ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5607/2006

HOTĂRÂRE
08.06.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5607/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil

de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 342 din 12

mai 2004, Tribunalul Iași a admis în parte contestația formulată de

contestatorul S.A. împotriva dispoziția nr. 2372 din 10 octombrie 2003, emisă

de Primarul Municipiului Iași, în contradictoriu cu acesta.

A fost anulată dispoziția nr. 2372

din 10 octombrie 2003, emisă de pârât și s-a dispus restituirea în natură a

parterului imobilului, situat în Iași (construit și parțial neconstruit).

S-a dispus acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru etajul I al imobilului situat în Iași la

adresa indicată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, că prin cererea înregistrată sub nr. 13505 din 30 octombrie

2003, contestatorul S.A. a contestat dispoziția nr. 2372 din 10 octombrie 2003

în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iași, respingându-se

notificarea sa prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, situat

în Iași, cu motivarea că, preluarea nu a fost abuzivă, imobilul fiind preluat

prin Decretul nr. 111/1951, și a cerut să fie emisă o nouă dispoziție prin care

să i se restituie în natură respectivul imobil.

S-a arătat că prin actul dotal,

autentificat sub nr. 158 din 29 martie 1946, numita B.A. și-a constituit în

vederea căsătoriei cu contestatorul S.A., dotă constând în imobilul situat în

Iași, iar în aprilie 1946 s-a autentificat sub nr. 1630 „actul de donațiune”

prin care ea donează soțului jumătate din imobilul situat la adresa de mai sus.

B.S., născută A., a decedat la 14 septembrie

1998 și prin testamentul încheiat la 22 decembrie 1997, l-a instituit pe S.A. legatar

universal.

Conform ordinului de respectarea a

testamentului, emis în dosar nr. 3426 din 11 01 2001, testamentul defunctei a

fost declarat valabil de către S.E., secretar de testamente în Ierusalim.

Prin sentința civilă nr. 6058 din 22

octombrie 1965, pronunțată de Tribunalul Popular Oraș Iași a fost admisă

acțiunea civilă, intentată de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al

orașului Iași împotriva pârâtului A.S., având ca obiect trecerea în

proprietatea statului a imobilului abandonat, situat în Iași.

În baza Decretului nr. 111/1951,

imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului ca fiind bun

părăsit, făcând obiectul deciziei nr. 17 din 23 februarie 1966, a deciziei nr.

178 din 14 martie 1966 și a procesului-verbal din 17 mai 1966, prin ultimele

două înscrisuri, imobilul fiind transmis în administrarea operativă a I.G.L.L.

Iași.

Prin notificarea înregistrată sub

nr. 42327 din 6 iulie 2001, contestatorul a solicitat restituirea în natură a

imobilului, care a fost preluat, în baza Decretului nr. 111/1951, fără

acordarea de despăgubiri, conform referatului Primăriei Municipiului Iași (fila

55 dosar fond), imobil care, în baza contractului de închiriere nr. 106 din 16 aprilie

2002, este deținut de SC B. SNC și în administrarea DAPP Iași.

Etajul imobilului a fost înstrăinat

prin contractul de vânzare-cumpărare, încheiat în baza Legii nr. 112/1995

familiei P.A.

Prin dispoziția nr. 2374 din 10

octombrie 2003, emisă de Primarul Municipiului Iași s-a respins notificarea,

formulată de S.A., cu motivarea că, imobilul nu face obiectul Legii nr.

10/2001, deoarece acesta nu a făcut dovada legăturii directe sau indirecte de

cauzalitate cu abandonul proprietății, imobilul fiind preluat de stat cu titlu

valabil, în baza Decretului nr. 111/1951.

Ca urmare a investirii instanței pe

calea dreptului comun, cu acțiune în revendicare, prin decizia civilă nr. 19471

din 7 noiembrie 2001 a Judecătoriei Iași s-a admis acțiunea, care a fost

schimbată în tot, în sensul respingerii ei, ca urmare a admiterii apelurilor,

declarate de Consiliul Local Iași și P.A., prin decizia civilă nr. 1387 din 12 septembrie

2002.

Cu putere de lucru judecat,

Tribunalul Iași prin respectiva decizie a reținut că, imobilul a trecut în

proprietatea statului, în baza unui titlu valabil, respectiv sentința civilă

nr. 6058 din 22 octombrie 1965 a fostului Tribunal Popular al Orașului Iași,

care nu a fost desființată și care a stat la baza emiterii deciziei nr. 178 din

14 03 1966.

Față de aceste aspecte și de

prevederile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001, reținându-se temeinicia

acțiunii, s-au avut în vedere următoarele aspecte:

Conform art. 1 din Legea nr.

10/2001, imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989 se restituie, de regulă, în natură, în condițiile legii foștilor

proprietari.

În art.2 lit. a)-h) se definește

prin enumerare noțiunea de imobil preluat abuziv, în speță fiind incidente lit.

d) și g), referindu-se la imobilele considerate abandonate în baza unei

dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești, în perioada 6

martie 1945-22 decembrie 1989.

S-a avut în vedere că, imobilul în

litigiu a fost preluat de stat, prin Decretul nr. 111/1951, care a stat la baza

pronunțării sentinței civile nr. 6058 / 1965 a Tribunalului Popular al Orașului

Iași și odată cu constatarea situației de fapt, potrivit căreia imobilul s-a

apreciat ca părăsit, s-a dispus trecerea lui în proprietatea statului. Prin

respectiva hotărâre, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, s-a

perpetuat în patrimoniul statului.

Incluzând în sfera noțiunii de

imobile preluate în mod abuziv și orice alte imobile preluate de stat cu titlu

valabil, legiuitorul a înțeles implicit, ca dispozițiile Legii nr. 10/2001 să

se aplice și în cazurile în care trecerea bunului în proprietatea statului cu

titlu s-a făcut și în baza unuia dintre actele normative ce reglementau

situația bunurilor fără stăpân sau abandonate, ca și cele evidențiate în art. 1

din Decretul nr. 111/1951. În accepțiunea acestui ultim act normativ, erau

considerate bunuri fără stăpân, bunurile de orice fel părăsite timp de un an de

către titularii lor necunoscuți sau absenți.

Singura condiție pentru ca unui bun

să i se aplice dispozițiile respectivului decret, era ca să fi trecut o

perioadă de un an, de când bunul respectiv a fost părăsit, indiferent, dacă

fostul proprietar a fost necunoscut sau că este cunoscut, dar nu locuiește în

imobilul socotit abandonat.

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 2

lit. d) din Legea nr. 10/2001 se impune în mod obligatoriu dovedirea existenței

directe sau indirecte a legăturii de cauzalitate cu abandonul proprietății. Acest

aspect s-a dovedit cu certificatele de călătorie prin care s-a permis familiei

Sani în anul 1963 să călătorească în statul Israel.

Pe baza acestor considerente, în

temeiul art. 9 și 18 din Legea nr. 10/2001, s-a admis în parte acțiunea, restituindu-se

în natură numai partea din imobil neînstrăinată, iar pentru partea înstrăinată,

contestatorul, fiind îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, conform

dispozițiilor art. 18 din lege.

Prin decizia nr. 1811 din 7

decembrie 2004, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins apelurile

declarate de către contestatorul S.A. și pârâtul Primarul Municipiului Iași

împotriva sentinței civile nr. 342 din 12 mai 2004, pronunțată de Tribunalul

Iași.

Instanța de apel, față de criticile

formulate, a reținut, în esență că, imobilul în discuție a fost preluat de statul

român, cu titlu, prin hotărâre judecătorească.

Ulterior, s-a dat eficiență

Decretului nr. 111/1951, astfel că a intrat în proprietatea statului acest

imobil, considerat ca abandonat.

S-a apreciat că, în mod corect a

reținut instanța de fond ca dovedită legătura de cauzalitate dintre abandonul

proprietății și preluarea imobilului conform Decretului nr. 111/1951 pe baza

biletelor de călătorie, prezentate de către contestator, astfel fiind

respectate cerințele art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003.

De asemenea, s-a reținut și corecta

soluționare a apelului, declarat de contestatorul S.A., deoarece în cauză s-a

dovedit împrejurarea potrivit căreia etajul imobilului a fost vândut

chiriașului la data de 12 septembrie 1997, cu respectarea dispozițiilor Legii

nr. 112/1995, condiții în care devin aplicabile dispozițiile art. 18 lit. d)

din Legea nr. 10/2001, care stabilesc măsuri reparatorii numai în echivalent,

în cazul în care, imobilul s-a înstrăinat chiriașului, cu respectarea Legii nr.

112/1995, imobilul având destinație de locuință.

Împotriva deciziei civile nr. 1811

din 7 decembrie. 2004 a Curții de Apel Iași, în termen legal, a declarat recurs

pârâtul Primarului Municipiului Iași, arătând că, instanța de apel a pronunțat

o soluție cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând în acest sens

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că, în cauză s-au aplicat

greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 și s-a restituit un imobil în natură și

prin măsuri reparatorii prin echivalent, fără a se fi dovedit preluarea lui

abuzivă de către stat.

Astfel, se mai arată că, în mod

greșit, instanța a considerat certificatele de călătorie eliberate de statul

român familiei S., prin care le era permis să călătorească în Israel împreună

cu fiul lor minor, în anul 1963, ca fiind o dovadă, în sensul dispozițiilor

art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. d)

din Legea nr. 10/2001 și art. 2 pct. 2.4 din H.G. nr. 498/2003, în cazul

imobilelor considerate a fi abandonate, în perioada de referință, în baza unor

dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești, se arată că,

persoana notificată trebuie să facă dovada legăturii de cauzalitate cu

abandonul proprietății.

Împrejurarea că, reclamantul a

părăsit legal țara în anul 1963, așa cum rezultă din certificatele de

călătorie, reținute de instanță ca dovadă a legăturii de cauzalitate cu

abandonul proprietății, susține recurentul că, se dovedește împrejurarea

neforțării intimatului și a familiei sale să-și părăsească proprietatea, evidențiindu-se

chiar că, a abandonat-o benevol și nu a făcut nici un act de administrare sau

conservare a acestuia, timp de un an, direct sau printr-un reprezentant,

permițând statului, preluarea imobilului, cu titlu valabil, ca efect al

Decretului nr. 111/1951 prin sentința civilă nr. 6058 din 23 10 1965.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

S-a stabilit cu certitudine că

imobilul în litigiu a trecut cu titlu în proprietatea statului, și anume în

baza sentinței nr. 6058 din 22 octombrie 1965, care a stat la baza emiterii

deciziei nr. 178 din 14 martie 1966.

Acest imobil a fost preluat de stat

în baza Decretului nr. 111/1951. În art. 1 din decret se prevede că „intră în

proprietatea statului bunurile fără stăpân și cele considerate ca abandonate

prin efectul unor legi sau decrete, singura condiție impusă fiind aceea a

trecerii unei perioade de un an de la data părăsirii bunului, indiferent dacă

fostul proprietar a fost necunoscut sau este cunoscut, dar nu locuiește în

respectivul imobil”.

Singura condiție ca unui bun să i se

aplice acest decret era să fi trecut o perioadă de un an de la momentul

părăsirii lui, indiferent că fostul proprietar a fost necunoscut sau că este

cunoscut, dar nu locuiește în imobilul considerat abandonat.

Ca atare, dispoziția cuprinsă în

art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003, potrivit căreia persoana care invocă situația

cuprinsă în partea finală a lit. d) din art. 2 din Legea nr. 10/2001 (în sensul

că prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg acele imobile considerate a

fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri

judecătorești în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989), trebuie să depună

acte doveditoare din care să rezulte legătura de cauzalitate cu abandonul

proprietății.

Instanța de apel corect a apreciat

că, certificatele de călătorie prezentate de contestator au forță probantă, în

sensul art. 2.4 din H.G. nr. 498/2003, fiind dovedită legătura de cauzalitate

dintre abandonul proprietății și preluarea acesteia conform Decretului nr.

111/1951.

Așadar, soluția instanței de apel

este în afara criticii formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

cauză, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legii enunțate anterior și

pentru considerentele expuse, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul să fie respins și să se mențină ca legală și temeinică decizia

nr. 1811 din 7 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul primarul

Municipiului Iași î

mpotriva deciziei nr. 1811 din 7 decembrie 2004, pronunțată de

Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8715/2006
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 268 din 4 martie 2005, Tribunalul Iași a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu pârâtu
ÎCCJ 2006-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8175/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 ianuarie 2005, reclamant R.L. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 9888 din 13 decembrie 2005 emisă de
ÎCCJ 2006-05-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5073/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București sub nr. 8028 din 14 noiembrie 2001 reclamantul I.N.G. a chemat în judecată pârâta RA L.
ÎCCJ 2010-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1922/2010
G. din Iași și înregistrată la Primăria Municipiului Iași sub nr. 66223 din 2 noiembrie 2001 depusă de P.L. și notificarea nr. 1096 N din 14 august 2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc B.G. din Iași și înregistrată la Primăria Mu
ÎCCJ 2005-04-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2889/2005
inare... având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care a fost încheiat cu bună-credință”. Or, în privința contractului de vânzare-cumpărare se constată că, la momentul încheier
Sursă