ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3585/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. P. SA a chemat în judecată pe pârâtele C.I., orașul Zărnești, S.C. F.M. SRL și D.G.F.P. Brașov solicitând obligarea acestora la plata contravalorii materialelor și manoperei pentru lucrările efectuate la imobilul situat în Zărnești. În motivarea acțiunii reclamanta arată că având un drept de administrare acordat de către stat asupra imobilului a efectuat o serie de investiții la acesta, respectiv a introdus apa curentă, canalizare, încălzire centrală și a extins capacitatea de cazare cu 58 de locuri.

Prin sentința civilă nr. 538 din 27 aprilie 1999 Judecătoria Zărnești a anulat ca insuficient timbrată acțiunea . Apelul declarat de către reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de către Tribunalul Brașov, care prin decizia civilă 2374 din 15 noiembrie 1999 a desființat sentința și a trimis cauza spre competență soluționare în prima instanță secției civile a Tribunalului Brașov. În apel reclamanta și-a precizat în ce au constat investițiile efectuate la imobil și valoarea acestora de 190.718.703 lei. De asemenea reclamanta și-a completat acțiunea solicitând și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la data plății contravalorii investițiilor efectuate. Pârâta C.I.

a formulat o cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii sumelor pe care aceasta le-a încasat cu rea-credință de la data de 27 martie 1998 până la zi, suma reactualizată cu indicele de inflație și compensarea acestei sume cu contravaloarea investițiilor efectuate de reclamantă la imobil. În motivarea cererii reconvenționale se arată că și după introducerea acțiunii în revendicare a imobilului de către pârâta C.I., reclamanta SC „P.” SA a încheiat contracte de închiriere cu diferite persoane juridice, încasând chirii. De menționat că după efectuarea expertizei tehnice reclamanta și-a majorat cuantumul pretențiilor la suma de 1.150.140.052 lei iar pârâta – reclamantă și-a majorat cuantumul pretențiilor sale din cererea reconvențională la suma de 282.321.294 lei.

Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 51 din 8 februarie 2002 a admis în parte acțiunea formulată de S.C. „P.” SA astfel cum a fost precizată, împotriva pârâtei C.I. pe care a obligat-o la plata de către reclamantă a sumei de 283.469.216 lei reprezentând contravaloarea investițiilor făcute la imobil. A instituit un drept de retenție asupra imobilului în favoarea S.C. „P.” SA până la plata de către pârâtă a sumei de 283.469.216 lei. A respins celelalte pretenții formulate de către reclamantă și a respins de asemeni și pretențiile formulate împotriva pârâților Orașul Zărnesti, D.G.F.P. Brașov și S.C. „F.M.”, constatând lipsa calității procesual pasive a acestora. A respins cererea reconvențională formulată de către pârâta C.I.

și a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 18.033.768 lei cheltuieli de judecată către reclamantă. Pentru a pronunța această hotarâre instanța a reținut că prezenta acțiune a reclamantei S.C. P. SA a fost inițial o cerere reconvențională în dosarul nr. 496/C/1998 al Judecătoriei Zărnești și a fost disjunsa de acțiunea formulată de C.I. Acțiunea formulată de C.I. a fost admisă prin sentința civilă nr.83 din 19 ianuarie 1999 rămasă irevocabilă și în baza ei C.I. și-a intabulat dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în Zărnești. A mai reținut instanța că în calitate de titulară a dreptului de administrare a imobilului în litigiu, reclamanta a efectuat în perioada 1967 – 1990 o serie de investiții la acest imobil, care au fost identificate și evaluate în expertiza efectuată de C.Ș.; valoarea totală actualizată a acestora fiind de 283.469.216 lei.

Ca urmare a faptului că printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat și s-a dispus rectificarea C.F. în sensul intabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei C.I., aceasta a preluat imobilul cu toate lucrările de investiții efectuate de către reclamantă. Față de aceste constatări instanța a apreciat că pârâta s-a îmbogățit fără justă cauză și a obligat-o la restituirea către reclamantă a contravalorii de circulație a lucrărilor de investiții stabilite de expertiză. Cererea reconvențională a fost considerată ca neîntemeiată reținându-se că atributul folosinței a conferit reclamantei ca titulară a dreptului de administrare posibilitatea de a utiliza bunul și a culege fructele civile pe care acesta le-a produs, acest drept încetând în momentul în care pârâta C.I.

și-a intabulat dreptul de proprietate, respectiv anul 2000. Împotriva acestei sentințe a formulat pârâta C.I. solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii reconvenționale și admiterii în parte a acțiunii. Curtea de apel Brașov prin decizia civilă nr. 35 din 3 iunie 2002 a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul că: A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 208. 408.920 lei în loc de 283.469.216 lei reprezențând contravaloarea investițiilor. A admis cererea reconvențională și a obligat pe reclamanta S.C. „P.” SA la plata sumei de 282.321.294 lei reprezentând contravaloarea chiriei către C.I. A compensat obligațiile reciproce ale părților și a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei 73.912.374 lei.

A înlăturat dispozițiile sentinței privind instituirea dreptului de retenție și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A obligat reclamanta la plata sumei de 10.435 lei cheltuieli de judecată în apel către pârâtă. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut în ceea ce privește cererea reconvențională că aceasta este întemeiată pentru reclamanta S.C.

„P.” SA, deși cunoștea situația juridică a imobilului, a dovedit rea credință și a continuat să încheie contracte de închiriere și să încaseze chirii în sumă actualizată de 282.321.294 lei pe perioadele 1 aprilie 1998 – 1 noiembrie 1998 și 2 decembrie 1998 – 12 decembrie 1998. Pentru ca posesorul să poată dobândi fructele (chiria) era necesar ca la data perceperii lor să fi fost de bună credință, ori în speță se reține de către instanță că introducerea acțiunii în revendicare duce la încetarea bunei – credințe a posesorului, căruia îi sunt cunoscute viciile titlului său din acest moment. In ceea ce privește investițiile efectuate de S.C.

„P.” SA la imobil, instanța a reținut că proprietarul este dator să restituie personalului toate cheltuielile necesare și utile în consecință a dedus din contra – valoarea investițiilor centrala telefonică de 3.717.000 lei și a magaziei ambalaje – 40.750.000 lei – rezultând o sumă totală a investițiilor actualizată de 208.408.920 lei în loc de 283.469.216 lei. A compensat obligațiile reciproce ale părților și întrucât obligația pârâtei s-a stins prin compensare a constatat că dreptul de retenție nu mai are suport legal. A mai reținut instanța de apel că întrucât pârâta a fost de acord cu plata investițiilor, la primul termen cu procedura completă în baza art. 275 C. proc. civ., nu se justifică obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond.

Față de soluția dată în apel, instanța, în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în apel către pârâtă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. „P.” SA solicitând, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și menționarea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către Tribunalul Brașov, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pentru toate instanțele. Se susține, invocându-se prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea deciziei în raport de prevederile art. 494 teza finală C. civ., prin faptul că s-au înlăturat nejustificat investițiile constând în construcția centralei termice și construcția magaziei de ambalaje.

În acest sens se arată că potrivit art. 484 C. civ., temei reținut chiar de instanță și respectiv art. 494 C. civ., proprietarul care revendică imobilul este obligat să plătească o sumă egală cu creșterea valorii fondului, sau, după caz, cu valoarea materialelor și prețul muncii, iar instanța nu a avut în vedere aceste temeiuri de drept și a soluționat cauza după regulile de la închirierea imobilelor. O a doua susținere a recurentei este în legătură cu acordarea către pârâtă a sumelor reprezentând chiria, deși aceasta nu avea dreptul la aceste sume atâta vreme cât nu a plătit costul sporului de valoare și respectiv prețul muncii și materialelor incorporate în imobil. Și această susținere este întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Recurenta formulează de asemenea o critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susținând ca instanța de apel nu a citat în cauză și S.C. F.M. pentru că hotărârea să-i fie opozabilă cu privire la chirii și investiții. Ultimile două critici întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la faptul că instanța a exonerat greșit pe pârâta de plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond. Și se susține, în ultimul rând, că fără a se încasa valoarea reală a chiriilor, instanța, prin aplicarea unor indicii de actualizare a prețurilor, a acordat sume ce nu-și găsesc corespondent. Recursul este nefondat. Este necesar a se reține în primul rând particularitatea procedurală a prezentei cauze, respectiv aceea că acțiunea formulată de către SC „P.” SA a fost inițial înregistrată în dosarul 496/C/1998 al Judecătoriei Zărnești ca cerere reconvențională, acțiunea principală fiind formulată de C.I.

pentru revendicarea imobilului. Acțiunea în revendicare a fost admisă prin sentința civilă nr. 83 din 19 ianuarie 1999 a Judecătoriei Zărnești constatându-se că imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român și s-a dispus revenirea la situația anterioară în C.F. În baza acestei sentințe C.I. și-a intabulat dreptul de proprietate. Cererea reconvențională a SC „P.” SA a fost disjunsa, devenind acțiune principală în această cauză în care C.I. a formulat o cerere reconvențională. În legătură cu prima critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmează a constata că aceasta numai aparent se referă la o aplicare greșită a legii pentru că în realitate instanța de apel a admis toate cererile privind investițiile făcute de către reclamantă în afară de contravaloarea centralei termice și a magaziei de ambalaje și în consecință scăzând din suma acordată reclamantei de către instanța de fond, respectiv din 283.469.216 lei (sumă necontestată) contravaloarea celor două investiții, a ajuns la suma de 208.408.920 lei. Ca atare, prin necontestarea modului de calcul pentru celelalte investiții și nedeclararea apelului implicit, reclamanta a acheisat la modul de calcul stabilit de instanța de fond – deci această critică făcută în recurs privește de fapt un motiv de netemeinicie, care nu mai poate fi invocat întrucât art. 304 pct. 11 a fost abrogat prin O.U.G.

nr. 138/2000. Dar chiar dacă nu s-ar reține acest raționament și s-ar merge pe argumentul invocat în recurs, bazat pe prevederile art. 494 C. civ., în sensul că proprietarul terenului este îndatorat să-i plătească constructorului contravaloarea lucrării efectuate în temeiul principiului îmbogățirii fără justă cauză, trebuie avute în vedere prevederile art. 494 alin. (3) C. civ. În conformitate cu aceste prevederi, proprietarul fondului pe care s-a construit are dreptul să opteze între două soluții posibile: să plătească constructorului contravaloarea materialelor și prețul muncii, sau să-i plătească sporul de valoare, opțiunea aparținând proprietarului terenului, nu constructorului.

În raportul de expertiză, în concluzii, se reține că centrala termică (structura zidărie) este executată în anul 1940, iar partea construită de către reclamantă nu are utilitate deci nu a adus nici-un spor de valoare, aceeași situație și în legătură cu magazia de ambalaje care nu este o investiție utilă și necesară și nici nu a sporit valoarea imobilului. În consecință, critica este neîntemeiată. Cea de a doua critică este și ea neîntemeiată deoarece pleacă de la premisa falsă; respectiv aceea că pârâta nu a fost obligată la plata investițiilor făcute de către reclamantă la imobil (deși ea a fost obligată la plata sumei de 208.408.920 lei cu acest titlu) și deci nu poate solicita plata chiriei.

Conform art. 483 C. civ. – fructele (chiria în cazul în speță) imobilului se cuvin proprietarului în temeiul dreptului de accesiune, iar condiția prevăzută de art. 484 C. civ. – de plată a investițiilor făcute în limita legală, după cum s-a arătat mai înainte, a fost îndeplinită. În consecință în mod legal și temeinic instanța de apel a reținut că cererea reconvențională formulată de către C.I. (proprietara imobilului în urma admiterii acțiunii de revendicare) este întemeiată deoarece posesorul imobilului nu putea, conform art. 485 C. civ., să păstreze fructele (chiria) decât dacă era de bună credință. În conformitate cu art. 487 C. civ. reclamanta a încetat să mai fie de bună credință din momentul în care „viciile titlului în baza căruia poseda bunul” i-au devenit cunoscute, respectiv când pârâta a formulat acțiunea în revendicare a imobilului, care i-a fost și admisă.

În această situație reclamant a fost obligată să plătească pârâtei suma de 282.321.294 lei chirie percepută în perioadele 1 aprilie 1998 – 1 noiembrie 1998 și 2 decembrie 1998 – 12 decembrie 1998, conform facturilor anexate la dosarul cauzei, acțualizate conform indicelui de inflație. Cea de a treia critică întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., este de asemenea nenfondată întrucât instanța de fond s-a pronunțat în legătură cu calitatea procesual pasivă a pârâtei S.C. „F.M.” SRL considerând că nu are calitatea procesual pasivă, prin încheierea de ședință din 26 mai 2000. Cea de a patra critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se referă de fapt la o aplicare greșită a legii, ci la o problemă de apreciere cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, critică care s-ar fi putut încadra eventual în motivul prevăzut de pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ., care a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, deci și această critică este nefondată. Ultima critică este de asemenea nefondată: ea nu se referă la un motiv nelegalitate astfel cum susține recurenta invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci ea privește o situație de fapt. Dealtfel în legătură cu cuantumul sumelor la care a fost obligată reclamanta cu titlul de chirie încasată nelegal, situația a fost analizată prin considerentele privind cea de a doua critică formulată de către recurentă, constatându-se netemeinicia susținerilor. Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă SC „P.” SA împotriva deciziei civile 35/Ap din 3 iunie 2002 a Curții de Apel Brasov. Obligă pe recurenta la plata sumei de 8.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata către pârâta C.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2003.