ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3992/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 martie

1998 reclamanta S.C. A.P. SRL a chemat în judecată pe pârâții I.Ș. Brașov și

G.Ș.E. Brașov solicitând ca în baza sentinței civile ce se va pronunța să fie

obligați la plata sumei de 88.773.600 lei contravaloarea lucrărilor de

construcții efectuate în baza contractului de construcții nr. 1812 din 8

noiembrie 1996 și la plata penalităților de întârziere, de la data notificării

până la plata integrală a debitului.

Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr. 840

din 28 septembrie 1998 a admis acțiunea și a obligat pe pârâte la plata sumei

de 153.330.556 lei contravaloare lucrări neachitate, 19.479.438 lei penalități

de întârziere în plată precum și cheltuieli de judecată în sumă de 11.241.200

lei.

În

justificarea soluției pronunțate instanța de fond a invocat inclusiv

concluziile raportului de expertiză și prevederile contractului încheiat.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel

pârâtele motivând că instanța a acordat reclamantei mai mult decât a cerut; nu

a lămurit împrejurările cauzei; a administrat și a apreciat greșit probele,

admițând o expertiză contabilă deși în raport de obiective se impunea

efectuarea unei expertize tehnice de către un specialist în construcții.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 514 din 9 noiembrie 1999 a

admis apelurile promovate, a schimbat în totalitate hotărârea pronunțată la

fond și a respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea soluției date instanța de apel a

reținut că lucrările de zugrăveli interioare și exterioare precum și

reparațiile la parchet nu sunt datorate întrucât nu au fost prevăzute în

contract, iar executarea lor a fost determinată de culpa exclusivă a

antreprenorului care ar fi provocat deteriorările prin străpungeri practicate

în hidroizolații și prin neluarea măsurilor de protecție.

Pe de altă parte, potrivit expertizei efectuate

însușită de instanță, antreprenorul a inclus greșit în prețul pretins suma de

112.134.107 lei reprezentând contravaloarea unor materiale procurate chiar de

beneficiar.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta, criticile vizând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7-11

C. proc. civ., recurs admis de Curtea Supremă de Justiție care prin decizia

civilă nr. 5169 din 27 octombrie 2000 a casat soluția instanței de apel și a

trimis cauza spre rejudecare cu indicația de a se stabili limitele judecății în

apel și în raport de acesta refacerea probei cu expertiză.

Respectând indicațiile instanței supreme, Curtea

de Apel în apel după casare a pus în discuția părților obiectul acțiunii și

limitele judecății în apel, ordonând și o nouă expertiză.

De comun acord părțile au stabilit că judecata

în apel se limitează la cererea de chemare în judecată prin care reclamanta a

solicitat obligarea pârâtelor la plata contravalorii unor lucrări la acoperișul

clădirii G.Ș.E. Brașov plus penalități de întârziere începând cu 24 septembrie

1997 precum și la motivele de apel invocate de pârâtă, deoarece obiectul apelului

îl reprezintă hotărârea primei instanțe.

Instanța a respins cererea reclamantei intimate

în considerarea dispozițiilor art. 292 C. proc. civ., să-și lărgească obiectul

cererii de chemare în judecată și cu privire la alte lucrări decât cele

efectuate la acoperiș și care au format obiectul contractului încheiat, și a

reținut în rejudecare drept obiectiv al expertizei care este contravaloarea

lucrărilor efectuate la acoperișul clădirii, dacă suma cuvenită a fost achitată

și calculul penalităților de întârziere.

Prin decizia civilă nr. 5 din 13 februarie 2002

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins apelul ca nefondat.

Astfel în motivarea soluției date, instanța de

control judiciar a reținut că valoarea lucrărilor efectuate la acoperișul

clădirii G.Ș.E. a fost de 454.504.401 lei, iar penalitățile de întârziere sunt

în sumă de 1.113.600 lei.

Beneficiarul a cumpărat personal materiale de

construcții utilizate la repararea acoperișului în sumă de 318.936.075 lei.

Apelanta a plătit reclamantei-intimate suma

totală de 493.671.972 lei pentru acoperiș, 454.534.401 lei penalități de

1.113.600 lei, cât și zugrăveli.

În aceste condiții, a reținut instanța de apel,

pârâtele nu datorează nici o sumă, mai mult achitând și alte lucrări decât cele

efectuate la acoperiș și care nu privesc de fapt obiectul acțiunii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în

termen și legal timbrat, S.C. A.P. SRL, criticile vizând aspectele de

nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că i-a fost încălcat dreptul

la apărare întrucât cauza a fost dezbătută la data de 7 februarie 2002 cu toate

că termenul de judecată era fixat pentru 14 februarie 2002.

Pe de altă parte apreciază că instanța de apel a

interpretat greșit raportul juridic dedus judecății considerând că prima

instanță nu a fost investită și cu pretențiile legate de executarea lucrărilor

de zugrăvire și de reparare a parchetului, prin acțiunea promovată solicitând

contravaloarea lucrărilor efectuate la acoperișul G.Ș.E. Brașov și recepționate

la data de 11 iulie 1997 făcând referire la investiția în ansamblul ei.

După efectuarea expertizei s-a procedat la

timbrarea acțiunii conform sumei rezultate astfel că, nu se poate reține

concluzia instanței de apel potrivit căreia instanța de fond ar fi acordat mai

mult decât s-a cerut.

De asemenea recurenta consideră că instanța de

apel a acceptat fără nici o cenzură concluziile expertizei contabile privind

scăderea unor sume datorate în condițiile legii și în concordanță cu

înțelegerea părților, ignorând și faptul că pârâții au recunoscut în fața

instanței de fond, debitul în sumă de 60.000.000 lei.

Se mai susține că instanța de apel nu a dat curs

îndrumărilor date de Curtea Supremă de Justiție prin decizia de casare cu

trimitere.

Recursul este nefondat.

Prin admiterea recursului în cadrul primului

ciclu procesual, instanța supremă a trimis cauza spre rejudecare în vederea

limitelor judecății în apel și în raport de aceasta a refacerii probei ca

expertiză.

Respectând întocmai indicațiile date în apel

după rejudecare, s-a stabilit în condițiile art. 292-294 C. proc. civ. limitele

judecății, instanța de apel având în vedere numai cererea formulată inițial

funcție de care a stabilit și obiecțiunile raportului de expertiză respectiv,

care este contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă la acoperișul

clădirii dacă suma cuvenită a fost achitată de către beneficiar, dacă a existat

întârziere la plata acestei sume și funcție de aceasta care este cuantumul

penalităților de întârziere.

Critica recurentei potrivit căreia nu s-au dat

curs îndrumărilor date de instanța de recurs nu poate fi reținute, nefiind

precizat ce anume nu a fost respectat, în dezvoltarea acestuia făcându-se

referire la concluziile raportului de expertiză.

Cu privire la încălcarea dreptului la apărare,

critica formulată urmează a fi înlăturată având în vedere că așa cum rezultă

din încheierea ședinței publice de la 24 ianuarie 2002, părțile au fost

prezente având termen în cunoștință pentru data de 7 februarie 2002 când au

avut loc dezbaterile, instanța la cererea intimatei respectiv recurentei

amânând pronunțarea în vederea depunerii notelor scrise, la data de 13

februarie 2002.

Cu privire la celelalte critici formulate Curtea

reține netemeinicia acestora, având în vedere că pe toată durata judecății nu a

formulat nici o modificare a acțiunii și abia în calea de atac a apelului

solicitând și contravaloarea altor lucrări, iar pe de altă parte din ansamblul

probator administrat nu rezultă că și-a majorat câtimea pretențiilor.

Raportul de expertiză efectuat în cauză a

stabilit lucrările efectiv realizate în raport de contractul încheiat având în

vedere modul de achiziționare a materialelor, rezultând fără putință de tăgadă

că ce s-a executat suplimentar a fost în afara contractului și din culpa

exclusivă a reclamantei-recurente.

Pe tot parcursul soluționării cauzei intimata a

recunoscut sumele pe care le-a și achitat astfel că nu poate fi reținută

critica privind încălcarea principiului disponibilității.

Față de cele arătate în considerarea

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., și văzând și art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.C. A.P. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 5 din 13 februarie 2002

a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Obligă recurenta la 4.000.000 lei cheltuieli de

judecată către intimatul pârât G.Ș.E. Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 21

octombrie 2003.