ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3026/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamanta SC V.A.A. SA, prin acțiunea înregistrată sub nr. 648/1259/2007 pe rolul Tribunalului Comercial Argeș a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.S. București și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligate să-i plătească suma de 46.732 lei, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a unui imobil către foștii proprietari ai acesteia. Prin sentința comercială nr. 345/C din 15 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea, așa cum a fost precizată și majorată, și a obligat pârâtele să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 643.280,16 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 11.619 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a fost prejudiciată prin restituirea către foștii proprietari a unui imobil Distilerie S., prejudiciu ce se impune a fi acoperit în condițiile art. 324 din Legea nr. 99/1999 atât de către instituția publică implicată în privatizare, cât și de Statul Român, care este garantul obligației de dezdăunare. S-a mai apreciat că, cuantumul acestor despăgubiri trebuie stabilit în funcție de valoarea de piață a bunului, respectiv suprafața de 9.304,40 m.p. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel atât pârâta A.V.A.S.

București, cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, care prin decizia nr. 82/A-C din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, a schimbat în parte sentința nr. 345/C din 15 mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeș, în sensul că a respins acțiunea față de Statul Român, pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S. București împotriva aceleiași sentințe, menținându-se restul dispozițiilor sentinței. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut în esență, că pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, nu are calitate procesuală pasivă pentru că obligația stabilită prin art. 30 din Legea nr. 137/2002, de modificare a O.U.G.

nr. 88/1997 nu este o obligație cu pluralitate de debitori. S-a mai reținut că, pârâta A.V.A.S. București are calitate procesuală pasivă,în raport de pretențiile reclamantei, întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile art. 29 și art. 30 din Legea nr. 137/2002. Recursurile declarate împotriva deciziei nr. 82/A-C din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești de reclamanta SC V.A.A. SA și pârâta A.V.A.S. București au fost soluționate prin decizia nr. 2009 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, prin care s-a admis recursul pârâtei A.V.A.S. București, s-a modificat în parte decizia recurată în sensul că s-a admis și apelul declarat de pârâta A.V.A.S. București și s-a schimbat în tot sentința nr. 345/C din 15 mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeș, cu consecința respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive și față de pârâta A.V.A.S.

București. S-a respins ca nefondat recursul reclamantei SC V.A.A. SA Pitești împotriva aceleiași decizii. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut următoarele: Cu privire la recursul declarat de reclamanta SC V.A.A. SA s-a reținut că este adevărat că prin dispozițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 este reglementată obligația de garanție a Statului Român a despăgubirilor la care ar putea fi îndatorat titularul principal al obligației de plată, însă prin această dispoziție legiuitorul nu a dorit să instituie o răspundere solidară a acestuia alături de titularul principal al obligației, ci doar o garanție legală, personală. Instanța apelului a reținut în mod corect că obligația de garanție a statului nu atrage automat obligația de plată în sarcina statului a pretinsului prejudiciu, ci numai dacă obligația principală nu este adusă la îndeplinire de instituția publică implicată.

În consecință, nu există o justificare legală pentru obligarea Statului Român în solidar cu titularul obligației principale, el urmând a răspunde ca garant numai în situația în care, existând un titlu obținut în condițiile legii, precum și dovada că debitorul principal nu și-a executat obligația. Referitor la recursul declarat de pârâta A.V.A.S. București s-a reținut de către instanța de recurs că este fondat, întrucât instanța apelului a dat o soluționare greșită excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. București când a considerat că operațiunea de cesiune a acțiunilor deținute de Fondul Proprietății de Stat București la SC V.A.A. SA, către SIF O. SA este echivalentă cu aceea a privatizării unei societăți astfel încât să atragă incidența prevederilor 324 din O.U.G.

nr. 88/1997 raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002. Astfel, la data actului de cesiune reținut de instanța anterioară ca fiind actul prin care s-a privatizat societatea reclamantă erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale aprobată prin Legea nr. 44/1998 – în forma în care ea a fost adoptată – prevederi care asigurau la momentul dat cadrul juridic pentru vânzarea acțiunilor emise de societățile comerciale deținute de stat sau de o autoritate a administrației publice locale, precum și vânzarea activelor aparținând societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar cu respectarea principiilor asigurării transparenței tranzacțiilor, stabilirii prețului de vânzare - în baza raportului dintre cerere și ofertă, precum și asigurării egalității de tratament între cumpărători.

În realitate, actul de cesiune în discuție a reprezentat o transmitere gratuită a acțiunilor deținute de fostul F.P.S. către SIF O. SA pentru regularizarea cotelor de capital social deținute de cele două entități, operațiune ce a avut la bază Legea nr. 58/1991- privind privatizarea societăților comerciale și Legea nr. 55/1995 – pentru accelerarea procesului de privatizare și a H.G. nr. 12/1997 prin care s-au aprobat Normele metodologice privind regularizarea cotelor de capital social (acte normative abrogate expres prin OUG nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale). În condițiile în care dispozițiile art. 324 din O.U.G.

nr. 88/1997 (articol introdus prin Legea nr. 99/1999), art. 29 și art. 30 din Legea nr. 137/2002 stabilesc clar părțile raportului juridic născut ca urmare a restituirilor în natură prin hotărâri judecătorești irevocabile ca fiind “instituția publică implicată” și “societatea privatizată ca urmare a unui contract de vânzare-cumpărare” rezultă în mod net că, în cauza dedusă judecății nu se poate vorbi de o privatizare a societății reclamante în condițiile actelor normative mai sus evocate. Prin urmare cesiunea concretizată prin actul de cesiune încheiat între F.P.S. București și SIF O. SA nu poate fi asimilată operațiunii de privatizare a societății SC V.A.A. SA în condițiile actelor normative menționate motiv pentru care Înalta Curte nu poate reține calitatea pârâtei A.V.A.S.

București ca instituție publică implicată în privatizarea SC V.A.A. SA și implicit, nici a calității procesuale pasive a acesteia. Cererea de revizuire formulată de SC V.A.A. SA. Împotriva deciziei nr. 2009 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat cerere de revizuire reclamanta SC V.A.A. SA întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de revizuire, retractarea decizie atacate și modificarea acesteia, în sensul respingerii recursului pârâtei A.V.A.S. București și admiterea recursului reclamantei, cu consecința menținerii sentinței instanței de fond.

În motivarea cererii de revizuire, s-a susținut de către revizuentă că după pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită, s-au descoperit înscrisuri noi doveditoare care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, respectiv decizia nr. 9790 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, întrucât nu putea să urgenteze judecarea procesului pentru a fi soluționat mai înainte de 23 iunie 2009, dată la care s-a pronunțata decizia a cărei revizuire se solicită. Se apreciază de către revizuentă că sunt îndeplinite dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., având în vedere că decizia nr. 9790 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fost pronunțată în acțiunea intentată la data de 14 martie 2005, anterior acțiunii de chemare în judecată din dosarul nr. 648/1259/2007 în care s-a pronunțat decizia nr. 2009 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, respectiv la 2 mai 2007, a cărei revizuire se solicitiă. Prin urmare, revizuenta susține că s-a aflat în imposibilitate de a înfățișa la data judecării cauzei această hotărâre judecătorească, din motive neimputabile, întrucât nu a avut posibilitatea să dirijeze soluționarea procesului într-un timp mai scurt.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepția tardivității după care excepția inadmisibilității, invocate de intimata A.V.A.S. București. În ceea ce privește excepția tardivității, Înalta Curte urmează să o respingă întrucât înscrisul nou de care se prevalează revizuenta, respectiv decizia nr. 9070 a fost pronunțată la data de 2 decembrie 2009, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 17 decembrie 2009, fiind respectat termenul legal de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Referitor la excepția inadmisibilității cererii de revizuire, de asemenea, Înalta Curte, urmează să o respingă întrucât hotărârea a cărei revizuire se cere evocă fondul iar revizuenta SC V.A.A.

SA a fost parte în litigiul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, pe de o parte, pe de altă parte critica intimatei în motivarea excepției de inadmisibilitate vizează una din condițiile cerute pentru constatarea unui înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fapt ce nu poate conduce la inadmisibilitatea cererii de revizuire. Cererea de revizuire va fi respinsă pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, poate fi cerută „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere”. În speță, înscrisul invocat de revizuentă ca act nou, respectiv decizia nr. 9790 din 2 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în dosarul nr. 646/46/2008, nu îndeplinește cumulativ cele două cerințe ale art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., întrucât nu a existat la momentul judecării fondului cauzei – fondul cauzei fiind soluționat anterior datei pronunțării hotărârii de care se prevalează revizuenta -, nu a fost reținut de partea potrivnică, iar imposibilitatea prezentării lui cu ocazia judecării fondului cauzei nu a fost determinată de o imposibilitate mai presus de voința revizuentei ori de faptul că a fost reținut de partea potrivnică, ci de faptul că nu exista la acel moment.

Este adevărat că în practica judiciară s-a statuat că o hotărâre judecătorească intervenită după judecarea litigiului în fond poate fi invocată uneori ca înscris nou, pentru a se cere revizuirea, dacă a fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea litigiului în care se cere revizuirea, întrucât, într-o asemenea situație partea nu avea posibilitatea să determine pronunțarea hotărârii la o dată anterioară pentru a fi în măsură a o invoca, însă, în cauză decizia a cărei revizuire se solicită nu s-a întemeiat pe hotărârea unei instanțe care a fost desființată sau modificată și care a avut un rol hotărâtor, pentru a fi incidentă teza a II-a a art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Prin urmare, constatând că în speță nu sunt îndeplinite cerințele legale înscrise în textul de lege evocat de revizuentă, Înalta Curte, urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuenta SC V.A.A.

SA a deciziei nr. 2009 din 23 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de revizuire invocate de intimata A.V.A.S. București. Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC V.A.A. SA Pitești a deciziei nr. 2009 din 23 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.