ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9790/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 martie 2005 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții M.P.A., N.M. și I.A. au solicitat în contradictoriu cu A.V.A.S. București și SC V. Argeș SA Pitești, anularea deciziei nr. 21 din 14 februarie 2005 și obligarea pârâtelor la restituirea în natură, iar în caz de imposibilitate prin echivalent, a unor imobile, situate pe raza comunei Călărași, județul Argeș, în valoare totală de 6.500.000.000 lei, imobile deținute în prezent de pârâta SC V. Argeș SA Pitești. Prin sentința civilă nr. 92 din 29 mai 2006, Tribunalul Argeș a admis contestația și a dispus anularea deciziei nr. 21 din 14 februarie 2005, emisă de A.V.A.S., constatând că reclamanții sunt îndreptățiți să primească despăgubiri în sumă de 287.131 lei pentru construcțiile și utilajele ce au aparținut autorilor M.I.

și M.A., precum și suma de 207.522 lei pentru terenul în suprafață de 5000 mp. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții sunt moștenitorii legali ai fostului proprietar al imobilului în litigiu, astfel că, în mod greșit a fost respinsă notificarea de către pârâtă. Cu privire la pârâta SC V. SA instanța a dispus scoaterea din cauză, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia, deoarece la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul se află în patrimoniul societății comerciale, fiind aplicabile prevederile art. 29 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții și pârâta A.V.A.S. București. Prin decizia civilă nr. 275 din 30 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, a fost respins ca tardiv apelul formulat de reclamanți și ca nefondat apelul declarat de pârâtă, precum și cererea de aderare la apel formulată de reclamantă.

În considerentele deciziei s-a reținut că sentința a fost comunicată reclamanților la data de 10 iulie 2006, iar apelul a fost declarat la 21 iulie 2006, deci cu depășirea termenului legal de 15 zile, prevăzut de art. 284 C. proc. civ. A fost respins pe fond apelul formulat de pârâta A.V.A.S. cât și cererea de aderare la apel cu privire la toate motivele invocate, respectiv lipsa calității procesuale pasive, tardivitatea formulării contestației și judecarea cauzei de către o instanță necompetentă teritorial. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii în parte a apelului formulat de pârâta A.V.A.S., iar pe fond desființarea sentinței, precum și a încheierii de ședință din 26 ianuarie 2005 prin care pârâta SC V. Argeș SA a fost scoasă din cauză în mod nelegal și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Argeș.

Pârâta A.V.A.S. a declarat recurs împotriva aceleiași decizii, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, criticându-se faptul că instanțele au respins greșit excepțiile invocate și au dispus scoaterea din cauză a SC V. Argeș SA. Prin decizia civilă nr. 2068 din 25 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise recursurile, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș. În considerentele deciziei, instanța de recurs a reținut următoarele: S-a apreciat de către instanța de recurs că soluția este greșită, pentru că în situația în care reclamanții au solicitat în principiu restituirea în natură a imobilului, această cerere nu se putea soluționa decât în contradictoriu cu unitatea deținătoare, care în aceste condiții nu a mai figurat ca parte în proces nici în cazul judecății în fond și nici în căile de atac.

Soluția pronunțată în fond și încheierea din 25 octombrie 2005 sunt nelegale, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. SC V. SA deși fusese scoasă din cauză, totuși citată personal în proces și întrucât se hotărâse deja asupra privatizării ei la o anumită dată, instanța de fond nu mai era în măsură să soluționeze primul capăt de cerere, pe care nici nu s-a pronunțat. În rejudecare, Tribunalul Argeș a pronunțat sentința civilă nr. 122 din 16 mai 2008 prin care a admis contestația formulată de reclamanți a anulat decizia nr. 21/2005 emisă de A.V.A.S. București, constatând că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri în cuantum de 287.131 lei Ron pentru imobilele construcții și utilaje și 207.522 lei pentru imobilul teren de 5.000 mp.

A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea față de SC V. Argeș SA, precum și cererea de chemare în garanție. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că privatizarea societății s-a făcut în luna ianuarie 1998, iar potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii, prin echivalent ce constau în bunuri sau servicii, acțiuni ale societății comerciale etc. SC V. Argeș SA este o societate comercială înființată în baza Legii nr. 15/1990, iar în temeiul dispozițiilor art. 20 și art. 23 din această lege a preluat întregul patrimoniu de la fosta I.V.V.

Argeș. Societatea a fost transformată în societate pe acțiuni eliberându-i-se certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Prin contractul de cesiune nr. 148/1998 Fondul Proprietății de Stat a cesionat întregul pachet de acțiuni deținut la SC V. Argeș SA către F.P.P. – în speță S.I.F. Oltenia SA ocazie cu care s-a efectuat privatizarea societății care a devenit societate cu capital integral privată. Prin cesiunea acțiunilor de la Fondul Proprietății de Stat la S.I.F. Oltenia SA s-a realizat o privatizare specială făcută prin metoda regularizării cotelor de capital social deținute de Fondul Proprietății de Stat și S.I.F. – uri, deși prin această metodă s-a realizat în anul 1998 privatizarea integrală a societății.

Din data de 8 ianuarie 1998 și până la data de 14 ianuarie 2001 Fondul Proprietății de Stat devenit A.V.A.S. nu mai apare ca reprezentant al statului la societatea SC V. Argeș SA pentru ca în speță să fie incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cu atât mai mult cu cât la data de 14 martie 2005, data introducerii acțiunii. Cu privire la terenul în suprafață de 5000 mp tribunalul a reținut că pe acesta s-au efectuat investiții necesare procesului de producție, așa cum rezultă și din expertiza efectuată în cauză. Acțiunea față de pârâta SC V. Argeș SA a fost respinsă ca neîntemeiată. Referitor la calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S. s-a reținut că această pârâtă are calitate procesuală raportat la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, întrucât este cea care a efectuat privatizarea societății conform actelor depuse la dosar, fiind partea obligată la despăgubiri pentru imobilele de construcții și utilaje.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâta A.V.A.S. București. Se critică hotărârea pe motiv că instanța a nesocotit o decizie irevocabilă în care s-a stabilit că unitatea deținătoare este V. Argeș SA, care este obligată să restituie în natură foștilor proprietari imobilele preluate abuziv, nefiind la data apariției Legii nr. 10/2001 unitate cu capital integral privat, care să îi permită să se prevaleze de situația de excepție reglementată de actualul art. 29 din lege. A.V.A.S. București critică hotărârea pe motiv că nu s-au avut în vedere modificările legislative ulterioare, respectiv modificarea Legii nr. 10/2001, întrucât prin art. 29 și urm. se reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate.

În raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005 A.V.A.S. nu mai are competența legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, doar de a propune, instituția competentă fiind Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr. 24/A din 5 noiembrie 2008 a respins apelurile ca nefondate. În considerentele deciziei s-a reținut că la apariția Legii nr. 10/2001 pârâta V. Argeș SA era privatizată integral, iar faptul că instanța supremă a casat sentința și a stabilit că pârâta V. Argeș SA are calitate procesuală pasivă nu permite interpretarea că imobilul poate fi restituit în natură și în mod corect s-a apreciat incidența în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, reclamanții fiind îndreptățiți la despăgubiri în condițiile legii speciale.

S-a mai reținut că pârâta A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă întrucât este unitate investită cu soluționarea notificării și, ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu mai are competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o decizie cu propunerea acordării măsurilor reparatorii, modalitatea de acordare și stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii urmând a fi decisă de Comisia Centrală constituită pentru stabilirea despăgubirilor. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții și pârâta A.V.A.S., invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 315 C. proc. civ. Recurenții reclamanți critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Pentru a fi aplicabile în cauză dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, trebuie să se rețină îndeplinirea cumulativă a două condiții: imobilul să se afle în patrimoniul societății comerciale privatizate integral în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și imobilul să fi fost preluat fără titlu valabil. În speță instanțele nu rețin nimic cu privire la modul de preluare a imobilului. Singura apărare a unității deținătoare este că a fost privatizată integral. Societatea deținătoare nu s-a privatizat integral la data intrării în vigoare a legii. - Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. privitoare la efectele casării. Instanțele de fond au refuzat să analizeze situația juridică a imobilului raportându-se și la o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată împotriva aceleiași pârâte.

Soluțiile instanțelor de judecată nu constituie izvor de drept, însă nici nu poate fi nesocotită o situație dezlegată deja de o instanță de judecată. Prima instanță nu a ținut cont de decizia de casare. Pârâta A.V.A.S. critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește motivarea pe fond a pricinii, întrucât dispozițiile legii sunt imperative în ceea ce privește actele și termenele în care trebuie depuse acestea în procedura administrativă. SC V. Argeș SA nu intră în categoria societăților comerciale privatizate de către A.V.A.S. Instanțele au reținut greșit că privatizarea s-a efectuat prin cesiune către SIF.

- Prin art. 29 din Legea nr. 10/2001 se reglementează regimul juridic al reparațiilor pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale, A.V.A.S. nu mai are competență legală de a acorda măsuri reparatorii în echivalent. Examinând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte a constatat următoarele: 1. Referitor la recursul declarat de reclamante. Prin motivele de recurs se invocă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care vizează a doua ipoteză în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Potrivit acestui text de lege, instanța încalcă sau aplică greșit legea atunci când aplică o normă generală nesocotind existența normei speciale; aplică o normă care nu este incidentă în speță, aplică legea română, deși raportul juridic cu element de extraneitate este guvernat de legea străină ori dă o interpretare greșită textului de lege corespunzător situației de fapt. Recurenții, după modul de redactare a acestui motiv de recurs, apreciază, în speța supusă analizei că instanțele au interpretat greșit dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată corespunzător situației de fapt stabilită.

Dispozițiile articolului din legea sus invocată au fost corect interpretate și aplicate, având în vedere și practica constantă a Înaltei Curți, care a reținut că în situația unei societăți comerciale integral privatizate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, dispozițiile art. 29 alin. (3) din acest act normativ sunt fără echivoc în a stabili că măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția de stat care a efectuat privatizarea. În cauza supusă analizei, așa cum au arătat și reclamanții, situația de fapt a fost corect stabilită, în sensul că intimata-pârâtă SC V. SA este societate privatizată integral înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Instanțele au reținut că prin cesiunea de acțiuni A.V.A.S.

București nu a făcut decât să înstrăineze cota de capital social pe care o deținea, către S.I.F. Oltenia, care ulterior a vândut aceste fracțiuni de capital. Deci, s-a concluzionat corect că unitatea deținătoare SC V. SA este o societate la care statul nu este acționar și deci nu pot fi incidente în cauză dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Referitor la situația juridică a imobilului, contrar celor susținute prin motivele de recurs, acesta a fost preluat de stat cu titlu valabil așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Drept urmare, în speța supusă analizei s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 din legea nr. 10/2001, întrucât, unitatea deținătoare SC V. SA, așa după cum s –a arătat mai sus este o societate privatizată integral înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

S-a făcut o corectă aplicare și a dispoziției art. 315 C. proc. civ. privitoare la efectele casării. Potrivit acestui text de lege, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Rezultă din conținutul acestui text de lege că singura îngrădire adusă atribuțiilor judecătorilor de fond derivă din obligativitatea punctelor de drept soluționate. Starea de fapt însă urmează să fie stabilită de instanța de trimitere. Dacă instanța de recurs a făcut stabiliri de fapt acestea nu sunt obligatorii pentru instanța de trimitere ele neavând decât o valoare indicativă.

Această instanță are totuși obligația să ia în cercetare faptele indicate în decizia instanței superioare și să administreze probe pentru cunoașterea lor exactă. În speța supusă analizei instanța supremă a stabilit prin îndrumările date prin decizia de casare, că soluția dată de instanța anterioară este greșită pentru că reclamanții au solicitat în principal restituirea în natură a imobilului și că în această situație, cererea nu se putea soluționa decât în contradictoriu cu unitatea deținătoare. Or, față de aceste îndrumări, și având în vedere dispozițiile art. 315 C. proc. civ. sus arătate, obligativitatea instanței de trimitere era aceea de a judeca cererea de chemare în judecată și în contradictoriu cu unitatea deținătoare a imobilului în litigiu.

Contrar celor susținute prin motivele de recurs, instanța supremă nu a stabilit cu putere de lucru judecat asupra situației juridice a unității deținătoare și nici asupra obligației de restituire în natură a imobilului supus analizei. 2. Referitor la recursul pârâtei A.V.A.S. Primul motiv de recurs referitor la privatizarea SC U. SA a mai fost analizat și s-a arătat că privatizarea societății s-a făcut în ianuarie 1998 și pe cale de consecință sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată. SC V. Argeș SA este o societate comercială înființată în baza Legii nr. 15/1990, iar conform art. 20 și art. 23 din această lege a preluat în proprietate întregul patrimoniu de la fosta I.V.V.

Argeș. În temeiul H.G.R. nr. 1353/91 societatea a fost transformată în societate pe acțiuni, iar imobilele din patrimoniu au fost transcrise în registrele de carte funciară. În anul 1998 în baza contractului de cesiune nr. 148 din 8 noiembrie 1998, Fondul Proprietății de Stat a cesionat întregul pachet de acțiuni deținut de SC V. Argeș SA către Fondul Proprietății Private, în speță S.I.F. Oltenia SA, în schimbul altor acțiuni deținute de ultima la alte societăți cu capital de stat, ocazie cu care s-a efectuat privatizarea societății V., care a devenit societate cu capital integral de stat. Drept urmare, contrar celor reținute prin motivele de recurs SC V. SA intră în categoria societăților comerciale privatizate integral înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Cu privire la incidența dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, susținerile pârâtei sunt nelegale, întrucât dispozițiile acestui text de lege sunt în sensul că, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar notificarea prin care se solicită restituirea se adresează instituției publice care a efectuat privatizarea. Funcție de aceste dispoziții legale, este cert că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, dar nu mai are competență de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci doar de a emite o deciziei cu propunerea acordării măsurilor reparatorii, cum corect s-a reținut în cauză.

Așadar, față de cele sus reținute Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză dispozițiile de nelegalitate invocate de recurente și drept urmare în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții M.P.A., N.M. și I.A. și pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 224 A din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2009 .