ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 359/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, A.I., C.F., G.C și P.V. împotriva deciziei nr.4 din 1 februarie 2002 a Curții de Apel Iași. La apelul nominal s-au prezentat recurenții reclamanți A.I. și C.F., prin avocat P.R. și intimata SC „R.” SA Pașcani prin avocatF.S., lipsind recurenții G.C. și P.V. Procedura legal îndeplinită. Magistratul asistent a referit că recursul nu este regulat semnat de reclamantul P.V., deși i s-a pus în vedere să complinească lipsa semnăturii, precum și că din contractul de cesiune creanță, autentificat sub nr.5486/ 5 decembrie 2002, reclamantul G.C.a cesionat creanța în litigiu reclamantului C.F.. Curtea, acordă cuvântul părților prezente pe chestiuni prealabile.

Apărătorul intimatei pârâte invocă excepția nulității recursului, în raport cuneregulata semnare a acestuia, învederând că sunt incidente în cauză prevederile art.133 alin.1 cod procedură civilă. Apărătorul recurenților reclamanți, reprezentați, solicită respingerea excepției, având în vedere că potrivit aceluiași articol, alin.2 cod procedură civilă, lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății. Curtea, deliberând asupra excepției invocate, socotește că nulitatea este relativă și poate fi acoperită prin semnarea cererii de apărătorul prezent în ședință, cu mandat în acest sens. Apărătorul aplică semnătura pe cererea de recurs, în numele reclamanților A.I.și C.F. Având cuvântul în fondul cauzei, recurenta, prin apărător pune concluzii de admitere a recursului, pentru motivele prevăzute de art.304 pct.5, 9 și 10 cod procedură civilă.

Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune un set de înscrisuri. Intimata, prin apărător solicită respingerea recursului ca nefondat. Depune concluzii scrise. Solicită cheltuieli de judecată. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.1257 din 18 septembrie 2000 Tribunalul Iași a respins acțiunea pronunțată de reclamanții A.I., C.F., G.C. și P.V., având ca obiect reevaluarea sumelor acordate prin sentința civilă nr.522 ,din 12 septembrie 1994 .a Tribunalului Iași, ca prescrisă, în contradictoriu cu pârâta SC”R.” SA Pașcani.

Pentru a se pronunța astfel ,instanța de fond a reținut că dreptul de a cere reevaluarea sumelor acordate cu titlu de recompensă, chiar dacă are valoarea unui drept accesoriu obligației principale are o existență și un regim juridic propriu, distinct de creanța consacrată prin sentința civilă nr.552 din 12 septembrie 1994 a Tribunalului Iași și în consecință acțiunea cu acest obiect trebuia promovată în condițiile arătate de art.8 din Decretul nr.167/1958 și nu termenul prevăzut de art.3 al acestui act normativ. Împotriva acestei sentințe au promovat apel reclamanții, iar Curtea de Apel Iași – secția comercială, prin decizia civilă nr.21 din 22 ianuarie 2001 ,a respins apelul ca nefondat.

Astfel s-a menținut soluția și motivarea instanței de fond, precizându-se că în cauză nu sunt operante dispozițiile art.16 lit.c din Decretul nr.167/1958 referitoare la întreruperea cursului prescripției prin recunoașterea dreptului pretins, momentul plății și referirile făcute în legătură cu executarea creanței conform titlului, fiind fără relevanță în cauza de față. Reclamanții au declarat recurs, împotriva soluției instanței de apel invocând nulitatea deciziei întrucât a fost pronunțată în contradictoriu cu A.I.,nu și cu ceilalți apelanți, iar pe fond ,au criticat decizia pe motivele prevăzute de art.304 pct.9 și 11 Cod procedură civilă, constând în esență în aplicarea greșită a dispozițiilor art.8 din Decretul nr.167/1958, data de la care începe să curgă termenul de prescripție fiind 21 iulie 2000, dată la care a fost validată poprirea de către Judecătoria Pașcani în cauză fiind aplicabil și art.16 alin.1 lit.a din decretul nr.167/1958.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr.4715 din 17 iulie 2001, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului având în vedere dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă. În condițiile art.315 Cod procedură civilă, instanța supremă a precizat că la rejudecarea cauzei, se va avea în vedere faptul că reactualizarea sumei definitiv stabilită – obligație stinsă prin plată – fiind un drept accesoriu, dreptul la acțiune privitor la aceasta se prescrie conform art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958, în aceleași condiții cu dreprul la acțiune privind dreptul principal, ca o aplicare particulară a principiului de drept accesorium sequitur principalum.

În apel după casare, Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr.4 din 1 februarie 2002, a respins apelul ca nefondat, cu obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 223.000.000 lei. În motivarea soluției date, instanța de apel a reținut că între prescripția executării sentinței civile nr.552/1994 a Tribunalului Iași și prescripția dreptului la acțiune în daune reprezentând procent de inflație, nu există nici o incidență. Modul în care s-a desfășurat executarea silită nu este de natură a influența declanșarea și exercitarea acțiunii în daune, fiind înlăturată susținerea apelanților, potrivit căreia termenul de prescripție ar începe să curgă de la data de 21 iulie 2000, când s-a pronunțat sentința civilă de poprire.

În concluzie instanța de apel a reținut că pretinsele obstaculări ,în executarea creanței recunoscută prin sentința civilă nr.522/1994, nu sunt de natură a proroga termenul de prescripție, pentru promovarea acțiunii privind reactualizarea sumei definitiv stabilită, obligație stinsă prin plată, care fiind un drept accesorium ,dreptul la acțiune privitor la acesta se prescrie în aceleași condiții cu dreptul principal, potrivit art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958. Se înlătură și susținerile privind întreruperea cursului prescripției, motivarea cererii de strămutare formulate de intimată neconstituind o recunoaștere a datoriei. La data de 14 martie 2002, reclamanții au declarat recurs, în termen și legal timbrat, prin care critică soluția instanței de apel, invocând ca temei legal dispozițiile art.304 pct.5,9 și 10 Cod procedură civilă.

Se ridică excepția nulității deciziei criticate, motivat de faptul că au fost încălcate dispozițiile contradictorialității și dreptului la apărare, întrucât instanța a acceptat să se depună înscrisuri după încheierea dezbaterilor respectiv, contractul de asistență juridică în susținerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, fără a se face dovada achitării onorariului de avocat. De asemenea ,se critică faptul neluării în seamă a indicațiilor date de Curtea Supremă de Justiție, care a stabilit că reactualizarea este un drept accesoriu, situație în care s-a omis faptul că în luna iulie 2000 creanța principală nu era stinsă situație în care nici creanța accesorie nu putea să aibă o altă situație juridică.

Se mai susține că față de obiectul cauzei dedus judecății, data cunoașterii efective a întinderii creanței raportate la dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958 soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică. Nejustificat, susțin recurenții, s-a înlăturat și faptul recunoașterii creanței de către reprezentantul intimatei și implicit încălcarea dispozițiilor art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă. Prin întâmpinarea depusă în termen legal, intimata a ridicat excepția nulității recursului motivat de faptul semnării acestuia numai de A.I., deși calea de atac a fost promovată de toți reclamanții. Cu privire la excepția ridicată Curtea reține că în adevăr recursul a fost declarat de reclamanții A.I., C.F., G.C.

și P.V. Din înscrisurile depuse, rezultă că reclamantul recurent G.C.a cedat creanța rămasă neexecutată derivată din brevetul de invenție lui C.F.(fila 41 – contract de cesiune) care la rândul său l-a împuternicit pe A.I., să-l reprezinte cu puteri depline la Curtea Supremă de Justiție. În aceste condiții ,rezultă că în speță, calitatea de recurenți o au A.I. C.F. și P.V., care nu a înțeles să-și însușească recursul declarat prin semnarea acestuia, situație în care urmează a se face aplicațiunea dispozțiilor art.133 cod procedură civilă ,fiind sancționat cu nulitatea. Recurenții A.I.și C.F. au fost reprezentați de avocat potrivit împuternicirii depuse (fila 70), situație în care prin semnarea acestuia s-a acoperit neregularitatea semnalată de instanță.

Pe fond, recursul este nefondat. În ce privește motivul de casare cu referire la nulitatea deciziei criticate, nu se poate reține că s-au încălcat formele de procedură în condițiile art.105 (2) Cod procedură civilă. Din înscrisurile cauzei nu rezultă că s-a încălcat principiul contradictorialității și dreptului de apărare, din încheierea ședinței publice rezultând că dezbaterile au decurs cu respectarea întocmai a acestor principii. Amânarea pronunțării nu s-a făcut numai pentru depunerea contractului de asistență juridică cuantumul cheltuielilor de judecată privind onorariu de avocat făcând obiectul dezbaterilor așa cum rezultă din încheierea de ședință de la 25 ianuarie 2002 (fil.23 apel ), instanța de apel soluționând cererea în condițiile legii profesiei de avocat.

Nu pot fi reținute nici motivele indicate la pct.9 și 10 ale art.304 cod procedură civilă, soluția pronunțată fiind legală și temeinică cu respectarea indicațiilor Curții Supreme de Justiție, prin decizia civilă nr.4715 din 17 iulie 2001. Aspectele vizate de recurenți tind să creeze confuzie între prescripția executării sentinței civile nr.522/1994 și prescripția dreptului la acțiune în cauza de față, respectiv reevaluarea sumelor acordate potrivit procentului de inflație. Sentința mai sus arătată a fost deja executată. Cererea de evaluare a prejudiciului pretins suferit prin neexecutarea sentinței civile nr.522 din 12 septembrie 1994 și neacoperit prin acordarea dobânzii de 6% pe an trebuia introdusă cu respectarea dispozițiilor art.5 din Decretul nr.167/1955 și în temeiul art.3 din același act normativ.

În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art.16 lit.c din Decretul nr.167/1958, fiind vorba de un drept material distinct, cu un regim juridic propriu. Este cunoscut faptul că devalorizarea leului este un proces neîntrerupt, daunele fiind determinabile de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr.522/1994, iar refuzul plății era cunoscut ca urmare a contestațiilor formulate în dosarele de executare. Ne se poate reține că recurenții – reclamanți au cunoscut paguba de abia după rămânerea definitivă a sentinței de validare a popririi, dată de referință pentru promovarea acțiunii în daune. De asemenea nu sunt operante dispozițiile art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958 ,referitoare la întreruperea cursului prescripției prin recunoașterea dreptului pretins, conform unor afirmații ale directorului intimatei, acesta făcând unele referiri generale în alte cauze.

În concluzie se reține că dreptul de a cere reevaluarea sumelor acordate cu titlu de recompensă, chiar dacă are valoarea unui drept accesoriu obligației principale, are o existență și un regim juridic propriu atât sub aspect material cât și procesual, distinct de creanța constatată prin sentința civilă nr.522 din 12 septembrie 1994. Cum recurenții au luat cunoștință de refuzul plății ,ca urmare a contestațiilor la executare ,încă din cursul anului 1995, nu se justifică promovarea acțiunii de abia la data de 12 aprilie 2000, instanțele făcând o corectă aplicare a dispozițiilor Decretului nr.167/1958 privind prescripțiile. Față de cele arătate, în considerarea dispozițiilor art.312 Cod porcedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În ce privește cererea intimatei privind cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, instanța urmează a o respinge întrucât nu s-a făcut dovada plății acestora cu originalul documentelor în condițiile legii. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Anulează recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva deciziei nr.4 din 1 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Iași, ca neregulat semnat. Respinge recursul declarat de reclamanții A.I și C.F. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimată, ca nedovedită. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.