ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1946/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții

A.S.V., A.E.G., C.D.E., D.E.C.și C.E.V.împotriva deciziei nr.  45/c  din 19

martie 2002   a Curții de Apel  Constanța – Secția civilă.

La apelul

nominal  s-au prezentat recurenții-reclamanți A.S.V., D.E. C., C.E.V., toți

trei personal și asistați de avocat A.V., A.E.G., C.D.E., ambele reprezentate

de același avocat, precum și intimatele-pârâte S.C.”C.” SA, prin consilier

juridic Z.T.și S.C.”M.T.” SRL Techirghiol, reprezentată de avocat R.V.

Procedura

completă.

Recurenții-reclamanți,

prezenți în instanță, semnează motivele de recurs și declară că își însușesc

și apelul formulat în cauză.

Avocat A.V.

depune acte și o precizare a motivelor de casare; având cuvântul, acesta

solicită admiterea recursului și, în principal, modificarea deciziei în sensul

admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței tribunalului și admiterea

acțiunii, iar în subsidiar, cere casarea cu trimitere pentru judecarea în fond

a apelului declarat de reclamanți, situație în care solicită a se aprecia în ce

măsură la Curtea de Apel Constanța există garanția unei judecăți obiective și

nepărtinitoare.

Luând pe rând

cuvântul, consilier juridic Z.T.și avocat R.V.pun concluzii de respingere a

recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, solicitată de

S.C.”M.T.”SRL Techirghiol.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia

nr.306 din 10 iulie 2001 S.C.”C.” SA Eforie Nord, județul Constanța, a respins

solicitarea efectuată pe cale de notificare de A.S.privind restituirea în

natură a vilei „Iași” situată în orașul Techirghiol, județul Constanța.

La data de 2

august 2001 A.S.V.a contestat în justiție, în temeiul Legii nr.10/2001, refuzul

S.C. “C.” SA   Eforie Nord    de a-i restituit în natură imobilul situat în

Techirghiol, Str. Narciselor nr. 8,  județul Constanța, compus din construcție

și teren, care a aparținut autorului D.H.V., bun naționalizat în mod abuziv

prin Decretul nr.92/1950.

La 11

septembrie 2001 S.C.„M.T.” SRL Techirghiol a promovat cerere de intervenție

principală și în interes alăturat pârâtei S.C.”C.” SA Eforie Nord, solicitând

respingerea acțiunii în restituirea imobilului cu motivarea că intervenienta a

luat de la 8 februarie 1992 în locație de gestiune vila „Iași” și că la 26

septembrie 2000 locația s-a înlocuit, cu aprobări legale, cu un contract de

leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare, pentru derularea

activității de turism și comerț.

Prin

precizarea din 12 septembrie 2001 (fila 52 dosar de fond), au formulat acțiune

în justiție pentru restituirea în natură a nemișcătorului, alături de

reclamanta A.S.V.și numiții A.E.G., C.E., D.E.C.și C.E.V.care au susținut că

toți sunt moștenitorii lui V.D., persoana ce a construit vila „Iași”.

Tribunalul

Constanța – Secția civilă, prin sentința nr. 720 din 13 noiembrie 2001, a admis

excepția lipsei calității procesuale active și a respins acțiunea reclamanților

pentru acest considerent. A respins cererea de intervenție formulată de

S.C.„M.T.” SRL.

Pentru a

hotărî astfel instanța de fond a motivat că reclamanții au făcut dovada

calității de moștenitori ai defuncților D.V.și D.M., dar nu au putut face și

dovada că autorii lor au deținut un titlu de proprietate asupra imobilului pe

care îl revendică. Este adevărat că vila „Iași” este cuprinsă în testamentul

lăsat de D. V., dar acest act nu are valoarea unui titlu de proprietate, cu

atât mai mult cu cât din adresa nr. 1407/2001 emisă de Arhivele Statului

rezultă că în perioada 1898 – 1930 nu s-a transcris nici un act de

vânzare-cumpărare pentru imobilul din Techirghiol de către autorul reclamanților

– D.V.

Prin decizia

nr.45/c din 19 martie 2002 Curtea de Apel Constanța – Secția civilă, a

constatat în baza art. 287 pct. 5, alin. 2 cu referire la art. 133 alin.2

C.proc.civ., ca fiind nulă cererea de apel promovată de reclamanți împotriva

sentinței dată de Tribunalul Constanța.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a motivat următoarele: cererea de apel a fost

înregistrată la data de 14 ianuarie 2002 și a fost semnată de avocat, care a

expediat apelul prin corespondență; instanța de apel a stabilit prim termen de

judecată la 26 februarie 2002, dată la care a fost prezent și apărătorul

apelanților care a depus împuternicirea avocațială ce poartă data de 25

februarie 2002; la prima zi de înfățișare instanța de apel, în temeiul

dispozițiilor art. 133 alin. 2 coroborat cu art. 161 C.proc.civ., a acordat

termen pentru ca apelanții-reclamanți să semneze cererea de apel sau să

precizeze în scris dacă își însușesc apelul; în acest sens la 28 februarie 2002

au fost expediate adrese către apelanți cu aceleași precizări procedurale

înscrise în încheiere; la termenul din 19 martie 2002 nu s-au  prezentat nici

apelanții și nici avocatul acestora și nu a fost comunicată poziția pe care

reclamanții o au față de cererea de apel; în atari condiții instanța a apreciat

că apelul a fost introdus de către o persoană ce nu are procură de la partea

interesată, iar potrivit art. 287 C.proc.civ., cum apelul trebuia semnat, lipsa

semnăturii atrăgând nulitatea cererii.

Împotriva

deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs reclamanții A.S.V.,

A.E.G., C.E., D.E.C.și C.E. care au susținut că instanța a încălcat prevederile

art. 287 C.proc.civ., că reclamanții au fost reprezentați de avocat în temeiul

dispozițiilor art. 2 și 3 din Legea nr. 51/1995 și greșit s-a constatat ca

fiind nulă cererea de apel pentru lipsa semnăturii reclamanților.

Recursul este

fondat.

Așa cum

rezultă din lectura încheierilor întocmite de instanța de fond, reclamanții au

fost reprezentați în fața tribunalului de avocații P.P.și F.S.în temeiul împuternicirii

avocațiale din 12 septembrie 2001 (fila 51 dosar tribunal) emisă în temeiul

art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de

avocat. Este necontestat în cauză că apelul exercitat de reclamanți împotriva

sentinței Tribunalului Constanța a fost semnat și expediat prin poștă la data

de 10 ianuarie 2002 de avocatul F.S.în temeiul împuternicirii avocațiale depusă

la instanța de fond. Pentru instanța de apel același cabinet individual de

avocatură a emis împuternicirea din 25 februarie 2002 (fila 15 dosar Curtea de

Apel Constanța) avocaților F.L.și M.C..

Potrivit art.

67 alin. 1 C.proc.civ., părțile pot să exercite drepturile procedurale personal

sau prin mandatar, iar în conformitate cu art. 68 alin. 1 din același cod, procura

pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în

judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când

procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii

avocaților.

Reprezentarea desemnează

situația în care o persoană numită reprezentant îndeplinește acte procedurale

în numele și în interesul altei persoane care este parte în procesul civil.

Reprezentarea judiciară constituie o formă particulară a reprezentării civile,

fapt pentru care această instituție nu este considerată uneori ca având un

caracter pur procedural. Actele de procedură îndeplinite de către reprezentant

se răsfrâng întotdeauna asupra părții principale, adică asupra persoanei

reprezentate.

O situație

specifică reprezentării judiciare este reglementată de art. 69 alin. 2 din

C.proc.civ., potrivit căruia, avocatul care a asistat o parte la judecarea

pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor

supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate

să exercite, de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest

caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai față de partea

însăși.

Textul citat a

fost interpretat unanim în doctrină și jurisprudență în sensul că pentru

promovarea apelului sau recursului avocatul are nevoie de o împuternicire

specială în acest scop, numai în situația în care avocatul nu a reprezentat sau

asistat partea la judecata cauzei în fața instanței de fond. Cum în cazul dat

avocatul F.L.a reprezentat pe reclamanți la instanța de fond în temeiul

împuternicirii din 12 septembrie 2001, el nu numai că avea dreptul, dar chiar

obligația profesională să exercite și să semneze pentru cei reprezentați

cererea de apel întrucât de îndeplinirea acestui act procedural depindea

„păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin

neexercitarea lor la timp”, așa cum cere textul mai sus citat.

În lumina

acestei interpretări se constată că instanța de apel a purtat o inutilă

corespondență cu reclamanții pentru ca ei să confirme cererea de apel semnată

de avocat și că greșit a constatat, în lipsa semnăturilor reclamanților, ca

fiind nulă atare cerere, întrucât actul de procedură săvârșit de avocat

(cererea de apel) nu trebuia rectificat de parte cât timp exercițiul actului

s-a întemeiat pe o împuternicire izvorâtă din lege (art. 69 alin. 2

C.proc.civ.).

Față de cele

ce preced, recursul reclamanților se privește ca fondat și ca o consecință a

admiterii lui, va fi casată decizia dată de Curtea de Apel Constanța cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, ce are a se preocupa de

soluționareal motivelor de apel cu care a fost investită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamanții A.S.V., A.E.G., C.D.E., D.E.C.și C.E.V.

împotriva deciziei nr. 45/c din 19 martie 2002 a Curții de Apel Constanța –

Secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță, pentru

rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  14 mai  2003.