ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1296/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1389 din 15 noiembrie 2000, Tribunalul Bacău, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, C.C.L. județul Bacău, împotriva pârâtului, D.I., și a dispus evacuarea acestuia din bufetul P.A., comuna Livezi. Totodată, a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 50.426.041 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință. Prin aceeași sentință a fost admisă, în parte, și cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant, și, în consecință, a fost obligată reclamanta pârâtă să-i plătească suma de 27.624.718 lei, contravaloarea îmbunătățirilor aduse spațiului respectiv.

A fost respinsă cererea privind dreptul de retenție. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului, în baza probelor administrate (înscrisuri, declarații de martor, expertiză), a reținut că pârâtul a ocupat spațiul în litigiu în baza contractului nr. 4 din 13 aprilie 1994, încheiat cu reclamanta pentru perioada până la 31 decembrie 1994, apoi prin prelungire până la 31 decembrie 1995, dată de la care a refuzat să-l părăsească și a refuzat și plata contravalorii folosinței. S-a mai reținut că, în toată perioada, a făcut îmbunătățiri în valoare de 27.624.218 lei, conform expertizei, la a căror contravaloare are dreptul.

Apelul declarat de pârât împotriva sentinței prin care susținea, în principal, că în fața instanței de fond reclamanta nu a dovedit că este proprietara spațiului, pe de o parte, pe de altă parte că sub aspectul pretențiilor, instanța nu a stabilit adevăratele raporturi dintre părți, s-a reținut greșit contribuția sa la îmbunătățirile aduse spațiului, a fost admis de Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 635 din 22 noiembrie 2001, pronunțată în dosarul nr. 1302/2001. Ca urmare, sentința a fost schimbată în sensul reducerii sumei datorată de pârât de la 50.426.041 lei la 7.392.707 lei, contravaloare lipsă folosință. Au fost compensate obligațiile reciproce dintre părți în limita acestei sume, și obligată reclamanta pârâtă la 20.231.511 lei, în loc de 27.624.290 lei.

A instituit, totodată, un drept de retenție asupra terenului și construcțiilor, precum și a mijloacelor fixe aflate în incinta bufetului P.A., comuna Livezi. S-a dispus respingerea cererii de evacuare. Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs, atât reclamanta, cât și pârâtul. Prin recursul pârâtului se formulează doar critici pe fondul cauzei, în schimb, primul motiv de recurs al reclamantei vizează greșit reținere a instanței de apel prin decizia pronunțată, că dreptul său de a cere contravaloarea lipsei de folosință, pentru perioada 1 ianuarie 1996-1 februarie 1999, este prescris, nefiind vorba de prestații periodice asimilate chiriei, iar această contravaloare nu are la bază raporturi contractuale, cum greșit a reținut instanța.

Recursurile sunt întemeiate, și, dat fiind caracterul de ordine publică a excepției prescripției (parțiale) a dreptului reclamantei de a cere contravaloarea lipsei de folosință pe care s-a întemeiat soluția, Curtea va examina legalitatea și temeinicia acesteia în raport de excepția pusă în discuție pro recursul reclamantei, însă nu pe fondul său, ci sub aspectul nepunerii ei în discuția părților. Se constată astfel că, deși dat fiind caracterul său de excepție de ordine publică, aceasta putea fi ridicat de oricare din părțile în proces, ori pusă în discuție din oficiu de către instanță în oricare fază a procesului, ea nu a fost pusă în discuție, cum lesne se poate constata din cuprinsul preambulului deciziei recurate.

Cu toate că dispozitivul deciziei nu menționează expres că soluția a avut în vedere prescripția parțială a dreptului la acțiune, din considerentele deciziei rezultă, neîndoielnic, că instanța de apel a avut în vedere această excepție. Astfel, la decizia 635 (dosarul curții de apel) instanța reține, cităm:„ Considerând lipsa de folosință ca daună, ea este prescrisă pentru perioada 1 ianuarie 1996-1 ianuarie 1999”, cu reducerea corespunzătoare a sumei. Or, procedând astfel, instanța de apel, nepunând excepția în discuția părților, a privat-o pe reclamantă de posibilitatea de a-și formula apărările în legătură cu aceasta și, astfel, a pronunțat o soluție nelegală și netemeinică. Nelegalitatea nu putea fi înlăturată decât prin trimiterea cauzei la instanța de apel spre rejudecare, altfel, partea împotriva căreia a fost admisă ar fi privată de o cale de atac.

La rejudecarea cauzei vor fi avute în vedere și celelalte critici, formulate prin cele două recursuri. Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta, C.C.L. județul Bacău, și pârâtul, D.I., împotriva deciziei nr. 635 din 22 noiembrie 2001, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2004.