ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2889/2005

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă din 21 decembrie 2000, ulterior precizată și completată, C.Z.M. a chemat în judecată Comisia județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, Consiliul Local al municipiului Iași, Primarul municipiului Iași, DAFIS, precum și pe B.P. și B.D. solicitând: - desființarea Hotărârii nr. 317 din 23 noiembrie 2000 emisă de Comisia județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 112/1995; - să se constate că este unicul proprietar al apartamentului nr.9 situat în Iași; - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 530 din 8 ianuarie 1998 încheiat între Consiliul Local Iași și Primăria municipiului Iași, pe de o parte, și B.P.

și B.D. , pe de altă parte; - restituirea în natură a apartamentului mai sus arătat. În motivare, reclamantul a arătat că, împreună cu soția sa C.E., a dobândit proprietatea apartamentului în anul 1983, că amândoi soții au părăsit România în anul 1988, iar prin decizia nr. 292 din 25 iunie 1988 dată în temeiul Decretului nr. 223/1974 apartamentul a trecut în proprietatea statului. A mai susținut reclamantul că a solicitat restituirea apartamentului în natură, în condițiile Legii nr. 112/1995, cerere care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 145 din 22 noiembrie 1995 a Comisiei județene Iași pentru aplicarea acestei legi, acordându-i-se despăgubiri, că hotărârea a fost desființată prin justiție, iar Comisia județeană a emis Hotărârea nr. 317 din 23 noiembrie 2000, respingându-i din nou cererea cu motivarea că bunul a ieșit din patrimoniul statului, fiind vândut pârâților persoane fizice.

Cu privire la vânzarea apartamentului, reclamantul a învederat că a avut loc cu rea-credință în timp ce pe rolul instanțelor se afla procesul prin care cererea restituirea în natură , fiind lovită de nulitate absolută pentru că a avut un scop ilicit și a fost încheiată prin fraudarea legii. Prin sentința civilă nr. 21321 din 28 noiembrie 2001, Judecătoria Iași a respins acțiunea ca nefondată reținând că nu sunt întrunite cerințele art. 2 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 întrucât apartamentul, trecut în proprietatea statului în aplicarea Decretului nr. 223/1974, nu era locuit de reclamant în calitate de chiriaș și nici nu era liber, reclamantul fiind îndreptățit numai la despăgubiri, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, neoperând dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001 invocate de reclamant ca temei al cererii de constatare a nulității absolute.

Sentința a fost pronunțată în contradictoriu și cu B.I., care a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă, fiind moștenitoarea pârâtului inițial B.P., decedat. Apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1515 din 4 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul Iași. Prin decizia civilă nr. 519 din 23 aprilie 2003, Curtea de Apel Iași a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia Tribunalului Iași și, rejudecând cauza, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 21321 din 28 noiembrie 2001 a Judecătoriei Iași. Casarea deciziei tribunalului s-a datorat faptului că minuta acesteia nu a fost semnată de un judecător.

Cu referire la apelul reclamantului, instanța de recurs, care l-a rejudecat în urma casării, a statuat că este nefondat, întrucât apartamentul a trecut în proprietatea statului ca urmare a legalei aplicări a prevederilor Decretului nr. 223/1974 prin plata unor despăgubiri și că, în calitate de proprietară a imobilului Primăria municipiului Iași a închiriat apartamentul soților B.P. și B.D. , astfel încât și contractul de vânzare-cumpărare nr. 530 din 8 ianuarie 1998 a fost valabil încheiat, imobilul neputând fi restituit în natură fostului proprietar. De asemenea, s-a stabilit că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 invocate de reclamant, întrucât acestea au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 98 din 21 martie 2002 a Curții Constituționale, iar contractul de vânzare-cumpărare contestat este perfect valid, nefiind încheiat în frauda legii și a drepturilor altor persoane.

Împotriva hotărârilor mai sus arătate, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a introdus recurs în anulare la data de 5 aprilie 2004, calificându-le ca fiind pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, precum și ca vădit netemeinice, solicitând casarea lor și, pe fond, admiterea acțiunii formulate de reclamantul C.Z.M.

În dezvoltarea recursului în anulare se susține că instanțele au aplicat greșit prevederile art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, ignorând incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, ceea ce a avut drept consecință greșita calificare a titlului statului ca fiind valabil, deși preluarea apartamentului prin aplicarea Decretului nr. 223/1974, în urma refuzului reclamantului și soției sale de a se înapoia în țară, după ce în 1987 au plecat temporar în Belgia, preluare făcută fără plată, nu constituie un titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate de către stat, întrucât contravenea dispozițiilor art. 12, art. 17 și art. 36 din Constituția din anul 1965, ale art. 481 C. civ.

și ale art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Ca urmare, greșit au statuat instanțele că apartamentul se încadra în obiectul de reglementare al Legii nr. 112/1995 și, implicit, au analizat valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare prin prisma prevederilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, intrată în vigoare în timpul soluționării litigiului. De asemenea, în mod criticabil, Curtea de Apel Iași a reținut că, în ce privește contractul de vânzare-cumpărare, cererea reclamantului de constatare a nulității absolute s-a întemeiat pe dispozițiile art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 declarate neconstituționale, întrucât apartamentului în litigiu, preluat de stat fără titlu valabil, îi erau aplicabile prevederile art. 46 alin. (2) din acest act normativ, potrivit cărora „actele juridice de înstrăinare…

având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care a fost încheiat cu bună-credință”. Or, în privința contractului de vânzare-cumpărare se constată că, la momentul încheierii lui, ambele părți contractante, vânzătorul Municipiul Iași și cumpărătorii Băltiță au fost de rea-credință. Astfel, la acea dată, 8 ianuarie 1998, reclamantul formulase deja cerere de restituire a imobilului în natură la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, iar pe rolul instanțelor de judecată se afla un litigiu referitor la acest aspect. În consecință, vânzătorul cunoștea că bunul a fost revendicat la 10 octombrie 1997 de fostul proprietar, iar cumpărătorii puteau cunoaște, cu minime diligențe, această împrejurare, mai ales că, anterior depunerii cererii de cumpărare, reclamantul le-a făcut cunoscută intenția sa de a recupera imobilul.

În fine, contractul de vânzare-cumpărare este nul absolut, fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (6) din H.G. nr. 11/1997. La 16 iunie 2004 pârâta B.I. a făcut cunoscut Înaltei Curți că B.D., pârâtă în cauză, a decedat la 1 iulie 2003. Prin Încheierea din 24 iunie 2004 pârâta B.I. a fost introdusă în cauză și în calitatea sa de moștenitoare a fostei pârâte B.D. Pârâții B.I., Consiliul Local al municipiului Iași pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 au depus întâmpinări prin care solicită respingerea recursului în anulare. Examinând recursul în anulare, Înalta Curte constată cele ce succed. În baza contractului de construire nr. 5097 din 20 martie 1980 și a titlului de proprietate nr. 12342 din 18 iunie 1983 (filele 34, 36 dosar nr. 25295/2000 al Judecătoriei Iași), reclamantul C.Z.M.

și soția sa C.Z.E. au dobândit în proprietate apartamentul nr. 9, situat în Iași. Prin decizia nr. 292 din 25 iunie 1988 emisă de Comitetul executiv al Consiliului Popular al județului Iași (fila 35 dosar nr. 25295/2000 al Judecătoriei Iași) s-a dispus trecerea apartamentului în proprietatea statului fără plată și în administrarea Întreprinderii de gospodărire comunală și locativă Iași în temeiul Decretului nr. 223/1974, ca urmare a faptului că proprietarii au plecat temporar în anul 1987 în Belgia, de unde nu s-au înapoiat în țară. S-a mai dispus comunicarea deciziei prin afișare pentru foștii proprietari. Apartamentul a fost închiriat soților B.P. și B.D. prin contractul de închiriere nr. 5423 din 11 noiembrie 1988. La data de 1 iulie 1996 (fila 24 dosar nr. 3356/1997 al Judecătoriei Iași) C.Z.M.

a solicitat Comisiei municipale Iași pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 restituirea apartamentului în natură, iar la data de 7 iulie 1996 (fila 46 dosar 25295/2000 al Judecătoriei Iași) chiriașii au solicitat Consiliului Local al municipiului Iași cumpărarea aceluiași apartament. Prin Hotărârea nr. 145 din 22 noiembrie 1996, Comisia județeană Iași pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a admis „cererea de acordare de despăgubiri pentru imobilul nerestituit în natură și pentru terenul aferent solicitate de petentul C.Z.M”, cuantumul despăgubirilor urmând a fi stabilit ulterior evaluării de către comisia tehnică de specialitate (fila 2 dosar nr. 3356/1997 al Judecătoriei Iași). Împotriva acestei hotărâri, C.Z.M.

a formulat plângere la data de 21 februarie 1997, care a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 3170 din 23 februarie 1998. Anterior soluționării plângerii de mai sus, prin contractul nr. 530/1997 din 8 ianuarie 1998, Consiliul Local al municipiului Iași a vândut apartamentul soților B.P. și B.D. (filele 46–47 dosar nr. 25295/2000 al Judecătoriei Iași). Apelul declarat de C.Z.M. la data de 9 martie 1998 împotriva sentinței civile nr. 3170 din 23 februarie 1998 a Judecătoriei Iași a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 227 din 25 ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul Iași. Prin decizia civilă nr. 1158 din 24 mai 2000, Curtea de Apel Iași a admis recursul declarat de C.Z.M, a casat hotărârile date în primă instanță și în apel, a admis plângerea formulată de C.Z.M.

împotriva Hotărârii nr. 145 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, pe care a desființat-o și a trimis cauza aceleiași comisii pentru soluționarea cererii de restituire în natură a apartamentului. Prin Hotărârea nr. 317 din 23 noiembrie 2000, Comisia județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului județean Iași a respins cererea de restituire în natură motivat de faptul că apartamentul „se află în proprietate privată conform art. 1, art. 2 și art. 26 din Legea nr. 112/1995”. Ulterior acestei hotărâri a fost declanșat procesul soluționat prin hotărârile atacate prin prezentul recurs în anulare și care a fost descris în partea introductivă a considerentelor de față.

În raport cu succesiunea cererilor și acțiunilor reclamantului mai sus descrise, era esențial pentru corecta soluționare a cauzei ca instanțele să se preocupe să rezolve unele aspecte determinante și anume: - dacă apartamentul în litigiu putea sau nu face, în mod legal obiectul Legii nr. 112/1995, precum și incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998; - dacă la vânzarea apartamentului au fost respectate întrutotul prevederile Legii nr. 112/1995, inclusiv cele referitoare la suspendarea soluționării cererilor de cumpărare în condițiile și perioadele prevăzute prin lege; - dacă vânzarea către foștii chiriași s-a făcut cu bună sau rea-credință, scop în care trebuia să creeze condiții reclamantului pentru a administra probe în scopul dovedirii imputatei rele-credințe, mai ales că acesta a pretins că, anterior depunerii cererii de cumpărare, a comunicat chiriașilor intenția sa de a recupera imobilul.

Instanțele au omis să rezolve asemenea probleme, ceea ce constituie încălcarea rolului activ conferit prin lege având drept consecință darea unor soluții esențial nelegale și vădit netemeinice. Ca urmare, recursul în anulare va fi admis, hotărârile pronunțate în această cauză vor fi casate, iar dosarul va fi trimis Judecătoriei Iași pentru rejudecare în fond, prilej cu care vor fi avute în vedere cele arătate în prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 21321 din 28 noiembrie 2001 a Judecătoriei Iași, deciziei civile nr. 1515 din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Iași și deciziei civile nr. 519 din 23 aprilie 2003 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Casează hotărârile atacate și trimite cauza pentru rejudecare în primă instanță la Judecătoria Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005 .