ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1946/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1946/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții
A.S.V., A.E.G., C.D.E., D.E.C.și C.E.V.împotriva deciziei nr. 45/c din 19
martie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția civilă.
La apelul
nominal s-au prezentat recurenții-reclamanți A.S.V., D.E. C., C.E.V., toți
trei personal și asistați de avocat A.V., A.E.G., C.D.E., ambele reprezentate
de același avocat, precum și intimatele-pârâte S.C.”C.” SA, prin consilier
juridic Z.T.și S.C.”M.T.” SRL Techirghiol, reprezentată de avocat R.V.
Procedura
completă.
Recurenții-reclamanți,
prezenți în instanță, semnează motivele de recurs și declară că își însușesc
și apelul formulat în cauză.
Avocat A.V.
depune acte și o precizare a motivelor de casare; având cuvântul, acesta
solicită admiterea recursului și, în principal, modificarea deciziei în sensul
admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței tribunalului și admiterea
acțiunii, iar în subsidiar, cere casarea cu trimitere pentru judecarea în fond
a apelului declarat de reclamanți, situație în care solicită a se aprecia în ce
măsură la Curtea de Apel Constanța există garanția unei judecăți obiective și
nepărtinitoare.
Luând pe rând
cuvântul, consilier juridic Z.T.și avocat R.V.pun concluzii de respingere a
recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitată de
S.C.”M.T.”SRL Techirghiol.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia
nr.306 din 10 iulie 2001 S.C.”C.” SA Eforie Nord, județul Constanța, a respins
solicitarea efectuată pe cale de notificare de A.S.privind restituirea în
natură a vilei „Iași” situată în orașul Techirghiol, județul Constanța.
La data de 2
august 2001 A.S.V.a contestat în justiție, în temeiul Legii nr.10/2001, refuzul
S.C. “C.” SA Eforie Nord de a-i restituit în natură imobilul situat în
Techirghiol, Str. Narciselor nr. 8, județul Constanța, compus din construcție
și teren, care a aparținut autorului D.H.V., bun naționalizat în mod abuziv
prin Decretul nr.92/1950.
La 11
septembrie 2001 S.C.„M.T.” SRL Techirghiol a promovat cerere de intervenție
principală și în interes alăturat pârâtei S.C.”C.” SA Eforie Nord, solicitând
respingerea acțiunii în restituirea imobilului cu motivarea că intervenienta a
luat de la 8 februarie 1992 în locație de gestiune vila „Iași” și că la 26
septembrie 2000 locația s-a înlocuit, cu aprobări legale, cu un contract de
leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare, pentru derularea
activității de turism și comerț.
Prin
precizarea din 12 septembrie 2001 (fila 52 dosar de fond), au formulat acțiune
în justiție pentru restituirea în natură a nemișcătorului, alături de
reclamanta A.S.V.și numiții A.E.G., C.E., D.E.C.și C.E.V.care au susținut că
toți sunt moștenitorii lui V.D., persoana ce a construit vila „Iași”.
Tribunalul
Constanța – Secția civilă, prin sentința nr. 720 din 13 noiembrie 2001, a admis
excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea reclamanților
pentru acest considerent. A respins cererea de intervenție formulată de
S.C.„M.T.” SRL.
Pentru a
hotărî astfel instanța de fond a motivat că reclamanții au făcut dovada
calității de moștenitori ai defuncților D.V.și D.M., dar nu au putut face și
dovada că autorii lor au deținut un titlu de proprietate asupra imobilului pe
care îl revendică. Este adevărat că vila „Iași” este cuprinsă în testamentul
lăsat de D. V., dar acest act nu are valoarea unui titlu de proprietate, cu
atât mai mult cu cât din adresa nr. 1407/2001 emisă de Arhivele Statului
rezultă că în perioada 1898 – 1930 nu s-a transcris nici un act de
vânzare-cumpărare pentru imobilul din Techirghiol de către autorul reclamanților
– D.V.
Prin decizia
nr.45/c din 19 martie 2002 Curtea de Apel Constanța – Secția civilă, a
constatat în baza art. 287 pct. 5, alin. 2 cu referire la art. 133 alin.2
C.proc.civ., ca fiind nulă cererea de apel promovată de reclamanți împotriva
sentinței dată de Tribunalul Constanța.
Pentru a
decide astfel, instanța de apel a motivat următoarele: cererea de apel a fost
înregistrată la data de 14 ianuarie 2002 și a fost semnată de avocat, care a
expediat apelul prin corespondență; instanța de apel a stabilit prim termen de
judecată la 26 februarie 2002, dată la care a fost prezent și apărătorul
apelanților care a depus împuternicirea avocațială ce poartă data de 25
februarie 2002; la prima zi de înfățișare instanța de apel, în temeiul
dispozițiilor art. 133 alin. 2 coroborat cu art. 161 C.proc.civ., a acordat
termen pentru ca apelanții-reclamanți să semneze cererea de apel sau să
precizeze în scris dacă își însușesc apelul; în acest sens la 28 februarie 2002
au fost expediate adrese către apelanți cu aceleași precizări procedurale
înscrise în încheiere; la termenul din 19 martie 2002 nu s-au prezentat nici
apelanții și nici avocatul acestora și nu a fost comunicată poziția pe care
reclamanții o au față de cererea de apel; în atari condiții instanța a apreciat
că apelul a fost introdus de către o persoană ce nu are procură de la partea
interesată, iar potrivit art. 287 C.proc.civ., cum apelul trebuia semnat, lipsa
semnăturii atrăgând nulitatea cererii.
Împotriva
deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs reclamanții A.S.V.,
A.E.G., C.E., D.E.C.și C.E. care au susținut că instanța a încălcat prevederile
art. 287 C.proc.civ., că reclamanții au fost reprezentați de avocat în temeiul
dispozițiilor art. 2 și 3 din Legea nr. 51/1995 și greșit s-a constatat ca
fiind nulă cererea de apel pentru lipsa semnăturii reclamanților.
Recursul este
fondat.
Așa cum
rezultă din lectura încheierilor întocmite de instanța de fond, reclamanții au
fost reprezentați în fața tribunalului de avocații P.P.și F.S.în temeiul împuternicirii
avocațiale din 12 septembrie 2001 (fila 51 dosar tribunal) emisă în temeiul
art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de
avocat. Este necontestat în cauză că apelul exercitat de reclamanți împotriva
sentinței Tribunalului Constanța a fost semnat și expediat prin poștă la data
de 10 ianuarie 2002 de avocatul F.S.în temeiul împuternicirii avocațiale depusă
la instanța de fond. Pentru instanța de apel același cabinet individual de
avocatură a emis împuternicirea din 25 februarie 2002 (fila 15 dosar Curtea de
Apel Constanța) avocaților F.L.și M.C..
Potrivit art.
67 alin. 1 C.proc.civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal
sau prin mandatar, iar în conformitate cu art. 68 alin. 1 din același cod, procura
pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în
judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când
procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii
avocaților.
Reprezentarea desemnează
situația în care o persoană numită reprezentant îndeplinește acte procedurale
în numele și în interesul altei persoane care este parte în procesul civil.
Reprezentarea judiciară constituie o formă particulară a reprezentării civile,
fapt pentru care această instituție nu este considerată uneori ca având un
caracter pur procedural. Actele de procedură îndeplinite de către reprezentant
se răsfrâng întotdeauna asupra părții principale, adică asupra persoanei
reprezentate.
O situație
specifică reprezentării judiciare este reglementată de art. 69 alin. 2 din
C.proc.civ., potrivit căruia, avocatul care a asistat o parte la judecarea
pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor
supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate
să exercite, de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest
caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de partea
însăși.
Textul citat a
fost interpretat unanim în doctrină și jurisprudență în sensul că pentru
promovarea apelului sau recursului avocatul are nevoie de o împuternicire
specială în acest scop, numai în situația în care avocatul nu a reprezentat sau
asistat partea la judecata cauzei în fața instanței de fond. Cum în cazul dat
avocatul F.L.a reprezentat pe reclamanți la instanța de fond în temeiul
împuternicirii din 12 septembrie 2001, el nu numai că avea dreptul, dar chiar
obligația profesională să exercite și să semneze pentru cei reprezentați
cererea de apel întrucât de îndeplinirea acestui act procedural depindea
„păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin
neexercitarea lor la timp”, așa cum cere textul mai sus citat.
În lumina
acestei interpretări se constată că instanța de apel a purtat o inutilă
corespondență cu reclamanții pentru ca ei să confirme cererea de apel semnată
de avocat și că greșit a constatat, în lipsa semnăturilor reclamanților, ca
fiind nulă atare cerere, întrucât actul de procedură săvârșit de avocat
(cererea de apel) nu trebuia rectificat de parte cât timp exercițiul actului
s-a întemeiat pe o împuternicire izvorâtă din lege (art. 69 alin. 2
C.proc.civ.).
Față de cele
ce preced, recursul reclamanților se privește ca fondat și ca o consecință a
admiterii lui, va fi casată decizia dată de Curtea de Apel Constanța cu
trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ce are a se preocupa de
soluționareal motivelor de apel cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
DECIDE:
Admite
recursul declarat de reclamanții A.S.V., A.E.G., C.D.E., D.E.C.și C.E.V.
împotriva deciziei nr. 45/c din 19 martie 2002 a Curții de Apel Constanța –
Secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță, pentru
rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.