ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 991/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1304 din 15 septembrie 2008 Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de reclamanții D.D., D.E., D.F. și M.E. privind anularea dispoziției nr. 100 din 30 ianuarie 2008 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Iași prin care s-a respins cererea de restituire în natură a terenului situat în Iași, cu motivarea că notificatorii nu au depus înscrisurile doveditoare ale calității de persoane îndreptățite la restituire. Față de împrejurarea că nu s-au depus actele doveditoare, tribunalul a respins cererea reclamanților și a menținut dispoziția atacată. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții D.D., D.E.

și M.E. susținând, că în exercitarea rolului activ, instanța trebuia să solicite depunerea actelor doveditoare. Neprocedând astfel, s-a trecut la soluționarea cauzei fără a asigura administrarea în cauză a probatoriilor necesare, iar reclamanții au fost privați de un tratament echitabil în justiție. Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 10 din 21 ianuarie 2009 a respins apelul reținând că s-au depus la dosar, la solicitarea instanței, contractul de vânzare cumpărare încheiat la 10 noiembrie 1945 prin care autorul reclamanților, D.D. a dobândit suprafața de 1440 mp teren în Iași și înscrisuri emise de autoritățile competente din conținutul cărora a rezultat că terenul solicitat nu figurează ca expropriat.

Instanța a apreciat că din înscrisurile depuse nu a rezultat situația imobilului după data dobândirii de către autorul reclamanților și nici dacă este vorba despre imobilul solicitat. De asemenea, nu s-a dovedit preluarea abuzivă a imobilului. Ca atare, instanța de apel a considerat că reclamanții nu sunt persoane îndreptățite la măsurile reparatorii și a respins apelul. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții D.D., D.E. și M.E. învederând că decizia a fost pronunțată față de o persoană fără capacitate de folosință întrucât reclamantul D.F. a decedat la 20 ianuarie 2008, iar pe fondul cauzei, înscrisurile depuse la dosar dovedesc calitatea de persoane îndreptățite.

Aceste înscrisuri, coroborate cu faptul că în prezent terenul se află în proprietatea statului constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă. Recurenții nu au indicat temeiul recursului, însă analiza criticilor formulate face posibilă încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Recursul este fondat pentru motivele care succed. Nu se poate reține prima critică inserată în motivarea recursului. La dosarul de apel a fost depus, la fila 13, certificatul de moștenitor nr. 21 din 12 martie 2008 emis de BNP S.B., conform căruia unica moștenitoare a defunctului D.F. este soția supraviețuitoare, D.L.G., iar instanța, prin încheierea din 10 decembrie 2008 a dispus introducerea acestei moștenitoare în cauză și citarea ei în calitate de intimat.

Celelalte critici vor fi reținute. In materia Legii nr. 10/2001, dată fiind perioada mare de timp care a trecut de la momentul preluării imobilelor de către stat, legiuitorul a statuat că proba dreptului de proprietate asupra imobilelor, precum și preluarea abuzivă a acestora, se poate realiza și prin alte mijloace de probă decât cele admise în litigiile de drept comun. Potrivit art. 23 al Legii nr. 10/2001 actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluționării notificării. Deoarece textul nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în pct. 23.1 din Normele Metodologice aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, în conformitate cu care, prin acte doveditoare se înțelege orice acte translative de proprietate, extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, acte sub semnătură privată încheiate înainte de intrarea în vigoare a Decretului nr. 221/1950, expertize judiciare sau extrajudiciare sau orice alte înscrisuri de care persoana îndreptățită înțelege să se folosească în dovedirea cererii sale. Ca urmare, rezultă că, în privința dovedirii calității de persoană îndreptățită, important este de stabilit dacă imobilul, preluat de stat, a aparținut autorului reclamantului. Ca atare, în raport de exigențele impuse în materia probațiunii prin Legea nr. 10/2001, dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către reclamanți care au depus la dosar contractul de vânzare cumpărare din 10 noiembrie 1945 prin care D.D.

a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, certificatul de calitate de moștenitor nr. 42 din 17 martie 1998 potrivit căruia reclamanții sunt moștenitorii fostului proprietar al imobilului. Cu aceste înscrisuri s-a dovedit calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților. Față de aceste considerente recursul se va admite, se vor casa hotărârile pronunțate cu trimitere la prima instanță pentru soluționarea fondului. Instanța de trimitere va ține seama de toate aspectele semnalate în prezentele considerente și va administra probe din care să rezulte preluarea abuzivă a imobilului, întrucât această preluare nu se presupune, ci este necesar ca ea să fie dovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții D.D., D.E. și M.E. împotriva deciziei nr. 10 din 21 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 1304 din 15 septembrie 2008 a Tribunalului Iași, secția civilă, și trimite cauza acestei din urmă instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.