ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5470/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 12 noiembrie 1999, reclamanții B.N.E. și B.P. au chemat în judecată SC A. SRL Iași solicitând instanței obligarea acesteia de a le lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 434 mp situat în Iași, și de a-și ridica construcțiile edificate pe acest teren. Totodată, reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000.000.lei, cu titlu de daune. Printr-o altă acțiune, formulată la 3 februarie 2000, SC A.SRL Iași, i-a chemat în judecată pe B.E. și P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul lor de superficie asupra terenului în suprafață de 434 mp situat în Iași, teren în legătură cu care autorului pârâților, i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991.

După conexarea celor două dosare, Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 7173 din 8 mai 2000 și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Iași. În cauză, s-a formulat o cerere de intervenție în interesul pârâtei de către CM M. Iași care a solicitat respingerea acțiunii principale și admiterea cererii conexe, motivat de faptul că terenul în litigiu i-a fost anterior atribuit, de către fostul Consiliu Popular al județului Iași, iar în anul 1976 a edificat construcțiile ce au fost cumpărate în anul 1993, de către pârâta-reclamantă. Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 134 din 21 februarie 2002, a admis în parte acțiunea principală și a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință, terenul în suprafață de 434 mp, în litigiu, și să-și ridice construcțiile amplasate pe acesta.

A luat act de renunțarea reclamanților la capătul de cerere privind daunele solicitate. A respins acțiunea conexă formulată de pârâta reclamantă SC A. SRL, precum și cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de CM M. Iași. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra suprafeței în litigiu, în vreme ce pârâta, deși avea cunoștință de faptul că o altă persoană este proprietarul terenului, a procedat la cumpărarea construcțiilor provizorii edificate fără autorizație de intervenientă și a continuat să construiască pe acest teren.

Apelul pârâtei–reclamante a fost admis de Curtea de Apel Iași, secția civilă, care, prin decizia nr. 53 din 20 decembrie 2002 a admis în parte „cererea reconvențională” formulată de pârâta SC A. SRL și a constatat că aceasta a dobândit un drept de superficie asupra terenului situat în Iași, pe care sunt amplasate construcțiile ce fac obiectul procesului verbal de licitație nr. 1276 din 28 decembrie 1993 și a contractului de vânzare–cumpărare din 10 ianuarie 1994, în limita suprafeței construite. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.E. și B.P. și a obligat-o pe pârâtă să-și ridice construcția nouă, respectiv corpul de legătură amplasat între chioșcul metalic și chioșcul de producție și să lase reclamanților în deplină proprietate, suprafața ce excede terenului pentru care este constituit dreptul de superficie.

A respins capătul de cerere din cererea reconvențională privind obligarea reclamanților la daune , păstrând în rest, dispozițiile sentinței. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că în legătură cu o parte din construcțiile existente pe teren, respectiv cele achiziționate în urma licitației publice din 28 decembrie 1993, apelanta este dobânditoare de bună credință, în favoarea sa născându-se un drept de superficie, întemeiat pe dispozițiile art. 492 C. civ. În ceea ce privește corpul de legătură amplasat între chioșcul metalic și chioșcul de producție, acesta a fost construit după anul 1994, buna credință nemaiputând fi invocată, în condițiile în care reclamanților li se reconstituise dreptul de proprietate asupra terenului pe care este amplasată această construcție.

Avându-se în vedere dreptul de superficie constituit asupra terenului pe care sunt amplasate construcțiile proprietatea pârâtei, SC A. SRL a fost obligată să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie, numai suprafața ce excede acestui teren. Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs în termenul prevăzut de art.301 din Codul de procedură civilă, reclamanții B.E., B.M.G. și B.A.E. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 9și 10 C. proc. civ. susțin în esență că decizia este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii întrucât din actele cauzei, rezultă că nu sunt întrunite cerințele art. 489 și urm. C. civ. pentru constituirea unui drept de superficie în favoarea pârâtei , în condițiile în care pe terenul în litigiul au fost amplasate numai construcții provizorii.

Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed. Prin hotărârea nr. 41503/422/5 din 2 octombrie 1991, Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991 i-a reconstituit lui M.V., autorul reclamanților, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 515 mp situat în Iași. Urmare acestei reconstituiri, M.V. a perfectat cu pârâta SC A. SRL Iași un contract de închiriere pentru terenul de 431 mp, din totalul suprafeței retrocedate, în clauzele acestui contract fiind inserată obligația chiriașului de a nu greva terenul prin construcții cu caracter permanent, nefiind permise decât edificate ușor demontabile și transportabile. La data încheierii acestui contract, pe terenul în litigiu se aflau deja două construcții metalice provizorii, edificate în anul 1976 de C. P. din care ulterior s-a desprins intervenienta C.M.

M. Iași. La 28 decembrie 1993, deși avea cunoștință de faptul că o altă persoană este proprietarul terenului, pârâta a cumpărat în urma unei licitații publice activele C.M. Iași, constând în construcții metalice edificate fără autorizație, continuând ea însăși să construiască pe terenul în litigiu. Din chiar expertiza efectuată în apel rezultă că nu a existat niciodată autorizație de construire pentru construcțiile amplasate pe terenul în cauză, mai mult, acest teren având în Planul Urbanistic, restricții de construire, ca atare atât C.P. cât și C.M., nu au putut edifica construcții cu caracter definitiv, fără a fi în afara legii. Din adresa nr. 59779 din 30 octombrie 1997, rezultă că pârâta a fost somată de Primăria Municipiului Iași să sisteze, începând cu 17 noiembrie 1997, orice lucrare de construcție pe terenul în litigiu.

Atât expertiza C.D., efectuată la fond, cât și expertiza S.I., din apel, au arătat că toate construcțiile ridicate pe terenul proprietatea reclamanților, fie de către intervenientă fie de pârâta-reclamantă sunt construcții provizorii, edificate fără autorizație. În acest context, în mod corect a reținut prima instanță că pârâta–reclamantă nu poate invoca buna credință la data cumpărării construcțiilor provizorii, atâta vreme cât avea cunoștință despre împrejurarea că există un alt proprietar al terenului, căruia i se reconstituise dreptul de proprietate, neputându-se constata existența unui drept de superficie în favoarea, sa în condițiile în care ea însăși a construit ulterior pe teren, fără acordul proprietarului.

Așa fiind, recursul urmează a se admite cu consecința casării deciziei atacate și a respingerii apelului declarat în cauză de pârâta SC A. SRL Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții B.E., B.M.G. și B.A.E. împotriva deciziei civile nr. 53 din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel Iași, pe care o casează. Respinge apelul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 134 din 21 februarie 2002 a Tribunalului Iași, pe care o păstrează Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 iunie 2005.