ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6179/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2008 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții G.L., B.V., I.I., P.G., N.E., S.M. și A.D. au formulat contestație împotriva dispoziției nr. 2694 din 28 decembrie 2007 emisă de primarul municipiului Iași, prin care s-a respins notificarea formulată de autoarea acestora, A.M. Prin sentința civilă nr. 2016 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de reclamanți, reținând că prin notificarea formulată prin Biroul Executorului Judecătoresc A.C. din Iași nr. 265/2002, A.M. a solicitat „recunoașterea dreptului de proprietate și de despăgubire pentru casa demolată din Iași”, vizând doar imobilul construit ce ar fi fost demolat, fără a se revendica și terenul în baza legii speciale.

S-a mai reținut că notificatoarea A.M. nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul construcție, a faptului că acesta a fost preluat de stat, că la momentul preluării ea era proprietară și, implicit, nici a calității de persoană îndreptățită la restituire, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că notificatoarea și, ulterior decesului acesteia, reclamanții nu au depus nici un înscris care să dovedească dreptul de proprietate și preluarea abuzivă a imobilului notificat, tribunalul a constatat că, în mod corect, primarul municipiului Iași, prin decizie motivată, a respins notificarea din 2002. Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 90 din 13 mai 2009, a respins apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe, reținând că, în aplicarea art. 3 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii au persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora, cât și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Faptul că D.P., ce are ca moștenitoare pe A.M., a avut locuință construită în anul 1918, evidențiată alăturat celorlalte terenuri deținute în proprietate în total 4.800 mp ( 0,46 ha arabil, 0,20 ha curți și clădiri ) în perioada 1956 – 1958 în registrul agricol nu instituie prezumția în sensul art. 24 din Legea nr. 10/2001 și Normelor Metodologice de aplicare unitară aprobate prin H.G. nr. 250/2007, că pe teren se afla locuința, la data preluării cu sau fără titlu. A mai reținut instanța de apel că reclamanții au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru 200 mp și locuința de 89 mp, în condițiile în care A.M. are reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru 4.800 mp.

Având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a constatat că autoarea reclamanților nu este îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, terenul preluat de stat fiind supus reconstituirii în temeiul Legii nr. 18/1991, art. 36, titlul de proprietate s-a emis pentru 4.800 mp în extravilan, nefiind contestat sub aspectul întinderii dreptului ce este stabilit raportat la ce a deținut D.P. în proprietate, conform dispozițiilor legii fondului funciar. Referitor la construcție, Curtea de Apel a reținut că s-a făcut dovada existenței în patrimoniul lui D.P.

numai până în anul 1958 și nu la data preluării terenului precizată de apelanți a fi în anul 1962. Față de faptul că, deși probă extrajudiciară, martorul a făcut referiri numai la anul 1949, iar datele din registrul agricol sunt anterioare preluării abuzive, instanța de apel a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada preluării abuzive a construcției pentru care A.M. a notificat autoritatea administrativă locală, iar terenul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au arătat că, prin înscrisurile depuse la dosarul administrativ aferent notificării din 2002, precum și cele depuse în fața instanțelor de fond și de apel, au dovedit că sunt persoane îndreptățite pentru a primi despăgubiri pentru casa de locuit demolată, în suprafață de 89 mp, cât și pentru diferența de teren de 200 mp.

Recurenții au susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate în cauză, iar alte probe nici măcar nu au fost menționate în motivarea hotărârii. În ceea ce privește decizia atacată cu recurs, recurenții au arătat că instanța de apel nu a analizat noile probe administrate în faza procesuală a apelului, apreciind că instanța a făcut o greșită interpretare a declarației extrajudiciare a martorului G.I., a actelor depuse în susținerea acțiunii introductive ce atestă dezbaterea succesiunii numitelor A.M. și D.P., precum și a înscrisurilor aflate la dosar și care, susțin recurenții, fac dovada că străbunica lor, D.P., era proprietara imobilului în litigiu la data preluării de către stat în mod abuziv a acestuia.

Recursul este nul, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare. Conform art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat. Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ. În speță, deși s-a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu s-au formulat critici privind soluția respingerii apelului pronunțată prin decizia recurată, care să facă posibilă încadrarea în acest text.

Dezvoltarea criticilor formulate de recurenți vizează doar modul în care instanța de apel a făcut aprecierea probelor cu privire la calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, la dovada dreptului de proprietate și a preluării abuzive. Or, modul în care instanța de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de reclamanți. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE Constată nul recursul declarat de reclamanții G.L., B.V., I.I., P.G., N.E., S.M.

și A.D. împotriva deciziei nr. 90 din 13 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2010.