ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1934/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1934/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată, la data de 23 aprilie 2003, reclamantul S.G. a formulat
contestație la executare împotriva executării silite declanșată de A.V.A.B.
București.
În motivarea în fapt,
reclamanta arată, în esență, că în baza contractului de credit nr. 114 din 30
iunie 1993 B.A. – SA – S.M.B. a acordat un împrumut SC S.E.T. SRL, în valoare
totală de 10.000.000 lei, pe termen de un an, împrumut garantat prin contractul
de garanție imobiliară (neautentic) din 18 iunie 1993 înscris în registrul de
inscripțiuni și transcripțiuni al Notariatului de Stat Sector 1 sub nr. 9061/1993.
S-a susținut că
ipoteca a fost constituită pentru suma de 17.031.000 lei garantându-se cu cota indiviză
de 125/224 din imobilul din str. Turnu Chindiei potrivit contractului de
vânzare - cumpărare nr. 4206 din 26 februarie 1992.
Cum beneficiara
împrumutului nu a achitat creditul și dobânda, B.A. SA – S.M.B. a chemat-o în
judecată și printr-o cerere precizatoare a solicitat introducerea în cauză și a
reclamantului pentru opozabilitate acțiune respinsă față de reclamant. Ulterior,
creanța a fost preluată de A.V.A.B. București care a declanșat urmărirea
recuperării creditului de la reclamant, căruia prin adresa nr. 6636 din 7 mai
2002 i-a comunicat titlul executoriu ce constata creanța A.V.A.B. București, în
valoare de 1.363,93 DOLARI S.U.A. Prin adresa nr. 11365/2002 reclamantul a fost
somat să achite aceiași sumă de 1.363,93 DOLARI S.U.A.
Deși garantarea viza
cota indiviză de 125/224, acreditoarea A.V.A.B. București a scos la licitație
întreg imobilul, iar prețul de pornire a licitației a fost cu mult sub valoarea
imobilului și anume 78.574 DOLARI S.U.A. față de valoarea de circulație a
întregului imobil, de 200.000 DOLARI S.U.A.
Ulterior,
contestatorul a depus o completare la contestația la executare solicitând și
constatarea nulității absolute a contractului de garanție imobiliară încheiat
la 18 iunie 1993.
Prin sentința
comercială
nr.
91 din 17 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a
respins, ca nefondată, contestația la executare și a disjuns cererea
modificatoare privind constatarea nulității absolute a contractului de garanție
imobiliară.
Pentru a se pronunța
astfel, a reținut că ipoteca s-a dat pentru suma de 17.031.000 lei având ca bun
imobilul proprietatea garanților S.Șt. și G. compus din parter, etaj 1, etaj
II, subsol, magazie, pivniță, șopron, terasă, împrejurimi, rampă auto, cota
indiviză de 125/224 situat în str. Turnu, așa cum reiese din conținutul
contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 9061 din 22 iunie 1993
și semnat de garanți.
Imobilul respectiv a
intrat în posesia garanților prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 4206
din 26 februarie 1992 de către Notariatul de Stat al Sectorului 1 București,
fapt arătat și în conținutul contractului de garanție imobiliară precitat, și
la art. 7 din contractul de credite nr. 114/1993 părțile au stabilit ca
garanții să răspundă solidar cu debitorul pentru neachitarea la scadență a
creditului cu dobânzile aferente.
Așadar, împrejurarea că
prin sentința civilă nr. 240/J/1998 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială,
s-a respins cererea băncii față de reclamant nu este de natură să împiedice
executarea silită a bunului cu care acesta a garantat, inclusiv contractul de
garanție imobiliară constituind titlu executoriu, iar prin sentința civilă nr. 5050
din 3 mai 1996 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București relevă faptul că
imobilul respectiv în urma divorțului și partajului a revenit reclamantului.
Totodată, din probe
nu rezultă că imobilul în litigiu ar avea o altă componență decât cea descrisă
în contractul de garanție, descrierea imobilului în oferta de vânzare prin
licitație publică nediferind de cea trecută în contractul de garanție, chiar
dacă nu este trecută cota indiviză de 125/224, în prezent contestatorul fiind
proprietarul întregului imobil.
În ceea ce privește
disjungerea, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 132 C. proc. civ. și
faptul că intimatul s-a opus la soluționarea acesteia împreună.
Contestatorul a
formulat recurs împotriva hotărârii la data de 18 iulie 2003, în termenul
legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a invocat drept
motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și art. 304
1
C. proc. civ.
A susținut, în
esență, că hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea legii
instanța menținând o executare silită nelegal declanșată și în baza unui titlu executoriu
nul absolut, nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare și a interpretat
greșit probele administrate.
Astfel, contractul de
garanție imobiliară nu a fost încheiat în formă autentică, fiind nul absolut,
nu s-a respectat obligația de specializare, prevăzute de art. 1774 și 1776 C.
civ., sub dublul aspect de specializării: imobilul ipotecat și suma garantată.
Totodată, greșit
instanța de fond nu a avut în vedere că prin oferta de vânzare la licitație și
prin publicațiile de vânzare, încheiate de A.V.A.B. București a fost scos la
licitație întreg imobilul, cu toate că garanția constituită potrivit
contractului poartă numai asupra cotei indivize de 125/227 din imobil,
nicidecum, asupra întregii construcții, ceea ce a constituit motivul
contestației și nu faptul că nu ar corespunde descrierea imobilului.
Prețul de pornire
este de 78.574 DOLARI S.U.A., sub valoarea de circulație de 200.000 DOLARI
S.U.A., sumă ce reprezintă valoarea întregului imobil și nu a cotei indivize.
În fine, greșit nu
s-a luat în considerare și sentința civilă nr. 2409/1998, pronunțată de
Tribunalul București, în dosarul nr. 3396/1996, rămasă irevocabilă, potrivit
căreia s-a reținut că nu se poate antrena răspunderea contestatorului, ca
fidejusor alături de debitorul principal, ci în baza contractului de garanție
imobiliară, care are alt regim juridic, nefiind ținut să răspundă decât în
limita a cât a garantat.
Intimata a formulat
întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Cauza a fost
suspendată până la soluționarea cererii a cărei judecată a fost disjunsă
privind constatarea nulității absolute a contractului de garanție imobiliară, pronunțându-se
în acest sens sentința comercială nr. 104 din 9 iulie 2003, pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, rămasă irevocabilă.
De asemenea,
recurentul a invocat și o excepție de neconstituționalitate a art. 38 și 82 alin.
(2) din Legea nr. 409/2001, pentru aprobarea O.U.G. nr. 51/1998 raportat la art.
21, 44 și 124 din Constituție, iar prin decizia nr. 1095 din 22 noiembrie 2007,
Curtea Constituțională a respins excepția, ca fiind inadmisibilă în ceea ce
privește art. 38 alin. (1) lit. c), autorul criticând de fapt aplicarea acestor
dispoziții de către instanța de fond, și nu textul de lege pentru ceea ce
cuprinde, și ca neîntemeiată în ceea ce privește art. 82 alin. (2) din ordonanță
cu motivarea că legiuitorul are dreptul să prevadă proceduri de executare
speciale pentru recuperarea unor creanțe precum sunt creanțele neperformante
ale statului, debitorii având garantat dreptul întoarcerii executării silite în
baza unei hotărâri judecătorești.
Analizând recursul se
găsește fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare.
Așa cum rezultă din
actele dosarului, contestatorul este garant ipotecar și, în consecință, este
ținut de obligația principală „propter rem”. Prin urmare, urmărirea silită în
baza contractului de ipotecă nu se poate efectua asupra bunului decât în
limitele asumate astfel cum au fost determinate prin contract.
Ceea ce s-a contestat,
în mod esențial, pe de o parte și neanalizat, a fost întocmirea actelor de
executare și urmărirea silită asupra întregului imobil și nu asupra cotei
indivize, și, nicidecum, descrierea bunului, neavând relevanță juridică sub
primul aspect, față de calitatea de garant ipotecar a contestatorului, faptul
că este proprietarul întregului imobil, iar pe de altă parte, nevalabilitatea
contractului de ipotecă, capăt de cerere disjuns, încât, toate criticile de
fond legate de acesta nu pot face obiectul analizei în acest recurs.
Constatând, însă, că
urmărirea silită poartă și asupra ceea ce nu s-a adus în garanție, urmează a se
admite recursul și schimba în parte sentința instanței de fond, în sensul
admiterii în parte a contestației la executare și a anulării în parte a ofertei
de vânzare privitor la imobilul proprietatea contestatorului și a actelor
subsecvente emise în baza acesteia, menținându-se restul dispozițiilor
hotărârii.
Față de consecința
nulității absolute a actelor de executare pentru motivele arătate analizarea
celorlalte critici din contestație privind evaluarea imobilului și prețul
licitației sunt de prisos încât, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (2) și
(3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304
1
C. proc. civ.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de contestatorul S.G. împotriva sentinței comerciale nr. 91 din 17 iunie 2003,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.
Schimbă în parte
sentința, în sensul că admite în parte contestația la executare formulată
împotriva executării silite declanșată de intimata A.V.A.S. București, în baza
contractului de credit nr. 114/1993 și a contractului de garanție imobiliară
din 18 iunie 1993, astfel cum a fost precizată.
Anulează în parte
oferta de vânzare pentru licitația publică din 22 aprilie 2003, ora 13,00,
privind imobilul din București, strada Turnul Chindiei, proprietatea
contestatorului, și actele subsecvente emise în baza acestei oferte.
Menține restul
dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 4 iunie 2008.