ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6210/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6210/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1011 din 27 mai 2009, Tribunalul Iași a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D. și excepția prematurității; a

admis acțiunea formulată de reclamanții U.C., H.E. și U.A. în contradictoriu cu

pârâții Primarul municipiului Iași și C.C.S.D.; a anulat Dispoziția din 22

decembrie 2008 emisă de Primarul municipiului Iași; a obligat C.C.S.D. să emită

decizia ce reprezintă tidul de despăgubire pentru reclamanți în conformitate cu

dispoziția din 16 decembrie 2005 a Primarului municipiului Iași; a respins

cererea privind obligarea Primarului municipiului Iași la plata cheltuielilor

de judecată.

Pentru a hotăra astfel, tribunalul a

reținut, din analiza probelor administrate, că prin notificarea din 10 august

2001 reclamantul U.C. a solicitat restituirea în natură sau în echivalent

bănesc a imobilului casă și teren în suprafață de 300 mp, situat în Iași.

Prin dispoziția din 16 decembrie 2005

a Primarului Municipiului Iași s-a constatat că reclamantul face dovada

calității de persoană îndreptățită, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

10/2001 și a dreptului de proprietate asupra imobilului, cu actul de

vânzare-cumpărare autentificat din 1958 și autorizația pentru construcție de

locuință individuală din 08 iulie 1959, precum și că imobilul a fost preluat în

mod abuziv în proprietatea statului în baza actului de donație autentificat din

1979, act constatat lovit de nulitate absolută prin sentința civilă nr. 21718

din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei Iași, modificată prin Decizia nr. 1197 din

05 septembrie 2003 a Tribunalului Iași (irevocabilă).

Totodată, s-a respins cererea de

restituire în natură a imobilului și cererea de acordare de despăgubiri bănești

și s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii speciale - Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul casă și teren notificat.

Ulterior, după 3 ani, Primarul

municipiului lași a emis dispoziția din 22 decembrie 2008 prin care a modificat

dispoziția din 2005 în sensul că a respins cererea de acordare de măsuri

reparatorii pentru construcție, cu motivarea că nu a făcut obiectul preluării

abuzive.

Tribunalul a apreciat, în esență, că

dispoziția emisă de primar în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 nu

constituie un act administrativ de autoritate, ci îndeplinirea unei obligații

impusă, prin lege, unității deținătoare. Dispoziția astfel emisă este exceptată

de la controlul judecătoresc în baza Legii nr. 554/2004, fiind supusă regimului

de drept comun.

Prin urmare, intrând în circuitul

civil, revocarea ulterioară nu se mai poate realiza pe cale administrativă de

către unitatea emitentă.

În consecință, emiterea unei noi

dispoziții care să soluționeze aceeași notificare, pentru aceleași imobile,

este nelegală.

În plus, tribunalul și-a argumentat

soluția și din perspectiva practicii C.E.D.O., în sensul că a recunoaște

autorității competente posibilitatea de a-și revoca, după 3 ani, propria

dispoziție prin care a dispus acordarea despăgubirilor pentru imobilul preluat

abuziv din proprietatea reclamanților, ar însemna a se aduce atingere însăși

substanței dreptului de proprietate al acestora.

Pe de altă parte, a reținut, din

cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 21718/2002 coroborate cu

depoziția martorului S. de la fila 79 din dosarul cauzei, că imobilul

construcție a fost demolat în mod abuziv de stat, zona fiind necesară

construirii de blocuri, după presiuni și amenințări repetate, exercitate timp

de aproape un an asupra familiei.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale a C.C.S.D. invocată de pârâtă, tribunalul a constatat că aceasta are

calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere posibilitatea conferită de

lege de a refuza punerea în aplicare a dispozițiilor emise de Primar în baza

Legii nr. 10/2001.

Constatându-se că dispoziția din 2005

este legală și temeinică și se impune a fi concretizată în emiterea unei

decizii ce reprezintă titlul de despăgubire pentru reclamanți, a fost respinsă

și excepția de prematuritate.

Cererea reclamanților privind

acordarea cheltuielilor de judecată a fost respinsă, nefiind probat cuantumul

acestora prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

împotriva acestei sentințe pârâții au

declarat apel.

Primarul municipiului Iași a susținut

că, în cadrul procedurii de verificare a propunerii sale de către Secretariatul

C.C.R.P., s-a apreciat că aceasta nu este conformă cu dispozițiile Legii nr.

10/2001, dosarul fiindu-i restituit cu mențiunea că nu există dovada preluării

imobilului construcție.

Astfel, s-a emis o nouă dispoziție

prin care s-a dispus respingerea cererii de restituire a construcției, motivat

de faptul că aceasta a fost desființată la cererea fostului proprietar, conform

Autorizației pentru dărâmare sau desființare de construcții sau amenajări din 29

iulie 1978, situație care nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege ca

reprezentând preluări abuzive.

De asemenea, s-a mai susținut că, față

de dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, nu poate fi

primită susținerea tribunalului potrivit căreia Primarul nu poate reveni asupra

propriilor dispoziții, cu motivarea că dispoziția contestată nu a intrat în

circuitul civil și nici nu a produs efecte juridice, de vreme ce propunerea

Primarului nu a fost urmată de emiterea deciziei de către Comisia Centrală.

La rândul său C.C.S.D. a criticat

hotărârea tribunalului pentru greșita respingere a excepțiilor lipsei calității

procesuale pasive a Comisiei și prematurității cererii de emitere a ridului de

despăgubire, în raport cu obiectul litigiului - contestație formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001, respectiv față de procedura prevăzută de

dispozițiile art. 16 din Tidul VII al Legii nr. 247/2005 și Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Totodată, a susținut că prima instanță

avea obligația legală de a-și verifica propria competență. întrucât cererea reclamanților

de obligare a Comisiei la emiterea deciziei reprezentând titiu de despăgubire

vizează aplicarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform

art. 20 din acest Tidu competența revine secției de contencios administrativ și

fiscal a Curții de Apel în a cărei rază domiciliază reclamantul.

Prin Decizia nr. 186 din 25 noiembrie

2009, completată prin Decizia nr. 15 din 12 februarie 2010 Curtea de Apel Iași,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile, ca

nefondate.

Reținând că vizează același motiv,

instanța de apel a analizat împreună apelurile și a constatat că instanța de

fond a aplicat corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 la situația de fapt din

speță.

S-a apreciat că, în mod corect a fost

obligată apelanta C.C.S.D. să emită decizie având în vedere că refuzul acesteia

de a pune în aplicare dispoziția din 2005 a Primarului municipiului lași a dus

la Decizia nr. 2555/2008 și a declanșat litigiul de față.

Împotriva acestei decizii pârâta C.C.S.D.

a declarat în termen legal, prezentul recurs, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că prima instanță

nu era competentă să soluționeze cauza, iar instanța de apel nu a verificat

chestiunea competenței.

Conform art. 19 din Tidul VII din

Legea nr. 247/2005 „deciziile adoptate de Comisia Centrală pot fi atacate cu

contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ", iar conform

art. 3 pct. l C. proc. civ. Curțile de Apel judecă în primă instanță procesele și

cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și

instituțiilor centrale.

Astfel, orice alte litigii ce vizează

procedura prevăzută de Tidul VII din Legea nr. 247/2005, precum și orice

pretenții îndreptate împotriva Comisiei Centrale sunt de competența curții de

apel - secția contencios administrativ și fiscal, ca organ administrativ aflat

în subordinea Ministerului Finanțelor Publice.

În consecință, recurenta a solicitat

casarea deciziei atacate și trimiterea spre competentă soluționare a capătului

de cerere în contradictoriu cu Comisia Centrală la instanța competentă.

Recurenta a mai susținut și că în mod

nelegal s-a reținut de către instanța apel că instanța de fond a aplicat corect

dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu referire la menținerea soluției de respingere

a excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei.

Calitatea procesuală pasivă presupune

existența de identitate între persoana pârâtului și cel obligat în raportul

juridic dedus judecății.

Cum, în speță, obiectul litigiului

este o contestație împotriva unei dispoziții emisă în temeiul Legii nr. 10/2001

de entitatea învestită cu soluționarea notificării, în nici un caz, recurenta

nu are calitate procesuală pasivă.

În consecință, s-a solicitat admiterea

excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei cu privire la capătul

1 al cererii introductive de instanță.

Recurenta a mai criticat soluția

instanței de apel și pentru faptul că aceasta a apreciat că refuzul Comisiei

Centrale de a pune în aplicare dispoziția din 2005 a dus la declanșarea

litigiului de față.

În acest sens, a susținut că nu a fost

motivată în drept soluția de respingere a apelului pe care l-a formulat, precum

și că ar fi putut obliga unitatea emitentă, cel mult, la emiterea unei dispoziții

de acordare de despăgubiri numai pentru teren.

Dispoziția din 2005 nu a intrat în

circuitul civil întrucât în procedura administrativă prevăzută de Tidul VII al

Legii nr. 247/2005 nu s-a stabilit cuantumul măsurilor reparatorii. Astfel,

această dispoziție nu și-a produs efectele, a mai susținut recurenta.

După verificarea legalității

respingerii cererii de restituire în natură, dosarul a fost returnat entității

care l-a soluționat în vederea completării cu acte privind preluarea abuzivă a

imobilului - construcție. Prin urmare, chiar dacă au trecut 3 ani de la

emiterea dispoziției, acest fapt nu duce la acoperirea unor aspecte nelegale

sesizate o data cu analizarea documentației.

De asemenea, recurenta a criticat și

faptul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției prematurității

cererii de emitere a tidului de despăgubire în conformitate cu dispoziția din 2005.

Recurenta a fost obligată direct la

emiterea deciziei, cu nerespectarea pct. 16.5 din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001 care statuează că dispozițiile conducătorilor

administrației publice centrale ce constituie obiect al unor litigii aflate pe

rolul instanțelor judecătorești vor fi predate după rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârilor judecătorești.

Nu s-a ținut cont nici de faptul că

emiterea deciziei presupune parcurgerea din nou a unei noi proceduri

administrative, iar în lipsa unei documentații și a unei dispoziții de

propunere de despăgubiri în condițiile legii speciale, procedura administrativă

nu poate fi declanșată, a mai susținut recurenta.

Analizând recursul, se constată că

motivul privind greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale

pasive a recurentei este fondat, pentru următoarele considerente:

Calitatea procesuală pasivă presupune

existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se susține că

este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Urmare a modificărilor și

completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, acordarea măsurilor reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001 se face în două etape: în prima dintre acestea, în

urma parcurgerii unei proceduri prealabile obligatorii, unitatea deținătoare

emite decizia prin care dispune restituirea în natură sau, în cazurile în care

aceasta nu este posibilă, propune acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent. In cea de a doua etapă C.C.S.D. are competența de a face o nouă

verificare a dispoziției prin care s-a stabilit plata de despăgubiri și să

decidă, fie restituirea în natură, fie să mențină propunerea de acordare a despăgubirilor,

situație în care stabilește valoarea finală a despăgubirilor și emite titiul de

despăgubiri.

Ambele etape sunt supuse controlului

judecătoresc, prima la instanța civilă, iar cea de a doua la cea de contencios

administrativ.

În cauză, reclamanții au contestat

dispoziția din 2008 emisă de Primarul municipiului Iași în temeiul Legii nr.

10/2001.

În această etapă a procedurii în care

se află prezenta cauză - aceea de analiză a legalității dispoziției emisă de

unitatea notificată - recurenta C.C.S.D. nu are atribuțiuni reglementate de

lege în sarcina sa și, în consecință, nici calitate procesuală pasivă, aceasta

aparținând Primarului municipiul Iași, ca emitent al dispoziției.

Așa fiind, sub acest aspect hotărârea

recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În raport cu cele astfel reținute,

analiza motivelor de recurs privind fondul cauzei este de prisos.

Cât privește critica referitoare la

competența instanței, aceasta este nefondată, verificarea legalității

dispoziției emisă de unitatea învestită cu soluționare notificării fiind de

competența instanței civile, conform art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În consecință, față de cele ce preced,

în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. urmează a se admite recursul și a

se modifica hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii față de recurentă,

ca fiind îndreptată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C.C.S.D.

împotriva Deciziei nr. 186 din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia în sensul că:

Admite apelul declarat de aceeași

pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1011 din 27 mai 2009 a Tribunalului Iași.

Schimbă în parte sentința în sensul

că:

Admite excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei-recurente și respinge acțiunea față de aceasta, ca

fiind îndreptată împotriva unei persoane tară calitate procesuală pasivă.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

19 noiembrie 2010.