ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 789/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 5 iulie 1996, B.P. S.A.

în calitate de creditoare a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S.C.

A.V.T. SRL începerea procedurii de executare prin emiterea comandamentului

asupra imobilului situat în București str. Șapte Drumuri, sector 3,

proprietatea garanților ipotecari V.A. și V.E., pentru recuperarea creanței în

valoare totală de 671.530,96 dolari S.U.A., reprezentând credit și dobânzi

restante.

Prin încheierea din 20 septembrie

1999 a Judecătoriei sectorului 3 București s-a dispus înființarea comandamentului

asupra imobilului situat la adresa menționată, efectuarea procesului verbal de

situație și emiterea publicațiilor de vânzare.

Apoi, prin încheierea din 5 martie

2001 a Judecătoriei sectorului 3 a fost admisă cererea de executare silită

imobiliară formulată de creditorii S.C. B.P. SA, S.C. B. SA și B.N.R. prin

vânzare la licitație publică a imobilului menționat, dispunându-se adjudecarea

definitivă a bunului în favoarea licitatorului T.M., la prețul de 1.765.500.000

lei.

În termen de 30 de zile, prin ordonanța

de adjudecare definitivă din data de 5 aprilie 2001 a aceleiași instanțe, s-a

constatat achitat prețul la care s-a adjudecat imobilul și s-a dispus

înscrierea ordonanței în cartea funciară.

Recursul declarat de garanții

ipotecari V.A. și V.E. împotriva încheierii de adjudecare definitivă a fost

respins, ca nefondat, prin decizia nr. 1117 din 24 iulie 2001 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă.

Procurorul general al Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

acestor hotărâri, în condițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., considerând că

acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond.

Se susține în motivarea recursului

în anulare că executarea silită a fost efectuată cu încălcarea prevederilor

art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea anterioară O.U.G. nr. 138/2000,

întrucât comandamentul nu a cuprins copia titlului executoriu, somația făcută

debitorului de a plăti, cu înștiințarea că dacă nu va plăti se va face vânzarea

imobilului urmărit, precum și valoarea acestuia.

Se susține și că prețul la care

imobilul a fost scos la vânzare este inferior valorii reale a imobilului și că

au fost nesocotite prevederile art. 503 C. proc. civ., potrivit căruia în

termen de 4 săptămâni de la data înștiințării vânzării, președintele instanței

va delega un judecător pentru a întocmi tabloul de ordine al creditorilor, ceea

ce în speță s-a realizat numai la 22 octombrie 2001, după pronunțarea celei din

urmă ordonanțe de adjudecare.

Se consideră că toate aceste

nereguli procedurale i-au împiedicat pe debitori să-și ia măsurile de apărare

prevăzute de lege și a avut ca rezultat adjudecarea definitivă a imobilului

pentru suma de 57.235 dolari S.U.A., inferioară valorii construcției, valoare

care dacă ar fi fost corect stabilită ar fi putut acoperi integral cuantumul

creanței.

Recursul în anulare, nu este

întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

Este exact că

potrivit art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data

începerii executării, deci înainte de modificarea unor dispoziții din codul de

procedură civilă prin O.U.G. nr. 138/2000 comandamentul cuprinde copie de pe

titlul executor, somația de a plăti și înștiințarea ca, dacă nu va plăti, se va

face vânzarea unui anumit nemișcător.

Examinând formele de executare

efectuate în cadrul dosarului nr. 4533/1999 al Judecătoriei sectorului 3

București se constată că actul procedural de începere a executării denumit comandament

a fost efectuat cu îndeplinirea cerințelor legale menționate.

Astfel actul cuprinde toate

mențiunile prevăzute de textul redat și este însoțit și de copie xerox a

titlului executor, la care se face trimitere în cuprinsul comandamentului,

anume sentința civilă nr. 1617/1996 a Tribunalului București.

În ceea ce privește prețul la care

imobilul a fost scos în vânzare, în cauză sunt incidente prevederile art. 502

C. proc. civ., în redactarea anterioară, potrivit căruia afiptele și

publicațiile de vânzare vor cuprinde prețul ce creditorul urmăritor va arăta,

în cererea ce va trebui să facă judecătoria.

Rezultă că textul are în vedere

prețul indicat de creditor, fără a se impune să se ceară părerea unui expert,

cum se prevede în art. 500 C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 138/2000.

În speță, instanța a pornit

licitația de la suma de 1.765.000.000 lei, indicată în adevăr de creditor, dar

care este apropiată valorii imobilului stabilită printr-o expertiză tehnică

efectuată în altă cauză, dosar nr. 7033/1996 al Tribunalului București, secția

a IV-a civilă.

Dar, analizând procedura de vânzare

efectuată pe parcursul a mai multor termene, se constată că și acest preț nu a

corespuns valorii de circulație a imobilului, de vreme ce a fost scăzut cu 25%

și apoi cu 10% din lipsă de licitatori.

Este adevărat că în recursul în anulare se face

referire la o evaluare a imobilului la 1.000.000 dolari S.U.A. ce rezultă

dintr-o probă extrajudiciară anexată. Dar aceasta nu poate fundamenta soluția

solicitată, întrucât așa cum s-a arătat nu este judiciară și cuprinde

supraevaluări pornind de la erori grave, de pildă sunt reținute mai multe etaje

ale construcției decât cele ce rezultă din titlul de proprietate.

Cu privire la motivarea recursului

în anulare în raport de nerespectarea prevederilor art. 503 C. proc. civ., se

constată că în adevăr tabloul de ordine al creditorilor a fost întocmit cu

depășirea termenului de 4 săptămâni, prevăzut de textul menționat.

Dar acest termen nu este un termen

de decădere, a cărui nerespectare să fie sancționată cu nulitatea absolută,

nefiind indicat între formalitățile cuprinse în art. 509 C. proc. civ., ce „vor

fi observate sub pedeapsa de nulitate a urmăririi”. De altfel tabloul de ordine

al creditorilor, nu a fost contestat de nici una din părți, dimpotrivă

creditorii cuprinși în această listă neavând obiecțiuni asupra ordinii în care

au fost înscrise creanțele și nici debitorul nu a invocat în recurs întocmirea

cu întârziere a actului procedural menționat.

Dar, recursul în anulare nu poate fi

admis nici în raport de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ., în

temeiul căruia a fost declarat, text ce vizează cazurile în care prin hotărârea

atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

Aceasta implică întrunirea

cumulativă a două condiții și anume: existența unei încălcări esențiale a

legii, ceea ce înseamnă că nu orice nesocotire a unor dispoziții legale poate

fi avută în vedere, ci numai acelea de ordine publică. Dimpotrivă nesocotirea

unor norme cu caracter relativ, cum este cazul în speță, nu poate legitima

accesul la exercitarea căii de atac a recursului în anulare.

Cea de a doua condiție prevăzută de

textul menționat cere ca încălcarea esențială a legii să fi determinat „o

soluționare greșită a cauzei pe fond”. Această precizare legislativă are

caracter restrictiv, în sensul că ea limitează exercițiul căii extraordinare de

atac a recursului în anulare doar la hotărârile care au primit o soluționare

greșită „pe fond”.

Din cele relatate, rezultă că sub

ambele aspecte recursul în anulare nu se justifică, astfel că va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție împotriva încheierii de adjudecare definitivă pronunțată de

Judecătoria sector 3 București la 5 martie 2001 și a deciziei nr. 1117/ R din

24 iulie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 februarie 2003.