ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3410/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bacău, la data de 23 martie 1997, reclamanta SC C.C. SA Comănești a chemat în judecată pârâtul B.A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 56.889.000 lei daune. În motivarea cererii, reclamanta susține că a încheiat cu pârâtul un contract de locație gestiune a cărui durata a expirat la 31 martie 1994, pentru restaurantul T., situat în Comănești. După expirarea contractului, pârâtul a continuat să folosească în mod abuziv spațiul. În cauză, la 15 decembrie 1997, SC B. SRL Comănești, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea pârâtei la 15.050.000 lei despăgubiri.

În motivarea acestei cereri, intervenienta susține că a cumpărat spațiul în litigiu și a efectuat cheltuieli care cădeau în sarcina reclamantei, a efectuat îmbunătățiri, iar reclamanta a preluat o serie de bunuri pe care le pretinde. Ulterior, reclamanta a majorat pretențiile la suma de 499.600.270 lei, iar intervenienta a precizat valoarea pretențiilor sale la 185.335.518 lei. Prin sentința civilă nr. 397, pronunțată la 17 mai 2000, în dosarul nr. 2373/1997, Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, și cererea de intervenție a SC B. SRL Comănești ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că reclamanta a încheiat contractul de locațiune cu intervenienta, nu cu pârâtul, persoană fizică, iar intervenienta nu a făcut dovada susținerilor din cererea de intervenție. Apelurile declarate de reclamantă și intervenientă, împotriva sentinței pronunțate de tribunal, au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 339, pronunțată la 24 mai 2001 în dosarul nr. 3644/2000. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, atât societatea reclamantă, cât și intervenienta au declarat recurs. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică decizia atacată, susținând că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar motivele reținute sunt contradictorii și străine de natura pricini.

Astfel, instanța a respins apelul reclamantei, apreciind că pârâtul B.A. nu are calitate procesuală pasivă, deși reține că raportul juridic de drept material concretizat prin încheierea contractului de locație de gestiune nr. 330/1993 și actul adițional nr. 3869/1993, s-a încheiat între recurenta-reclamantă și intimatul-pârât B.A., care, potrivit art. 6 din contract, avea obligația să predea spațiul la încetarea contractului. Mai susține recurenta că instanțele de fond și apel au schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece calitatea procesuală activă si pasivă într-un litigiu presupunea identitatea între părți și subiectele raportului juridic concretizat prin contract, iar în speță, actul juridic supus judecății s-a încheiat între recurenta-reclamantă și pârâtul B.A., prin încheierea contractului de locație de gestiune nr. 330/1993.

Subiectele raportului juridic nu s-au schimbat prin modalitățile prevăzute de lege. Exploatarea spațiului de către societatea intervenientă, precum și plata prețului locației de către aceasta nu este o modalitate de schimbare a subiectelor raportului juridic, deoarece, conform art. 1093 C. civ., plata poate fi făcută de orice persoană. Deosebirea făcută de instanțe că, până la încetarea contractului, calitatea procesuală pasivă o are persoana fizică, iar după aceea, societatea comercială constituie o schimbare a înțelesului vădit neîndoielnic al actului juridic, care, în speță, este contractul de locație gestiune, nr. 330/1993. Al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9, îl constituie susținerea că instanțele au pronunțat hotărârile cu aplicarea greșită a legii, nesocotind dispozițiile art. 969, 970, 1431 C. civ.

și H.G. nr. 1228/1990 și 140/1991, care prevăd expres că o locație de gestiune se încheie în formă scrisă, pe bază de licitație, iar locatorul este obligat să predea spațiul, la expirarea contractului. Recursul intervenientei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, iar în motivarea acestuia, intervenienta susține că expertizele tehnice efectuate în cauză de experții M. și O. – I., au confirmat că intervenienta a efectuat pe cheltuiala sa proprie lucrări de îmbunătățiri și renovări în valoare reactualizată de 185.335.518 lei, iar, la predarea gestiunii, intervenienta a pretins în scris evidențierea separată a investițiilor ca mijloace fixe, așa cum rezultă din adresele depuse la dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate, se constată că recursul declarat de reclamantă este fondat. Contractul de locație de gestiune nr. 330 din 29 ianuarie 1993, aflat în dosarul instanței de fond, a fost încheiat între societatea reclamantă și B.A., persoană fizică, în calitate de locatar, restaurant T., care a semnat în nume propriu contractul, nu în calitate de administrator al vreunei societăți. Iar contractul inițial, nr. 957 din 27 februarie 1991, a fost încheiat tot cu B.A., persoană fizică, (anexa 1 la raportul de expertiză contabilă întocmit de ec.

A.M., aflat în dosarul de fond, aceeași persoană fizică semnând cu obiecțiuni actul adițional nr. 3869 din 27 octombrie 1993. Față de aceste acte aflate în dosarul cauzei, instanța de fond avea obligația ca, în raport cu textele de lege care guvernează instituția locației de gestiune, să verifice în ce măsură părțile și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract, nu să respingă acțiunea, reținând lipsa calității procesuale a pârâtului persoană fizică. În aceste împrejurări, în baza art. 312 alin. (2) și art. 313 C. proc. civ., recursul reclamantei urmează să fie admis și decizia pronunțată de instanța de apel va fi modificată, în sensul desființării sentinței nr. 397 din 17 mai 2000 a Tribunalului Bacău, iar cauza va fi trimisă aceleiași instanțe pentru judecarea fondului.

Recursul declarat de intervenienta nu este fondat. Atât prima instanța, cât și instanța de apel au reținut corect că intervenienta nu a făcut dovada efectuării îmbunătățirilor pretinse, pe cheltuiala sa și nici dovada predării către reclamantă a unor bunuri care-i aparțineau. Cum în contractul nr. 330/1993 a fost inserată obligația locatarului de a prezenta, la sfârșitul anului, dovada investițiilor făcute, dovadă care nu a fost prezentată, iar expertizele efectuate confirmă numai existența unor lucrări și valoarea acestora, dar nu și faptul că acestea au fost executate de societatea intervenientă, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de intervenientă urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.C. SA Comănești, modifică decizia nr. 339 din 24 mai 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul că admite numai apelul reclamantei și desființează, în parte, sentința nr. 397 din 17 mai 2000 a Tribunalului Bacău și trimite cauza, spre rejudecarea acțiunii principale, aceluiași tribunal. Respinge recursul declarat de intervenienta SC B. SRL Comănești, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 10 iulie 2003.