ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2889/2005

Asupra recursului

în anulare

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă din 21

decembrie 2000, ulterior precizată și completată, C.Z.M. a chemat în judecată

Comisia județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, Consiliul Local al

municipiului Iași, Primarul municipiului Iași, DAFIS, precum și pe B.P. și B.D.

solicitând:

- desființarea Hotărârii nr. 317 din

23 noiembrie 2000 emisă de Comisia județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 112/1995;

- să se constate că este unicul

proprietar al apartamentului nr.9 situat în Iași;

- constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 530 din 8 ianuarie 1998 încheiat între

Consiliul Local Iași și Primăria municipiului Iași, pe de o parte, și B.P. și B.D.

, pe de altă parte;

- restituirea în natură a

apartamentului mai sus arătat.

În motivare, reclamantul a arătat

că, împreună cu soția sa C.E., a dobândit proprietatea apartamentului în anul

1983, că amândoi soții au părăsit România în anul 1988, iar prin decizia nr. 292

din 25 iunie 1988 dată în temeiul Decretului nr. 223/1974 apartamentul a trecut

în proprietatea statului.

A mai susținut reclamantul că a

solicitat restituirea apartamentului în natură, în condițiile Legii nr. 112/1995,

cerere care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 145 din 22 noiembrie 1995 a

Comisiei județene Iași pentru aplicarea acestei legi, acordându-i-se

despăgubiri, că hotărârea a fost desființată prin justiție, iar Comisia

județeană a emis Hotărârea nr. 317 din 23 noiembrie 2000, respingându-i din nou

cererea cu motivarea că bunul a ieșit din patrimoniul statului, fiind vândut

pârâților persoane fizice.

Cu privire la vânzarea

apartamentului, reclamantul a învederat că a avut loc cu rea-credință în timp

ce pe rolul instanțelor se afla procesul prin care cererea restituirea în

natură , fiind lovită de nulitate absolută pentru că a avut un scop ilicit și a

fost încheiată prin fraudarea legii.

Prin sentința civilă nr. 21321 din

28 noiembrie 2001, Judecătoria Iași a respins acțiunea ca nefondată reținând că

nu sunt întrunite cerințele art. 2 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 întrucât

apartamentul, trecut în proprietatea statului în aplicarea Decretului nr. 223/1974,

nu era locuit de reclamant în calitate de chiriaș și nici nu era liber,

reclamantul fiind îndreptățit numai la despăgubiri, iar contractul de vânzare-cumpărare

a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, neoperând dispozițiile art. 46

din Legea nr. 10/2001 invocate de reclamant ca temei al cererii de constatare a

nulității absolute.

Sentința a fost pronunțată în

contradictoriu și cu B.I., care a fost introdusă în cauză în calitate de

pârâtă, fiind moștenitoarea pârâtului inițial B.P., decedat.

Apelul declarat de reclamant a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1515 din 4 octombrie 2002

pronunțată de Tribunalul Iași.

Prin decizia civilă nr. 519 din 23

aprilie 2003, Curtea de Apel Iași a admis recursul declarat de reclamant, a

casat decizia Tribunalului Iași și, rejudecând cauza, a respins apelul declarat

de reclamant împotriva sentinței civile nr. 21321 din 28 noiembrie 2001 a

Judecătoriei Iași.

Casarea deciziei tribunalului s-a

datorat faptului că minuta acesteia nu a fost semnată de un judecător.

Cu referire la apelul reclamantului,

instanța de recurs, care l-a rejudecat în urma casării, a statuat că este

nefondat, întrucât apartamentul a trecut în proprietatea statului ca urmare a

legalei aplicări a prevederilor Decretului nr. 223/1974 prin plata unor

despăgubiri și că, în calitate de proprietară a imobilului Primăria

municipiului Iași a închiriat apartamentul soților B.P. și B.D. , astfel încât

și contractul de vânzare-cumpărare nr. 530 din 8 ianuarie 1998 a fost valabil

încheiat, imobilul neputând fi restituit în natură fostului proprietar.

De asemenea, s-a stabilit că nu sunt

incidente în cauză dispozițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001

invocate de reclamant, întrucât acestea au fost declarate neconstituționale

prin decizia nr. 98 din 21 martie 2002 a Curții Constituționale, iar contractul

de vânzare-cumpărare contestat este perfect valid, nefiind încheiat în frauda

legii și a drepturilor altor persoane.

Împotriva hotărârilor mai sus

arătate, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție a introdus recurs în anulare la data de 5 aprilie 2004,

calificându-le ca fiind pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, precum și ca vădit

netemeinice, solicitând casarea lor și, pe fond, admiterea acțiunii formulate

de reclamantul C.Z.M.

În dezvoltarea recursului în anulare

se susține că instanțele au aplicat greșit prevederile art. 46 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 10/2001, ignorând incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998,

ceea ce a avut drept consecință greșita calificare a titlului statului ca fiind

valabil, deși preluarea apartamentului prin aplicarea Decretului nr. 223/1974,

în urma refuzului reclamantului și soției sale de a se înapoia în țară, după ce

în 1987 au plecat temporar în Belgia, preluare făcută fără plată, nu constituie

un titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate de către stat,

întrucât contravenea dispozițiilor art. 12, art. 17 și art. 36 din Constituția

din anul 1965, ale art. 481 C. civ. și ale art. 17 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului.

Ca urmare, greșit au statuat

instanțele că apartamentul se încadra în obiectul de reglementare al Legii nr. 112/1995

și, implicit, au analizat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare prin

prisma prevederilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, intrată în vigoare

în timpul soluționării litigiului.

De asemenea, în mod criticabil,

Curtea de Apel Iași a reținut că, în ce privește contractul de

vânzare-cumpărare, cererea reclamantului de constatare a nulității absolute s-a

întemeiat pe dispozițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 declarate neconstituționale,

întrucât apartamentului în litigiu, preluat de stat fără titlu valabil, îi erau

aplicabile prevederile art. 46 alin. (2) din acest act normativ, potrivit

cărora „actele juridice de înstrăinare… având ca obiect imobile preluate fără

titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care a fost

încheiat cu bună-credință”.

Or, în privința contractului de

vânzare-cumpărare se constată că, la momentul încheierii lui, ambele părți

contractante, vânzătorul Municipiul Iași și cumpărătorii Băltiță au fost de

rea-credință.

Astfel, la acea dată, 8 ianuarie

1998, reclamantul formulase deja cerere de restituire a imobilului în natură la

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, iar pe rolul instanțelor de

judecată se afla un litigiu referitor la acest aspect.

În consecință, vânzătorul cunoștea

că bunul a fost revendicat la 10 octombrie 1997 de fostul proprietar, iar

cumpărătorii puteau cunoaște, cu minime diligențe, această împrejurare, mai

ales că, anterior depunerii cererii de cumpărare, reclamantul le-a făcut

cunoscută intenția sa de a recupera imobilul.

În fine, contractul de

vânzare-cumpărare este nul absolut, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 11/1997.

La 16 iunie 2004 pârâta B.I. a făcut

cunoscut Înaltei Curți că B.D., pârâtă în cauză, a decedat la 1 iulie 2003.

Prin Încheierea din 24 iunie 2004

pârâta B.I. a fost introdusă în cauză și în calitatea sa de moștenitoare a

fostei pârâte B.D.

Pârâții B.I., Consiliul Local al

municipiului Iași pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 au depus întâmpinări prin

care solicită respingerea recursului în anulare.

Examinând recursul în anulare,

Înalta Curte constată cele ce succed.

În baza contractului de construire

nr. 5097 din 20 martie 1980 și a titlului de proprietate nr. 12342 din 18 iunie

1983 (filele 34, 36 dosar nr. 25295/2000 al Judecătoriei Iași), reclamantul C.Z.M.

și soția sa C.Z.E. au dobândit în proprietate apartamentul nr. 9, situat în

Iași.

Prin decizia nr. 292 din 25 iunie

1988 emisă de Comitetul executiv al Consiliului Popular al județului Iași (fila

35 dosar nr. 25295/2000 al Judecătoriei Iași) s-a dispus trecerea

apartamentului în proprietatea statului fără plată și în administrarea

Întreprinderii de gospodărire comunală și locativă Iași în temeiul Decretului

nr. 223/1974, ca urmare a faptului că proprietarii au plecat temporar în anul

1987 în Belgia, de unde nu s-au înapoiat în țară.

S-a mai dispus comunicarea deciziei

prin afișare pentru foștii proprietari.

Apartamentul a fost închiriat

soților B.P. și B.D. prin contractul de închiriere nr. 5423 din 11 noiembrie

1988.

La data de 1 iulie 1996 (fila 24

dosar nr. 3356/1997 al Judecătoriei Iași) C.Z.M. a solicitat Comisiei

municipale Iași pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 restituirea apartamentului

în natură, iar la data de 7 iulie 1996 (fila 46 dosar 25295/2000 al

Judecătoriei Iași) chiriașii au solicitat Consiliului Local al municipiului

Iași cumpărarea aceluiași apartament.

Prin Hotărârea nr. 145 din 22

noiembrie 1996, Comisia județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a

admis „cererea de acordare de despăgubiri pentru imobilul nerestituit în natură

și pentru terenul aferent solicitate de petentul C.Z.M”, cuantumul

despăgubirilor urmând a fi stabilit ulterior evaluării de către comisia tehnică

de specialitate (fila 2 dosar nr. 3356/1997 al Judecătoriei Iași).

Împotriva acestei hotărâri, C.Z.M. a

formulat plângere la data de 21 februarie 1997, care a fost respinsă ca

nefondată prin sentința civilă nr. 3170 din 23 februarie 1998.

Anterior soluționării plângerii de

mai sus, prin contractul nr. 530/1997 din 8 ianuarie 1998, Consiliul Local al

municipiului Iași a vândut apartamentul soților B.P. și B.D. (filele 46–47

dosar nr. 25295/2000 al Judecătoriei Iași).

Apelul declarat de C.Z.M. la data de

9 martie 1998 împotriva sentinței civile nr. 3170 din 23 februarie 1998 a

Judecătoriei Iași a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 227 din 25

ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul Iași.

Prin decizia civilă nr. 1158 din 24

mai 2000, Curtea de Apel Iași a admis recursul declarat de C.Z.M, a casat

hotărârile date în primă instanță și în apel, a admis plângerea formulată de C.Z.M.

împotriva Hotărârii nr. 145 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, pe

care a desființat-o și a trimis cauza aceleiași comisii pentru soluționarea

cererii de restituire în natură a apartamentului.

Prin Hotărârea nr. 317 din 23 noiembrie

2000, Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului

județean Iași a respins cererea de restituire în natură motivat de faptul că

apartamentul „se află în proprietate privată conform art. 1, art. 2 și art. 26

din Legea nr. 112/1995”.

Ulterior acestei hotărâri a fost

declanșat procesul soluționat prin hotărârile atacate prin prezentul recurs în

anulare și care a fost descris în partea introductivă a considerentelor de

față.

În raport cu succesiunea cererilor

și acțiunilor reclamantului mai sus descrise, era esențial pentru corecta

soluționare a cauzei ca instanțele să se preocupe să rezolve unele aspecte

determinante și anume:

- dacă apartamentul în litigiu putea

sau nu face, în mod legal obiectul Legii nr. 112/1995, precum și incidența

dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998;

- dacă la vânzarea apartamentului au

fost respectate întrutotul prevederile Legii nr. 112/1995, inclusiv cele

referitoare la suspendarea soluționării cererilor de cumpărare în condițiile și

perioadele prevăzute prin lege;

- dacă vânzarea către foștii

chiriași s-a făcut cu bună sau rea-credință, scop în care trebuia să creeze

condiții reclamantului pentru a administra probe în scopul dovedirii imputatei

rele-credințe, mai ales că acesta a pretins că, anterior depunerii cererii de

cumpărare, a comunicat chiriașilor intenția sa de a recupera imobilul.

Instanțele au omis să rezolve

asemenea probleme, ceea ce constituie încălcarea rolului activ conferit prin

lege având drept consecință darea unor soluții esențial nelegale și vădit

netemeinice.

Ca urmare, recursul în anulare va fi

admis, hotărârile pronunțate în această cauză vor fi casate, iar dosarul va fi

trimis Judecătoriei Iași pentru rejudecare în fond, prilej cu care vor fi avute

în vedere cele arătate în prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței civile nr. 21321 din 28 noiembrie 2001 a Judecătoriei

Iași, deciziei civile nr. 1515 din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Iași și

deciziei civile nr. 519 din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Iași, secția

civilă.

Casează hotărârile atacate și

trimite cauza pentru rejudecare în primă instanță la Judecătoria Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005          .