ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4373/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2000,

reclamanta C.N. C.F.R. S.A., regionala C.F.R. Iași, a chemat în judecată pe pârâta

S.C. L.I. S.R.L. Bacău, reprezentată prin Ț.A., solicitând instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună evacuarea pârâtei de pe terenul

închiriat în stația C.F.R. Bacău, precum și obligarea acesteia la plata sumei de

17.817.541 lei cu titlu de daune, plus cheltuieli de judecată în sumă de 1.575.403

lei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că,

pârâta a închiriat o suprafață de teren în stația C.F.R. Bacău, conform contractului

de închiriere nr. 2869 din 1 noiembrie 1999, obligându-se să achite chiria în

lei în raport de valoarea dolarului SUA la data stabilită prin art. 7 din contractul

de închiriere, în care s-a prevăzut expres că, neplata chiriei la termen atrage

majorări de 0,5 % pe zi de întârziere.

Mai arată reclamanta, că, la toate somațiile anexate

cererii, pârâta nu a înțeles să respecte clauzele contractuale.

Prin sentința nr. 215 din 23 februarie 2001, Tribunalul

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a admis cererea

formulată de C.N. C.F.R. S.A., regionala C.F.R. Iași, în contradictoriu cu

pârâta S.C. L.I. S.R.L. Bacău și în consecință:

A dispus evacuarea pârâtei de pe terenul situat

în stația C.F.R. Bacău, pe scări la intrare.

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 17.817.541

lei cu titlu de daune și 1.575.403 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut, că, față de faptul că pârâta nu a formulat nici o apărare,

urmează a se constata că, situația de fapt expusă de reclamantă corespunde realității,

și pe cale de consecință, a dispus obligarea pârâtei în baza art. 969, art. 970

și art. 1449 C. civ. să achite reclamantei pretențiile solicitate prin acțiune.

Totodată, având în vedere că a expirat termenul

contractual, prima instanță a dispus în temeiul art. 1431 C. civ. și evacuarea pârâtei

precum și obligarea acesteia în baza art. 274 C. civ., la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 1.575.403 lei.

Apelul declarat împotriva susmenționatei

sentințe, de către pârâta S.C. L.I. S.R.L. Bacău, a fost respins ca nefondat,

prin decizia nr. 451 din 28 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, cu motivarea că ambele sume erau datorate

de pârâtă, întrucât din luna iulie 2000, aceasta ocupa fără nici un drept spațiul,

contractul fiind reziliat la inițiativa locatarei reclamante conform adresei

nr. 12/2 din 7 iunie 2000.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat

recurs pârâta S.C. L.I. S.R.L. Bacău, susținând în esență, că, nu a primit notificarea

nr. 12/01463 cod 2000, prin care reclamanta pretinde, că i-ar fi pus în vedere să

elibereze spațiul și că, în raport de modul cum s-au derulat relațiile contractuale

dintre părți, se impunea obligarea sa la plata chiriei prevăzută în contract

corelativ cu obligarea reclamantei în calitate de locatar să emită facturile

aferente, cu excluderea plății daunelor interese, întrucât prin simpla prezență

a sa pe o suprafață de 5 mp, nu a adus reclamantei nici un fel de pagube.

Mai susține, pârâta, că în măsura în care,

instanța de recurs, se va pronunța și pentru evacuare, atunci solicită, a se

lua în discuție și despăgubirile pe care i le datorează reclamantei cu

procentul de inflație la zi, pentru părțile componente ale chioșcului, care nu

mai pot fi folosite.

În consecință, pârâta solicită admiterea

recursului, în sensul motivelor scrise depuse la dosar.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar rezultă că pârâtei

i s-a pus în vedere prin adresa nr. 616 din 21 din 1 martie 2000, pe care a

semnat de primire, că datorită lucrărilor de modernizare, care urmează să

înceapă la gara Bacău (pe scările căreia își desfășura activitatea) contractul

nr. 2869 din 1 noiembrie 1999 (încheiat pe 6 luni) se va rezilia de drept, în

termen de 60 zile de la emiterea adresei menționate mai sus.

Cu toate acestea, adică chiar și după împlinirea

termenului prevăzut în notificare, pârâta a continuat să ocupe, fără nici un

titlu spațiul care a format obiectul contractului de închiriere, așa cum de

altfel recunoaște și în recurs, cale de atac, în care solicită fără nici un

temei obligarea reclamantei să emită facturi pentru plata chiriei, datorate,

după rezilierea de drept a contractului, cu excluderea daunelor interese

acordate de instanță.

Or, odată, ce, contractul de închiriere a fost reziliat,

bine instanțele, au dispus, evacuarea pârâtei, și consecutiv obligarea acesteia

la plata sumelor solicitate prin acțiune, întrucât, pe de o parte, plata chirie

s-a făcut cu întârziere, astfel, că au devenit incidente dispozițiile art. 13

din contract (prin care părțile au introdus clauza penală, și ca urmare,

locatara datora penalitățile de întârziere în plată în sumă de 862.942 lei) iar

pe de altă parte și dispozițiile art. 25 din același contract de închiriere,

prin care s-a stipulat, că, locatorul datorează locatarului, daune interese, pe

perioada ocupării spațiului după expirarea termenului pentru care a fost închiriat

contractul, daune care au fost stabilite la nivelul dublului chiriei lunare și

T.V.A.

În acest context, susținerile pârâtei în sensul

că ar datora și, pentru perioada în care a ocupat spațiul, după rezilierea

contractului, tot chirie și nu daune interese, nu pot fi primite, fiind, în contradicție,

cu dispozițiile art. 25 din contractul de închiriere, astfel cum s-a arătat mai

sus.

Referitor la cererea pârâtei, în sensul, că, dacă,

instanța de recurs se va pronunța asupra evacuării, atunci, ar trebui să ia în

discuție și daunele reactualizate în raport de indicele de inflație, pe care i

le-ar datora reclamanta, pentru elementele componente ale chioșcului, care nu

mai pot fi folosite, se constată, că o astfel de cerere, a fost formulată

direct în recurs, și ca atare nu poate fi avută în vedere, în condițiile în

care, aceasta nu a fost concretizată într-o cerere reconvențională, care să fie

examinată în prealabil de instanța fondului, și ulterior de instanța de apel,

știut fiind, că, în această cale de atac, a recursului, se verifică, temeinicia

și legalitatea soluției dată în apel, numai în raport de probele și cererile existente

la dosar, în momentul pronunțării.

Așa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta

S.C. L.I. S.R.L. Bacău, prin reprezentant Ț.A., împotriva deciziei nr. 451 din

28 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13

noiembrie 2003.