ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6179/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 16 iunie 2008 pe rolul Tribunalului

Iași, reclamanții G.L., B.V., I.I., P.G., N.E., S.M. și A.D. au

formulat contestație împotriva dispoziției nr. 2694 din 28 decembrie 2007

emisă de primarul municipiului Iași, prin care s-a respins

notificarea formulată de autoarea acestora, A.M.

Prin sentința civilă nr. 2016 din 3

decembrie 2008, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de

reclamanți, reținând că prin notificarea formulată prin

Biroul Executorului Judecătoresc A.C. din Iași nr. 265/2002, A.M. a

solicitat „recunoașterea dreptului de proprietate și de

despăgubire pentru casa demolată din Iași”, vizând doar imobilul

construit ce ar fi fost demolat, fără a se revendica și terenul

în baza legii speciale.

S-a mai reținut că notificatoarea A.M. nu a

făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul

construcție, a faptului că acesta a fost preluat de stat, că la

momentul preluării ea era proprietară și, implicit, nici a

calității de persoană îndreptățită la restituire,

în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că notificatoarea și,

ulterior decesului acesteia, reclamanții nu au depus nici un înscris care

să dovedească dreptul de proprietate și preluarea abuzivă a

imobilului notificat, tribunalul a constatat că, în mod corect, primarul

municipiului Iași, prin decizie motivată, a respins notificarea din 2002.

Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr.

90 din 13 mai 2009, a respins apelul declarat de reclamanți împotriva

acestei sentințe, reținând că, în aplicarea art. 3 și art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, calitate de persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii au persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data

preluării în mod abuziv a acestora, cât și moștenitorii legali

sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Faptul că D.P., ce are ca moștenitoare pe A.M.,

a avut locuință construită în anul 1918, evidențiată

alăturat celorlalte terenuri deținute în proprietate în total 4.800

mp ( 0,46 ha arabil, 0,20 ha curți și clădiri ) în perioada 1956

– 1958 în registrul agricol nu instituie prezumția în sensul art. 24 din

Legea nr. 10/2001 și Normelor Metodologice de aplicare unitară

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, că pe teren se afla locuința, la

data preluării cu sau fără titlu.

A mai reținut instanța de apel că

reclamanții au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001

pentru 200 mp și locuința de 89 mp, în condițiile în care A.M.

are reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru 4.800

mp.

Având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, instanța de apel a constatat că autoarea

reclamanților nu este îndreptățită la măsuri

reparatorii conform Legii nr. 10/2001, terenul preluat de stat fiind supus

reconstituirii în temeiul Legii nr. 18/1991, art. 36, titlul de proprietate s-a

emis pentru 4.800 mp în extravilan, nefiind contestat sub aspectul întinderii

dreptului ce este stabilit raportat la ce a deținut D.P. în proprietate,

conform dispozițiilor legii fondului funciar.

Referitor la construcție, Curtea de Apel a

reținut că s-a făcut dovada existenței în patrimoniul lui D.P.

numai până în anul 1958 și nu la data preluării terenului

precizată de apelanți a fi în anul 1962.

Față de faptul că, deși probă

extrajudiciară, martorul a făcut referiri numai la anul 1949, iar

datele din registrul agricol sunt anterioare preluării abuzive,

instanța de apel a constatat că în cauză nu s-a făcut

dovada preluării abuzive a construcției pentru care A.M. a notificat

autoritatea administrativă locală, iar terenul nu intră sub

incidența Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au arătat

că, prin înscrisurile depuse la dosarul administrativ aferent

notificării din 2002, precum și cele depuse în fața

instanțelor de fond și de apel, au dovedit că sunt persoane

îndreptățite pentru a primi despăgubiri pentru casa de locuit

demolată, în suprafață de 89 mp, cât și pentru

diferența de teren de 200 mp.

Recurenții au susținut că instanța

de fond nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate în

cauză, iar alte probe nici măcar nu au fost menționate în

motivarea hotărârii.

În ceea ce privește decizia atacată cu

recurs, recurenții au arătat că instanța de apel nu a

analizat noile probe administrate în faza procesuală a apelului, apreciind

că instanța a făcut o greșită interpretare a

declarației extrajudiciare a martorului G.I., a actelor depuse în

susținerea acțiunii introductive ce atestă dezbaterea

succesiunii numitelor A.M. și D.P., precum și a înscrisurilor aflate

la dosar și care, susțin recurenții, fac dovada că

străbunica lor, D.P., era proprietara imobilului în litigiu la data

preluării de către stat în mod abuziv a acestuia.

Recursul este nul, pentru considerentele la care ne

vom referi în continuare.

Conform art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,

cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe

care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1)

C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304

pct. 1- 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede

că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la

motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte,

arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele

prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de

judecată al instanței care a pronunțat hotărârea

atacată, raportat la motivul de recurs invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv

de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția

pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile

privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art.

304 C. proc. civ.

În speță, deși s-a invocat art. 304 pct.

9 C. proc. civ., nu s-au formulat critici privind soluția respingerii

apelului pronunțată prin decizia recurată, care să

facă posibilă încadrarea în acest text.

Dezvoltarea criticilor formulate de recurenți

vizează doar modul în care instanța de apel a făcut aprecierea

probelor cu privire la calitatea reclamanților de persoane

îndreptățite, la dovada dreptului de proprietate și a preluării

abuzive.

Or, modul în care instanța de judecată a

făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate,

iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs,

deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Față de cele expuse mai sus, conform art. 306

alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de

reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Constată nul recursul declarat de

reclamanții G.L., B.V., I.I., P.G., N.E., S.M. și A.D. împotriva

deciziei nr. 90 din 13 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2010.