ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 708/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, prin sentința nr. 509 din 24 mai 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei CN C.F.R. Iași a dispus evacuarea pârâtei SC R. SRL Pașcani din spațiul comercial situat în stația C.F.R. Pașcani și a obligat-o la plata chiriei în sumă de 109.590.332 lei, la 34.399.726 lei penalități de întârziere precum și la 442.200.862 lei daune interese, cu cheltuieli de judecată aferente. Prin aceeași sentință a fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâta SC R. SRL Pașcani, iar reclamanta CN C.F.R. Iași a fost obligată să-i restituie suma de 21.187.812 lei, reprezentând garanție de asigurare și 19.061.243 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a ajunge la această soluție prima instanță a stabilit că durata locațiunii a expirat la data de 30 noiembrie 2001, că potrivit expertizei pârâta datorează chirie pe perioada 1 iulie 2001 – 30 noiembrie 2001, și că potrivit clauzei penale stipulată în art. 7 din contract sunt întemeiate pretențiile pentru plata penalităților de întârziere aferente chiriei neachitată pe aceeași perioadă. De asemenea s-au apreciat ca întemeiate și pretențiile pentru plata daunelor-interese calculate pe întreaga perioadă cât spațiul a fost ocupat, după expirarea contractului. În ce privește cererea reconvențională s-a stabilit că potrivit contractului de locațiune și actelor adiționale ulterioare, reclamantei îi revine obligația să restituie cu titlu de chirie suma plătită în plus cât și garanția în sumă de 1140,96 dolari S.U.A.

Constatându-se îndeplinite condițiile compensării legale între obligațiile reciproce ale părților, după compensare, s-a stabilit obligația pârâtei de a-i plăti reclamantei suma de 530.553.550 lei și 3.600.056 lei cheltuieli de judecată. Sentința a fost apelată de pârâta SC R. SRL Pașcani, care a susținut că prin admiterea daunelor-interese, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât reclamanta nu și-a majorat pretențiile, iar chiria s-a calculat greșit pornind de la un alt cuantum decât cel stabilit de părți. Pentru a răspunde criticilor care vizau netemeinicia sentinței pe aspectele care priveau determinarea sumelor reale de plată, instanța de apel a dispus completarea raportului de expertiză.

Reanalizând probele dosarului în raport de criticile formulate de apelantă, instanța de apel a stabilit că chiria, sub aspectul cuantumului, a fost corect stabilită de prima instanță, iar în ce privește daunele-interese, că instanța de fond a dat eficiență clauzelor contractuale stipulate în art. 18 precum și dispozițiilor art. 969 și 970 C. civ. Și critica referitoare la cuantumul penalităților de întârziere acordate de prima instanță a fost înlăturată cu motivarea că prin raportul suplimentar de expertiză a fost determinat un cuantum mai mare decât cel acordat de prima instanță și că apelantei nu i se poate face o situație mai grea în propria cale de atac. Asupra daunelor-interese, instanța de apel a apreciat că diferența de sumă la care se referă apelanta provine din perioada luată în calcul, daunele fiind acordate nu doar până la momentul introducerii acțiunii ci până la momentul pronunțării hotărârii apelate.

Împotriva deciziei nr. 63 din 6 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Iași, a declarat recurs pârâta SC R. SRL Pașcani, prin care a invocat prevederile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 10 C. proc. civ., fără să le argumenteze în fapt și în drept astfel cum prevede art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. În esență, recurenta a susținut că soluția este greșită întrucât: a) instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, câtă vreme nu a redus cuantumul daunelor interese în raport de suprafața efectiv ocupată; b) hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii pentru că nu explică de ce se datorează acea sumă determinată de expertiză și cum s-a făcut calculul; c) hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii întrucât instanța s-a substituit reclamantei atunci când a făcut aplicarea art. 18 din contract; d) instanța nu s-a pronunțat asupra expertizei din apel ci o interpretează fragmentat în sensul că nu reține suma determinată de expert.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situațiile prevăzute de pct. 1 – 9, numai pentru motive de nelegalitate. Observând conținutul motivelor de recurs, expuse mai sus, se poate constata că recurenta pârâtă nu a invocat nici un motiv de nelegalitate. Toate criticile evocă în realitate aspecte care vizează netemeinicia dar care nu-și găsesc fundament în nelegalitate așa încât în condițiile în care recurenta a avut la îndemână o cale de atac devolutivă în care a repus în discuție fondul nu poate solicita în aceleași condiții, într-o cale de atac extraordinară, să se reanalizeze fondul pricinii. Dacă s-ar trece la analiza criticii prin care se susține că s-a acordat mai mult decât s-a cerut, care poate fi încadrată în art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., se poate constata că ipoteza plus petita nu se regăsește în soluția pronunțată de instanța de apel întrucât determinarea sumei datorate cu titlu de daune-interese a avut în vedere situația reală rezultând din prevederile art. 18 din contract care nu este dată de nivelul chiriei ci de perioada luată în calcul. Problema suprafeței ocupată este o susținere de fond care nu poate fi invocată în această cale de atac. De altfel se poate observa că nu au fost făcute obiecțiuni la raportul de expertiză pe aceste aspecte care vizau strict suprafața și nu perioada luată în calcul. Prin critica de la pct. b, recurenta afirmă că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, motiv care se regăsește la pct. (7) art. 304 C. proc.

civ. Critica este însă nefondată întrucât soluția își găsește fundamentul în probele administrate respectiv expertiza care avea ca obiectiv să determine cuantumul sumelor care au constituit obiectul acțiunii principale. Decizia instanței de apel a avut în vedere expertiza contabilă care a confirmat realitatea calculului care s-a analizat în conformitate cu clauzele contractului. După cum rezultă din considerente, instanța de apel a prezentat motivele care au dus la concluzia sa în legătură cu daunele interese în opoziție cu susținerea apelantei, recurenta din acest dosar. De altfel decizia nu trebuie să constituie un act contabil cum încearcă să acrediteze ideea recurenta ci, un act de judecată, care se bazează pe probele administrate.

Critica de la pct. c) prin care se afirmă aplicarea greșită a legii nu a fost motivată, recurenta nu a arătat care dispoziții legale au fost încălcate, iar referirea la aplicarea art. 18 din contract nu satisface cerințele art. 304 alin. (9) C. proc. civ., prin care se dispune că hotărârea este nelegală atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În fine susținerea de la pct. d), nu vizează nelegalitatea ci sunt aprecieri proprii și contradictorii ale recurentei care pe de o parte susține că nu s-a pronunțat instanța pe expertiza efectuată în apel, susținere inexactă față de considerentele deciziei, iar de pe altă parte că a interpretat-o fragmentat. În concluzie, Înalta Curte constată că nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea sau casarea deciziei din apel, așa încât potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SRL Pașcani, împotriva deciziei nr. 63 din 6 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 februarie 2006.