ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8175/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

21 ianuarie 2005, reclamant R.L. a formulat contestație împotriva dispoziției

nr. 9888 din 13 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Iași, solicitând

anularea acesteia și restituirea în natură a imobilului situat în municipiul

Iași, imobil ce a aparținut în proprietate defuncților H.P.E.E. și H.M.P. în

baza actului cu nr. 1130/1918 autentificat de Tribunalul Iași, secția a III-a.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că prin notificarea nr. 2299/01/N înregistrată la Primăria municipiului

Iași, D.A.P.P.P. sub nr. 10610/2001, autoarea sa H.E. a solicitat restituirea

imobilului din municipiul Iași, imobil ce a aparținut în proprietate socrilor

acesteia H.P.E.E. și H.M.P.

Deși s-au atașat notificării

certificatele de moștenitor nr. 85/1960 și nr. 1086/1981 și nr. 125/2002, din

care rezultă că autoarea sa, H.E., a moștenit parte din imobil de la soțul său

H.R. și că reclamanta a moștenit de la mătușa sa H.E. întreaga masă

succesorală, cu excepția cotei de ½ dintr-un imobil situat în București,

totuși prin dispoziția contestată i s-a respins cererea de restituire a

imobilului, etaj și anexele din curte, situat în Iași, pe motivul că nu s-a

făcut dovada calității de moștenitor față de E.H., persoana de la care imobilul

revendicat a fost preluat în proprietatea statului.

Fiind astfel investit, Tribunalul

Iași, prin sentința civilă nr. 508 din 27 aprilie 2005, a respins acțiunea

reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în esență, că întrucât H.E. (autoarea reclamantei) nu era

îndreptățită la restituire conform art. 3 lit. a) coroborate cu dispozițiile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, nici reclamanta, în

calitatea de legatară universală a acestuia, nu poate avea vreun drept cu

privire la imobilul revendicat.

A mai reținut că reclamanta este

moștenitoare testamentară și nu legală a defunctei H.E. și că nu a depus la

dosar testamentul autentificat sub nr. 1069 din 21 iunie 2002 și că, din

certificatul de moștenitor nr. 125 din 18 decembrie 2002 care a avut la bază

testamentul menționat nu rezultă că reclamanta ar justifica vreun drept cu

privire la imobilul revendicat.

S-a mai reținut că prin Hotărârea

nr. 143 din 22 noiembrie 1996 și nr. 1728 din 30 octombrie 1996 Comisia de

aplicare a Legii nr. 112/1995 s-au acordat despăgubiri pentru imobilul în cauză

moștenitorilor de drept, respectiv lui H.G.I. și I.J.

Prin decizia civilă nr. 51 din 17

martie 2006, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat apelul formulat de

reclamantă împotriva sentinței primei instanțe.

S-a reținut că H.E. (autoarea

reclamantei și nora proprietarilor imobilului în discuție) nu are vocație

succesorală la moștenirea rămasă de pe urma defuncților H.P.E. și H.P.M.

deoarece „calitatea de moștenitoare testamentară a soțului său, defunctul H.R.,

i-a dat posibilitatea de a moșteni numai masa succesorală rămasă de pe urma

acestuia, așa cum rezultă și din conținutul certificatului de moștenitor nr.

1086/1981”.

S-a apreciat astfel de către instanța

de apel că numai persoanele cu vocație succesorală proprie nu și legatarii

universali sunt persoane îndreptățite să solicite restituirea în natură sau

echivalentul imobilelor preluate în mod abuziv.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

a declarat recurs reclamanta R.L., invocând motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța a pronunțat o hotărâre cu

încălcarea legii, respectiv a art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 și ale

art. 679, art. 888 și art. 669 C. civ.

Recurenta-reclamantă susține, în

esență, că aprecierea instanței că numai persoanele cu vocație succesorală

proprie, nu și legatarii universali, sunt persoane îndreptățite să solicite

restituirea în natură sau echivalentul imobilului preluate în mod abuziv de

către stat este fără temei legal, întrucât potrivit art. 888 C. civ. și chiar

din certificatul de moștenitor nr. 1086/1981, autoarei sale H.E. îi revenea în

calitate de legatar universal întreaga masă succesorală ce a aparținut

defunctului ei soț, H.R., chiar dacă la data decesului acestuia bunul preluat

abuziv nu se afla în posesia lui și chiar dacă la data eliberării

certificatului de moștenitor acest imobil nu a fost trecut în cuprinsul său.

Se mai susține că instanța a aplicat

greșit și prevederile Legii nr. 10/2001 care reglementează situația în care

pentru imobilul solicitat în condițiile acestei legi s-au acordat despăgubiri

în temeiul Legii nr. 112/1995, apreciind că reclamanta nu poate beneficia de

dispozițiile art. 20 din această lege, deoarece moștenitorilor proprietarilor

H.P.E. și H.P.M. li s-au acordat despăgubiri. Or, art. 19 din Legea nr. 10/2001

prevede dreptul de restituire în natură sau prin echivalent și pentru această

situație.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce succed:

Conform contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1130/1918 de Tribunalul Iași, secția a

III-a, soții H.P.E.E. și H.P.M. au devenit proprietarii imobilului situat în

Iași, ulterior o parte din imobil (respectiv etajul, anexa din curte și teren)

a fost preluată de către stat în baza Decretului nr. 134/1949, iar cealaltă

parte nenaționalizată a fost vândută de moștenitori conform contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4927 din 17 noiembrie 1981.

De pe urma defuncților H.P.E.E.

(decedat în anul 1947) și H.P.M. (decedată la 30 iulie 1959) au rămas ca

moștenitori descendenții acestora: H.I.G.; H.R.; H.C.I. și A.G., așa cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 85/1960 eliberat de pe urma

defunctei H.P.M.

De pe urma defunctului H.R. (decedat

la 17 iulie 1981) a rămas ca moștenitor testamentar (legatară universală) soția

acestuia H.E., conform certificatului de moștenitor nr. 1086/1981, în baza

testamentului olograf din 1 septembrie 1971 (fila 86 dosar 5486/2005).

De pe urma defunctei H.E. (decedată

la data de 16 noiembrie 2002) au rămas ca moștenitori: reclamanta R.L., în

calitate de legatară universală, cu excepția unei cote-părți indivize de

½ din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, și

I.C.M., în calitate de legatar cu titlu particular pentru cota-parte de

½ din imobilul situat în București, așa cum rezultă din certificatul de

moștenitor nr. 125 din 18 decembrie 2002 (fila 12 dosar fond), F. SA București

și dreptul de proprietate asupra casei de locuit situată în București.

Aprecierea instanței de fond ca și a

instanței de apel că H.E. (autoarea reclamantei și nora proprietarilor inițiali

ai imobilului în litigiu) nu are vocație succesorală la moștenirea rămasă de pe

urma defuncților H.P.E.E. și H.P.M. întrucât „calitatea de moștenitoare

testamentară a soțului său, defunctul H.R. i-a dat posibilitatea de a moșteni

numai masa succesorală rămasă de pe urma acestuia așa cum rezultă și din

conținutul certificatului de moștenitor nr. 1086/1981 este greșită”.

Conform art. 888 C. civ. „legatul

universal este dispoziția prin care testatorul lasă după moarte-i, la una sau

mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale”.

Conform art. 679 C. civ., „când

defunctul nu are nici rude în gradul succesibil, nici copii naturali, bunurile

succesiunii trec la soțul în viață nedespărțit”.

În speță, potrivit dispozițiilor

legale citate și chiar din certificatul de moștenitor nr. 1086/1981, defunctei

H.E. (autoarea reclamantei) îi revenea în calitate de legatar universal

întreaga masă succesorală ce a aparținut defunctului ei soț (H.R.) chiar dacă

la data eliberării certificatului de moștenitor imobilul în litigiu nu a fost

trecut în mod expres în cuprinsul său.

Astfel, bunul imobil în discuție nu

a intrat cu titlu valabil în proprietatea statului în condițiile art. VI din

Legea nr. 213/1998 și prin urmare, proprietarii inițiali nu și-au pierdut

niciodată această calitate.

Astfel, imobilul nu a ieșit

niciodată în mod valabil din patrimoniul soților H.P.E.E. și P.M. și, prin

urmare, aceștia au fost moșteniți și de fiul lor H.R. care, la rândul său, le-a

transmis soției sale H.E. (autoarea reclamantei) ce l-a solicitat în temeiul

art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pe care aceasta din urmă

l-a transmis reclamantei cu titlu de legat universal conform certificatului de

moștenitor nr. 125 din 18 decembrie 2002.

Drept urmare, aprecierea instanței

de apel în sensul că numai persoanele cu vocație succesorală proprie nu și

legatarii universali sunt persoane îndreptățite să solicite restituirea în

natură sau echivalentul imobilelor preluate în mod abuziv de către stat este

fără temei legal.

Constatându-se că reclamanta este

succesoare cu titlu universal a autoarei este H.E., ceea ce îi conferă dreptul

asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare ce se vor dovedi că revin legal

autoarei sale, inclusiv asupra dreptului de a solicita restituirea imobilului

în discuție, în mod greșit s-a reținut de către instanțe că reclamanta nu are

calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilului conform art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Ca atare, în raport de

considerentele expuse și constatând că hotărârea recurată a soluționat procesul

fără a intra în cercetarea fondului, conform art. 312 alin. (3) teza a III-a C.

proc. civ., recursul declarat în cauză urmează a fi admis, a se casa decizia

atacată, se va admite apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile

nr. 508 din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Iași ce va fi desființată și se va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu prilejul rejudecării, instanța de

fond va avea în vedere și celelalte critici formulate de recurenta-reclamantă

ca apărători de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta R.L. împotriva deciziei civile nr. 51 pronunțată de Curtea de Apel

Iași la data de 17 martie 2006, pe care o casează.

Admite apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 508 din 27 aprilie 2005 a Tribunalului Iași.

Desființează sentința și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2006.