ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.03.2001

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 789/2003

HOTĂRÂRE
05.03.2001
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 789/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)

D E C

I Z I A    Nr.789                                                                                                     Dosar

nr.3351/2002

La data de

7 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr.1117/R din 24  iulie 2001 a Tribunalului București ,

secția a IV-a civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 7 februarie 2003, care face parte

integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 18 februarie

2003, la 26 februarie 2003 și apoi la 27 februarie 2003.

C

Asupra

recursului în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La

data de 5 iulie 1996  S.C.”B.P.”S.A. în calitate de creditoare a solicitat în

contradictoriu cu debitoarea S.C. “A.V.T.”SRL începerea procedurii de executare

prin emiterea comandamentului asupra imobilului situat în București str. Șapte

Drumuri nr.1, sector 3, proprietatea garanților ipotecari V.A.și V.E., pentru

recuperarea creanței în valoare totală de 671.530,96 dolari SUA, reprezentând

credit și dobânzi restante.

Prin

încheierea din 20 septembrie 1999 a Judecătoriei Sectorului 3 București, s-a

dispus înființarea comandamentului asupra imobilului situat la adresa

menționată, efectuarea procesului verbal de situație și emiterea publicațiilor

de vânzare.

Apoi,

prin încheierea din 5 martie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 a fost admisă

cererea de executare silită imobiliară formulată de creditorii S.C.”B.P.”SA,

S.C. “B” SA și B.N.R.prin vânzare la licitație publică a imobilului menționat,

dispunându-se adjudecarea definitivă a bunului în favoarea licitatorului T.M.,

la prețul de 1.765.500.000 lei.

În

termen de 30 de zile, prin ordonanța de adjudecare definitivă din data de 5

aprilie 2001 a aceleiași instanțe, s-a constatat achitat prețul la care s-a

adjudecat imobilul și s-a dispus  înscrierea ordonanței în cartea funciară.

Recursul

declarat de garanții ipotecari V.A.și V.E. împotriva încheierii de adjudecare

definitivă a fost respins ca nefondat prin decizia nr.1117 din 24.07.2001 a

Tribunalului București, Secția a IV-a civilă.

Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea  Supremă de Justiție a declarat

recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, în condițiile art.330 pct.2

C.proc.civ.ilă, considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea

esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond.

Se

susține în motivarea recursului în anulare că executarea silită a fost

efectuată cu încălcarea prevederilor art.493 alin.2 din C.proc.civ., în

redactarea anterioară O.U.G.nr.138/2000 întrucât comandamentul nu a cuprins

copia titlului executoriu, somația făcută debitorului de a plăti, cu

înștiințarea că dacă nu va plăti se va face vânzarea imobilului urmărit, precum

și valoarea acestuia.

Se

susține și că prețul la care imobilul a fost scos la vânzare este inferior

valorii reale a imobilului  și că au fost nesocotite prevederile art. 503 C

proc. civ. potrivit căruia, în termen de 4 săptămâni de la data înștiințării

vânzării, președintele instanței va delega un judecător pentru a întocmi

tabloul de ordine al creditorilor, ceea ce, în speță, s-a realizat numai la 22

octombrie 2001, după pronunțarea celei din urmă ordonanțe de adjudecare.

Se

consideră că toate aceste nereguli procedurale i-au împiedicat pe debitori

să-și ia măsurile de apărare prevăzute de lege și a avut ca rezultat adjudecarea

definitivă a imobilului pentru suma de 57.235 dolari, inferioară valorii

construcției, valoare care dacă ar fi fost corect stabilită ar fi putut acoperi

integral cuantumul creanței.

Recursul

în anulare, nu este întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce

urmează:

Este

exact că potrivit art.493 alin.2 C.proc.civ., în redactarea în vigoare la data

începerii executării, deci înainte de modificarea unor dispoziții din

C.proc.civ. prin O.U.G. nr.138/2000, comandamentul cuprinde copie de pe titlul

executor, somația de a plăti și înștiințarea ca, dacă nu va plăti, se va face

vânzarea unui anumit nemișcător.

Examinând

formele de executare efectuate în cadrul dosarului nr.4533/1999 al Judecătoriei

sectorului 3 București (fila 16 și următoarele), se constată că actul

procedural de începere a executării denumit comandament a fost efectuat cu

îndeplinirea cerințelor legale menționate.

Astfel,

actul cuprinde toate mențiunile prevăzute de textul redat și este  însoțit și

de copie xerox a titlului executor, la care se face trimitere în cuprinsul

comandamentului, anume sentința civilă nr.1617/1996 a Tribunalului București

(dosar 4540/1999)

În

ceea ce privește  prețul la care imobilul a fost scos în vânzare, în cauză sunt

incidente prevederile art.502 C.proc.civ. în redactarea anterioară, potrivit

căruia afiptele și publicațiile de vânzare vor cuprinde prețul  ce creditorul

urmăritor va arăta, în cererea ce va trebui  să facă judecătoria.

Rezultă

că textul are în vedere prețul indicat de creditor, fără a se impune să se

ceară părerea unui expert, cum se prevede în art.500 C.proc.civ., modificat

prin  OUG 138/2000.

În

speță, instanța a pornit licitația de la suma de 1.765.000.000 lei, indicată

într- adevăr de creditor, dar care este apropiată valorii imobilului stabilită

printr-o expertiză tehnică efectuată în altă cauză – dosar nr. 7033/1996 al

Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Dar,

analizând procedura de vânzare efectuată pe parcursul a mai multor termene, se

constată că și acest preț nu a corespuns valorii de circulație a imobilului, de

vreme ce a fost scăzut  cu 25% și apoi cu 10% din lipsă de licitatori.

Este

adevărat, că în recursul în anulare, se face referire la o evaluare a

imobilului la 1.000.000 dolari ce rezultă dintr-o probă extrajudiciară anexată.

Dar aceasta nu poate fundamenta  soluția solicitată, întrucât, așa cum s-a

arătat nu este judiciară și cuprinde supraevaluări  pornind de la erori grave

-  de pildă sunt reținute mai multe etaje ale construcției decât cele ce

rezultă din titlul de proprietate.

Cu

privire la motivarea recursului în anulare în raport de nerespectarea

prevederilor art.503 C.proc.civ., se constată că într-adevăr tabloul de ordine

al creditorilor a fost  întocmit cu depășirea termenului de 4 săptămâni,

prevăzut de textul menționat.

Dar

acest termen nu este un termen de decădere, a cărui nerespectare să fie

sancționată cu nulitatea absolută, nefiind indicat  între formalitățile

cuprinse în art.509 C.proc.civ.., ce  „vor fi observate sub pedeapsa de

nulitate a urmăririi”. De altfel, tabloul de ordine al creditorilor nu a fost

contestat de nici una din părți, dimpotrivă creditorii cuprinși în această

listă neavând obiecțiuni asupra ordinii în care au fost înscrise creanțele și

nici debitorul nu a invocat în recurs întocmirea cu întârziere a actului

procedural menționat.

Dar,

recursul în anulare nu poate fi admis nici în  raport de prevederile art.330

pct.2 teza I C.proc.civ.., în temeiul căruia a fost declarat, text ce vizează

cazurile în care prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a

legii, ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Aceasta

implică întrunirea cumulativă a două condiții și anume: existența unei

încălcări esențiale a legii,  ceea ce înseamnă că nu orice nesocotire a unor

dispoziții legale poate fi avută în vedere, ci numai acelea de ordine publică.

Dimpotrivă nesocotirea unor norme cu caracter relativ, cum este cazul în speță,

nu poate legitima accesul la exercitarea căii de atac a recursului în anulare.

Cea

de a doua condiție prevăzută de textul menționat cere ca încălcarea esențială a

legii să fi determinat „o soluționare greșită a cauzei pe fond”. Această

precizare legislativă are caracter restrictiv, în sensul că ea limitează

exercițiul căii extraordinare de atac a  recursului în anulare doar la

hotărârile care au primit o soluționare greșită „pe fond”.

Din

cele relatate, rezultă că, sub ambele aspecte, recursul în anulare nu se

justifică, astfel că va fi respins ca nefondat.

ÎN

:

Respinge

ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva încheierii de adjudecare

definitivă pronunțată de Judecătoria Sector 3 București la 5 martie 2001 și a

deciziei nr.1117/R din 24 iulie 2001 a Tribunalului București – Secția a IV-a

civilă..

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2001-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 789/2003
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 iulie 1996, B.P. S.A. în calitate de creditoare a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S.C. A.V.T. SRL începerea procedurii d
ÎCCJ 2003-12-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5303/2003
vocabilă prin respingerea recursului, a admis cererea de executare silită imobiliară formulată de creditoarea C.M. împotriva debitorilor I.V., I.M. și I.V. A adjudecat definitiv imobilul situat în București, proprietatea debitorilor I.V. și
ÎCCJ 2003-08-12
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5776/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria sectorului 3 București, prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 12 august 2003, a respins cererea de încuviințare silită imobiliar
ÎCCJ 2003-02-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 545/2003
D E C I Z I A Nr.545 Dosar nr.2535/2002 La data de 13 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.19 din 8 ianuri
ÎCCJ 2005-11-25
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5689/2005
ă, fiind supusă numai căii de atac a recursului, devenind astfel executorie. Potrivit art. 405 alin. (2) C. proc. civ., termenul pentru exercitarea dreptului de a cere executarea silită începe să curgă de la data nașterii acestui drept, res
Sursă