ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4762/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4762/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
La data de 11 mai 2000, reclamantul A.P. a
acționat în judecată pe pârâta S.C.A. D. Călărași solicitând ca prin hotărâre
judecătorească pârâta să fie obligată la plata contravalorii îmbunătățirilor ce
a adus reclamantul la imobilul – spațiu comercial – proprietatea pârâtei situat
în Călărași, și instituirea în favoarea sa a unui drept de retenție asupra
acestui imobil, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Călărași, primind cauza spre
soluționare în urma declinării competenței în favoarea sa de Judecătoria
Călărași a pronunțat sentința nr. 500 din 17 octombrie 2000 prin care a admis
în parte acțiunea reclamantului și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de
139.502.050 lei contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, instituirea
dreptului de retenție al reclamantului asupra imobilului, până la achitarea
debitului de către pârâtă, cu 8.515.613 lei cheltuieli de judecată.
La pronunțarea hotărârii de mai sus, instanța de
fond a reținut că în cauză dotările aduse de reclamant spațiului în litigiu,
i-au conferit un spor de valoare și având în vedere și concluziile raportului
de expertiză efectuată în cauză, pârâta datorează contravaloarea acestor
lucrări.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței
pronunțată de instanța de fond, a fost respins de Curtea de Apel București,
secția a VI - a civilă, prin decizia nr. 435 din 26 martie 2001, această
instanță reținând în esență că prevederile contractului încheiat de părți la 23
martie 1993 au înscris la art. 27 prevederea că la încheierea contractului de
administrare, toate dotările făcute pe parcursul gestionării de către
administrator, rămân în proprietatea colectivului acestuia, sau se pot preda
proprietarului contra cost, la o valoare negociată.
Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de
apel, a declarat recurs pârâta S.C.A. D. CĂLĂRAȘI, care a criticat această
hotărâre, susținând că este netemeinică și nelegală, sub următoarele aspecte:
- a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. susținând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea și
aplicarea greșită a legii deoarece:
- la judecarea apelului său instanța de apel nu
a avut în vedere și judecarea fondului cauzei, ci, s-a rezumat numai la
analizarea modului în care a fost judecată cauza la instanța de fond,
considerând-o corectă;
- au fost aplicate eronat prevederile art. 493
C. civ. privitoare la acordarea dreptului de retenție;
- a invocat prevederile art. 304
pct. 10 C. proc. civ. susținând că instanța de apel nu a luat în considerare
toate probele existente în dosar, în fapt nu a făcut referire la nici o probă
depusă de recurentă. Nu s-a avut în vedere obiecțiunile recurentei la raportul
de expertiză și nici interogatoriul luat reclamantului în fața instanței de
fond;
- a mai invocat și prevederile art.
304 pct. 11 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului,
rezultă că motivul de recurs potrivit cu care hotărârea recurată nu a avut în
vedere și judecarea fondului cauzei nu este întemeiat.
În hotărârea sa, instanța de apel a reținut
corect că s-a analizat întregul material probator la analiza pe fond a
acțiunii, așa încât corect s-a reținut că acest motiv este nedovedit.
Cu privire la instituirea în mod greșit a unui
drept de retenție asupra imobilului, corect a menținut instanța de apel soluția
pronunțată pe fondul cauzei, respectiv instituirea acestui drept, în
conformitate cu dispozițiile art. 493 C. civ., având în vedere strânsa relație
dintre creanța constatată și obiectul contractului.
Tot astfel critica potrivit cu care instanța de
apel nu a luat în considerare toate probele administrate în cauză nu este
dovedită. Cum s-a arătat mai sus, instanța de apel a reținut că la judecarea în
fond a cauzei s-a avut în vedere întregul material probator răspunsul la
interogatoriu nu a fost formulat decât în concluziile scrise, după dezbaterea
fondului, așa încât nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C.
proc. civ. nu este dovedit.
Întrucât art. 304 pct. 11 a fost abrogat nu mai
poate fi luat în analiză.
Ca atare recursul pârâtei nefiind întemeiat, se
va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.C.A. D.
Călărași împotriva deciziei nr. 435 din 26 martie 2001 a Curții de Apel
București, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 2
decembrie 2003.