ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6210/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1011 din 27 mai 2009, Tribunalul Iași a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D. și excepția prematurității; a admis acțiunea formulată de reclamanții U.C., H.E. și U.A. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Iași și C.C.S.D.; a anulat Dispoziția din 22 decembrie 2008 emisă de Primarul municipiului Iași; a obligat C.C.S.D. să emită decizia ce reprezintă tidul de despăgubire pentru reclamanți în conformitate cu dispoziția din 16 decembrie 2005 a Primarului municipiului Iași; a respins cererea privind obligarea Primarului municipiului Iași la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotăra astfel, tribunalul a reținut, din analiza probelor administrate, că prin notificarea din 10 august 2001 reclamantul U.C.

a solicitat restituirea în natură sau în echivalent bănesc a imobilului casă și teren în suprafață de 300 mp, situat în Iași. Prin dispoziția din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Iași s-a constatat că reclamantul face dovada calității de persoană îndreptățită, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 și a dreptului de proprietate asupra imobilului, cu actul de vânzare-cumpărare autentificat din 1958 și autorizația pentru construcție de locuință individuală din 08 iulie 1959, precum și că imobilul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului în baza actului de donație autentificat din 1979, act constatat lovit de nulitate absolută prin sentința civilă nr. 21718 din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei Iași, modificată prin Decizia nr. 1197 din 05 septembrie 2003 a Tribunalului Iași (irevocabilă).

Totodată, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului și cererea de acordare de despăgubiri bănești și s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii speciale - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul casă și teren notificat. Ulterior, după 3 ani, Primarul municipiului lași a emis dispoziția din 22 decembrie 2008 prin care a modificat dispoziția din 2005 în sensul că a respins cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru construcție, cu motivarea că nu a făcut obiectul preluării abuzive. Tribunalul a apreciat, în esență, că dispoziția emisă de primar în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu constituie un act administrativ de autoritate, ci îndeplinirea unei obligații impusă, prin lege, unității deținătoare.

Dispoziția astfel emisă este exceptată de la controlul judecătoresc în baza Legii nr. 554/2004, fiind supusă regimului de drept comun. Prin urmare, intrând în circuitul civil, revocarea ulterioară nu se mai poate realiza pe cale administrativă de către unitatea emitentă. În consecință, emiterea unei noi dispoziții care să soluționeze aceeași notificare, pentru aceleași imobile, este nelegală. În plus, tribunalul și-a argumentat soluția și din perspectiva practicii C.E.D.O., în sensul că a recunoaște autorității competente posibilitatea de a-și revoca, după 3 ani, propria dispoziție prin care a dispus acordarea despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv din proprietatea reclamanților, ar însemna a se aduce atingere însăși substanței dreptului de proprietate al acestora.

Pe de altă parte, a reținut, din cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 21718/2002 coroborate cu depoziția martorului S. de la fila 79 din dosarul cauzei, că imobilul construcție a fost demolat în mod abuziv de stat, zona fiind necesară construirii de blocuri, după presiuni și amenințări repetate, exercitate timp de aproape un an asupra familiei. Referitor la excepția lipsei calității procesuale a C.C.S.D. invocată de pârâtă, tribunalul a constatat că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere posibilitatea conferită de lege de a refuza punerea în aplicare a dispozițiilor emise de Primar în baza Legii nr. 10/2001. Constatându-se că dispoziția din 2005 este legală și temeinică și se impune a fi concretizată în emiterea unei decizii ce reprezintă titlul de despăgubire pentru reclamanți, a fost respinsă și excepția de prematuritate.

Cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă, nefiind probat cuantumul acestora prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei. împotriva acestei sentințe pârâții au declarat apel. Primarul municipiului Iași a susținut că, în cadrul procedurii de verificare a propunerii sale de către Secretariatul C.C.R.P., s-a apreciat că aceasta nu este conformă cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, dosarul fiindu-i restituit cu mențiunea că nu există dovada preluării imobilului construcție. Astfel, s-a emis o nouă dispoziție prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire a construcției, motivat de faptul că aceasta a fost desființată la cererea fostului proprietar, conform Autorizației pentru dărâmare sau desființare de construcții sau amenajări din 29 iulie 1978, situație care nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege ca reprezentând preluări abuzive.

De asemenea, s-a mai susținut că, față de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu poate fi primită susținerea tribunalului potrivit căreia Primarul nu poate reveni asupra propriilor dispoziții, cu motivarea că dispoziția contestată nu a intrat în circuitul civil și nici nu a produs efecte juridice, de vreme ce propunerea Primarului nu a fost urmată de emiterea deciziei de către Comisia Centrală. La rândul său C.C.S.D. a criticat hotărârea tribunalului pentru greșita respingere a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Comisiei și prematurității cererii de emitere a ridului de despăgubire, în raport cu obiectul litigiului - contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv față de procedura prevăzută de dispozițiile art. 16 din Tidul VII al Legii nr. 247/2005 și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Totodată, a susținut că prima instanță avea obligația legală de a-și verifica propria competență. întrucât cererea reclamanților de obligare a Comisiei la emiterea deciziei reprezentând titiu de despăgubire vizează aplicarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform art. 20 din acest Tidu competența revine secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel în a cărei rază domiciliază reclamantul. Prin Decizia nr. 186 din 25 noiembrie 2009, completată prin Decizia nr. 15 din 12 februarie 2010 Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile, ca nefondate. Reținând că vizează același motiv, instanța de apel a analizat împreună apelurile și a constatat că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 la situația de fapt din speță.

S-a apreciat că, în mod corect a fost obligată apelanta C.C.S.D. să emită decizie având în vedere că refuzul acesteia de a pune în aplicare dispoziția din 2005 a Primarului municipiului lași a dus la Decizia nr. 2555/2008 și a declanșat litigiul de față. Împotriva acestei decizii pârâta C.C.S.D. a declarat în termen legal, prezentul recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut că prima instanță nu era competentă să soluționeze cauza, iar instanța de apel nu a verificat chestiunea competenței. Conform art. 19 din Tidul VII din Legea nr. 247/2005 „deciziile adoptate de Comisia Centrală pot fi atacate cu contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ", iar conform art. 3 pct. l C. proc.

civ. Curțile de Apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale. Astfel, orice alte litigii ce vizează procedura prevăzută de Tidul VII din Legea nr. 247/2005, precum și orice pretenții îndreptate împotriva Comisiei Centrale sunt de competența curții de apel - secția contencios administrativ și fiscal, ca organ administrativ aflat în subordinea Ministerului Finanțelor Publice. În consecință, recurenta a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea spre competentă soluționare a capătului de cerere în contradictoriu cu Comisia Centrală la instanța competentă. Recurenta a mai susținut și că în mod nelegal s-a reținut de către instanța apel că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu referire la menținerea soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei.

Calitatea procesuală pasivă presupune existența de identitate între persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Cum, în speță, obiectul litigiului este o contestație împotriva unei dispoziții emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de entitatea învestită cu soluționarea notificării, în nici un caz, recurenta nu are calitate procesuală pasivă. În consecință, s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei cu privire la capătul 1 al cererii introductive de instanță. Recurenta a mai criticat soluția instanței de apel și pentru faptul că aceasta a apreciat că refuzul Comisiei Centrale de a pune în aplicare dispoziția din 2005 a dus la declanșarea litigiului de față.

În acest sens, a susținut că nu a fost motivată în drept soluția de respingere a apelului pe care l-a formulat, precum și că ar fi putut obliga unitatea emitentă, cel mult, la emiterea unei dispoziții de acordare de despăgubiri numai pentru teren. Dispoziția din 2005 nu a intrat în circuitul civil întrucât în procedura administrativă prevăzută de Tidul VII al Legii nr. 247/2005 nu s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii. Astfel, această dispoziție nu și-a produs efectele, a mai susținut recurenta. După verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, dosarul a fost returnat entității care l-a soluționat în vederea completării cu acte privind preluarea abuzivă a imobilului - construcție.

Prin urmare, chiar dacă au trecut 3 ani de la emiterea dispoziției, acest fapt nu duce la acoperirea unor aspecte nelegale sesizate o data cu analizarea documentației. De asemenea, recurenta a criticat și faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției prematurității cererii de emitere a tidului de despăgubire în conformitate cu dispoziția din 2005. Recurenta a fost obligată direct la emiterea deciziei, cu nerespectarea pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care statuează că dispozițiile conducătorilor administrației publice centrale ce constituie obiect al unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești vor fi predate după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârilor judecătorești.

Nu s-a ținut cont nici de faptul că emiterea deciziei presupune parcurgerea din nou a unei noi proceduri administrative, iar în lipsa unei documentații și a unei dispoziții de propunere de despăgubiri în condițiile legii speciale, procedura administrativă nu poate fi declanșată, a mai susținut recurenta. Analizând recursul, se constată că motivul privind greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei este fondat, pentru următoarele considerente: Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se susține că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Urmare a modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 se face în două etape: în prima dintre acestea, în urma parcurgerii unei proceduri prealabile obligatorii, unitatea deținătoare emite decizia prin care dispune restituirea în natură sau, în cazurile în care aceasta nu este posibilă, propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. In cea de a doua etapă C.C.S.D. are competența de a face o nouă verificare a dispoziției prin care s-a stabilit plata de despăgubiri și să decidă, fie restituirea în natură, fie să mențină propunerea de acordare a despăgubirilor, situație în care stabilește valoarea finală a despăgubirilor și emite titiul de despăgubiri.

Ambele etape sunt supuse controlului judecătoresc, prima la instanța civilă, iar cea de a doua la cea de contencios administrativ. În cauză, reclamanții au contestat dispoziția din 2008 emisă de Primarul municipiului Iași în temeiul Legii nr. 10/2001. În această etapă a procedurii în care se află prezenta cauză - aceea de analiză a legalității dispoziției emisă de unitatea notificată - recurenta C.C.S.D. nu are atribuțiuni reglementate de lege în sarcina sa și, în consecință, nici calitate procesuală pasivă, aceasta aparținând Primarului municipiul Iași, ca emitent al dispoziției. Așa fiind, sub acest aspect hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În raport cu cele astfel reținute, analiza motivelor de recurs privind fondul cauzei este de prisos.

Cât privește critica referitoare la competența instanței, aceasta este nefondată, verificarea legalității dispoziției emisă de unitatea învestită cu soluționare notificării fiind de competența instanței civile, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În consecință, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. urmează a se admite recursul și a se modifica hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii față de recurentă, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva Deciziei nr. 186 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia în sensul că: Admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1011 din 27 mai 2009 a Tribunalului Iași. Schimbă în parte sentința în sensul că: Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-recurente și respinge acțiunea față de aceasta, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2010.