ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 359/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de

reclamanții, A.I., C.F., G.C și P.V. împotriva deciziei nr.4 din 1 februarie

2002 a Curții de Apel Iași.

La apelul nominal s-au prezentat recurenții

reclamanți A.I. și C.F., prin avocat P.R. și intimata SC „R.” SA Pașcani prin

avocatF.S., lipsind recurenții G.C. și P.V.

Procedura legal îndeplinită.

Magistratul asistent a referit că recursul nu

este regulat semnat de reclamantul P.V., deși i s-a pus în vedere să

complinească lipsa semnăturii, precum și că din contractul de cesiune creanță,

autentificat sub nr.5486/ 5 decembrie 2002, reclamantul G.C.a cesionat creanța

în litigiu reclamantului C.F..

Curtea, acordă cuvântul părților prezente pe

chestiuni prealabile.

Apărătorul intimatei pârâte invocă excepția

nulității recursului, în raport cuneregulata semnare a acestuia, învederând că

sunt incidente în cauză prevederile art.133 alin.1 cod procedură civilă.

Apărătorul recurenților reclamanți, reprezentați,

solicită respingerea excepției, având în vedere că potrivit aceluiași articol,

alin.2 cod procedură civilă, lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul

judecății.

Curtea, deliberând asupra excepției invocate,

socotește că nulitatea este relativă și poate fi acoperită prin semnarea

cererii de apărătorul prezent în ședință, cu mandat în acest sens. Apărătorul

aplică semnătura pe cererea de recurs, în numele reclamanților A.I.și C.F.

Având cuvântul în fondul cauzei, recurenta, prin

apărător pune concluzii de admitere a recursului, pentru motivele prevăzute de

art.304 pct.5, 9 și 10 cod procedură civilă. Nu solicită cheltuieli de

judecată. Depune un set de înscrisuri.

Intimata, prin apărător solicită respingerea

recursului ca nefondat. Depune concluzii scrise. Solicită cheltuieli de

judecată.

C U R T

E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr.1257 din 18 septembrie

2000 Tribunalul Iași a respins acțiunea pronunțată de reclamanții A.I., C.F.,

G.C. și P.V., având ca obiect reevaluarea sumelor acordate prin sentința civilă

nr.522 ,din 12 septembrie 1994 .a Tribunalului Iași, ca prescrisă, în contradictoriu

cu pârâta SC”R.” SA Pașcani.

Pentru a se pronunța astfel ,instanța de fond a

reținut că dreptul de a cere reevaluarea sumelor acordate cu titlu de

recompensă, chiar dacă are valoarea unui drept accesoriu obligației principale

are o existență și un regim juridic propriu, distinct de creanța consacrată

prin sentința civilă nr.552 din 12 septembrie 1994 a Tribunalului Iași și în

consecință acțiunea cu acest obiect trebuia promovată în condițiile arătate de

art.8 din Decretul nr.167/1958 și nu termenul prevăzut de art.3 al acestui act

normativ.

Împotriva acestei sentințe au promovat apel

reclamanții, iar Curtea de Apel Iași – secția comercială, prin decizia civilă

nr.21 din 22 ianuarie 2001 ,a respins apelul ca nefondat.

Astfel s-a menținut soluția și motivarea

instanței de fond, precizându-se că în cauză nu sunt operante dispozițiile

art.16 lit.c din Decretul nr.167/1958 referitoare la întreruperea cursului

prescripției prin recunoașterea dreptului pretins, momentul plății și

referirile făcute în legătură cu executarea creanței conform titlului, fiind

fără relevanță în cauza de față.

Reclamanții au declarat recurs, împotriva

soluției instanței de apel invocând nulitatea deciziei întrucât a fost

pronunțată în contradictoriu cu A.I.,nu și cu ceilalți apelanți, iar pe fond ,au

criticat decizia pe motivele prevăzute de art.304 pct.9 și 11 Cod procedură

civilă, constând în esență în aplicarea greșită a dispozițiilor art.8 din

Decretul nr.167/1958, data de la care începe să curgă termenul de prescripție

fiind 21 iulie 2000, dată la care a fost validată poprirea de către Judecătoria

Pașcani în cauză fiind aplicabil și art.16 alin.1 lit.a din decretul

nr.167/1958.

Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă

nr.4715 din 17 iulie 2001, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat

decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului având în vedere

dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă.

În condițiile art.315 Cod procedură civilă,

instanța supremă a precizat că la rejudecarea cauzei, se va avea în vedere

faptul că reactualizarea sumei definitiv stabilită – obligație stinsă prin

plată – fiind un drept accesoriu, dreptul la acțiune privitor la aceasta se

prescrie conform art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958, în aceleași condiții cu

dreprul la acțiune privind dreptul principal, ca o aplicare particulară a

principiului de drept accesorium  sequitur principalum.

În apel după casare, Curtea de Apel Iași, prin

decizia civilă nr.4 din 1 februarie 2002, a respins apelul ca nefondat, cu

obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 223.000.000

lei.

În motivarea soluției date, instanța de apel a

reținut că între prescripția executării sentinței civile nr.552/1994 a

Tribunalului Iași și prescripția dreptului la acțiune în daune reprezentând

procent de inflație, nu există nici o incidență.

Modul în care s-a desfășurat executarea silită nu

este de natură a influența declanșarea și exercitarea acțiunii în daune, fiind

înlăturată susținerea apelanților, potrivit căreia termenul de prescripție ar

începe să curgă de la data de 21 iulie 2000, când s-a pronunțat sentința civilă

de poprire.

În concluzie instanța de apel a reținut că

pretinsele obstaculări ,în executarea creanței recunoscută prin sentința civilă

nr.522/1994, nu sunt de natură a proroga termenul de prescripție, pentru

promovarea acțiunii privind reactualizarea sumei definitiv stabilită, obligație

stinsă prin plată, care fiind un drept accesorium ,dreptul la acțiune privitor

la acesta  se prescrie în aceleași condiții cu dreptul principal, potrivit

art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958.

Se  înlătură și susținerile privind întreruperea

cursului prescripției, motivarea cererii de strămutare formulate de intimată

neconstituind o recunoaștere a datoriei.

La data de 14 martie 2002, reclamanții au

declarat recurs, în termen și legal timbrat, prin care critică soluția

instanței de apel, invocând ca temei legal dispozițiile art.304 pct.5,9 și 10

Cod procedură civilă.

Se ridică excepția nulității deciziei criticate,

motivat de faptul că au fost încălcate dispozițiile contradictorialității și

dreptului la apărare, întrucât instanța a acceptat să se depună înscrisuri după

încheierea dezbaterilor respectiv, contractul de asistență juridică în

susținerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, fără a se face

dovada achitării onorariului de avocat.

De asemenea ,se critică faptul neluării în seamă

a indicațiilor date de Curtea Supremă de Justiție, care a stabilit că

reactualizarea este un drept accesoriu, situație în care s-a omis faptul că în

luna iulie 2000 creanța principală nu era stinsă situație în care nici creanța

accesorie nu putea să aibă o altă situație juridică.

Se mai susține că față de obiectul cauzei dedus

judecății, data cunoașterii efective a întinderii creanței raportate la

dispozițiile art.8 din Decretul nr.167/1958 soluția instanței de apel este

nelegală și netemeinică.

Nejustificat, susțin recurenții, s-a înlăturat și

faptul recunoașterii creanței de către reprezentantul intimatei și implicit

încălcarea dispozițiilor art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958 privind

prescripția extinctivă.

Prin întâmpinarea depusă în termen legal,

intimata a ridicat excepția nulității recursului motivat de faptul semnării

acestuia numai de A.I., deși calea de atac a fost promovată de toți

reclamanții.

Cu privire la excepția ridicată Curtea reține că

în adevăr recursul a fost declarat de reclamanții A.I., C.F., G.C. și P.V.

Din înscrisurile depuse, rezultă că reclamantul

recurent G.C.a cedat creanța rămasă neexecutată derivată din brevetul de

invenție lui C.F.(fila 41 – contract de cesiune) care la rândul său l-a

împuternicit pe A.I., să-l reprezinte cu puteri depline la Curtea Supremă de

Justiție.

În aceste condiții ,rezultă că în speță, calitatea

de recurenți o au A.I. C.F. și P.V., care nu a înțeles să-și însușească

recursul declarat prin semnarea acestuia, situație în care urmează a se face

aplicațiunea dispozțiilor art.133 cod procedură civilă ,fiind sancționat cu

nulitatea.

Recurenții A.I.și C.F. au fost reprezentați de

avocat potrivit împuternicirii depuse (fila 70), situație în care prin

semnarea  acestuia s-a acoperit neregularitatea semnalată de instanță.

Pe fond, recursul este nefondat.

În ce privește motivul de casare cu referire la

nulitatea deciziei criticate, nu se poate reține că s-au încălcat formele de

procedură în condițiile art.105 (2) Cod procedură civilă.

Din înscrisurile cauzei nu rezultă că s-a

încălcat principiul contradictorialității și dreptului de apărare, din

încheierea ședinței publice rezultând că dezbaterile au decurs cu respectarea

întocmai a acestor principii.

Amânarea pronunțării nu s-a făcut numai pentru

depunerea contractului de asistență juridică cuantumul cheltuielilor de

judecată privind onorariu de avocat făcând obiectul dezbaterilor așa cum

rezultă din încheierea de ședință de la 25 ianuarie 2002 (fil.23 apel ),

instanța de apel soluționând cererea în condițiile legii profesiei de avocat.

Nu pot fi reținute nici motivele indicate la

pct.9 și 10 ale art.304 cod procedură civilă, soluția pronunțată fiind legală

și temeinică cu respectarea indicațiilor Curții Supreme de Justiție, prin

decizia civilă nr.4715 din 17 iulie 2001.

Aspectele vizate de recurenți tind să creeze

confuzie între prescripția executării sentinței civile nr.522/1994 și

prescripția dreptului la acțiune în cauza de față, respectiv reevaluarea

sumelor acordate potrivit procentului de inflație.

Sentința mai sus arătată a fost deja executată.

Cererea de evaluare a prejudiciului pretins

suferit prin neexecutarea sentinței civile nr.522 din 12 septembrie 1994 și

neacoperit prin acordarea dobânzii de 6% pe an trebuia introdusă cu respectarea

dispozițiilor art.5 din Decretul nr.167/1955 și în temeiul art.3 din același

act normativ.

În cauză, nu sunt incidente dispozițiile art.16

lit.c din Decretul nr.167/1958, fiind vorba de un drept material distinct, cu

un regim juridic propriu.

Este cunoscut faptul că devalorizarea leului este

un proces neîntrerupt, daunele fiind determinabile de la data rămânerii definitive

a sentinței civile nr.522/1994, iar refuzul plății era cunoscut ca urmare a

contestațiilor formulate în dosarele de executare.

Ne se poate reține că recurenții – reclamanți au

cunoscut paguba de abia după rămânerea definitivă a sentinței de validare a

popririi, dată de referință pentru promovarea acțiunii în daune.

De asemenea nu sunt operante dispozițiile art.16

alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958 ,referitoare la întreruperea cursului

prescripției prin recunoașterea dreptului pretins, conform unor afirmații ale

directorului intimatei, acesta făcând unele referiri generale în alte cauze.

În concluzie se reține că dreptul de a cere

reevaluarea sumelor acordate cu titlu de recompensă, chiar dacă are valoarea

unui drept accesoriu obligației principale, are o existență și un regim juridic

propriu atât sub aspect material cât și procesual, distinct de creanța

constatată prin sentința civilă nr.522 din 12 septembrie 1994.

Cum recurenții au luat cunoștință de refuzul

plății ,ca urmare a contestațiilor la executare ,încă din cursul anului 1995, nu

se justifică promovarea acțiunii de abia la data de 12 aprilie 2000, instanțele

făcând o corectă aplicare a dispozițiilor Decretului nr.167/1958 privind

prescripțiile.

Față de cele arătate, în considerarea dispozițiilor

art.312 Cod porcedură civilă, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

În ce privește cererea intimatei privind

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, instanța urmează a o

respinge întrucât nu s-a făcut dovada plății acestora cu originalul

documentelor în condițiile legii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva

deciziei nr.4 din 1 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Iași, ca

neregulat semnat.

Respinge recursul declarat de reclamanții A.I și

C.F. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Respinge cererea de cheltuieli de judecată

formulată de intimată, ca nedovedită.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie

2003.