ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9870/2009

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1574 din 16 octombrie 2008 a Tribunalului Iași, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de Primarul municipiului Iași cu privire la contestatoarea U.J.C.C. Iași, în numele și pentru S.C.C.C. Iași; s-a admis contestația formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul menționat; s-a anulat dispoziția nr. 343 din 15 februarie 2008 emisă de Primarul municipiului Iași, care a fost obligat să-i acorde contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru fosta construcție, parter și etaj, având destinație mixtă (locuință, atelier de producție lucrări), cu suprafața construită de 773,53 mp și aria utilă de 862,19 mp.

In pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, că aceasta nu este fondată deoarece, din înscrisurile depuse în cauză, rezultă că reclamanta este persoană juridică îndreptățită la despăgubirile solicitate. Astfel, la filele 43-44 dosar, s-a depus sentința pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. 260/PJ/2002, prin care s-a admis cererea petentei C. Iași și i s-a acordat personalitate juridică. Din actele depuse de contestatoare rezultă că, ulterior, aceasta s-a reorganizat, drept pentru care justifică legitimare procesuală activă, iar, pe fondul cauzei, este îndreptățită la despăgubirile solicitate conform notificării formulate.

În calitatea sa de proprietară a imobilului, la data preluării, în mod abuziv, de către stat, în condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea echivalentului reparatoriu la C. Iași, în condițiile stabilite de art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, și pentru fosta construcție, în suprafață construită de 773,53 mp și aria utilă de 802,19 mp, cu o valoare de inventar de 281.556 lei, la data exproprierii, pentru demolare fără despăgubire, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 57 din 10 februarie 1985, lucrările prevăzute în decret nefiind executate. La data trecerii imobilului în proprietatea statului, prin decretul de expropriere nepublicat, bunul notificat se afla în proprietatea C.P.A.D.M.

din Iași, care, ulterior, a devenit C.I. - actualmente, C., oraș Iași, cu sediul în Iași. Dovada proprietății imobilului expropriat s-a făcut cu anexa 1 poziția 51 la Decretul C.S. nr. 57/1985, cu referatul juridic pentru realizarea proiectului nr. 6766/R/182 etapa I de expropriere, unde, la poziția 61, s-a stabilit că proprietarul imobilului propus pentru demolare, este C.C. oraș Iași, cu autorizația de construcții nr. 016026 din 13 aprilie 1939, cu scrisoarea DAFIS nr. 2561 din 2 februarie 1998, cu schița plan de identificare și certificat arhivă. Pentru aceste considerente a fost respinsă excepția lipsei procesuale active a contestatoarei și, pe fond, s-a admis contestația formulată de aceasta.

Prin decizia civilă nr. 93 din 18 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de Primarul municipiului Iași împotriva sentinței civile sus-menționate, care a fost schimbată în parte, în sensul că s-a respins contestația formulată de U.J.C.C. Iași, în numele și pentru S.C.C.C. Iași, împotriva dispoziției nr. 343 din 15 februarie 2008 emisă de pârât; a fost păstrată dispoziția sentinței referitoare la respingerea excepției lipsei procesuale active. În pronunțarea acestei decizii civile, Curtea de Apel a reținut că, prin notificarea înaintată Primarului municipiului Iași, F. Iași, în numele și pentru C. oraș Iași, a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 773,53 mp situat în Iași.

Prin dispoziția nr. 343 din 15 februarie 2008, Primarul municipiului Iași a respins cererea formulată de F., motivat de faptul că aceasta nu a depus, până la data soluționării notificării, înscrisuri doveditoare privind calitatea sa de persoană îndreptățită la restituire și nu a făcut dovada continuării activității fostului deținător, C.I. In ceea ce privește dreptul de proprietate asupra imobilului din Iași, certificatul nr. 6499 din 15 ianuarie 1999, eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Statului, atestă că, în registrul cadastral al imobilelor din orașul Iași, imobilul din litigiu figurează, în perioada 1909 - 1911, ca fiind proprietatea I.F. , iar în perioada 1916 - 1942 figurează în proprietatea Federalei Băncilor Populare.

Din referatul juridic întocmit de I.C.P.R.O.M. Iași rezultă că, urmare a realizării Proiectului nr. 6766/R/1982, etapa I, au fost afectate unele imobile proprietate personală, între care și cel de la nr. 9, proprietatea C.P.A.D.M.C. Iași. Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 57/1985 (fila 24 dosar fond), s-a dispus exproprierea și trecerea în proprietatea statului a mai multor imobile (terenuri și construcții), imobilul din litigiu figurând în anexa la decret, la poziția 51, în care s-a consemnat, ca proprietar, C.P.A.D.M.C. Iași. În documentația ce a stat la baza emiterii actului normativ, la poziția 61, figurează același imobil, cu mențiunea că se afla în proprietatea „C.C. Iași", cu sediul în Iași.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare această măsură. Raportat la acest text, Curtea a reținut că, în prezenta cauză, imobilul din litigiu a avut ca proprietar, la data preluării de către stat, C.P.A.D.M.C. , conform anexei la Decretul nr. 57/1985 și conform celor susținute de notificatoare în cererea de restituire și în cererea cu care a învestit instanța de fond. Potrivit susținerilor ambelor părți, C.P.A.D.M.C. s-a transformat în C.I. In prezenta cauză, notificarea a fost formulată de C. Iași, prin F. Iași.

Prin decizia nr. 6 din 27 februarie 1998, F. Iași a ratificat hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori ai fostei C.C.C. oraș Iași - pendinte de sucursala comercială Iași - și a dispus reînființarea C.C.C. oraș Iași, cu activitate economică și personalitate juridică. Prin sentința civilă nr. 76 din 2 decembrie 2002, Judecătoria Iași a admis cererea petentei C.C. oraș Iași și, în temeiul art. 10 din Legea nr. 109/1996, a acordat personalitate juridică acesteia, dispunând și înscrierea sa în Registrul Persoanelor Juridice de pe lângă Judecătorie.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsurile reparatorii reglementate de acest act normativ, persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, după data de 6 martie 1945; îndreptățirea la măsuri reparatorii este condiționată de continuarea activității, ca persoană juridică, până la intrarea în vigoare a legii reparatorii sau de împrejurarea ca activitatea lor să fi fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, iar acestea să-și fi reluat activitatea după data de 22 decembrie 1989, dacă, prin hotărâre judecătorească, se constată că sunt aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă.

În prezenta cauză, C.C. oraș Iași, reprezentată de F. și, ulterior, de U.J.C.C. Iași, care s-a înființat prin sentința civilă nr. 76/2002, nu îndeplinește condiția prevăzută de textul mai sus-menționat, atâta timp cât aceasta nu a făcut dovada existenței unei hotărâri judecătorești care să constate că ea este aceeași persoană juridică cu C.P.A.D.M.C. Iași (devenită ulterior, C.I.), de la care s-a expropriat imobilul din Iași. Ca urmare, conform art. 296 C. proc. civ., s-a admis apelul declarat de pârât și s-a schimbat, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii contestației formulate de reclamantă și păstrării dispoziției emise de Primarul municipiului Iași, precum și păstrării dispoziției din sentință referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale active a U.J.C.C.

Iași. Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs U.J.C.C. Iași, în numele și pentru S.C.C.C. Iași, care a criticat-o pentru următoarele motive: Decizia instanței cuprinde motive contradictorii si a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, Curtea de Apel a reținut că societatea recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de teza a II-a, art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, reclamanta a precizat că dovada proprietății imobilului expropriat a facut-o cu Anexa 1, poziția 51 la Decretul C.S. nr. 57/85, cu referatul juridic pentru realizarea proiectului nr. 6766/R/182, etapa 1 de expropriere, unde, la poziția 61, se stabilește că proprietarul imobilului propus pentru demolare este C.P.A.D.M.

Iași. Această societate cooperativă și-a schimbat, în timp, denumirea (conform actelor normative precizate în istoric), astfel încât, la momentul formulării notificării, exista sub denumirea de C., reprezentată de F.T. (conform Legii nr. 109/1996), iar, în prezent, există sub denumirea de S.C.C. C. oraș Iași, conform Legii nr. 1/2005. Schimbarea, în timp, a denumirii s-a realizat prin acte normative (legi, decrete) și nu ca urmare a voinței membrilor cooperatori. De aceea, istoricul depus la instanța de apel este semnificativ în această privință. În consecință, decizia instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii și este lipsită de temei legal. Recurenta a solicitat admiterea căii de atac, modificarea deciziei recurate, iar, pe fond, menținerea sentinței instanței de fond, ca temeinică și legală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. Deși legal citat cu menținea depunerii întâmpinării, intimatul pârât nu a înregistrat un asemenea act în dosar. Analizând decizia civilă recurată, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește critica referitoare la motivele contradictorii ale deciziei, aceasta nu poate fi reținută deoarece instanța de apel a expus, în mod clar, toate argumentele de fapt și de drept care au format convingerea Curții în sensul admiterii apelului, schimbării în parte a sentinței pronunțate în cauză și respingerii contestației, nefiind, astfel, încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Potrivit acestui text de lege, instanța are obligația de a arăta, în cadrul hotărârii pronunțate, motivele de fapt și de drept care au condus-o la soluție, precum și argumentele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În acest sens a și procedat Curtea, considerând, însă, că acțiunea reclamantei nu este întemeiată față de neîndeplinirea, în opinia instanței de apel, a condițiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel a menționat, în esență, că bunul figura, la data exproprierii, în proprietatea C.P.A.D.M.C Iași, care, ulterior, s-a transformat în C.I. A mai constatat, însă, că reclamanta a fost reînființată în urma ratificării hotărârii adunării generale a membrilor cooperatori ai fostei C.C.C.

Iași, pendinte de sucursala comercială Iași, prin decizia nr. 6 din 27 februarie 1998 a F. Iași, fiindu-i acordată personalitate juridică prin sentința nr. 76 din 2 decembrie 2002 a Judecătoriei Iași. În consecință, a considerat că reclamanta s-a înființat în anul 2002, prin hotărârea sus-menționată, fără să dovedească existența unei hotărâri judecătorești, prin care să se constate că este una și aceeași persoană juridică cu C.P.A.D.M.C. Iași, care, ulterior, s-a transformat în C.I., în condițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Argumentul Curții raportat la sentința civilă nr. 76/2002 a Judecătoriei Iași și la neîndeplinirea cerinței menționate în dispoziția legală enunțată mai sus nu constituie o motivare contradictorie, instanța reținând că, prin această hotărâre, s-a acordat doar personalitate juridică noii cooperative de consum, reclamanta din prezenta cauză, fără să se stabilească și identitatea acesteia cu titularul dreptului de proprietate de la data preluării. Susținerile privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 la speța de față, a cărei situație de fapt a fost insuficient stabilită de Curte, sunt, însă, întemeiate.

Astfel, conform art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, pot beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de actul normativ în discuție, printre altele, persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate de stat după 6 martie 1945, dacă și-au continuat activitatea ca persoană juridică până la data intrării în vigoare a Legii sau activitatea lor a fost întreruptă sau interzisă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pe care au reluat-o după această din urmă dată. în acest ultim caz este obligatorie obținerea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că persoana juridică, ce pretinde măsuri reparatorii este una și aceeași cu persoana juridică desființată sau interzisă.

În prima ipoteză, continuarea activității presupune păstrarea neîntreruptă a personalității juridice în perioada scursă de la data deposedării abuzive până la data intrării în vigoare a Legii, fără să aibă relevanță după cum au avut loc modificări în ceea ce privește schimbarea denumirii, a sediului sau a altor elemente de identificare ale persoanei juridice titulară a dreptului de proprietate asupra bunului, la data preluării. Prin cererea de recurs, reclamanta tinde să acrediteze ideea că este una și aceeași persoană juridică cu proprietarul imobilului de la data preluării, respectiv C.P.A.D.M.C. Iași, în ceea ce o privește neavând loc decât o schimbare a denumirii, în temeiul legilor ulterioare trecerii bunului în proprietatea statului, iar nu o întrerupere sau încetare a personalității sale juridice.

Pe de altă parte, necesitatea existenței unei hotărâri judecătorești prin care să se constate identitatea între notificatorul bunului și persoana juridică care 1-a avut în proprietate la data preluării este relevantă în cazul întreruperii sau interzicerii activității acesteia în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Ipoteza tezei a II-a din art. 3 alin. (1) lit. c) presupune reluarea activității după decembrie 1989 în două situații, când este ulterioară întreruperii activității persoanei juridice ori interzicerii ei, ambele cu referire la limitele temporale reglementate în text. În primul caz, persoana juridică și-a păstrat personalitatea juridică, încetându-și existența doar „în fapt", fără să fie dizolvată, desființată ori interzisă într-o altă modalitate, în temeiul unor acte normative emise de organe ale administrației centrale de stat sau a altor organe abilitate de lege în acest sens.

In cea de-a doua situație, personalitatea juridică a persoanei interzise a încetat în mod definitiv. In speță, Curtea de Apel a reținut că bunul a aparținut C.P.A.D.M.C. Iași, la data preluării, figurând la poziția 51 din anexa la Decretul nr. 57/1985, devenită ulterior C.I. (denumirea completă a acesteia fiind C.C. oraș Iași, după cum este trecută în referatul juridic pentru realizarea Proiectului nr. 6766/R/182, etapa I de expropriere, poziția 61), ambele cu sediul în municipiul Iași, județul Iași. Instanța de apel a constatat, potrivit susținerilor ambelor părți, că titulara dreptului de proprietate la data exproprierii, C.P.A.D.M.C. Iași, s-a transformat în C.I. (C.C. oraș Iași), considerând, astfel, că este vorba despre aceeași persoană juridică.

Cu toate acestea, a respins contestația motivat de nedepunerea unei hotărâri prin care să se constate identitatea între reclamantă și fosta proprietară a imobilului, deși o asemenea hotărâre este necesară în cazul întreruperii sau interzicerii activității persoanei juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și, bineînțeles, reluării activității după această dată, conform textului de lege sus-menționat. Or, instanța de apel nu a verificat în ce măsură persoana juridică titulară a dreptului de proprietate asupra imobilului la data preluării (C.P.A.D.M.C. Iași, ulterior, C.C. oraș Iași) și-a întrerupt activitatea, a fost desființată sau interzisă în orice alt mod în perioada de referință a legii (6 martie 1945-22 decembrie 1989), pentru a pretinde reclamantei obținerea unei hotărâri judecătorești de constatare a identității acesteia cu proprietarul deposedat abuziv.

Efectuarea unei asemenea verificări se impunea cu atât mai mult cu cât, în preambulul deciziei nr. 6 din 27 februarie 1998, prin care F. Iași a ratificat hotărârea adunării generale a membrilor cooperatori ai fostei C.C. (C.) oraș Iași privind reînființarea acesteia, se menționează că, C.C. Iași (care figura și în referatul cu propunerea de demolare nr. 6766/R/182) și-a încetat activitatea economică la data de 12 aprilie 1994 (ulterior perioadei de referință din Legea nr. 10/2001), patrimoniul său fiind dat spre administrare sucursalei comerciale Iași. De asemenea, ratificarea hotărârii adunării generale, care a stat la baza acordării personalității juridice reclamantei din prezenta cauză, prin sentința civilă nr. 76/2002, a avut loc în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit.

Or, textul de lege sus-menționat se referă la posibilitatea reînființării, prin hotărârea membrilor cooperatori, a cooperativelor de consum desființate sau comasate după anul 1990, în consecință, într-o perioadă ulterioară celei avută în vedere de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. Î n concluzie, Curtea nu a stabilit, pe deplin, situația de fapt în ceea ce privește momentul încetării activității proprietarului imobilului de la data preluării și, în raport de rezultat, în ce măsură era necesară obținerea unei hotărâri din partea reclamantei, în condițiile dispoziției legale enunțate mai sus, care să dovedească identitatea de persoană cu cea a fostului proprietar al imobilului sau era suficientă administrarea altor mijloace de probă în acest scop.

Prin urmare, Curtea a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamantă, fără să verifice dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în speță. Insuficienta stabilire a aspectelor enumerate mai sus conduce la admiterea recursului, în condițiile art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 314 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel. Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va analiza în ce măsură reclamanta se încadrează în vreuna dintre ipotezele prevăzute în art. 3 alin. (1) lit. c) din Lege, inclusiv în teza I, referitoare la continuarea activității persoanei juridice de la data deposedării și până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, față de susținerile din recurs în legătură cu identitatea de persoană juridică și schimbarea doar a denumirii.

De asemenea, se va verifica incidența actului normativ sus-menționat în raport și de posibilitatea formulării cererii de restituire a imobilului în condițiile art. 162 din Legea nr. 109/1996, dar și de data acordării personalității juridice reclamantei prin sentința civilă nr. 76/2002. Sub aspectul eventualei incidențe a Legii nr. 109/1996, Înalta Curte constată că, în dosarul nr. 15453/1997 (fila 35 dosar apel), au fost comunicate relații în legătură cu imobilul din Iași, teren și construcții demolate, dosar având ca obiect acțiunea în revendicare a bunului situat la adresa sus-menționată, formulată de „C. București". Curtea de Apel urmează să verifice în ce măsură acțiunea respectivă a fost formulată în temeiul Legii nr. 109/1996 și care este soluția pronunțată în respectivul dosar, pentru a putea considera cu privire la admisibilitatea demersului judiciar de față.

În plus, va cerceta modalitatea de rezolvare a notificării formulate în legătură cu terenul nr. 462/2001 și înregistrate la Primăria municipiului Iași, sub nr. 319/2001, întrucât recunoașterea sau, dimpotrivă, înlăturarea calității de persoană îndreptățită a reclamantei la măsuri reparatorii, în acel dosar, pentru terenul pe care au fost edificate construcțiile ce formează obiectul procesului de față, prezintă relevanță juridică în cauza pendinte. Din această perspectivă, contrar celor reținute de Curte, prin dispoziția nr. 343 din 15 februarie 2008, emisă de Primarul municipiului Iași, contestată în prezentul litigiu, s-a soluționat notificarea formulată în legătură cu construcțiile demolate, iar nu și cea privind terenul de la această adresă, înregistrată sub nr. 462/2001.

Cu privire la teren, există doar un raport privind propunerea de respingere a notificării referitoare la restituirea în natură (fila 13 dosar fond), instanța urmând a face verificări în legătură cu emiterea unei dispoziții în condițiile art. 21/26 din Legea nr. 10/2001 pentru acest bun și, dacă este cazul, cu soluția dată asupra acesteia în faza de judecată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de U.J.C.C. Iași, în numele și pentru S.C.C.C. Iași, împotriva deciziei nr. 93 din 18 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia civilă recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2009.