ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1296/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1389 din 15

noiembrie 2000, Tribunalul Bacău, a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamanta, C.C.L. județul Bacău, împotriva pârâtului, D.I., și a dispus

evacuarea acestuia din bufetul P.A., comuna Livezi.

Totodată, a fost obligat pârâtul

să-i plătească reclamantei suma de 50.426.041 lei, reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință.

Prin aceeași sentință a fost admisă,

în parte, și cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant, și, în

consecință, a fost obligată reclamanta pârâtă să-i plătească suma de 27.624.718

lei, contravaloarea îmbunătățirilor aduse spațiului respectiv. A fost respinsă

cererea privind dreptul de retenție.

Pentru a hotărî astfel, instanța

fondului, în baza probelor administrate (înscrisuri, declarații de martor, expertiză),

a reținut că pârâtul a ocupat spațiul în litigiu în baza contractului nr. 4 din

13 aprilie 1994, încheiat cu reclamanta pentru perioada până la 31 decembrie

1994, apoi prin prelungire până la 31 decembrie 1995, dată de la care a refuzat

să-l părăsească și a refuzat și plata contravalorii folosinței.

S-a mai reținut că, în toată

perioada, a făcut îmbunătățiri în valoare de 27.624.218 lei, conform

expertizei, la a căror contravaloare are dreptul.

Apelul declarat de pârât împotriva

sentinței prin care susținea, în principal, că în fața instanței de fond

reclamanta nu a dovedit că este proprietara spațiului, pe de o parte, pe de

altă parte că sub aspectul pretențiilor, instanța nu a stabilit adevăratele

raporturi dintre părți, s-a reținut greșit contribuția sa la îmbunătățirile

aduse spațiului, a fost admis de Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 635 din

22 noiembrie 2001, pronunțată în dosarul nr. 1302/2001.

Ca urmare, sentința a fost schimbată

în sensul reducerii sumei datorată de pârât de la 50.426.041 lei la 7.392.707

lei, contravaloare lipsă folosință. Au fost compensate obligațiile reciproce

dintre părți în limita acestei sume, și obligată reclamanta pârâtă la

20.231.511 lei, în loc de 27.624.290 lei.

A instituit, totodată, un drept de

retenție asupra terenului și construcțiilor, precum și a mijloacelor fixe

aflate în incinta bufetului P.A., comuna Livezi.

S-a dispus respingerea cererii de

evacuare.

Împotriva acestei ultime hotărâri,

au declarat recurs, atât reclamanta, cât și pârâtul.

Prin recursul pârâtului se

formulează doar critici pe fondul cauzei, în schimb, primul motiv de recurs al

reclamantei vizează greșit reținere a instanței de apel prin decizia

pronunțată, că dreptul său de a cere contravaloarea lipsei de folosință, pentru

perioada 1 ianuarie 1996-1 februarie 1999, este prescris, nefiind vorba de prestații

periodice asimilate chiriei, iar această contravaloare nu are la bază raporturi

contractuale, cum greșit a reținut instanța.

Recursurile sunt întemeiate, și, dat

fiind caracterul de ordine publică a excepției prescripției (parțiale) a

dreptului reclamantei de a cere contravaloarea lipsei de folosință pe care s-a

întemeiat soluția, Curtea va examina legalitatea și temeinicia acesteia în

raport de excepția pusă în discuție pro recursul reclamantei, însă nu pe fondul

său, ci sub aspectul nepunerii ei în discuția părților.

Se constată astfel că, deși dat

fiind caracterul său de excepție de ordine publică, aceasta putea fi ridicat de

oricare din părțile în proces, ori pusă în discuție din oficiu de către

instanță în oricare fază a procesului, ea nu a fost pusă în discuție, cum lesne

se poate constata din cuprinsul preambulului deciziei recurate.

Cu toate că dispozitivul deciziei nu

menționează expres că soluția a avut în vedere prescripția parțială a dreptului

la acțiune, din considerentele deciziei rezultă, neîndoielnic, că instanța de

apel a avut în vedere această excepție. Astfel, la decizia 635 (dosarul curții

de apel) instanța reține, cităm:„ Considerând lipsa de folosință ca daună, ea

este prescrisă pentru perioada 1 ianuarie 1996-1 ianuarie 1999”, cu reducerea

corespunzătoare a sumei. Or, procedând astfel, instanța de apel, nepunând

excepția în discuția părților, a privat-o pe reclamantă de posibilitatea de

a-și formula apărările în legătură cu aceasta și, astfel, a pronunțat o soluție

nelegală și netemeinică.

Nelegalitatea nu putea fi înlăturată

decât prin trimiterea cauzei la instanța de apel spre rejudecare, altfel,

partea împotriva căreia a fost admisă ar fi privată de o cale de atac.

La rejudecarea cauzei vor fi avute

în vedere și celelalte critici, formulate prin cele două recursuri.

Față de considerentele ce preced,

Înalta Curte de Casație și Justiție,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanta, C.C.L. județul Bacău, și pârâtul, D.I., împotriva deciziei nr. 635

din 22 noiembrie 2001, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de

contencios administrativ.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 1 aprilie 2004.