ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4257/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.C. C. S.A. Comănești a chemat în

judecată pe pârâtul B.A. pentru a fi obligat la plata sumei de 3.283.837 lei

reprezentând diferență locație, profit pentru lunile aprilie – mai 1994 și

dobânzi, iar la data de 27 mai 1994, și-a modificat acțiunea, solicitând și

evacuarea pârâtului din spațiul restaurantului Trotuș.

Prin încheierea pronunțată la data de 10 iunie

1994, Judecătoria Onești a suspendat judecarea cauzei conform art. 244 pct. 1

C. proc. civ.

Apelul declarat împotriva acestei încheieri a

fost admis și a continuat judecata.

Pârâtul a formulat cerere reconvențională, prin

care a solicitat contravaloarea investițiilor realizate la spațiul comercial (2

anexe, 30 mc material lemnos, reparații la instalațiile de încălzire și

lambrisarea pereților camerei de recepție și dacă se admite cererea de evacuare

instituirea unui drept de retenție asupra spațiului restaurant, până la

achitarea investițiilor.

Prin sentința nr. 982 din 16 februarie 1996,

Judecătoria Onești a admis în parte acțiunea, a dispus evacuarea pârâtului din

spațiul restaurant T. Comănești a respins capătul de cerere privind diferență

locație, profit nerealizat și dobânzi, a admis în parte cererea reconvențională

a pârâtului, obligând reclamanta - pârâtă S.C. C. S.A. la plata sumelor de 8.529.888

lei, 408.040 lei, 1.137.441 lei, 1.157.171 lei, reprezentând investiții și

îmbunătățiri și a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind

instituirea unui drept de retenție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

următoarele: din anul 1991, pârâtul a deținut spațiul restaurant T., în baza

unor contracte de locație de gestiune, ultimul contract fiind încheiat până la

31 ianuarie 1994, prin actul adițional nr. 3869 din 27 octombrie 1993,

reclamantul comunică pârâtului că îi prelungește contractul de locație, sunt

enumerate mai multe condiții, a căror nerespectare va presupune predarea –

primirea spațiului începând cu 1 aprilie 1994; prin expertiza efectuată în

cauză s-a constatat că s-a plătit chiria negociată de 278.000 lei/lună, până la

31 mai 1994, că între părți nu mai există contract și că îmbunătățirile s-au

realizat începând cu 1986, când pârâtul era gestionar – șef de unitate, că

valoarea restaurantului T. a crescut de la preluare și până în prezent datorită

reevaluărilor și nu prin înregistrarea în evidențele contabile de noi valori,

astfel cum rezultă din expertiza contabilă și cele două expertize tehnica

efectuate.

Reclamanta S.C. C. S.A. Comănești a declarat

apel împotriva sentinței nr. 982 din 16 februarie 1996 a Judecătoriei Onești

criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 18 din 27 ianuarie 1999,

Tribunalul Bacău a admis apelul reclamantei S.C. C. S.A. Comănești, a admis

excepția prescripției, cererea reconvențională a fost respinsă ca prescrisă, a

obligat pârâtul să plătească suma de 17.044.202 lei diferență locație și

20.000.000 lei profit nerealizat.

Pârâtul B.A. a declarat recurs împotriva

deciziei nr. 18 din 27 ianuarie 1999 a Tribunalului Bacău, susținând că

litigiul dedus judecății având o natură comercială și nu civilă se impunea ca

instanța să-și verifice competența și să trimită cauza spre soluționare secției

comerciale, pârâtul nu are calitate procesuală pasivă deoarece între părți nu a

existat un raport juridic de obligație, în perioada ianuarie 1992 - mai 1994,

S.C. B. S.R.L. Comănești a avut calitatea de locatar.

Prin decizia nr. 140 din 19 noiembrie 1999

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, a admis recursul pârâtului, și

admițând totodată apelul societății comerciale reclamante a desființat sentința

Judecătoriei Bacău și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului

Bacău, secția comercială.

Prin încheierea nr. 3616 din 29 iunie 2000 a

Curții Supreme de Justiție, secția comercială, s-a dispus strămutarea pricinii

la Tribunalul Covasna, unde a fost înregistrat sub nr. 1120/2000.

Prin sentința civilă nr. 436 din 20 decembrie

2000 Tribunalul Covasna a admis acțiunea S.C. C. S.A. Comănești iar pârâtul

B.A. a fost obligat la plata sumei de 82.636.192 lei.

De asemenea, s-a admis și cererea

reconvențională formulată de pârât, societatea reclamantă fiind obligată la

plata sumei de 106.674.777 lei, iar după compensarea celor două sume, urma ca

S.C. C. S.A. Comănești să plătească pârâtului suma de 24.038.585 lei. Totodată,

au fost compensate și cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

ambele părți iar prin decizia nr. 495/Ap din 24 iulie 2001 Curtea de Apel

Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis ambele

apeluri și a schimbat în tot sentința de fond în sensul că a fost admisă în

parte acțiunea reclamantei S.C. C. S.A. Comănești, pârâtul B.A. fiind obligat

să plătească suma de 8.698.558 lei (din care 2.152.334 lei diferență locație de

gestiune în perioada ianuarie 1993 - martie 1994, actualizată până la 31 martie

2000, iar 6.546.224 lei profit nerealizat în perioada aprilie – mai 1994,

actualizat tot până la 31 martie 2000).

Au fost respinse celelalte pretenții, ca și

cererea reconvențională a pârâtului B.A., acesta fiind obligat la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 1.481.769 lei.

Cu actul înregistrat la 3 octombrie 2001 S.C. C.

S.A. Comănești a formulat recurs împotriva acestei decizii susținând

următoarele critici în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;

- în mod greșit s-a înlăturat actualizarea

sumelor pentru locația de gestiune în sumă de 34.298.192 lei, încălcându-se în

acest mod prevederile contractului dintre părți și dispozițiile legale în

materie;

- în executarea clauzelor contractuale, părțile

au încheiat și un act adițional de care instanța de apel nu a ținut seama,

pronunțând o hotărâre nelegală, conform art. 970  și art. 971  C. civ.;

- în mod eronat instanța de apel a înlăturat

obligarea pârâtului la plata despăgubirilor datorate pentru lipsa de folosință

a spațiului comercial în litigiu.

Pârâtul B.A., cu actul înregistrat la 5

octombrie 2001 a formulat motive de recurs (ce n-au fost încadrate în

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.) susținând că în mod greșit i-a fost

respinsă cererea reconvențională pentru îmbunătățirile aduse spațiului

comercial, lipsa documentelor doveditoare nefiindu-i imputabilă.

Recursul societății reclamante este fondat în

sensul celor ce se vor arăta, iar recursul pârâtului este neîntemeiat.

În ceea ce privește recursul reclamantei, din

actele dosarului rezultă că încă din anul 1991 pârâtul B.A. a deținut spațiul

comercial al restaurantului T. în baza unor contracte de locație succesive,

ultimul contract fiind încheiat până la 31 ianuarie 1994.

Cu adresa nr. 252 din 24 ianuarie 1994

reclamanta a comunicat locatarului prelungirea acestui contract (cu

modificările convenite prin actul adițional nr. 3896 din 27 octombrie 1993),

până la data de 31 martie 1994, când urmau să se discute noile condiții

contractuale.

Susținând că locatarul nu a dar curs solicitării

S.C. C. S.A. Comănești de a achita locația în cuantumul convenit prin contract

și actul adițional, reclamanta a formulat acțiunea ce formează obiectul

litigiului.

Prima critică formulată de reclamantă vizează

modul în care instanța de apel a interpretat prevederile contractuale în

legătură cu despăgubirile reprezentând actualizarea locației pentru perioada

ianuarie 1993 - martie 1994, susținând că prin art. 8 din contractul de locație

s-a stabilit că plata locației se va face până la data de 25 a lunii în curs și

va fi renegociată la interval de 3 luni în funcție de creșterea prețurilor și

indexările intervenite.

Într-adevăr, instanța de apel a reținut în mod

eronat că locatorul poate fi obligat să achite numai o locație de 22.057 lei în

temeiul unei expertize efectuată în anul 1996, cu prilejul primei judecăți în

fond, atâta timp cât soluționarea apelului s-a făcut după aproximativ patru ani

față de data întocmirii expertizei, când indicii prețurilor au crescut în mod

constant datorită inflației.

Sub acest aspect, este întemeiat motivul invocat

de reclamanta recurentă care, în dosarul Tribunalului Covasna a făcut

actualizarea locației la nivelul anului 2000 pentru suma de 34.298.192 lei,

reprezentând diferență neachitată de pârât pentru perioada 1 noiembrie 1993 -

31 martie 1994 (calcul necontestat sub aspectul întinderii daunelor și care a

stat la baza hotărârii instanței de fond).

De altfel, această soluție corespunde

realităților economice ca și practicii judecătorești în materie care a stabilit

că, în condițiile în care devalorizarea monedei naționale (în intervalul în

care s-a pretins actualizarea locației) era de notorietate, se impune

actualizarea acesteia așa cum s-a făcut corect de instanța de fond.

Pentru aceste considerente, recursul reclamantei

va fi admis conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar decizia atacată va fi

modificată în sensul obligării pârâtului B.A. la plata sumei de 34.292.192 lei

diferență locație de gestiune pentru perioada 1 noiembrie 1993 - 31 martie

1994.

Cea de a doua critică formulată de recurentă se

referă la neacordarea despăgubirilor pentru perioada 31 martie 1994 - 1 mai

1994, aceasta susținând că reclamanta a fost împiedicată să încheie un alt

contract de locație datorită pârâtului care a refuzat să elibereze spațiul

comercial în discuție.

Această critică urmează a fi însă înlăturată

deoarece, din acest punct de vedere, instanța de apel a dat o corectă

interpretare actelor de la dosar, reținând că actele depuse de reclamantă nu

sunt de natură să conducă la concluzia că s-a primit o ofertă de contractare ce

n-a putut fi onorată din culpa pârâtului.

De asemenea, instanța de apel a tras o concluzie

corectă și sub aspectul întinderii despăgubirilor pretinse de reclamantă pentru

cele două luni în care pârâtul a refuzat să elibereze restaurantul, fiind greu

de acceptat ca locatorul să obțină chirii de 1000 $ lunar pentru spații

comerciale similare celui în litigiu.

În ceea ce privește recursul pârâtului B.A.,

acesta vizează modul în care instanța de apel a soluționat cererea

reconvențională susținând că, în calitate de gestionar trebuia să facă

investiții pentru a-și desfășura activitatea.

Critica pârâtului nu poate fi reținută deoarece,

așa cum rezultă din actele dosarului, între părți s-a încheiat un contract de

locație de gestiune, din executarea căruia locatarul a realizat profit.

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut

corect că probele administrate nu sunt de natură să conducă la concluzia că

investițiile de la restaurantul T. au fost făcute de pârât.

Într-adevăr, dispozițiile martorilor audiați în

cauză sunt contradictorii și nu există înscrisuri care să dovedească faptul că

lucrările au fost executate de pârât, cu atât mai mult cu cât documentele

analizate de experții contabili sunt anterioare anului 1990, când nu se putea

pune problema efectuării investițiilor de către gestionari.

De altfel, al doilea motiv de recurs formulat de

pârât se referă tocmai la lipsa acestor documente dar, în măsura în care actele

invocate de locator ar fi demonstrat contribuția sa la realizarea

investițiilor, pârâtul era cel interesat să păstreze și să prezinte aceste

dovezi, ceea ce nu a făcut.

Pârâtul a mai formulat și note de concluzii

cuprinzând o dezvoltare și o extindere a motivelor de recurs dar, acestea au

fost depuse cu depășirea termenului prevăzut de lege și - în măsura în care nu

se referă la motivele de ordine publică prevăzute de art. 306 alin. (2) C.

proc. civ. – nu vor fi luate în examinare.

Pentru aceste considerente, recursul pârâtului

va fi respins conform art. 312 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de

reclamanta S.C. C. S.A. Comănești și pârâtul B.A. împotriva deciziei nr. 495

din 24 iulie 2001 a Curții de Apel Brașov.

Modifică în parte decizia atacată, în sensul că

obligă pe pârâtul B.A. la plata sumei de 34.292.192 lei reprezentând locație de

gestiune plus 1.842.500 lei cheltuieli de judecată.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul B.A.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 5

noiembrie 2003.