ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9790/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9790/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la data de 14 martie 2005 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții
M.P.A., N.M. și I.A. au solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. București și SC
V. Argeș SA Pitești, anularea deciziei nr. 21 din 14 februarie 2005 și
obligarea pârâtelor la restituirea în natură, iar în caz de imposibilitate prin
echivalent, a unor imobile, situate pe raza comunei Călărași, județul Argeș, în
valoare totală de 6.500.000.000 lei, imobile deținute în prezent de pârâta SC
V. Argeș SA Pitești.
Prin sentința
civilă nr. 92 din 29 mai 2006, Tribunalul Argeș a admis contestația și a dispus
anularea deciziei nr. 21 din 14 februarie 2005, emisă de A.V.A.S., constatând
că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri în sumă de 287.131
lei pentru construcțiile și utilajele ce au aparținut autorilor M.I. și M.A.,
precum și suma de 207.522 lei pentru terenul în suprafață de 5000 mp.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a reținut că reclamanții sunt moștenitorii legali ai fostului
proprietar al imobilului în litigiu, astfel că, în mod greșit a fost respinsă
notificarea de către pârâtă. Cu privire la pârâta SC V. SA instanța a dispus
scoaterea din cauză, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a
acesteia, deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul se
află în patrimoniul societății comerciale, fiind aplicabile prevederile art. 29
din Legea nr. 10/2001.
Împotriva
acestei sentințe au formulat apel reclamanții și pârâta A.V.A.S. București.
Prin decizia
civilă nr. 275 din 30 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a
fost respins ca tardiv apelul formulat de reclamanți și ca nefondat apelul
declarat de pârâtă, precum și cererea de aderare la apel formulată de
reclamantă.
În considerentele
deciziei s-a reținut că sentința a fost comunicată reclamanților la data de 10
iulie 2006, iar apelul a fost declarat la 21 iulie 2006, deci cu depășirea
termenului legal de 15 zile, prevăzut de art. 284 C. proc. civ. A fost respins
pe fond apelul formulat de pârâta A.V.A.S. cât și cererea de aderare la apel cu
privire la toate motivele invocate, respectiv lipsa calității procesuale
pasive, tardivitatea formulării contestației și judecarea cauzei de către o
instanță necompetentă teritorial.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea în parte a
hotărârii recurate, în sensul admiterii în parte a apelului formulat de pârâta A.V.A.S.,
iar pe fond desființarea sentinței, precum și a încheierii de ședință din 26
ianuarie 2005 prin care pârâta SC V. Argeș SA a fost scoasă din cauză în mod
nelegal și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Argeș.
Pârâta A.V.A.S.
a declarat recurs împotriva aceleiași decizii, solicitând modificarea deciziei
în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată,
criticându-se faptul că instanțele au respins greșit excepțiile invocate și au
dispus scoaterea din cauză a SC V. Argeș SA.
Prin decizia
civilă nr. 2068 din 25 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, au fost admise recursurile, casată decizia și trimisă cauza spre
rejudecare la Tribunalul Argeș.
În
considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut următoarele:
S-a apreciat de
către instanța de recurs că soluția este greșită, pentru că în situația în care
reclamanții au solicitat în principiu restituirea în natură a imobilului,
această cerere nu se putea soluționa decât în contradictoriu cu unitatea
deținătoare, care în aceste condiții nu a mai figurat ca parte în proces nici în
cazul judecății în fond și nici în căile de atac. Soluția pronunțată în fond și
încheierea din 25 octombrie 2005 sunt nelegale, în cauză fiind incidente
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. SC V. SA deși fusese scoasă din
cauză, totuși citată personal în proces și întrucât se hotărâse deja asupra
privatizării ei la o anumită dată, instanța de fond nu mai era în măsură să
soluționeze primul capăt de cerere, pe care nici nu s-a pronunțat.
În rejudecare,
Tribunalul Argeș a pronunțat sentința civilă nr. 122 din 16 mai 2008 prin care
a admis contestația formulată de reclamanți a anulat decizia nr. 21/2005 emisă
de A.V.A.S. București, constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la
despăgubiri în cuantum de 287.131 lei Ron pentru imobilele construcții și utilaje
și 207.522 lei pentru imobilul teren de 5.000 mp.
A fost respinsă
ca neîntemeiată acțiunea față de SC V. Argeș SA, precum și cererea de chemare
în garanție.
Pentru a hotărî
astfel, s-a reținut că privatizarea societății s-a făcut în luna ianuarie 1998,
iar potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru
imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți
comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana
îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii, prin echivalent ce constau în
bunuri sau servicii, acțiuni ale societății comerciale etc. SC V. Argeș SA este
o societate comercială înființată în baza Legii nr. 15/1990, iar în temeiul
dispozițiilor art. 20 și art. 23 din această lege a preluat întregul patrimoniu
de la fosta I.V.V. Argeș. Societatea a fost transformată în societate pe
acțiuni eliberându-i-se certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Prin contractul de cesiune nr. 148/1998 Fondul Proprietății de Stat a cesionat
întregul pachet de acțiuni deținut la SC V. Argeș SA către F.P.P. – în speță
S.I.F. Oltenia SA ocazie cu care s-a efectuat privatizarea societății care a
devenit societate cu capital integral privată. Prin cesiunea acțiunilor de la
Fondul Proprietății de Stat la S.I.F. Oltenia SA s-a realizat o privatizare
specială făcută prin metoda regularizării cotelor de capital social deținute de
Fondul Proprietății de Stat și S.I.F. – uri, deși prin această metodă s-a
realizat în anul 1998 privatizarea integrală a societății. Din data de 8
ianuarie 1998 și până la data de 14 ianuarie 2001 Fondul Proprietății de Stat
devenit A.V.A.S. nu mai apare ca reprezentant al statului la societatea SC V.
Argeș SA pentru ca în speță să fie incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) din
Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât la data de 14 martie 2005, data
introducerii acțiunii. Cu privire la terenul în suprafață de 5000 mp tribunalul
a reținut că pe acesta s-au efectuat investiții necesare procesului de
producție, așa cum rezultă și din expertiza efectuată în cauză. Acțiunea față
de pârâta SC V. Argeș SA a fost respinsă ca neîntemeiată. Referitor la
calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S. s-a reținut că această pârâtă are
calitate procesuală raportat la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001,
întrucât este cea care a efectuat privatizarea societății conform actelor
depuse la dosar, fiind partea obligată la despăgubiri pentru imobilele de
construcții și utilaje.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâta A.V.A.S. București.
Se critică
hotărârea pe motiv că instanța a nesocotit o decizie irevocabilă în care s-a
stabilit că unitatea deținătoare este V. Argeș SA, care este obligată să
restituie în natură foștilor proprietari imobilele preluate abuziv, nefiind la
data apariției Legii nr. 10/2001 unitate cu capital integral privat, care să îi
permită să se prevaleze de situația de excepție reglementată de actualul art.
29 din lege.
A.V.A.S.
București critică hotărârea pe motiv că nu s-au avut în vedere modificările
legislative ulterioare, respectiv modificarea Legii nr. 10/2001, întrucât prin
art. 29 și urm. se reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru
imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate. În
raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 A.V.A.S. nu mai are competența legală
de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, doar de a propune, instituția
competentă fiind Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Curtea de Apel
Pitești prin decizia civilă nr. 24/A din 5 noiembrie 2008 a respins apelurile
ca nefondate.
În
considerentele deciziei s-a reținut că la apariția Legii nr. 10/2001 pârâta V.
Argeș SA era privatizată integral, iar faptul că instanța supremă a casat
sentința și a stabilit că pârâta V. Argeș SA are calitate procesuală pasivă nu
permite interpretarea că imobilul poate fi restituit în natură și în mod corect
s-a apreciat incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamanții
fiind îndreptățiți la despăgubiri în condițiile legii speciale. S-a mai reținut
că pârâta A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă întrucât este unitate
investită cu soluționarea notificării și, ca urmare a modificărilor aduse Legii
nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu mai are competența de a acorda măsuri reparatorii
în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea acordării măsurilor
reparatorii, modalitatea de acordare și stabilirea cuantumului măsurilor
reparatorii urmând a fi decisă de Comisia Centrală constituită pentru
stabilirea despăgubirilor.
Împotriva
acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții și pârâta A.V.A.S.,
invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 315 C.
proc. civ.
Recurenții
reclamanți critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Hotărârea a
fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv cu aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001. Pentru a fi aplicabile în cauză
dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, trebuie să se rețină îndeplinirea
cumulativă a două condiții: imobilul să se afle în patrimoniul societății
comerciale privatizate integral în momentul intrării în vigoare a Legii nr.
10/2001 și imobilul să fi fost preluat fără titlu valabil. În speță instanțele
nu rețin nimic cu privire la modul de preluare a imobilului. Singura apărare a
unității deținătoare este că a fost privatizată integral. Societatea
deținătoare nu s-a privatizat integral la data intrării în vigoare a legii.
- Hotărârea a
fost dată cu aplicarea greșită a legii, a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.
privitoare la efectele casării.
Instanțele de
fond au refuzat să analizeze situația juridică a imobilului raportându-se și la
o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată împotriva aceleiași pârâte.
Soluțiile instanțelor de judecată nu constituie izvor de drept, însă nici nu
poate fi nesocotită o situație dezlegată deja de o instanță de judecată. Prima
instanță nu a ținut cont de decizia de casare.
Pârâta A.V.A.S.
critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Hotărârea a
fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în ceea ce
privește motivarea pe fond a pricinii, întrucât dispozițiile legii sunt
imperative în ceea ce privește actele și termenele în care trebuie depuse
acestea în procedura administrativă. SC V. Argeș SA nu intră în categoria
societăților comerciale privatizate de către A.V.A.S. Instanțele au reținut
greșit că privatizarea s-a efectuat prin cesiune către SIF.
- Prin art. 29
din Legea nr. 10/2001 se reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru
imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale, A.V.A.S. nu mai
are competență legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent.
Examinând
criticile formulate prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte a
constatat următoarele:
1.
Referitor la recursul
declarat de reclamante.
Prin motivele de
recurs se invocă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care
vizează a doua ipoteză în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită
a legii, respectiv a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Potrivit acestui
text de lege, instanța încalcă sau aplică greșit legea atunci când aplică o
normă generală nesocotind existența normei speciale; aplică o normă care nu
este incidentă în speță, aplică legea română, deși raportul juridic cu element
de extraneitate este guvernat de legea străină ori dă o interpretare greșită
textului de lege corespunzător situației de fapt.
Recurenții, după
modul de redactare a acestui motiv de recurs, apreciază, în speța supusă
analizei că instanțele au interpretat greșit dispozițiile art. 29 din Legea nr.
10/2001 republicată corespunzător situației de fapt stabilită.
Dispozițiile
articolului din legea sus invocată au fost corect interpretate și aplicate,
având în vedere și practica constantă a Înaltei Curți, care a reținut că în
situația unei societăți comerciale integral privatizate înainte de intrarea în
vigoare a Legii nr. 10/2001, dispozițiile art. 29 alin. (3) din acest act
normativ sunt fără echivoc în a stabili că măsurile reparatorii în echivalent
se propun de către instituția de stat care a efectuat privatizarea.
În cauza supusă
analizei, așa cum au arătat și reclamanții, situația de fapt a fost corect stabilită,
în sensul că intimata-pârâtă SC V. SA este societate privatizată integral
înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Instanțele au
reținut că prin cesiunea de acțiuni A.V.A.S. București nu a făcut decât să
înstrăineze cota de capital social pe care o deținea, către S.I.F. Oltenia,
care ulterior a vândut aceste fracțiuni de capital.
Deci, s-a
concluzionat corect că unitatea deținătoare SC V. SA este o societate la care
statul nu este acționar și deci nu pot fi incidente în cauză dispozițiile art.
20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la
situația juridică a imobilului, contrar celor susținute prin motivele de
recurs, acesta a fost preluat de stat cu titlu valabil așa cum rezultă din
înscrisurile depuse la dosar.
Drept urmare, în
speța supusă analizei s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 din
legea nr. 10/2001, întrucât, unitatea deținătoare SC V. SA, așa după cum s –a
arătat mai sus este o societate privatizată integral înainte de intrarea în
vigoare a Legii nr. 10/2001.
S-a făcut o
corectă aplicare și a dispoziției art. 315 C. proc. civ. privitoare la efectele
casării.
Potrivit acestui
text de lege, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra
problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor
probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Rezultă din conținutul
acestui text de lege că singura îngrădire adusă atribuțiilor judecătorilor de
fond derivă din obligativitatea punctelor de drept soluționate. Starea de fapt
însă urmează să fie stabilită de instanța de trimitere. Dacă instanța de recurs
a făcut stabiliri de fapt acestea nu sunt obligatorii pentru instanța de
trimitere ele neavând decât o valoare indicativă. Această instanță are totuși
obligația să ia în cercetare faptele indicate în decizia instanței superioare
și să administreze probe pentru cunoașterea lor exactă.
În speța supusă
analizei instanța supremă a stabilit prin îndrumările date prin decizia de
casare, că soluția dată de instanța anterioară este greșită pentru că
reclamanții au solicitat în principal restituirea în natură a imobilului și că
în această situație, cererea nu se putea soluționa decât în contradictoriu cu
unitatea deținătoare.
Or, față de
aceste îndrumări, și având în vedere dispozițiile art. 315 C. proc. civ. sus
arătate, obligativitatea instanței de trimitere era aceea de a judeca cererea
de chemare în judecată și în contradictoriu cu unitatea deținătoare a
imobilului în litigiu.
Contrar celor
susținute prin motivele de recurs, instanța supremă nu a stabilit cu putere de
lucru judecat asupra situației juridice a unității deținătoare și nici asupra
obligației de restituire în natură a imobilului supus analizei.
Referitor la
recursul pârâtei A.V.A.S.
Primul motiv de
recurs referitor la privatizarea SC U. SA a mai fost analizat și s-a arătat că
privatizarea societății s-a făcut în ianuarie 1998 și pe cale de consecință
sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
republicată.
SC V. Argeș SA
este o societate comercială înființată în baza Legii nr. 15/1990, iar conform
art. 20 și art. 23 din această lege a preluat în proprietate întregul
patrimoniu de la fosta I.V.V. Argeș.
În temeiul H.G.R.
nr. 1353/91 societatea a fost transformată în societate pe acțiuni, iar
imobilele din patrimoniu au fost transcrise în registrele de carte funciară.
În anul 1998 în
baza contractului de cesiune nr. 148 din 8 noiembrie 1998, Fondul Proprietății
de Stat a cesionat întregul pachet de acțiuni deținut de SC V. Argeș SA către
Fondul Proprietății Private, în speță S.I.F. Oltenia SA, în schimbul altor
acțiuni deținute de ultima la alte societăți cu capital de stat, ocazie cu care
s-a efectuat privatizarea societății V., care a devenit societate cu capital
integral de stat.
Drept urmare,
contrar celor reținute prin motivele de recurs SC V. SA intră în categoria
societăților comerciale privatizate integral înainte de intrarea în vigoare a
dispozițiilor Legii nr. 10/2001.
Cu privire la
incidența dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, susținerile pârâtei sunt
nelegale, întrucât dispozițiile acestui text de lege sunt în sensul că, pentru
imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate,
altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele
îndreptățite au dreptul la despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod
abuziv, iar notificarea prin care se solicită restituirea se adresează
instituției publice care a efectuat privatizarea.
Funcție de
aceste dispoziții legale, este cert că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă,
dar nu mai are competență de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar
de a emite o deciziei cu propunerea acordării măsurilor reparatorii, cum corect
s-a reținut în cauză.
Așadar, față de
cele sus reținute Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză dispozițiile
de nelegalitate invocate de recurente și drept urmare în baza dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de reclamanții M.P.A., N.M. și I.A. și pârâta A.V.A.S.
împotriva deciziei nr. 224 A din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția
civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru
cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi
2
decembrie 2009
.