ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5470/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 12

noiembrie 1999, reclamanții B.N.E. și B.P. au chemat în judecată SC A. SRL Iași

solicitând instanței obligarea acesteia de a le lăsa în deplină proprietate și

liniștită posesie terenul în suprafață de 434 mp situat în Iași, și de a-și

ridica construcțiile edificate pe acest teren.

Totodată, reclamanții au mai

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000.000.lei, cu titlu de daune.

Printr-o altă acțiune, formulată la

3 februarie 2000, SC A.SRL Iași, i-a chemat în judecată pe B.E. și P.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul lor de

superficie asupra terenului în suprafață de 434 mp situat în Iași, teren în

legătură cu care autorului pârâților, i s-a reconstituit dreptul de proprietate,

în baza Legii nr. 18/1991.

După conexarea celor două dosare,

Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 7173 din 8 mai 2000 și-a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

În cauză, s-a formulat o cerere de

intervenție în interesul pârâtei de către CM M. Iași care a solicitat

respingerea acțiunii principale și admiterea cererii conexe, motivat de faptul

că terenul în litigiu i-a fost anterior atribuit, de către fostul Consiliu

Popular al județului Iași, iar în anul 1976 a edificat construcțiile ce au fost

cumpărate în anul 1993, de către pârâta-reclamantă.

Tribunalul Iași, prin sentința

civilă nr. 134 din 21 februarie 2002, a admis în parte acțiunea principală și a

obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică

folosință, terenul în suprafață de 434 mp, în litigiu, și să-și ridice

construcțiile amplasate pe acesta.

A luat act de renunțarea

reclamanților la capătul de cerere privind daunele solicitate.

A respins acțiunea conexă formulată

de pârâta reclamantă SC A. SRL, precum și cererea de intervenție în interesul

pârâtei formulată de CM M. Iași.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate

asupra suprafeței în litigiu, în vreme ce pârâta, deși avea cunoștință de

faptul că o altă persoană este proprietarul terenului, a procedat la cumpărarea

construcțiilor provizorii edificate fără autorizație de intervenientă și a

continuat să construiască pe acest teren.

Apelul pârâtei–reclamante a fost

admis de Curtea de Apel Iași, secția civilă, care, prin decizia nr. 53 din 20

decembrie 2002 a admis în parte „cererea reconvențională” formulată de pârâta SC

A. SRL și a constatat că aceasta a dobândit un drept de superficie asupra

terenului situat în Iași, pe care sunt amplasate construcțiile ce fac obiectul

procesului verbal de licitație nr. 1276 din 28 decembrie 1993 și a contractului

de vânzare–cumpărare din 10 ianuarie 1994, în limita suprafeței construite.

A admis în parte acțiunea formulată

de reclamanții B.E. și B.P. și a obligat-o pe pârâtă să-și ridice construcția

nouă, respectiv corpul de legătură amplasat între chioșcul metalic și chioșcul

de producție și să lase reclamanților în deplină proprietate, suprafața ce

excede terenului pentru care este constituit dreptul de superficie.

A respins capătul de cerere din

cererea reconvențională privind obligarea reclamanților la daune , păstrând în

rest, dispozițiile sentinței.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că în legătură cu o parte din

construcțiile existente pe teren, respectiv cele achiziționate în urma

licitației publice din 28 decembrie 1993, apelanta este dobânditoare de bună

credință, în favoarea sa născându-se un drept de superficie, întemeiat pe

dispozițiile art. 492 C. civ.

În ceea ce privește corpul de

legătură amplasat între chioșcul metalic și chioșcul de producție, acesta a

fost construit după anul 1994, buna credință nemaiputând fi invocată, în

condițiile în care reclamanților li se reconstituise dreptul de proprietate

asupra terenului pe care este amplasată această construcție.

Avându-se în vedere dreptul de

superficie constituit asupra terenului pe care sunt amplasate construcțiile

proprietatea pârâtei, SC A. SRL a fost obligată să lase reclamanților în

deplină proprietate și liniștită posesie, numai suprafața ce excede acestui

teren.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat recurs în termenul prevăzut de art.301 din Codul de procedură civilă,

reclamanții B.E., B.M.G. și B.A.E. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304

pct. 9și 10 C. proc. civ. susțin în esență că decizia este dată cu aplicarea și

interpretarea greșită a legii întrucât din actele cauzei, rezultă că nu sunt

întrunite cerințele art. 489 și urm. C. civ. pentru constituirea unui drept de

superficie în favoarea pârâtei , în condițiile în care pe terenul în litigiul

au fost amplasate numai construcții provizorii.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis pentru considerentele ce succed.

Prin hotărârea nr. 41503/422/5 din 2

octombrie 1991, Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991 i-a

reconstituit lui M.V., autorul reclamanților, dreptul de proprietate asupra

terenului în suprafață de 515 mp situat în Iași.

Urmare acestei reconstituiri, M.V. a

perfectat cu pârâta SC A. SRL Iași un contract de închiriere pentru terenul de

431 mp, din totalul suprafeței retrocedate, în clauzele acestui contract fiind

inserată obligația chiriașului de a nu greva terenul prin construcții cu

caracter permanent, nefiind permise decât edificate ușor demontabile și

transportabile.

La data încheierii acestui contract,

pe terenul în litigiu se aflau deja două construcții metalice provizorii,

edificate în anul 1976 de C. P. din care ulterior s-a desprins intervenienta C.M.

M. Iași.

La 28 decembrie 1993, deși avea

cunoștință de faptul că o altă persoană este proprietarul terenului, pârâta a

cumpărat în urma unei licitații publice activele C.M. Iași, constând în

construcții metalice edificate fără autorizație, continuând ea însăși să

construiască pe terenul în litigiu.

Din chiar expertiza efectuată în

apel rezultă că nu a existat niciodată autorizație de construire pentru

construcțiile amplasate pe terenul în cauză, mai mult, acest teren având în

Planul Urbanistic, restricții de construire, ca atare atât C.P. cât și C.M., nu

au putut edifica construcții cu caracter definitiv, fără a fi în afara legii.

Din adresa nr. 59779 din 30

octombrie 1997, rezultă că pârâta a fost somată de Primăria Municipiului Iași

să sisteze, începând cu 17 noiembrie 1997, orice lucrare de construcție pe

terenul în litigiu.

Atât expertiza C.D., efectuată la

fond, cât și expertiza S.I., din apel, au arătat că toate construcțiile

ridicate pe terenul proprietatea reclamanților, fie de către intervenientă fie

de pârâta-reclamantă sunt construcții provizorii, edificate fără autorizație.

În acest context, în mod corect a

reținut prima instanță că pârâta–reclamantă nu poate invoca buna credință la

data cumpărării construcțiilor provizorii, atâta vreme cât avea cunoștință

despre împrejurarea că există un alt proprietar al terenului, căruia i se

reconstituise dreptul de proprietate, neputându-se constata existența unui

drept de superficie în favoarea, sa în condițiile în care ea însăși a construit

ulterior pe teren, fără acordul proprietarului.

Așa fiind, recursul urmează a se

admite cu consecința casării deciziei atacate și a respingerii apelului

declarat în cauză de pârâta SC A. SRL Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții B.E., B.M.G. și B.A.E. împotriva deciziei civile nr. 53 din 20

decembrie 2002 a Curții de Apel Iași, pe care o casează.

Respinge apelul declarat de pârâta SC

A. SRL împotriva sentinței civile nr. 134 din 21 februarie 2002 a Tribunalului

Iași, pe care o păstrează

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 21 iunie 2005.