ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1934/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată, la data de 23 aprilie 2003, reclamantul S.G. a formulat

contestație la executare împotriva executării silite declanșată de A.V.A.B.

București.

În motivarea în fapt,

reclamanta arată, în esență, că în baza contractului de credit nr. 114 din 30

iunie 1993 B.A. – SA – S.M.B. a acordat un împrumut SC S.E.T. SRL, în valoare

totală de 10.000.000 lei, pe termen de un an, împrumut garantat prin contractul

de garanție imobiliară (neautentic) din 18 iunie 1993 înscris în registrul de

inscripțiuni și transcripțiuni al Notariatului de Stat Sector 1 sub nr. 9061/1993.

S-a susținut că

ipoteca a fost constituită pentru suma de 17.031.000 lei garantându-se cu cota indiviză

de 125/224 din imobilul din str. Turnu Chindiei potrivit contractului de

vânzare - cumpărare nr. 4206 din 26 februarie 1992.

Cum beneficiara

împrumutului nu a achitat creditul și dobânda, B.A. SA – S.M.B. a chemat-o în

judecată și printr-o cerere precizatoare a solicitat introducerea în cauză și a

reclamantului pentru opozabilitate acțiune respinsă față de reclamant. Ulterior,

creanța a fost preluată de A.V.A.B. București care a declanșat urmărirea

recuperării creditului de la reclamant, căruia prin adresa nr. 6636 din 7 mai

2002 i-a comunicat titlul executoriu ce constata creanța A.V.A.B. București, în

valoare de 1.363,93 DOLARI S.U.A. Prin adresa nr. 11365/2002 reclamantul a fost

somat să achite aceiași sumă de 1.363,93 DOLARI S.U.A.

Deși garantarea viza

cota indiviză de 125/224, acreditoarea A.V.A.B. București a scos la licitație

întreg imobilul, iar prețul de pornire a licitației a fost cu mult sub valoarea

imobilului și anume 78.574 DOLARI S.U.A. față de valoarea de circulație a

întregului imobil, de 200.000 DOLARI S.U.A.

Ulterior,

contestatorul a depus o completare la contestația la executare solicitând și

constatarea nulității absolute a contractului de garanție imobiliară încheiat

la 18 iunie 1993.

Prin sentința

comercială

nr.

91 din 17 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a

respins, ca nefondată, contestația la executare și a disjuns cererea

modificatoare privind constatarea nulității absolute a contractului de garanție

imobiliară.

Pentru a se pronunța

astfel, a reținut că ipoteca s-a dat pentru suma de 17.031.000 lei având ca bun

imobilul proprietatea garanților S.Șt. și G. compus din parter, etaj 1, etaj

II, subsol, magazie, pivniță, șopron, terasă, împrejurimi, rampă auto, cota

indiviză de 125/224 situat în str. Turnu, așa cum reiese din conținutul

contractului de garanție imobiliară autentificat sub nr. 9061 din 22 iunie 1993

și semnat de garanți.

Imobilul respectiv a

intrat în posesia garanților prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 4206

din 26 februarie 1992 de către Notariatul de Stat al Sectorului 1 București,

fapt arătat și în conținutul contractului de garanție imobiliară precitat, și

la art. 7 din contractul de credite nr. 114/1993 părțile au stabilit ca

garanții să răspundă solidar cu debitorul pentru neachitarea la scadență a

creditului cu dobânzile aferente.

Așadar, împrejurarea că

prin sentința civilă nr. 240/J/1998 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială,

s-a respins cererea băncii față de reclamant nu este de natură să împiedice

executarea silită a bunului cu care acesta a garantat, inclusiv contractul de

garanție imobiliară constituind titlu executoriu, iar prin sentința civilă nr. 5050

din 3 mai 1996 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București relevă faptul că

imobilul respectiv în urma divorțului și partajului a revenit reclamantului.

Totodată, din probe

nu rezultă că imobilul în litigiu ar avea o altă componență decât cea descrisă

în contractul de garanție, descrierea imobilului în oferta de vânzare prin

licitație publică nediferind de cea trecută în contractul de garanție, chiar

dacă nu este trecută cota indiviză de 125/224, în prezent contestatorul fiind

proprietarul întregului imobil.

În ceea ce privește

disjungerea, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 132 C. proc. civ. și

faptul că intimatul s-a opus la soluționarea acesteia împreună.

Contestatorul a

formulat recurs împotriva hotărârii la data de 18 iulie 2003, în termenul

legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și a invocat drept

motive de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

A susținut, în

esență, că hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea legii

instanța menținând o executare silită nelegal declanșată și în baza unui titlu executoriu

nul absolut, nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de apărare și a interpretat

greșit probele administrate.

Astfel, contractul de

garanție imobiliară nu a fost încheiat în formă autentică, fiind nul absolut,

nu s-a respectat obligația de specializare, prevăzute de art. 1774 și 1776 C.

civ., sub dublul aspect de specializării: imobilul ipotecat și suma garantată.

Totodată, greșit

instanța de fond nu a avut în vedere că prin oferta de vânzare la licitație și

prin publicațiile de vânzare, încheiate de A.V.A.B. București a fost scos la

licitație întreg imobilul, cu toate că garanția constituită potrivit

contractului poartă numai asupra cotei indivize de 125/227 din imobil,

nicidecum, asupra întregii construcții, ceea ce a constituit motivul

contestației și nu faptul că nu ar corespunde descrierea imobilului.

Prețul de pornire

este de 78.574 DOLARI S.U.A., sub valoarea de circulație de 200.000 DOLARI

S.U.A., sumă ce reprezintă valoarea întregului imobil și nu a cotei indivize.

În fine, greșit nu

s-a luat în considerare și sentința civilă nr. 2409/1998, pronunțată de

Tribunalul București, în dosarul nr. 3396/1996, rămasă irevocabilă, potrivit

căreia s-a reținut că nu se poate antrena răspunderea contestatorului, ca

fidejusor alături de debitorul principal, ci în baza contractului de garanție

imobiliară, care are alt regim juridic, nefiind ținut să răspundă decât în

limita a cât a garantat.

Intimata a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Cauza a fost

suspendată până la soluționarea cererii a cărei judecată a fost disjunsă

privind constatarea nulității absolute a contractului de garanție imobiliară, pronunțându-se

în acest sens sentința comercială nr. 104 din 9 iulie 2003, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, rămasă irevocabilă.

De asemenea,

recurentul a invocat și o excepție de neconstituționalitate a art. 38 și 82 alin.

(2) din Legea nr. 409/2001, pentru aprobarea O.U.G. nr. 51/1998 raportat la art.

21, 44 și 124 din Constituție, iar prin decizia nr. 1095 din 22 noiembrie 2007,

Curtea Constituțională a respins excepția, ca fiind inadmisibilă în ceea ce

privește art. 38 alin. (1) lit. c), autorul criticând de fapt aplicarea acestor

dispoziții de către instanța de fond, și nu textul de lege pentru ceea ce

cuprinde, și ca neîntemeiată în ceea ce privește art. 82 alin. (2) din ordonanță

cu motivarea că legiuitorul are dreptul să prevadă proceduri de executare

speciale pentru recuperarea unor creanțe precum sunt creanțele neperformante

ale statului, debitorii având garantat dreptul întoarcerii executării silite în

baza unei hotărâri judecătorești.

Analizând recursul se

găsește fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Așa cum rezultă din

actele dosarului, contestatorul este garant ipotecar și, în consecință, este

ținut de obligația principală „propter rem”. Prin urmare, urmărirea silită în

baza contractului de ipotecă nu se poate efectua asupra bunului decât în

limitele asumate astfel cum au fost determinate prin contract.

Ceea ce s-a contestat,

în mod esențial, pe de o parte și neanalizat, a fost întocmirea actelor de

executare și urmărirea silită asupra întregului imobil și nu asupra cotei

indivize, și, nicidecum, descrierea bunului, neavând relevanță juridică sub

primul aspect, față de calitatea de garant ipotecar a contestatorului, faptul

că este proprietarul întregului imobil, iar pe de altă parte, nevalabilitatea

contractului de ipotecă, capăt de cerere disjuns, încât, toate criticile de

fond legate de acesta nu pot face obiectul analizei în acest recurs.

Constatând, însă, că

urmărirea silită poartă și asupra ceea ce nu s-a adus în garanție, urmează a se

admite recursul și schimba în parte sentința instanței de fond, în sensul

admiterii în parte a contestației la executare și a anulării în parte a ofertei

de vânzare privitor la imobilul proprietatea contestatorului și a actelor

subsecvente emise în baza acesteia, menținându-se restul dispozițiilor

hotărârii.

Față de consecința

nulității absolute a actelor de executare pentru motivele arătate analizarea

celorlalte critici din contestație privind evaluarea imobilului și prețul

licitației sunt de prisos încât, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (2) și

(3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de contestatorul S.G. împotriva sentinței comerciale nr. 91 din 17 iunie 2003,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Schimbă în parte

sentința, în sensul că admite în parte contestația la executare formulată

împotriva executării silite declanșată de intimata A.V.A.S. București, în baza

contractului de credit nr. 114/1993 și a contractului de garanție imobiliară

din 18 iunie 1993, astfel cum a fost precizată.

Anulează în parte

oferta de vânzare pentru licitația publică din 22 aprilie 2003, ora 13,00,

privind imobilul din București, strada Turnul Chindiei, proprietatea

contestatorului, și actele subsecvente emise în baza acestei oferte.

Menține restul

dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 iunie 2008.