ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3026/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3026/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cererii de revizuire de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Reclamanta SC V.A.A. SA, prin acțiunea

înregistrată sub nr. 648/1259/2007 pe rolul Tribunalului Comercial

Argeș a chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.S. București

și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi

obligate să-i plătească suma de 46.732 lei, cu titlu de

despăgubire pentru prejudiciul cauzat prin restituirea în natură a

unui imobil către foștii proprietari ai acesteia.

Prin sentința comercială nr.

345/C din 15 mai 2008, Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea,

așa cum a fost precizată și majorată, și a obligat

pârâtele să plătească reclamantei despăgubiri în sumă

de 643.280,16 lei și cheltuieli de judecată în sumă de 11.619

lei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că reclamanta a fost prejudiciată prin

restituirea către foștii proprietari a unui imobil Distilerie S.,

prejudiciu ce se impune a fi acoperit în condițiile art. 324 din Legea nr.

99/1999 atât de către instituția publică implicată în

privatizare, cât și de Statul Român, care este garantul obligației de

dezdăunare.

S-a mai apreciat că, cuantumul

acestor despăgubiri trebuie stabilit în funcție de valoarea de

piață a bunului, respectiv suprafața de 9.304,40 m.p.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apel atât pârâta A.V.A.S. București, cât și pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, care prin decizia nr. 82/A-C

din 17 septembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul

pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor

Publice, a schimbat în parte sentința nr. 345/C din 15 mai 2008 a

Tribunalului Comercial Argeș, în sensul că a respins acțiunea

față de Statul Român, pentru lipsa calității procesuale

pasive. A respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S. București împotriva

aceleiași sentințe, menținându-se restul dispozițiilor

sentinței.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut în esență, că pârâtul Statul

Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, nu are

calitate procesuală pasivă pentru că obligația stabilită

prin art. 30 din Legea nr. 137/2002, de modificare a O.U.G. nr. 88/1997 nu este

o obligație cu pluralitate de debitori.

S-a mai reținut că, pârâta

A.V.A.S. București are calitate procesuală pasivă,în raport de

pretențiile reclamantei, întrucât în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 29 și art. 30 din Legea nr. 137/2002.

Recursurile declarate împotriva

deciziei nr. 82/A-C din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești

de reclamanta SC V.A.A. SA și pârâta A.V.A.S. București au fost

soluționate prin decizia nr. 2009 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția comercială, prin care

s-a admis recursul pârâtei A.V.A.S. București, s-a modificat în parte

decizia recurată în sensul că s-a admis și apelul declarat de

pârâta A.V.A.S. București și s-a schimbat în tot sentința nr. 345/C

din 15 mai 2008 a Tribunalului Comercial Argeș, cu consecința

respingerii acțiunii pentru lipsa calității procesuale pasive

și față de pârâta A.V.A.S. București. S-a respins ca

nefondat recursul reclamantei SC V.A.A. SA Pitești împotriva

aceleiași decizii.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de recurs a reținut următoarele:

Cu privire la recursul declarat de

reclamanta SC V.A.A. SA s-a reținut că este adevărat că

prin dispozițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 137/2002 este

reglementată obligația de garanție a Statului Român a

despăgubirilor la care ar putea fi îndatorat titularul principal al

obligației de plată, însă prin această dispoziție

legiuitorul nu a dorit să instituie o răspundere solidară a acestuia

alături de titularul principal al obligației, ci doar o garanție

legală, personală.

Instanța apelului a

reținut în mod corect că obligația de garanție a statului

nu atrage automat obligația de plată în sarcina statului a

pretinsului prejudiciu, ci numai dacă obligația principală nu

este adusă la îndeplinire de instituția publică implicată.

În consecință, nu

există o justificare legală pentru obligarea Statului Român în

solidar cu titularul obligației principale, el urmând a răspunde ca

garant numai în situația în care, existând un titlu obținut în

condițiile legii, precum și dovada că debitorul principal nu

și-a executat obligația.

Referitor la recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. București s-a reținut de către instanța de

recurs că este fondat, întrucât instanța apelului a dat o

soluționare greșită excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. București când a considerat că

operațiunea de cesiune a acțiunilor deținute de Fondul

Proprietății de Stat București la SC V.A.A. SA, către SIF O.

SA este echivalentă cu aceea a privatizării unei societăți

astfel încât să atragă incidența prevederilor 324 din O.U.G. nr.

88/1997 raportat la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002.

Astfel, la data actului de cesiune

reținut de instanța anterioară ca fiind actul prin care s-a

privatizat societatea reclamantă erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 88/1997,

privind privatizarea societăților comerciale aprobată prin Legea

nr. 44/1998 – în forma în care ea a fost adoptată – prevederi care

asigurau la momentul dat cadrul juridic pentru vânzarea acțiunilor emise

de societățile comerciale deținute de stat sau de o autoritate a

administrației publice locale, precum și vânzarea activelor

aparținând societăților comerciale la care statul sau o

autoritate a administrației publice locale este acționar cu

respectarea principiilor asigurării transparenței tranzacțiilor,

stabilirii prețului de vânzare - în baza raportului dintre cerere și

ofertă, precum și asigurării egalității de tratament

între cumpărători.

În realitate, actul de cesiune în

discuție a reprezentat o transmitere gratuită a acțiunilor

deținute de fostul F.P.S. către SIF O. SA pentru regularizarea

cotelor de capital social deținute de cele două entități,

operațiune ce a avut la bază Legea nr. 58/1991- privind privatizarea

societăților comerciale și Legea nr. 55/1995 – pentru

accelerarea procesului de privatizare și a H.G. nr. 12/1997 prin care s-au

aprobat Normele metodologice privind regularizarea cotelor de capital social

(acte normative abrogate expres prin OUG nr. 88/1997 privind privatizarea

societăților comerciale).

În condițiile în care

dispozițiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 (articol introdus prin Legea nr.

99/1999), art. 29 și art. 30 din Legea nr. 137/2002 stabilesc clar

părțile raportului juridic născut ca urmare a restituirilor în

natură prin hotărâri judecătorești irevocabile ca fiind

“instituția publică implicată” și “societatea

privatizată ca urmare a unui contract de vânzare-cumpărare”

rezultă în mod net că, în cauza dedusă judecății nu se

poate vorbi de o privatizare a societății reclamante în

condițiile actelor normative mai sus evocate.

Prin urmare cesiunea

concretizată prin actul de cesiune încheiat între F.P.S. București

și SIF O. SA nu poate fi asimilată operațiunii de privatizare a

societății SC V.A.A. SA în condițiile actelor normative

menționate motiv pentru care Înalta Curte nu poate reține calitatea

pârâtei A.V.A.S. București ca instituție publică implicată

în privatizarea SC V.A.A. SA și implicit, nici a calității

procesuale pasive a acesteia.

Cererea de revizuire formulată

de SC V.A.A. SA.

Împotriva deciziei nr. 2009 din 23

iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială, a formulat cerere de revizuire reclamanta SC V.A.A. SA

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., solicitând

admiterea cererii de revizuire, retractarea decizie atacate și modificarea

acesteia, în sensul respingerii recursului pârâtei A.V.A.S. București

și admiterea recursului reclamantei, cu consecința menținerii

sentinței instanței de fond.

În motivarea cererii de revizuire,

s-a susținut de către revizuentă că după

pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită, s-au

descoperit înscrisuri noi doveditoare care nu au putut fi

înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința sa,

respectiv decizia nr. 9790 din 2 decembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială, întrucât nu

putea să urgenteze judecarea procesului pentru a fi soluționat mai

înainte de 23 iunie 2009, dată la care s-a pronunțata decizia a

cărei revizuire se solicită.

Se apreciază de către

revizuentă că sunt îndeplinite dispozițiile art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., având în vedere că decizia nr. 9790 din 2 decembrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a fost pronunțată în

acțiunea intentată la data de 14 martie 2005, anterior acțiunii

de chemare în judecată din dosarul nr. 648/1259/2007 în care s-a

pronunțat decizia nr. 2009 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția comercială, respectiv la 2 mai 2007, a

cărei revizuire se solicitiă.

Prin urmare, revizuenta susține

că s-a aflat în imposibilitate de a înfățișa la data judecării

cauzei această hotărâre judecătorească, din motive

neimputabile, întrucât nu a avut posibilitatea să dirijeze

soluționarea procesului într-un timp mai scurt.

Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepția

tardivității după care excepția

inadmisibilității, invocate de intimata A.V.A.S. București.

În ceea ce privește

excepția tardivității, Înalta Curte urmează să o

respingă întrucât înscrisul nou de care se prevalează revizuenta,

respectiv decizia nr. 9070 a fost pronunțată la data de 2 decembrie

2009, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 17 decembrie

2009, fiind respectat termenul legal de o lună prevăzut de art. 324 alin.

(1) pct. 4 C. proc. civ.

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii de revizuire, de asemenea, Înalta Curte,

urmează să o respingă întrucât hotărârea a cărei

revizuire se cere evocă fondul iar revizuenta SC V.A.A. SA a fost parte în

litigiul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se

solicită, ceea ce înseamnă că sunt îndeplinite condițiile

de admisibilitate a cererii de revizuire, pe de o parte, pe de altă parte

critica intimatei în motivarea excepției de inadmisibilitate vizează

una din condițiile cerute pentru constatarea unui înscris nou în sensul art.

322 pct. 5 C. proc. civ., fapt ce nu poate conduce la inadmisibilitatea cererii

de revizuire.

Cererea de revizuire va fi

respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 322

pct. 5 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul,

poate fi cerută „dacă, după darea hotărârii, s-au

descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau

care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a

modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat

hotărârea a cărei revizuire se cere”.

În speță, înscrisul

invocat de revizuentă ca act nou, respectiv decizia nr. 9790 din 2

decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, în dosarul nr. 646/46/2008, nu îndeplinește cumulativ

cele două cerințe ale art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu a

existat la momentul judecării fondului cauzei – fondul cauzei fiind

soluționat anterior datei pronunțării hotărârii de care se

prevalează revizuenta -, nu a fost reținut de partea potrivnică,

iar imposibilitatea prezentării lui cu ocazia judecării fondului

cauzei nu a fost determinată de o imposibilitate mai presus de voința

revizuentei ori de faptul că a fost reținut de partea

potrivnică, ci de faptul că nu exista la acel moment.

Este adevărat că în

practica judiciară s-a statuat că o hotărâre judecătorească

intervenită după judecarea litigiului în fond poate fi invocată

uneori ca înscris nou, pentru a se cere revizuirea, dacă a fost

obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea

litigiului în care se cere revizuirea, întrucât, într-o asemenea situație

partea nu avea posibilitatea să determine pronunțarea hotărârii

la o dată anterioară pentru a fi în măsură a o invoca,

însă, în cauză decizia a cărei revizuire se solicită nu s-a

întemeiat pe hotărârea unei instanțe care a fost

desființată sau modificată și care a avut un rol

hotărâtor, pentru a fi incidentă teza a II-a a art. 322 pct. 5 C.

proc. civ.

Prin urmare, constatând că în

speță nu sunt îndeplinite cerințele legale înscrise în textul de

lege evocat de revizuentă, Înalta Curte, urmează să

respingă cererea de revizuire formulată de revizuenta SC V.A.A. SA a

deciziei nr. 2009 din 23 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile tardivității

și inadmisibilității cererii de revizuire invocate de intimata A.V.A.S.

București.

Respinge cererea de revizuire

formulată de revizuenta SC V.A.A. SA Pitești a deciziei nr. 2009 din

23 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.