ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4524/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 46 din 24 aprilie 2003

a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost respinsă ca

nefondată contestația la executare formulată de S.E., prin care solicitase

anularea formelor de executare dispuse de A.V.A.B. asupra apartamentului nr. 2

situat în București, proprietatea debitorului.

În esență, instanța de fond a reținut că

contestatorul a dobândit imobilul ca efect al adjudecării din 17 octombrie

2001, urmare licitației organizate de Biroul executori judecătorești „B., R. și

B.”, intabulându-și dreptul de proprietate în Cartea funciară a Judecătoriei

sector 3 București sub nr. 16926 din 23 octombrie 2001.

Asupra acestui imobil pârâta a dovedit că avea

un drept real de ipotecă, drept înscris în registrul de transcripțiuni sub nr. 13575

din 3 iulie 1995, pârâta devenind titulara acestui drept în temeiul

contractului de cesiune de creanță încheiat cu B.A. S.A. sub nr. 728005 din 6

decembrie 1999, pentru suma de 129.194,35 dolari SUA, creanța neperformantă a

băncii cesionare asupra debitorului S.C. S.P. SRL.

Întrucât ipoteca pârâtei era de rangul I și

anterioară celei înscrise de contestator sub nr. 2206 din 8 februarie 2001, și

chiar anterioară dobândirii dreptului de proprietate de către contestator,

instanța a reținut că contestatorul, dobânditor al bunului ipotecat, a dobândit

calitatea de garant, ipoteca conferind titularului său un drept de urmărire a

bunului în mâna oricui s-ar găsi sau ar trece, conform art. 1790 C. civ.

Instanța de fond a înlăturat apărările

contestatorului reclamant privind calitatea sa de cumpărător de bună credință,

apreciindu-se că potrivit dispozițiilor art. 1799, art. 1108, art. 1336 și art.

1337 C. civ., el are drept de regres împotriva debitorului inițial, fie în

temeiul obligației de garanție pentru evicțiune, fie în temeiul subrogației în

drepturile creditorului.

În ceea ce privește prescripția invocată de

contestator, instanța a reținut că dreptul de a cere executarea silită de către

pârâtă nu este prescris, acest termen fiind de 15 ani conform art. 1786 C. civ.,

A.V.A.B.- ului nefiind-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani

deoarece prin Legea nr. 409/2001, art. 13 pct. 5, s-a stipulat pentru creanțele

neperformante un termen de prescripție de 7 ani, termen pe care chiar

reclamantul a recunoscut că nu este prescris.

De asemenea, s-a reținut că contractul de

garanție imobiliară nr. 32813/1995, încheiat între S.C. S.P. SRL și B.A. nu

este nul deoarece el este întocmit și încheiat în fața notarului de stat la 30

iunie 1995.

În consecință, chiar dacă s-a reținut că

reclamantul a făcut dovada transmiterilor succesive a imobilului fără mențiunea

ipotecii băncii, s-a apreciat că pârâta a dovedit că are asupra imobilului o

ipotecă de rangul 1, ceea ce îi conferă dreptul de a urmări bunul în mâinile

oricui s-ar afla, motiv pentru care contestația la executare a fost respinsă.

Nemulțumit de această sentință, reclamantul a

declarat recurs solicitând modificarea ei, iar pe fond admiterea contestației,

astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul

prezintă cronologic înstrăinările succesive ale imobilului ce face obiectul

executării silite contestate și care a devenit proprietatea sa ca efect al

adjudecării, urmare executării silite a debitorilor săi M.M. și A., debitori ce

constituise în favoarea sa o ipotecă în garantarea împrumutului în sumă de

16.280 $ acordat, el adjudecând imobilul în contul creanței.

Recurentul critică sentința de fond, pe care o

consideră practic nemotivată deoarece nu răspunde celor invocate de el la pct. 1,

2 și 3, din cerere, instanța mulțumindu-se numai să enumere respectivele puncte

nu și să le dezvolte, așa încât solicită casarea ei în temeiul art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

De asemenea, recurentul apreciază că instanța de

fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare esențial pentru dezlegarea

pricinii, respectiv la omisiunea A.V.A.B. de a-i notifica cesiunea de creanță

debitorului cedat, obligație ce îi incumba potrivit dispozițiilor art. 1393 C.

civ., el având calitatea de terț față de contractul de cesiune de creanță

încheiat între A.V.A.B. și B.A., așa încât, în lipsa acestei notificări, titlul

invocat de A.V.A.B. nu îi este opozabil, apărare invocată la pct. 2 din

acțiune.

Adresa depusă de pârâtă cu nr. 3930 din 7

decembrie 1999 nu face dovada decât a înaintării unei adrese către Executorii

judecătorești de pe lângă Judecătoria sector 3 și nu a notificării

propriu-zise, dovadă care nu a făcut-o nici măcar cu ocazia dezbaterilor în

fond, instanța omițând să se pronunțe asupra acestui mijloc de apărare, art. 304

pct. 10 C. proc. civ.

În final, recurentul apreciază că hotărârea

recurată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea legii, deoarece

pârâta nu putea trece la executarea silită în lipsa notificării cesiunii de creanță,

executare ce încalcă dispozițiile art. 1794 C. civ., A.V.A.B.-ul având

posibilitatea executării și a celorlalte garanții constituite în garantarea

aceluiași credit, respectiv o fabrică de produse lactate, un complex de morărit

precum și un alt apartament ipotecat.

Întrucât înstrăinările apartamentului în

litigiu, făcute succesiv la 17 noiembrie 2000 și apoi la 6 decembrie 2000 s-au

făcut în baza unor certificate de carte funciară care atestau că imobilul nu

este grevat de sarcini, ca și cel eliberat cu ocazia acordării de către el a

împrumutului prin act autentificat de notar, recurentul consideră că buna sa

credință în dobândirea acestui imobil este pe deplin dovedită, iar asimilarea

lui cu poziția garantului de către instanța de fond este greșită, deoarece A.V.A.B.-ului

îi devenise opozabilă dobândirea proprietății de către el a imobilului în

litigiu încă din 23 octombrie 2001, când și-a transcris în cartea funciară

actul de adjudecare.

Recurentul impută instanței de fond nesocotirea

dispozițiilor art. 518 alin. (3) C. proc. civ. în temeiul cărora ipoteca ce

garanta creanța A.V.A.B. s-a stins în momentul intabulării dreptului său de

proprietate asupra imobilului în cartea funciară, drept dobândit ca efect al

adjudecării și nu ca efect al unei simple vânzări cumpărări.

Odată cu recursul formulat recurentul a

solicitat și suspendarea executării până la soluționarea recursului, cerere ce

urmează a se constata ca rămasă fără obiect, având în vedere soluționarea

recursului la termenul de azi.

Alăturat recursului recurentul a depus „nota de

constatare” din 6 mai 2003 a judecătorilor inspectori ai Curții de Apel

București, urmare sesizării sale din 28 martie 2003, referitoare la

înstrăinările succesive ale imobilului urmărit și condițiile în care s-au

eliberat certificatele de sarcini.

Prin întâmpinare pârâta intimată a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, răspunzându-se fiecărui motiv de recurs

invocat.

Recursul este întemeiat, pentru considerentele

ce se vor arăta:

Din contestația formulată de reclamant rezultă

că acesta a invocat, printre altele, și faptul că A.V.A.B. nu a făcut dovada

notificării cesiunii de creanță sau a acceptării acesteia de către debitorul

cedat S.C. S.P. SRL (pct. 2), motiv pe care deși instanța de fond îl enumeră în

considerentele sentinței, în argumentarea soluției date menționează numai că îl

„înlătură”.

Faptul că instanța nu răspunde acestui motiv

decât sumar nu conduce la concluzia recurentului în sensul că sentința recurată

nu este motivată, în ansamblu, instanța analizând apărările contestatorului și

argumentându-și soluția dată.

Criticabilă este însă „înlăturarea” acestui

motiv invocat de către contestator, deoarece potrivit dispozițiilor art. 13 alin.

(1) din O.U.G. nr. 51/1998, astfel cum a fost republicată în M. Of., nr. 948

din 24 decembrie 1998 urmare modificărilor aduse prin Legea 409/2001, „cesiunea

creanțelor bancare neperformante este supusă dispozițiilor art. 1391 și urm. C.

civ.” și „are ca efect principal subrogarea A.V.A.B. în toate drepturile

principale și accesorii ale creditorilor cedenți”, menționându-se expres în

alin. (3) al aceluiași art. 13 obligativitatea notificării debitorilor cedați

de către A.V.A.B. în formă scrisă, în termen de 10 zile de la efectuarea

cesiunii.

Abia după îndeplinirea acestei cerințe a

notificării cesiunii către debitor, cesionarul poate opune dreptul său unui terț,

după cum prevăd dispozițiile art. 1393 C. civ., contestatorul de față având

calitatea de terț, el fiind dobânditorul bunului prin adjudecare, bun ce fusese

ipotecat de o cu totul altă persoană în favoarea cedentului.

Din dosarul de fond rezultă că la termenul din 7

aprilie 2003 instanța a solicitat pârâtei să facă dovada notificării cesiunii

de creanță debitorului cedat, sens în care aceasta a depus copia unei adrese

către serviciul executori judecătorești ai Judecătoriei sector 3 București prin

care i s-ar fi înaintat notificarea nr. 3930 din 7 decembrie 1999 către S.C. S.P.

SRL.

Din verificarea acestei adrese rezultă nu numai

că ea nu poartă un număr și dată de emitere, dar nici nu se face dovada că ar

fi fost înregistrată la instanță, numai în aceste condiții ea putând proba

notificarea efectivă, cu atât mai mult cu cât în nici o fază procesuală pârâta

nu a produs notificarea nr. 3930/1999, iar contestatorul a contestat existența

ei.

În raport de aceste considerente, curtea

apreciază critica drept întemeiată, soluția de fond fiind greșită, deoarece

numai după îndeplinirea cerinței stipulată în art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/1998

cesionarul, respectiv A.V.A.B. -ul putea opune dreptul său unui terț, conform

dispozițiilor art. 1393 C. civ., contestatorul de față având calitatea de terț

după cum a recunoscut chiar pârâta cu ocazia dezbaterilor asupra fondului,

conform celor consemnate în încheierea din 21 aprilie 2003.

Întemeiată este și critica contestatorului

privind greșita aplicare a legii, deoarece instanța a trecut cu ușurință peste

apărările contestatorului privind modul și condițiile în care acesta a dobândit

proprietatea asupra imobilului ipotecat, respectiv ca efect al unei adjudecări

urmare unei licitații publice desfășurată de executorul judecătoresc la 17

octombrie 2001, executare necontestată de A.V.A.B.

La data ținerii acestei licitații publice A.V.A.B.,

ce avea ipotecă asupra imobilului, se putea înscrie la distribuire preț sau

putea contesta executarea pornită de un alt creditor, lucru pe care nu l-a

făcut, așa încât justificat contestatorul de față îi invocă dreptul său de

proprietate asupra imobilului dobândit ca efect al adjudecării, opozabil erga

omnes ca efect al intabulării făcute sub nr. 16926 din 23 octombrie 2001 în Cartea

Funciară a Judecătoriei sector 3.

Potrivit dispozițiilor art. 518 alin. (3) C.

proc. civ. de la data intabulării actului de adjudecare „imobilul rămâne liber

de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță”,

ipotecile și celelalte sarcini reale ce grevau imobilul radiindu-se din oficiu,

potrivit dispozițiilor alin. (4) al aceluiași art. 518 C. proc. civ.

Cum actul de adjudecare intabulat, necontestat

de pârâtă, conferă contestatorului dovada dreptului său de proprietate asupra

imobilului, liber de orice sarcini sau ipoteci, curtea apreciază că cererea

acestuia de a se anula formele de executare silită pornite de A.V.A.B. la 28

ianuarie 2003 este întemeiată motiv pentru care recursul urmează a fi admis,

iar sentința de fond modificată în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

coroborat cu art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în sensul admiterii

contestației și anulării formelor de executare dispuse asupra imobilului situat

în București.

Cât privește încălcarea dispozițiilor art. 1794 C.

civ., invocată pentru prima dată în recurs de contestator, curtea apreciază că

nu poate analiza această apărare, deoarece ea nu a fost invocată la fond,

dispozițiile art. 48 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/1998 republicată, interzicând

acest lucru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca rămasă fără obiect

cererea de suspendare executare.

Admite recursul declarat de contestatorul S.E.

împotriva sentinței nr. 46 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială.

Schimbă în tot sentința.

Admite contestația la executare și dispune

anularea formelor de executare inițiate de A.V.A.B. București cu privire la

imobilul situat în București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 19 noiembrie 2003.