ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1122/2003

S-a luat în

examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1121 din 22 martie

2001 a Judecătoriei Pașcani și deciziei civile nr.1948 din 14 septembrie 2001 a

Tribunalului Iași.

La apelul

nominal s-a prezentat intimata reclamantă I.A.personal lipsind intimatul pârât

R.G.

Procedura

completă.

Reprezentanta

Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului în anulare așa cum

a fost formulat, casarea hotărârilor criticate și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

I.A.a solicitat

respingerea recursului în anulare.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 14

septembrie 1999, I.A., în calitate de creditor, a cerut vânzarea, prin

licitație publică, a apartamentului 14, din blocul D 9, sc. C, situat în

Pașcani, str.Cuza Vodă nr.18, proprietatea debitorului ei R.G., pentru

realizarea unei creanțe de 26.739.798 lei, datorată în baza sentinței civile

nr.2129 din 3 iulie 1999 a Judecătoriei Pașcani.

După

comunicarea comandamentului și întocmirea procesului verbal de situație, acte

procesuale de executare silită prevăzute de legea în vigoare la data efectuării

lor (art.492 și urm. C.proc.civ..), Judecătoria Pașcani, prin sentința civilă

nr.1121 din 22 martie 2001, respingând contestația debitorului referitoare la

prețul vânzării, a admis cererea creditoarei și i-a adjudecat acesteia din urmă

bunul urmărit, la prețul de 21.659.242 lei.

Tribunalul

Iași, secția civilă, prin decizia nr.1948 din 14 septembrie 2001, a anulat, ca

netimbrat, recursul debitorului.

La data de 9

septembrie 2002 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție a introdus recurs în anulare împotriva celor două hotărâri

judecătorești. A invocat motivul de anulare prevăzut de art.330 pct.2

C.proc.civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că prin hotărârile

atacate s-au produs o încălcare esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluție pe fond, vădit nelegală și netemeinică.

Respectiv, a

fost violat principiul aplicării imediate a legii noi prin aceea că a fost

urmată procedura de vânzare prin licitație publică a bunurilor  imobile,

prevăzută de legea veche (art.530 și urm. C.proc.civ.) și nu regulile prescrise

vânzării silite prevăzute de art.580 și urm. C.proc.civ., introduse prin O.U.G.

nr.138/2000 care a intrat în vigoare la data de 2 ianuarie 2001. Oricum, chiar

sub imperiul legii vechi prețul de vânzare a imobilului era echivalent valorii

de circulație a bunului și nu doar egal cu prețul indicat de creditoare. În

consecință, s-a cerut reformarea hotărârilor judecătorești atacate, cu

trimiterea cauzei spre o nouă judecată, la instanța competentă.

Recursul în

anulare este nefondat.

Art.I pct.208

din O.U.G. nr.138/2000, publicată în Monitorul oficial a României nr.479 în 2

octombrie 2000, a modificat, într-adevăr, Capitolul IV din Codul de procedură

civilă, intitulat „Urmărirea silită asupra bunurilor imobile” și a introdus, ca

lege nouă, o altă procedură de executare silită imobiliară, structural diferită

față de vechile reglementări.

Numai că,

potrivit art.I din O.U.G. nr.290/2000, publicată în Monitorul oficial nr.706

din 29 decembrie 2000, dispozițiile legii noi (art.I pct.208 din O.U.G.

nr.138/2000) au intrat în vigoare la 2 mai 2001, fiind aplicabile, tranzitoriu

doar executărilor silite imobiliare începute sub legea veche și nu celor

desăvârșite sub imperiul acestei legi (art.725 alin.1 C.proc.civ., astfel cum a

fost modificat prin art.1 pct.225 din O.U.G. nr.138/2000.

Cum, în speță,

executarea silită imobiliară a fost desăvârșită la data de 22 martie 2001 (prin

sentința civilă nr.1121/2001 a Judecătoriei Pașcani), adică sub imperiul legii

vechi, iar soluția anulării recursului debitorului, ca netimbrat, primită sub

imperiul legii noi, prin decizia civilă nr.1948 din 14 septembrie 2001 a

Tribunalului Iași se constată a fi legală și temeinică, rezultă că violarea

legii noi, reproșată instanței de adjudecare, prin recursul în anulare, se

verifică a fi inexistentă, și, ca atare, nu justifică admiterea recursului în

anulare.

Nu mai puțin,

nelegalitatea prețului vânzării în raport cu legea veche, aspect care a fost

invocat prin recursul în anulare, și care este susceptibil de examinare, se

constată că, în raport de dispozițiile art.545 C.proc.civ., (text reprezentând

legea veche), nu poate fi reținută. Adjudecatara, în calitatea sa de creditor

privilegiat conform art.1737 C.civ., a avut dreptul, în baza art.545 alin.1

C.proc.civ. (text anterior) să depună drept preț creanța sa. Or, pe temeiul

arătat, prețul adjudecării a fost corect determinat și perceput.

Așa fiind, se

impune respingerea recursului în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.1121 din 22 martie

2001a Judecătoriei Pașcani și deciziei nr.1948 din 14 septembrie 2001 a

Tribunalului Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 21 martie 2003.