ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3436/2010

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin plângerea la Legea nr. 10/2001 înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub dosar nr. 5868/2003, reclamanta O.I. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Satu Mare, solicitând obligarea pârâtei să-i restituie în natură terenul liber de construcții aferent topograficului nr. 180/2 înscris în C.F. 3154 Negrești Oaș, arătând că prin notificarea nr. 3328/2001 a solicitat restituirea în natură a terenului liber de construcții care a fost proprietatea antecesorilor ei, S.M. și S.A., iar pârâta este persoană juridică deținătoare a terenului, teren ce a fost cumpărat de A.P.A.P.S. Prin sentința civilă nr. 252/2004 pronunțată în dosar cu nr. 5868/2003, tribunalul a respins plângerea reclamantei, reținând că nu a făcut dovada că ar exista o notificare în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 cu privire la terenul din litigiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a fost admis prin decizia civilă nr. 540/2005 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosar nr. 4086/2004 și hotărârea Tribunalului Satu Mare a fost desființată cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecare la aceeași instanță, pe considerentul că instanța de fond nu a cercetat susținerile reclamantei, potrivit cărora imobilul ce a constituit obiectul notificării este identic cu cel asupra căruia poartă litigiul de față În această fază procesuală s-a făcut identificarea topografică a terenului din care a rezultat că imobilul din litigiu este cuprins în C.F. nr. 3154 Negrești Oaș, nr.top 180/2, proprietar tabular fiind SC M. SA. În rejudecare, cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 940/2006 prin respingerea acțiunii civile a reclamantei, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale active a acesteia și a fost respinsă, fără obiect, excepția nulității absolute a actului de partaj.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel soluționat prin decizia civilă nr. 140/2007 a Curții de Apel Oradea, prin admiterea apelului, hotărârea instanței de fond a fost din nou desființată și trimisă cauza pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare, reținând că instanța de fond, în mod greșit, a considerat că reclamanta nu are legitimare procesuală activă, mai precis că nu a făcut dovada calității de moștenitor după proprietarul tabular, considerând că, cauza a fost soluționată pe cale de excepție în mod greșit, fără a se fi cercetat fondul litigiului. În rejudecare, prin sentința civilă nr. 1452/D din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a admis plângerea reclamantei și s-a dispus restituirea în natură a terenului liber de construcții în suprafață de 618 mp, înscris în C.F.

3154 Negrești Oaș, nr.top 180/2 în suprafață de 728 mp. Din considerentele sentinței se reține că prin decizia nr. 140/2007 a Curții de Apel Oradea a fost stabilită calitatea moștenitor a reclamantei după proprietarul tabular S.M. în cotă de ½ parte, S.V. fiind înscris alături de acesta în cotă de ½ parte. Din probatoriul administrat a rezultat că reclamanta are calitatea de moștenitoare după proprietarul tabular, înscris în C.F. nr. 2161 Negrești Oaș, iar din cuprinsul C.F. rezultă că parcela nr.top 180 de sub A+1, în baza adresei nr. 4619/78 a Consiliului Județean Satu Mare, a fost dezmembrată în nr.top nou 180/1 în suprafață de 3534 mp., în nr.top 180/2 în suprafață de 782 mp și a fost retranscrisă sub A+2 și 3, iar parcela cu nr. 180/2 de sub A+3 s-a transcris în C.F.

nou deschisă nr. 3154 Negrești Oaș, în favoarea Statului Român cu titlu juridic schimb cu CAP, iar din C.F.-ul 3154 Negrești Oaș rezultă că proprietar în prezent asupra parcelei 180/2, transferată aici, este SC M. SA, cu titlu juridic reconstituire în baza H.G. nr. 834/1991, conform încheierii de C.F. nr. l358/2003.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză în dosarul nr. 4086/2004 al Curții de Apel Oradea a rezultat că terenul din litigiu a fost identificat ca fiind înscris în C.F.-ul nr. 3154 Negrești Oaș, în nr.top 180/2, având o suprafață de 782 mp, fiind vecin cu proprietatea reclamantei, respectiv cu terenul ce a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, nr.top 989/2b, căruia în natură îi corespunde teren cu casă de locuit, iar din schița cu nr. 2, anexă la raport, precum și din conținutul raportului de expertiză, rezultă că terenul în litigiu se compune astfel: curte cu suprafața de 186 mp, teren cu construcții în suprafață de 59 mp, drum cu servitute de trecere cu suprafața de 250 mp, teren liber în suprafață de 122 mp, reprezentând curtea, teren liber în suprafață de 60 mp reprezentând grădină și teren cu construcții, respectiv fabrica de pâine M. cu suprafața construită de 105 mp.

Din fișa privind istoricul privatizării societății deținătoare a terenului rezulta că societatea avea capital social privat 100% la data de 21 septembrie 2001, iar până la acea dată în structura acționariatului figura și FPS, care era acționar minoritar, astfel că instanța a reținut că în cauză sunt incidente disp. art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, și, în consecință, tribunalul a dispus restituirea în natură a terenului liber de construcții.

Faptul că prin sentința civilă nr. 1163/2004 a Judecătoriei Negrești Oaș, rămasă definitivă și irevocabilă prin deciziile civile nr. 304/2005 a Curții de Apel Oradea, respectiv nr. 328/2006 a Curții de Apel Oradea, a fost stabilită în favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere asupra terenului de 250 mp din terenul din litigiu, nu reprezintă un impediment la restituirea în natură a terenului liber de construcții, având în vedere că în vecinătatea terenului din litigiu există casa de locuit a reclamantei împreună cu terenul aferent, care nu avea ieșire la calea publică, iar notificarea formulată în baza legii era formulată la unitatea administrativ-teritorială și în curs de soluționare.

Împotriva sentinței a declarat apel SC M. SA, motivând că terenul în litigiu a fost cooperativizat inițial iar ulterior el a fost atribuit antecesoarei în drepturi a societății apelante – I.J.L.M. Satu Mare, intervenind în anul 1978 un schimb între CAP Negrești și Statul Român, schimb înscris în C.F. 3154 Negrești, iar reclamantei i s-a asigurat prin compensare suprafața aflată în prezentul litigiu. Un al doilea motiv de apel a fost acela că hotărârea instanței de fond s-a fundamentat pe ideea că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 societatea apelantă ar fi avut ca acționar și FPS , astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, însă acest aspect nu a fost pus în discuția părților.

În fața instanței de apel au fost introduși în cauză moștenitorii defunctei reclamante iar, la 12 ianuarie 2009 s-a formulat o cerere de aderare la apel prin care reprezentantul masei succesorale a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul de a se dispune restituirea în natura a suprafeței de 667 mp teren. Instanța de apel a constatat întemeiată prima critică formulată întrucât, din coroborarea înscrisurilor existente la dosar – înscrierile din C.F. nr. 3154 și C.F.

nr .2161 Negrești Oaș, cererea lui O.M., soțul reclamantei, de înscriere în GAC cu o suprafață de 2,76 ha teren, formulată la 4 martie 1962, cererea formulată de același Olteanu Mihai la 13 martie 1991 prin care în temeiul Legii nr. 18/1991 a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru un total general de 6,22 ha, făcându-se mențiunea că în intravilan se solicită 20 ari formate din grădina de acasă și fabrica de pâine, Titlul de proprietate nr. 31-20130 din 14 octombrie 1994 prin care i s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate pentru o suprafața totala de 6,3463 ha teren, din care în intravilan 1766 mp – se poate trage concluzia că titlul de proprietate cuprinde în întregime, și chiar mai mult, suprafața solicitată de antecesorul intimatelor.

Instanța de apel a constatat întemeiată și cea de-a doua critică a apelantei în sensul că la data intrării în a Legii nr. 10/2001, societatea fusese în întregime privatizată ca urmare a încheierii celor două contracte din 23 decembrie 1996 și, respectiv, 14 aprilie 2000, prin acest din urmă contract FPS înstrăinând diferența pe care o mai deținea de 6,57% din valoarea capitalului social subscris, astfel încât nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, așa cum greșit a reținut prima instanță. Prin decizia civilă nr. 104/A din 10 iunie 2009, Curtea de Apel Oradea a admis apelul și a schimbat în întregime hotărârea instanței de fond, respingându-se plângerea formulată de O.I.

și însușită de moștenitorii acesteia și, corelativ, a respins cererea de aderare la apel formulată de intimați. Nemulțumită de soluția pronunțată de instanța de apel, reclamanta F.A.R. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului intimatei-pârâte SC M. SA și admiterii cererii de aderare la apel, cu consecința admiterii în parte a hotărârii instanței de fond, respectiv a restituirii în natură a suprafeței de 677 mp, criticând hotărârea recurată întrucât instanța a schimbat intelesul actelor existente la dosar si a apreciat greșit că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la cererea sa de aderare la apel, recurenta arată că aceasta este întemeiată, iar în ceea ce privește titlul preluării de către stat, susține că instanța de apel l-a interpretat greșit întrucât, în realitate, terenul a fost preluat de la mama sa. Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Susținerea potrivit căreia instanța de apel, în decizia pronunțată ar fi pornit de la ideea că imobilul în discuție a intrat în posesia statului român cu titlu de schimb cu CAP Negrești Oaș, instanța concluzionând că ternul a fost cooperativizat nu se poate circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 304 C. proc. civ. În realitate, prin modalitatea de formulare a criticii, recurenta tinde la reevaluarea mijloacelor de probă administrate de instanțele fondului, ceea ce este însă inadmisibil în raport de structura și rolul recursului, în cadrul căruia pot fi supuse cenzurii doar aspectele de legalitate, nu și cele de fapt ale judecății.

Susținerea recurentei în sensul că în cauza au aplicabilitate prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 nu poate fi primită întrucât, prin contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 1612 din 23 decembrie 1996 și nr. DMM din 14 aprilie 2000, intervenite între FPS și SC M. SA s-a fãcut dovada cã la data intrãrii în vigoare a Legii nr. 10/2001, societatea pârâtã era integral privatizatã, statul nemaiavând nicio acțiune.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) și alin. (2) din capitolul III al Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, “ imobilele – terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

“ ”Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.

” Pentru corecta soluționare a cererii de restituire în natură a imobilului în discuție, instanța de apel, pe bază de dovezi certe a stabilit data la care pârâta SC M. SA, s-a privatizat, respectiv data la care pârâta a încetat de a mai fi o societate comercială la care statul sau o altă autoritate publică a încetat de a mai fi acționar sau asociat majoritar, iar din analiza acestor elemente, în mod just s-a conchis conchis că pârâta SC M. SA deține un titlu legal asupra imobilului și că dobândirea bunului, prin stabilirea datei și a condițiilor în care statul a încetat de a mai fi acționar majoritar, s-a făcut cu bună credință.

Un argument în plus că textul de lege invocat de recurentă nu are aplicabilitate în ceea ce privește bunurile din patrimoniul unei societăți comerciale cu capital privat sunt și dispozițiile art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, potrivit cărora, “ Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate. Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate”.

Ori, în cauza pendinte se observă că instituția despăgubirilor nu poate opera câtă vreme din probatoriul administrat a rezultat că autorului antecesoarei i s-a restituit, conform titlului de proprietate ce cuprinde și suprafața solicitată. Prin urmare, legiuitorul, fără a face distincție după cum imobilul a fost preluat cu sau fără titlu valabil, a exceptat această categorie de bunuri de la restituirea în natură, societatea comercială devenind proprietara acestuia de la data transferului integral al acțiunilor. Privatizarea societăților comerciale s-a realizat prin transferul integral al acțiunilor sau al părților sociale deținute de stat în capitalul social al acestuia, către persoanele fizice sau persoanele juridice de drept privat, altele decât societățile comerciale cu capital total sau parțial de stat, prevăzute în art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Pe cale de consecință, a obliga societatea comercială, privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, să restituie imobilele echivalează cu o expropriere forțată încălcându-se, astfel, dispozițiile art. 480 C. civ., ale art. 41 alin. (2) teza I-a și alin. (3) din Constituție precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale potrivit cărora “ Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.” Se va face aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., în ce privește cheltuielile de judecată efectuate de intimata-pârâtă SC M. SA în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F.A.R. împotriva deciziei civile nr. 104 A din 10 iunie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Obligă recurenta la 4.344 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC M. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.