ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 260/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată sub nr. 710

din 23 aprilie 2001, la Judecătoria Zărnești reclamanții B.I. și P.M. au chemat

în judecată pe pârâții M.M. și S.I. solicitând să fie obligați să le plătească,

în solidar, suma de 20.400.000 lei.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că au fost coproprietari cu pârâții asupra terenurilor înscrise în C.F. Poiana

Mărului, imobile referitor la care s-a dispus ieșirea din indiviziune precum și

că aceștia, în anul 2000 au folosit o suprafață de teren mai mare decât cea

care li se cuvenea.

Judecătoria Zărnești

, prin sentința civilă nr. 65 din 16

ianuarie 2003, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.I. și P.M. și

i-a obligat pe pârâții M.M. și S.I. să le plătească suma de 3.200.000 lei cu

titlu de despăgubiri.

La data de 9 aprilie 2003 reclamanții

B.I. și P.M. au declarat „apel”, nemotivat, împotriva sentinței civile nr. 65

din 16 ianuarie 2003 a Judecătoriei Zărnești.

Tribunalul Brașov,

prin decizia civilă nr. 683 din 16

iunie 2003 a admis excepția insuficientei timbrări a „apelului” pe care l-a

anulat din acest motiv.

Curtea de Apel Brașov, s

ecția civilă, prin decizia civilă

nr. 1213 din 28 octombrie 2003 a admis recursul declarat de reclamanții B.I. și

P.M. împotriva deciziei civile nr. 683 din 16 iunie 2003 a Tribunalului Brașov

pe care a casat-o și a reținut cauza pentru rejudecarea „apelului”.

Curtea de Apel Brașov,

secția civilă, prin decizia civilă

nr. 176 din 15 decembrie 2003 a respins apelul declarat de reclamanții B.I. și P.M.

împotriva sentinței civile nr. 65 din 16 ianuarie 2003 a Judecătoriei Zărnești.

Împotriva deciziei civile nr. 176

din 15 decembrie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, au declarat

recurs reclamanții P.M. și B.I., solicitând casarea și susținând că instanța nu

și-a exercitat rolul activ pentru a stabili cuantumul real al despăgubirilor.

Recursul urmează să fie respins ca inadmisibil

pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 282 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 138/2000 „nu

sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în

cererile introduse pe cale principală privind pensii de întreținere, obligații

de plată a unei sume de bani sau de predare a unui bun mobil în valoare de până

la 200 milioane lei inclusiv, acțiunile posesorii cele referitoare la

înregistrările în registrele de stare civilă luarea unor măsuri asiguratorii,

precum și în alte cazuri prevăzute de lege”.

În speță valoarea (obiectul

litigiului) este de 20.400.000 lei astfel cum a fost stabilit prin cererea de

chemare în judecată, precizată.

Sentința civilă nr. 65 din 16

ianuarie 2003 prin care Judecătoria Zărnești a soluționat pricina în primă

instanță nu este supusă apelului.

Hotărârile date fără drept de apel

sunt supuse,

conform

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., recursului.

Potrivit art. 2 pct. 3 C. proc. civ.,

tribunalele judecau, ca instanțe recurs, recursurile declarate împotriva

hotărârilor pronunțate de judecătorii care, potrivit legii, nu erau supuse

apelului.

În speță, tribunalul a fost învestit

cu soluționarea căii de atac la data de 9 aprilie 2003.

Chiar dacă ulterior, prin O.U.G. nr.

58/2003, care a intrat în vigoare la data de 27 august 2003, competența

tribunalului ca instanță de recurs a fost modificată, acesta legal investit,

rămânea competent să continue judecata, potrivit art. II alin. (2) din acest

act normativ.

Ca atare, deși Tribunalul Brașov,

prin dispozitivul deciziei civile nr. 683 din 16 iunie 2003 a admis excepția

insuficientei timbrări și a anulat, din acest motiv „apelul” calificarea

juridică justă a căii de atac exercitate era aceea de „recurs”. Decizia

pronunțată de tribunal ca instanță de recurs este potrivit art. 377 alin. (2)

pct. 4 C. proc. civ., irevocabilă.

Caracterul irevocabil al hotărârii

pronunțate de instanța de recurs face inadmisibil un nou recurs împotriva

acesteia căci, în caz contrar, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat al

hotărârii judecătorești pronunțate.

În speță, Curtea de Apel Brașov, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 1213 din 28 octombrie 2003 a admis recursul

declarat împotriva deciziei civile nr. 683 din 16 iunie 2003 a Tribunalului

Brașov pe care a casat-o și a reținut cauza pentru rejudecarea „apelului”;

aceeași instanță, prin decizia civilă nr. 176 din 15 decembrie 2003 a respins

„apelul” împotriva sentinței civile nr. 65 din 16 ianuarie 2003 a Judecătoriei

Zărnești.

Curtea de Apel Brașov a considerat

nelegal că este investită să soluționeze calea de atac a recursului împotriva

hotărârii pronunțate de tribunal.

În realitate, tribunalul a

soluționat „recursul” iar calea de atac exercitată împotriva hotărârii

pronunțate de tribunal reprezintă un nou „recurs” ce trebuia respins ca

inadmisibil.

În prezenta cauză, se solicită

casarea deciziei civile nr.176 din 25 decembrie 2003 a Curții de Apel Brașov.

Calea de atac exercitată reprezintă

recurs la recurs astfel încât cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.

Cu opinia separată a domnului

judecător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Cu majoritate de voturi, respinge ca

inadmisibil recursul declarat de reclamanții P.M. și B.I. împotriva deciziei

nr.176/Ap din 15 decembrie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Cu opinia separată a domnului

judecător, în sensul casării deciziei recurate și trimiterii cauzei

Tribunalului ca instanță de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2005.

OPINIE SEPARATĂ

judecată, înregistrată la data de 23 aprilie 2001, precizată la 29 mai 2001 îl

constituie obligarea la plata sumei de 20.400.000 lei cu titlu de „folos

realizat pentru anul 2000, de pe terenul în cauză, reprezentând 1800 lei/kg fân

(8.000 lei/kg) și 600 kg otavă (10.000 lei/kg)”.

Prin sentința civilă nr. 65 din 16

ianuarie 2003 Judecătoria Zărnești, a admis, în parte, acțiunea, numai pentru

suma de 3.200.000 lei despăgubiri, iar, prin decizia civilă nr. 683/A din 16

iunie 2003 a Tribunalului Brașov, apelul reclamanților a fost anulat ca

insuficient timbrat.

În sfârșit, recursul acestora,

declarat contra deciziei nr. 683/2003, a fost admis, iar cauza a fost trimisă

instanței de apel competentă pentru rejudecare, adică la Curtea de Apel Brașov,

care, judecând apelul, prin decizia civilă nr. 176 din 15 decembrie 2003, l-a

respins ca nefondat.

Contra acestei ultime decizii (nr. 176/2003)

reclamanții au declarat recurs, solicitându-se, pe temeiul art. 315 alin. (5) C.

proc. civ. casarea ei și trimiterea cauzei pentru rejudecare, întrucât nu s-a

exercitat fondul apelului.

2.Prin decizia civilă nr. 26 din 18

ianuarie 2005 instanța supremă, în majoritate, a respins recursul ca

inadmisibil, pe considerentul că, în speță, conform art. 282

1

și

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., sentința primei instanțe nu era susceptibilă

de apel, singura cale de atac fiind recursul, de competența tribunalului, care

„în realitate a soluționat recursul” și, deci, nu este admisibil „recursul la

recurs”.

colegelor mele, consider că ea confirmă trei decizii pronunțate de instanțe

necompetente și lasă nesoluționat recursul atribuit instanței competente, care,

în realitate, a judecat apelul, în compunerea colegială de doi judecători și

după procedura din apel, pronunțând o decizie susceptibilă de recurs.

3.1. Potrivit art. 304 pct. 1 C.

proc. civ., casarea hotărârii se poate dispune „când instanța nu a fost

alcătuită potrivit dispozițiilor legale”.

Atât decizia civilă nr. 683/03, cât

și decizia civilă nr. 176 din 15 decembrie 2003 au fost pronunțate, în apel, de

două instanțe într-o compunere nelegală și după o procedură nelegală, judecând

în apel, în loc de un recurs.

3.2. Într-adevăr, conform art. 84 C.

proc. civ., „cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de

atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită”.

Într-o atare situație, instanțele

trebuiau să caracterizare calea de atac nu după sensul literal sau juridic al

termenilor folosiți, ci după natura dreptului și a scopului urmărit.

În speță, reclamanții au exercitat

calea de atac împotriva sentinței civile nr. 65/03, numind-o eronat apel, în

loc de recurs, așa cum prevede art. 282

1

și art. 299 C. proc. civ.,

dar instanța era datoare, potrivit art. 129 alin. (4)-(5) C. proc. civ., să

califice corect calea de atac și să judece recursul, în compunerea legală și

după procedura recursului.

3.2.Conform art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. hotărârea va fi casată când „s-a dat cu încălcarea competenței altei

instanțe”.

Curtea de apel judecând apelul, atât

ca o cale de atac greșit calificată (în loc de recurs), cât și ca o instanță

necompetentă și într-o compunere nelegală (ca și tribunalul) a pronunțat cele

două decizii nelegale, cu încălcarea competenței tribunalului prevăzută în art.

282

1

și art. 2 pct. 3 C. proc. civ.

evident că instanța de apel nu a judecat, în realitate, un recurs, ci apelurile

astfel cum au fost calificate eronat, iar instanța supremă nu este în cazul

unui „recurs la recurs”.

Principiul fundamental al legalității

procesului civil, garantat pe temeiurile din textele citate și prin art. 304 pct.

1 și 3 C. proc. civ., obligă instanța de recurs să judece recursul declarat

contra unei decizii în apel a Curții de apel, căci în conformitate cu art. 299 alin.

(1)-(2) C. proc. civ. hotărârile date în apel sunt supuse recursului, care se

„soluționează de instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea

în apel”.

În consecință, consider că instanța

de recurs trebuia să caseze toate deciziile date „în apel” și, pe temeiul din

art. 315 alin. (5) C. proc. civ., să trimită cauza tribunalului spre a fi

soluționat recursul (prin recalificarea apelului) declarat de reclamanți.