ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1176/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1176/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.
17/ C din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Comercial Argeș a fost admisă
acțiunea reclamantei SC N. SA Pitești, iar pârâtele A.V.A.S. București și
Ministerul Finanțelor Publice București au fost obligate în solidar la plata
sumei de 10.615.254.673 lei (1.061.525,4673 RON) despăgubiri civile plus
105.884.000 lei (10.588,4 RON) cheltuieli de judecată, suma reprezentând
contravaloarea bunului retrocedat fostului proprietar și care s-a aflat în
patrimoniul societății reclamante ca efect al privatizării.
Apelurile declarate de
reclamantă și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Argeș,
împotriva acestei sentințe au fost admise prin decizia nr. 44/ A/C din 3 mai
2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ,
iar sentința de fond a fost schimbată în parte în sensul că acțiunea
reclamantei formulată împotriva Ministerului Finanțelor Publice a fost
respinsă, A.V.A.S. București fiind obligată la 11.637 RON cheltuieli de
judecată, la fond, față de 10.588,4 RON cât acordase instanța de fond.
Prin aceeași decizie a fost
respins ca nefondat apelul A.V.A.S. București.
În esență, s-a reținut în
argumentarea soluției că instanța de fond a calculat greșit cheltuielile de
judecată datorate reclamantei de A.V.A.S., că Statul Român, reprezentat de
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, el având doar
calitatea de garant, obligație legală stabilită în sarcina sa în temeiul art. 32
4
alin. (6) din Legea nr. 99/1999, și nu de obligat principal așa cum este A.V.A.S.,
căreia îi incumbă obligația plății.
Cât privește apelul A.V.A.S.,
instanța a respins excepția necompetenței teritoriale, având în vedere
dispozițiile art. 8 C. proc. civ., a prematurității acțiunii, reținând că
încercarea de conciliere s-a făcut de persoane mandatate pentru un astfel de
demers, fiind lipsită de relevanță existența sau nu a sigiliului instituției.
Cât privește excepția
prescripției dreptului la acțiune, excepție întemeiată pe dispozițiile art. 32
8
din Legea nr. 99/1999, instanța a reținut că în speță este aplicabil termenul
de prescripție de 3 ani prevăzut în art. 3 din Decretul nr. 167/1958 și nu
termenul special de prescripție prevăzut în art. 32
28
din O.U.G. nr.
88/1997, deoarece prin acțiunea de față nu se atacă un act supus acestor
reglementări speciale.
Acestei apelante nu i-a fost
primită nici critica vizând cuantumul despăgubirilor, instanța apreciind că
valoarea despăgubirii este valoarea de piață a bunurilor retrocedate iar A.V.A.S.
este ținută să acopere integral prejudiciul creat de diminuarea patrimoniului
reclamantei.
Cum valoarea despăgubirilor
a fost stabilită prin expertiză, iar aceasta nu a fost contestată de pârâtă,
instanța a menținut cuantumul stabilit la fond, reținând totodată că majorarea
câtimii pretențiilor solicitată de reclamantă la fond, după depunerea
expertizei, nu constituie o modificare de acțiune conform art. 132 alin. (2) pct.
2 C. proc. civ., înlăturând și sub acest aspect criticile acestei apelante.
Nemulțumite de această
decizie reclamanta și pârâta A.V.A.S. au formulat recursuri, solicitând
modificarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate.
În recursul său, întemeiat
pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta critică, în esență,
înlăturarea răspunderii Ministerului Finanțelor, ca reprezentant al Statului
Român, criticând greșita interpretare a dispozițiilor art. 32
4
alin.
(6) din O.U.G. nr. 88/1997 de către instanța de apel.
În opinia recurentei, prin
dispozițiile art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 s-a legiferat
o obligație de plată cu pluralitate de debitori, răspunzători solidar pentru
aceeași datorie și nu o garanție legală personală (fidejusiune legală) cum a
interpretat instanța de apel.
În consecință, recurenta
reclamantă apreciază că admiterea apelului Ministerului Finanțelor a fost
greșită, solicitând menținerea obligației solidare de plată a despăgubirilor a
A.V.A.S. București și Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, așa
cum a dispus instanța de fond.
În recursul său pârâta A.V.A.S.
București critică decizia din apel pentru rezolvarea excepțiilor prematurității
și prescripției dreptului la acțiune iar pe fond, greșita interpretare și
aplicare a dispozițiilor legale privind administrarea probei cu expertiză, ce
nu i-a fost comunicată precum și cele privitoare la majorarea câtimii
pretențiilor.
În dezvoltarea criticilor,
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta
critică respingerea excepții prematurității, considerând că procedura
concilierii a fost viciată prin neaplicarea sigiliului societății.
De asemenea, instanța de
apel a respins greșit excepția prescripției dreptului la acțiune, în speță
fiind aplicabil termenul de prescripție de 3 luni prevăzut în art. 32
28
din O.U.G. nr. 88/1997 și nu termenul general de prescripție prevăzut în art. 3
din Decretul nr. 167/1958.
Cât privește administrarea
probelor, recurenta invocă necomunicarea raportului de expertiză și încălcarea
dispozițiilor art. 86 C. proc. civ., ceea ce înseamnă încălcarea principiului
contradictorialității și atrage nulitatea actelor de procedură reglementată în
dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În final, recurenta critică
stabilirea despăgubirilor la valoarea de circulație a imobilului restituit și
nu la valoarea contabilă actualizată ce ar fi trebuit restituită, statul
încasând doar această valoare.
Prin întâmpinarea depusă la
recursul pârâtei intimata reclamantă a răspuns fiecărei critici, solicitând
respingerea recursului ca nefondat.
Recursurile urmează a fi
respinse pentru următoarele considerente:
Recursul reclamantei SC N. SA
este nefondat deoarece, așa cum corect a reținut și instanța de apel, prin
dispozițiile art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată
prin Legea nr. 99/1999, s-a creat în sarcina Statului Român doar o obligație de
garantare a îndeplinirii obligațiilor stabilite în sarcina debitorului
principal, adică a A.V.A.S. București, și nu o obligație proprie de plată a
despăgubirilor.
În consecință, răspunderea
Ministerului Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român intervine
doar în situația în care debitorul garantat, adică A.V.A.S. București nu își va
îndeplini obligația de plată, deoarece A.V.A.S. București este instituția
publică ce administrează și gestionează acțiunile și participațiile statului la
societățile comerciale.
În acest sens sunt și
dispozițiile art. 3 alin. (56) din H.G. nr. 208/2005 privind organizarea și
funcționarea Ministerului Finanțelor Publice potrivit cărora „M.F.P. reprezintă
statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organului de justiție și
în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu în
raporturile juridice dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ”.
Ori, în speță, statul nu
participă nemijlocit, în nume propriu, la raportul juridic invocat de
reclamantă, ci prin intermediul A.V.A.S., care a și fost parte în contractul de
vânzare cumpărare acțiuni încheiat cu reclamanta.
În consecință, recursul
reclamantei va fi respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 C.
proc. civ.
Cât privește recursul
pârâtei A.V.A.S. București curtea apreciază criticile ca nefondate, atât cu
privire la excepții cât și cu privire la fond.
Excepția prematurității a
fost corect și legal rezolvată de instanțe deoarece din nici o dispoziție a art.
720
1
C. proc. civ., nu rezultă obligativitatea și necesitatea
aplicării ștampilelor societăților comerciale între care are loc concilierea,
după cum corect a reținut și instanța de apel.
De asemenea și excepția
prescripției a fost corect soluționată de instanța de apel care a apreciat că
acțiunea reclamantei este supusă termenului general de prescripție prevăzut în art.
3 din Decretul nr. 167/1958 și nu unui termen special, invocat de pârâtă,
reglementat în art. 32
28
din O.U.G. nr. 88/1997, text de altfel
abrogat prin art. 56 din Legea nr. 137/2002, modificat prin O.G. nr. 36/2004.
În ceea ce privește
încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare prin
necomunicarea expertizei, critica recurentei pârâte este nefondată deoarece,
din actele dosarului de fond rezultă că la 29 noiembrie 2005, după depunerea
raportului de expertiză la dosar, instanța a acordat termen pentru a se lua
cunoștință de expertiză, pârâtele lipsind însă la termenele acordate.
De altfel, recurenta pârâtă
face confuzie între actele procedurale și comunicarea lor, reglementată în art.
86 C. proc. civ., și probele dosarului, printre care și expertiza, care,
potrivit art. 209 C. proc. civ., se depune la dosar, neexistând vreo dispoziție
procedurală care să stipuleze obligativitatea comunicării ei și părților din
dosar, așa încât recurenta nu poate invoca nulitatea prevăzută de art. 105 alin.
(2) C. proc. civ.
De asemenea, recurenta face
confuzie între majorarea câtimii pretențiilor, făcută de reclamantă după
depunerea expertizei, în condițiile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. și
modificarea obiectului cererii reglementată în alin. (1) din același text, caz
în care instanța are obligația comunicării respectivei modificări, cerință
neîndeplinită în cauză.
Cât privește cuantumul
despăgubirilor acesta a fost stabilit prin expertiză și nu a fost contestat de
pârâtă, care de altfel, deși legal citate pentru fiecare termen, nu s-au
prezentat în instanță, ca de altfel nici la întocmirea raportului de expertiză.
În consecință, criticile
acestei recurente sunt apreciate ca nefondate motiv pentru care și recursul său
va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de reclamanta SC N. SA Pitești și de pârâta A.V.A.S.
București împotriva deciziei nr. 44/ A-C din 3 mai 2006 a Curții de Apel
Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 martie 2007.