ÎCCJ, decizie (scj.ro #82094)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82094) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune privind anularea unui contract de vânzare cumpărare.
Preț neserios.
Cuprins
pe materii
. Drept civil. Contracte. Contract de vânzare-cumpărare
imobiliară. Condițiile de valabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare.
Preț.
Index
alfabetic
. Drept civil.
-
Contract de vânzare-cumpărare.
-
Condițiile de valabilitate ale contractului de
vânzare-cumpărare.
-
Prețul neserios.
C.civ. art. 1303
Potrivit art. 1303 Cod civil, prin preț serios se înțelege
prețul care constituie o cauză suficientă a obligației luate de vânzător de a
transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce formează obiectul vânzării.
Seriozitatea prețului depinde de existența unei proporții între cuantumul
prețului fixat de părțile contractante și valoarea reală a bunului vândut.
Î.C.C.J.,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1597 din 14 februarie
2006
La 14 decembrie 2000
reclamanta C.A. a solicitat să se constate, în contradictoriu cu fratele său,
pârâtul B.I., nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 219
din 2 iulie 1998, încheiat între mama petenților, B.E.și pârâtul B.I. având
drept obiect o casă, curte și garaj, bun imobil înstrăinat de vânzătoare cu
prețul de 8.000.000 lei.
În motivarea acțiunii se arată că prețul este fictiv, iar cauza
este ilicită, constând în scopul înlăturării reclamantei de la succesiunea
mamei sale.
Prin sentința civilă nr. 16764/2001 a fost admisă acțiunea, în
temeiul art. 948 Cod civil și cu motivele invocate prin acțiune, iar prin
decizia civilă nr. 1306/2002, Tribunalul Timiș a respins apelul declarat de
intervenienta B.A., soția cumpărătorului B.I.
Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 150 din 30
ianuarie 2003 a modificat în parte hotărârile în sensul respingerii acțiunii
deoarece îmbunătățirile aduse de soții B.I. și B.A. au sporit valoarea
imobilului, ceea ce fac verosimil și serios prețul achitat. S-a mai reținut că,
după decesul vânzătoarei, bunul nu a fost inclus în masa succesorală și că,
ulterior, prin sentința civilă nr. 12913 din 28 septembrie 2000, bunul a fost
atribuit intervenientei B.A., ca efect al partajului judiciar intervenit între
ea și soțul său, B.I.
Contra deciziei pronunțate în recurs, Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat recurs
în anulare, esențiala nelegalitate și vădita netemeinicie cerută de art. 330,
pct. 2 Cod procedură civilă, constând în: existența unui preț neserios, mai mic
de 64 de ori față de cel real; prețul este fictiv, iar contractul de
vânzare-cumpărare are o cauză falsă, care s-a și realizat, îndepărtarea
reclamantei de la succesiunea mamei.
Prin decizia civilă nr. 6421 din 17 noiembrie 2004, Înalta Curte
de Casație și Justiție a admis recursul în anulare declarat, a casat decizia
menționată și a respins recursul declarat de intervenientă, cu motivarea că
prin acest contract a fost înlăturată de la succesiune sora pârâtului, așa cum
a declarat pârâtul declarație coroborată cu celelalte probe din care rezultă
fictivitatea prețului consemnat și cauza ilicită a contractului.
Sesizată de către intervenientă cu soluționarea unei contestații
în anulare împotriva deciziei pronunțate cu ocazia soluționării recursului în
anulare, prin decizia civilă nr. 4354 din 24 mai 2000, Înalta Curte de Casație
și Justiție a admis calea extraordinară de atac formulată, a anulat decizia nr.
6431/2004 cu motivarea că instanța a soluționat recursul în anulare fără
citarea legală a contestatoarei recurente.
Recursul în anulare este nefondat.
Proprietara tabulară a imobilului înscris în CF 5343 Timișoara,
a fost B. E., mama reclamantei și a pârâtului, care, prin contractul de
vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 2819 din 8 iulie 1996, l-a vândut
fiului său, B.I., cu prețul înscris în contract de 8.000.000 lei, dată la care
pârâtul era căsătorit cu intervenienta.
La 25 februarie 1998 vânzătoarea B.E. a decedat, succesori
fiind, în calitate de fii: Bauer Ionel și Constantin Aurora. Din certificatul
de moștenitor, a rezultat că masa succesorală era compusă dintr-un număr de 20
părți sociale la o societate comercială, nedeclarându-se bunuri imobile.
Ulterior decesului vânzătoarei, părțile din proces nu au
formulat vreo acțiune privind valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.
Prima acțiune a fost formulată de B.I. abia în timpul
derulării procesului de partaj judiciar intervenit între el și fosta sa soție,
B.A., acțiune la care B.I. a renunțat.
Prin sentința civilă nr. 12913 din 28 septembrie 2000,
pronunțată de Judecătoria Timișoara, s-a reținut calitatea de bun comun a
imobilului în litigiu, imobil ce a fost atribuit reclamantei, care și-a
întabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.
Din conținutul acestei hotărâri judecătorești, intrată în
puterea lucrului judecat, a rezultat că foștii soți au extins locuința în regim
P+1 și construire de anexe, sporindu-se astfel valoarea imobilului.
Prețul trebuie să fie, de regulă, proporțional cu valoarea
lucrului vândut, părțile fiind însă libere să determine valoarea bunului și
deci prețul lui, care poate fi astfel superior ori inferior valorii reale a
bunului.
Prin noțiunea de preț serios, în sensul art. 1303 Cod civil,
urmează a se înțelege prețul care constituie o cauză suficientă a obligației
luate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului ce
formează obiectul vânzării. Seriozitatea prețului depinde de existența unei
proporții între cuantumul prețului fixat de părțile contractante și valoarea
reală a bunului vândut.
Din întregul probatoriu administrat în cauză a rezultat că
prețul a fost achitat, că este un preț rezonabil, dat fiind raporturile dintre
părți, mamă-fiu, a faptului că foștii soți, prin îmbunătățirile aduse,
îmbunătățiri substanțiale, au sporit valoarea bunului.
Nu poate fi susținută intenția de fraudare a drepturilor
succesorale ale reclamantei câtă vreme nu s-au făcut dovezi în acest sens.
Dimpotrivă, din probele administrate a rezultat că aceasta, la momentul
dezbaterii succesiunii mamei sale, 1998, a cunoscut despre faptul înstrăinării
imobilului, consimțind la eliberarea certificatului de moștenitor menționat,
certificat care nu a fost contestat în justiție.
Așa cum s-a arătat, acțiunile în justiție au intervenit doar în
momentul în care relațiile de căsătorie dintre Bauer Ionel și Bauer Ana s-au
deteriorat.
Recunoașterea pârâtului, în sensul că vânzarea a fost fictivă,
este lipsită de relevanță câtă vreme mărturisirea a avut drept unic scop,
înlăturarea bunului din masa de împărțit.
Pentru considerentele arătate, instanța, constatând că nu sunt
incidente dispozițiile art. 330 pct. 2 Cod procedură civilă, va respinge recursul
în anulare, declarat ca nefodnat.