ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1946/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții A.S.V., A.E.G., C.D.E., D.E.C.și C.E.V.împotriva deciziei nr. 45/c din 19 martie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenții-reclamanți A.S.V., D.E. C., C.E.V., toți trei personal și asistați de avocat A.V., A.E.G., C.D.E., ambele reprezentate de același avocat, precum și intimatele-pârâte S.C.”C.” SA, prin consilier juridic Z.T.și S.C.”M.T.” SRL Techirghiol, reprezentată de avocat R.V. Procedura completă. Recurenții-reclamanți, prezenți în instanță, semnează motivele de recurs și declară că își însușesc și apelul formulat în cauză. Avocat A.V.

depune acte și o precizare a motivelor de casare; având cuvântul, acesta solicită admiterea recursului și, în principal, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței tribunalului și admiterea acțiunii, iar în subsidiar, cere casarea cu trimitere pentru judecarea în fond a apelului declarat de reclamanți, situație în care solicită a se aprecia în ce măsură la Curtea de Apel Constanța există garanția unei judecăți obiective și nepărtinitoare. Luând pe rând cuvântul, consilier juridic Z.T.și avocat R.V.pun concluzii de respingere a recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitată de S.C.”M.T.”SRL Techirghiol.

C U R T E A Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr.306 din 10 iulie 2001 S.C.”C.” SA Eforie Nord, județul Constanța, a respins solicitarea efectuată pe cale de notificare de A.S.privind restituirea în natură a vilei „Iași” situată în orașul Techirghiol, județul Constanța. La data de 2 august 2001 A.S.V.a contestat în justiție, în temeiul Legii nr.10/2001, refuzul S.C. “C.” SA Eforie Nord de a-i restituit în natură imobilul situat în Techirghiol, Str. Narciselor nr. 8, județul Constanța, compus din construcție și teren, care a aparținut autorului D.H.V., bun naționalizat în mod abuziv prin Decretul nr.92/1950.

La 11 septembrie 2001 S.C.„M.T.” SRL Techirghiol a promovat cerere de intervenție principală și în interes alăturat pârâtei S.C.”C.” SA Eforie Nord, solicitând respingerea acțiunii în restituirea imobilului cu motivarea că intervenienta a luat de la 8 februarie 1992 în locație de gestiune vila „Iași” și că la 26 septembrie 2000 locația s-a înlocuit, cu aprobări legale, cu un contract de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare, pentru derularea activității de turism și comerț. Prin precizarea din 12 septembrie 2001 (fila 52 dosar de fond), au formulat acțiune în justiție pentru restituirea în natură a nemișcătorului, alături de reclamanta A.S.V.și numiții A.E.G., C.E., D.E.C.și C.E.V.care au susținut că toți sunt moștenitorii lui V.D., persoana ce a construit vila „Iași”.

Tribunalul Constanța – Secția civilă, prin sentința nr. 720 din 13 noiembrie 2001, a admis excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea reclamanților pentru acest considerent. A respins cererea de intervenție formulată de S.C.„M.T.” SRL. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a motivat că reclamanții au făcut dovada calității de moștenitori ai defuncților D.V.și D.M., dar nu au putut face și dovada că autorii lor au deținut un titlu de proprietate asupra imobilului pe care îl revendică. Este adevărat că vila „Iași” este cuprinsă în testamentul lăsat de D. V., dar acest act nu are valoarea unui titlu de proprietate, cu atât mai mult cu cât din adresa nr. 1407/2001 emisă de Arhivele Statului rezultă că în perioada 1898 – 1930 nu s-a transcris nici un act de vânzare-cumpărare pentru imobilul din Techirghiol de către autorul reclamanților – D.V.

Prin decizia nr.45/c din 19 martie 2002 Curtea de Apel Constanța – Secția civilă, a constatat în baza art. 287 pct. 5, alin. 2 cu referire la art. 133 alin.2 C.proc.civ., ca fiind nulă cererea de apel promovată de reclamanți împotriva sentinței dată de Tribunalul Constanța.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a motivat următoarele: cererea de apel a fost înregistrată la data de 14 ianuarie 2002 și a fost semnată de avocat, care a expediat apelul prin corespondență; instanța de apel a stabilit prim termen de judecată la 26 februarie 2002, dată la care a fost prezent și apărătorul apelanților care a depus împuternicirea avocațială ce poartă data de 25 februarie 2002; la prima zi de înfățișare instanța de apel, în temeiul dispozițiilor art. 133 alin. 2 coroborat cu art. 161 C.proc.civ., a acordat termen pentru ca apelanții-reclamanți să semneze cererea de apel sau să precizeze în scris dacă își însușesc apelul; în acest sens la 28 februarie 2002 au fost expediate adrese către apelanți cu aceleași precizări procedurale înscrise în încheiere; la termenul din 19 martie 2002 nu s-au prezentat nici apelanții și nici avocatul acestora și nu a fost comunicată poziția pe care reclamanții o au față de cererea de apel; în atari condiții instanța a apreciat că apelul a fost introdus de către o persoană ce nu are procură de la partea interesată, iar potrivit art. 287 C.proc.civ., cum apelul trebuia semnat, lipsa semnăturii atrăgând nulitatea cererii.

Împotriva deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs reclamanții A.S.V., A.E.G., C.E., D.E.C.și C.E. care au susținut că instanța a încălcat prevederile art. 287 C.proc.civ., că reclamanții au fost reprezentați de avocat în temeiul dispozițiilor art. 2 și 3 din Legea nr. 51/1995 și greșit s-a constatat ca fiind nulă cererea de apel pentru lipsa semnăturii reclamanților. Recursul este fondat. Așa cum rezultă din lectura încheierilor întocmite de instanța de fond, reclamanții au fost reprezentați în fața tribunalului de avocații P.P.și F.S.în temeiul împuternicirii avocațiale din 12 septembrie 2001 (fila 51 dosar tribunal) emisă în temeiul art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Este necontestat în cauză că apelul exercitat de reclamanți împotriva sentinței Tribunalului Constanța a fost semnat și expediat prin poștă la data de 10 ianuarie 2002 de avocatul F.S.în temeiul împuternicirii avocațiale depusă la instanța de fond. Pentru instanța de apel același cabinet individual de avocatură a emis împuternicirea din 25 februarie 2002 (fila 15 dosar Curtea de Apel Constanța) avocaților F.L.și M.C.. Potrivit art. 67 alin. 1 C.proc.civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar, iar în conformitate cu art. 68 alin. 1 din același cod, procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.

Reprezentarea desemnează situația în care o persoană numită reprezentant îndeplinește acte procedurale în numele și în interesul altei persoane care este parte în procesul civil. Reprezentarea judiciară constituie o formă particulară a reprezentării civile, fapt pentru care această instituție nu este considerată uneori ca având un caracter pur procedural. Actele de procedură îndeplinite de către reprezentant se răsfrâng întotdeauna asupra părții principale, adică asupra persoanei reprezentate. O situație specifică reprezentării judiciare este reglementată de art. 69 alin. 2 din C.proc.civ., potrivit căruia, avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp.

El poate să exercite, de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de partea însăși. Textul citat a fost interpretat unanim în doctrină și jurisprudență în sensul că pentru promovarea apelului sau recursului avocatul are nevoie de o împuternicire specială în acest scop, numai în situația în care avocatul nu a reprezentat sau asistat partea la judecata cauzei în fața instanței de fond. Cum în cazul dat avocatul F.L.a reprezentat pe reclamanți la instanța de fond în temeiul împuternicirii din 12 septembrie 2001, el nu numai că avea dreptul, dar chiar obligația profesională să exercite și să semneze pentru cei reprezentați cererea de apel întrucât de îndeplinirea acestui act procedural depindea „păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp”, așa cum cere textul mai sus citat.

În lumina acestei interpretări se constată că instanța de apel a purtat o inutilă corespondență cu reclamanții pentru ca ei să confirme cererea de apel semnată de avocat și că greșit a constatat, în lipsa semnăturilor reclamanților, ca fiind nulă atare cerere, întrucât actul de procedură săvârșit de avocat (cererea de apel) nu trebuia rectificat de parte cât timp exercițiul actului s-a întemeiat pe o împuternicire izvorâtă din lege (art. 69 alin. 2 C.proc.civ.). Față de cele ce preced, recursul reclamanților se privește ca fondat și ca o consecință a admiterii lui, va fi casată decizia dată de Curtea de Apel Constanța cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ce are a se preocupa de soluționareal motivelor de apel cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții A.S.V., A.E.G., C.D.E., D.E.C.și C.E.V. împotriva deciziei nr. 45/c din 19 martie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.