ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1122/2003

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 14 septembrie 1999, I.A., în calitate de creditor, a cerut vânzarea, prin licitație publică, a apartamentului 14, situat în Pașcani, str. Cuza Vodă, proprietatea debitorului ei R.G., pentru realizarea unei creanțe de 26.739.798 lei, datorată în baza sentinței civile nr. 2129 din 3 iulie 1999 a Judecătoriei Pașcani.

După comunicarea comandamentului și întocmirea procesului verbal de situație, acte procesuale de executare silită prevăzute de legea în vigoare la data efectuării lor (art. 492 și urm. C. proc. civ.), Judecătoria Pașcani, prin sentința civilă nr. 1121 din 22 martie 2001, respingând contestația debitorului referitoare la prețul vânzării, a admis cererea creditoarei și i-a adjudecat acesteia din urmă bunul urmărit, la prețul de 21.659.242 lei.

Tribunalul Iași, secția civilă, prin decizia nr. 1948 din 14 septembrie 2001, a anulat, ca netimbrat, recursul debitorului.

La data de 9 septembrie 2002, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a introdus recurs în anulare împotriva celor două hotărâri judecătorești. A invocat motivul de anulare prevăzut de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a arătat, în esență, că prin hotărârile atacate s-au produs o încălcare esențială a legii, ceea ce a determinat o soluție pe fond, vădit nelegală și netemeinică.

Respectiv, a fost violat principiul aplicării imediate a legii noi prin aceea că a fost urmată procedura de vânzare prin licitație publică a bunurilor imobile, prevăzută de legea veche (art. 530 și urm. C. proc. civ.) și nu regulile prescrise vânzării silite prevăzute de art. 580 și urm. C. proc. civ., introduse prin O.U.G. nr. 138/2000 care a intrat în vigoare la data de 2 ianuarie 2001. Oricum, chiar sub imperiul legii vechi prețul de vânzare a imobilului era echivalent valorii de circulație a bunului și nu doar egal cu prețul indicat de creditoare. În consecință, s-a cerut reformarea hotărârilor judecătorești atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată, la instanța competentă.

Recursul în anulare este nefondat.

Art. I pct. 208 prin O.U.G. nr. 138/2000 (M. Of. nr. 479/2.10.2000), a modificat, într-adevăr, Capitolul IV din Codul de procedură civilă, intitulat „Urmărirea silită asupra bunurilor imobile” și a introdus, ca lege nouă, o altă procedură de executare silită imobiliară, structural diferită față de vechile reglementări.

Numai că, potrivit art. I din O.U.G. nr. 290/2000 (M. Of. nr. 706/29.12.2000), dispozițiile legii noi (art. I pct. 208 din O.U.G. nr. 138/2000) au intrat în vigoare la 2 mai 2001, fiind aplicabile, tranzitoriu doar executărilor silite imobiliare începute sub legea veche și nu celor desăvârșite sub imperiul acestei legi [(art. 725 alin. (1) C. proc. civ.)

]

, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 225 din O.U.G. nr. 138/2000.

Cum, în speță, executarea silită imobiliară a fost desăvârșită la data de 22 martie 2001 (prin sentința civilă nr. 1121/2001 a Judecătoriei Pașcani), adică sub imperiul legii vechi, iar soluția anulării recursului debitorului, ca netimbrat, primită sub imperiul legii noi, prin decizia civilă nr. 1948 din 14 septembrie 2001 a Tribunalului Iași se constată a fi legală și temeinică, rezultă că violarea legii noi, reproșată instanței de adjudecare, prin recursul în anulare, se verifică a fi inexistentă, și, ca atare, nu justifică admiterea recursului în anulare.

Nu mai puțin, nelegalitatea prețului vânzării în raport cu legea veche, aspect care a fost invocat prin recursul în anulare și care este susceptibil de examinare, se constată că, în raport de dispozițiile art. 545 C. proc. civ. (text reprezentând legea veche), nu poate fi reținută. Adjudecatara, în calitatea sa de creditor privilegiat conform art. 1737 C. civ., a avut dreptul, în baza art. 545 alin. (1) C. proc. civ. (text anterior) să depună drept preț creanța sa. Or, pe temeiul arătat, prețul adjudecării a fost corect determinat și perceput.

Așa fiind, se impune respingerea recursului în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 1121 din 22 martie 2001 a Judecătoriei Pașcani și deciziei nr. 1948 din 14 septembrie 2001 a Tribunalului Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2003.