Prin sentința civilă nr. 252/2004
pronunțată în dosar cu nr. 5868/2003, tribunalul a respins plângerea
reclamantei, reținând că nu a făcut dovada că ar exista o notificare în
condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 cu privire la terenul din litigiu.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel reclamanta, care a fost admis prin decizia civilă nr. 540/2005 a
Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosar nr. 4086/2004 și hotărârea
Tribunalului Satu Mare a fost desființată cu trimiterea cauzei pentru o nouă
judecare la aceeași instanță, pe considerentul că instanța de fond nu a
cercetat susținerile reclamantei, potrivit cărora imobilul ce a constituit
obiectul notificării este identic cu cel asupra căruia poartă litigiul de față
În această fază procesuală s-a făcut
identificarea topografică a terenului din care a rezultat că imobilul din
litigiu este cuprins în C.F. nr. 3154 Negrești Oaș, nr.top 180/2, proprietar
tabular fiind SC M. SA.
În rejudecare, cauza a fost
soluționată prin sentința civilă nr. 940/2006 prin respingerea acțiunii civile
a reclamantei, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale active a
acesteia și a fost respinsă, fără obiect, excepția nulității absolute a actului
de partaj.
Împotriva acestei sentințe,
reclamanta a declarat apel soluționat prin decizia civilă nr. 140/2007 a Curții
de Apel Oradea, prin admiterea apelului, hotărârea instanței de fond a fost din
nou desființată și trimisă cauza pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare, reținând că instanța de fond, în mod greșit, a considerat că reclamanta
nu are legitimare procesuală activă, mai precis că nu a făcut dovada calității
de moștenitor după proprietarul tabular, considerând că, cauza a fost
soluționată pe cale de excepție în mod greșit, fără a se fi cercetat fondul
litigiului.
În rejudecare, prin sentința civilă
nr. 1452/D din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a admis
plângerea reclamantei și s-a dispus restituirea în natură a terenului liber de
construcții în suprafață de 618 mp, înscris în C.F. 3154 Negrești Oaș, nr.top
180/2 în suprafață de 728 mp.
Din considerentele sentinței se
reține că prin decizia nr. 140/2007 a Curții de Apel Oradea a fost stabilită
calitatea moștenitor a reclamantei după proprietarul tabular S.M. în cotă de ½
parte, S.V. fiind înscris alături de acesta în cotă de ½ parte.
Din probatoriul administrat a
rezultat că reclamanta are calitatea de moștenitoare după proprietarul tabular,
înscris în C.F. nr. 2161 Negrești Oaș, iar din cuprinsul C.F. rezultă că
parcela nr.top 180 de sub A+1, în baza adresei nr. 4619/78 a Consiliului Județean
Satu Mare, a fost dezmembrată în nr.top nou 180/1 în suprafață de 3534 mp., în
nr.top 180/2 în suprafață de 782 mp și a fost retranscrisă sub A+2 și 3, iar parcela
cu nr. 180/2 de sub A+3 s-a transcris în C.F. nou deschisă nr. 3154 Negrești
Oaș, în favoarea Statului Român cu titlu juridic schimb cu CAP, iar din C.F.-ul
3154 Negrești Oaș rezultă că proprietar în prezent asupra parcelei 180/2,
transferată aici, este SC M. SA, cu titlu juridic reconstituire în baza H.G.
nr. 834/1991, conform încheierii de C.F. nr. l358/2003.
Din raportul de expertiză întocmit
în cauză în dosarul nr. 4086/2004 al Curții de Apel Oradea a rezultat că
terenul din litigiu a fost identificat ca fiind înscris în C.F.-ul nr. 3154
Negrești Oaș, în nr.top 180/2, având o suprafață de 782 mp, fiind vecin cu
proprietatea reclamantei, respectiv cu terenul ce a fost reconstituit în baza
Legii nr. 18/1991, nr.top 989/2b, căruia în natură îi corespunde teren cu casă
de locuit, iar din schița cu nr. 2, anexă la raport, precum și din conținutul
raportului de expertiză, rezultă că terenul în litigiu se compune astfel: curte
cu suprafața de 186 mp, teren cu construcții în suprafață de 59 mp, drum cu
servitute de trecere cu suprafața de 250 mp, teren liber în suprafață de 122
mp, reprezentând curtea, teren liber în suprafață de 60 mp reprezentând grădină
și teren cu construcții, respectiv fabrica de pâine M. cu suprafața construită
de 105 mp.
Din fișa privind istoricul
privatizării societății deținătoare a terenului rezulta că societatea avea
capital social privat 100% la data de 21 septembrie 2001, iar până la acea dată
în structura acționariatului figura și FPS, care era acționar minoritar, astfel
că instanța a reținut că în cauză sunt incidente
disp. art. 21
alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,
și, în consecință, tribunalul a dispus restituirea în natură a terenului liber
de construcții.
Faptul că prin sentința civilă nr. 1163/2004
a Judecătoriei Negrești Oaș, rămasă definitivă și irevocabilă prin deciziile
civile nr. 304/2005 a Curții de Apel Oradea, respectiv nr. 328/2006 a Curții de
Apel Oradea, a fost stabilită în favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere
asupra terenului de 250 mp din terenul din litigiu, nu reprezintă un impediment
la restituirea în natură a terenului liber de construcții, având în vedere că
în vecinătatea terenului din litigiu există casa de locuit a reclamantei
împreună cu terenul aferent, care nu avea ieșire la calea publică, iar
notificarea formulată în baza legii era formulată la unitatea
administrativ-teritorială și în curs de soluționare.
Împotriva
sentinței a declarat apel SC M. SA, motivând
că terenul în litigiu a fost cooperativizat inițial iar ulterior el a fost
atribuit antecesoarei în drepturi a societății apelante – I.J.L.M. Satu Mare,
intervenind în anul 1978 un schimb între CAP Negrești și Statul Român, schimb
înscris în C.F. 3154 Negrești, iar reclamantei i s-a asigurat prin compensare
suprafața aflată în prezentul litigiu.
Un al doilea motiv de apel a fost
acela că hotărârea instanței de fond s-a fundamentat pe ideea că la data
intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 societatea apelantă ar fi avut ca
acționar și FPS , astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) și
(2) din Legea nr. 10/2001, însă acest aspect nu a fost pus în discuția părților.
În fața instanței de apel au fost
introduși în cauză moștenitorii defunctei reclamante iar, la 12 ianuarie 2009
s-a formulat o cerere de aderare la apel prin care reprezentantul masei
succesorale a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul de a se
dispune restituirea în natura a suprafeței de 667 mp teren.
Instanța de apel a constatat
întemeiată prima critică formulată întrucât, din coroborarea înscrisurilor
existente la dosar – înscrierile din C.F. nr. 3154 și C.F. nr .2161 Negrești
Oaș, cererea lui O.M., soțul reclamantei, de înscriere în GAC cu o suprafață de
2,76 ha teren, formulată la 4 martie 1962, cererea formulată de același
Olteanu Mihai la 13 martie 1991 prin care în temeiul Legii nr. 18/1991 a
solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru un total general de 6,22 ha, făcându-se mențiunea că în intravilan se solicită 20 ari formate din grădina de acasă și
fabrica de pâine, Titlul de proprietate nr. 31-20130 din 14 octombrie 1994 prin
care i s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate pentru o suprafața
totala de 6,3463 ha teren, din care în intravilan 1766 mp – se poate trage
concluzia că titlul de proprietate cuprinde în întregime, și chiar mai mult,
suprafața solicitată de antecesorul intimatelor.
Instanța de apel a constatat
întemeiată și cea de-a doua critică a apelantei în sensul că la data intrării
în a Legii nr. 10/2001, societatea fusese în întregime privatizată ca urmare a
încheierii celor două contracte din 23 decembrie 1996 și, respectiv, 14 aprilie
2000, prin acest din urmă contract FPS înstrăinând diferența pe care o mai
deținea de 6,57% din valoarea capitalului social subscris, astfel încât nu sunt
aplicabile în cauză dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr.
10/2001, așa cum greșit a reținut prima instanță.
Prin decizia civilă nr. 104/A din 10
iunie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis apelul și a schimbat în întregime hotărârea
instanței de fond, respingându-se plângerea formulată de O.I. și însușită de
moștenitorii acesteia și, corelativ, a respins cererea de aderare la apel
formulată de intimați.
Nemulțumită de soluția pronunțată de
instanța de apel, reclamanta F.A.R. a declarat recurs, solicitând admiterea
acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului
intimatei-pârâte SC M. SA și admiterii cererii de aderare la apel, cu
consecința admiterii în parte a hotărârii instanței de fond, respectiv a
restituirii în natură a suprafeței de 677 mp, criticând hotărârea recurată
întrucât instanța a schimbat intelesul actelor existente la dosar si a apreciat
greșit că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 10/2001.
Cu privire la cererea sa de aderare
la apel, recurenta arată că aceasta este întemeiată, iar în ceea ce privește
titlul preluării de către stat, susține că instanța de apel l-a interpretat
greșit întrucât, în realitate, terenul a fost preluat de la mama sa.
Recursul este nefondat pentru
considerentele ce succed:
Susținerea potrivit căreia instanța de
apel, în decizia pronunțată ar fi pornit de la ideea că imobilul în discuție a
intrat în posesia statului român cu titlu de schimb cu CAP Negrești Oaș, instanța
concluzionând că ternul a fost cooperativizat nu se poate circumscrie motivului
de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ.
În realitate, prin modalitatea de
formulare a criticii, recurenta tinde la reevaluarea mijloacelor de probă
administrate de instanțele fondului, ceea ce este însă inadmisibil în raport de
structura și rolul recursului, în cadrul căruia pot fi supuse cenzurii doar
aspectele de legalitate, nu și cele de fapt ale judecății.
Susținerea recurentei în sensul că
în cauza au aplicabilitate prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001
nu poate fi primită întrucât, prin contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni
nr. 1612 din 23 decembrie 1996 și nr. DMM din 14 aprilie 2000, intervenite
între FPS și SC M. SA s-a fãcut dovada cã la data intrãrii
în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea pârâtã era integral
privatizatã, statul nemaiavând nicio acțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.
(1) și alin. (2) din capitolul III al Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,
republicată, “ imobilele – terenuri și construcții preluate în mod abuziv,
indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a
prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o
societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice
centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație
cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi
restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin
dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. “
”Prevederile alin. (1) sunt
aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau
locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al
unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale
deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a
cărui restituire în natură este cerută. ”
Pentru corecta soluționare a cererii
de restituire în natură a imobilului în discuție, instanța de apel, pe bază de
dovezi certe a stabilit data la care pârâta SC M. SA, s-a privatizat, respectiv
data la care pârâta a încetat de a mai fi o societate comercială la care statul
sau o altă autoritate publică a încetat de a mai fi acționar sau asociat
majoritar, iar din analiza acestor elemente, în mod just s-a conchis conchis că
pârâta SC M. SA deține un titlu legal asupra imobilului și că dobândirea
bunului, prin stabilirea datei și a condițiilor în care statul a încetat de a
mai fi acționar majoritar, s-a făcut cu bună credință.
Un argument în plus că textul de
lege invocat de recurentă nu are aplicabilitate în ceea ce privește bunurile din
patrimoniul unei societăți comerciale cu capital privat sunt și dispozițiile
art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora, “
Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale
privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2),
persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale
privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor
preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor
solicitate. Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care
imobilele au fost înstrăinate”.
Ori, în cauza pendinte se observă că
instituția despăgubirilor nu poate opera câtă vreme din probatoriul administrat
a rezultat că autorului antecesoarei i s-a restituit, conform titlului de
proprietate ce cuprinde și suprafața solicitată.
Prin urmare, legiuitorul, fără a
face distincție după cum imobilul a fost preluat cu sau fără titlu valabil, a
exceptat această categorie de bunuri de la restituirea în natură, societatea
comercială devenind proprietara acestuia de la data transferului integral al
acțiunilor.
Privatizarea societăților comerciale
s-a realizat prin transferul integral al acțiunilor sau al părților sociale
deținute de stat în capitalul social al acestuia, către persoanele fizice sau
persoanele juridice de drept privat, altele decât societățile comerciale cu
capital total sau parțial de stat, prevăzute în art. 21 alin. (1) și (2) din
Legea nr. 10/2001.
Pe cale de consecință, a obliga
societatea comercială, privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,
să restituie imobilele echivalează cu o expropriere forțată încălcându-se,
astfel, dispozițiile art. 480
C. civ., ale art. 41 alin. (2) teza
I-a și alin. (3) din Constituție precum și ale art. 1 din Primul Protocol
adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților
Fundamentale potrivit cărora “ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul
la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa
decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și
de principiile generale ale dreptului internațional.”
Se va face aplicarea dispozițiilor
art. 274 C. proc. civ., în ce privește cheltuielile de judecată efectuate de
intimata-pârâtă SC M. SA în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanta F.A.R. împotriva deciziei civile nr. 104 A din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.
Obligă recurenta la 4.344 lei
reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC M. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.