ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 337/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 23

aprilie 2003, reclamanta SC A.P. SA Brașov a cerut obligarea pârâților T.G. și

T.A. și T.M. la plata sumei de 5.614.473.200 lei, reprezentând îmbunătățiri

aduse imobilului R.P., și la restituirea unui drept de retenție până la plata

daunelor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

invocat contractul de închiriere încheiat în 1967 cu fosta Întreprindere L.L.B.

și apoi contractul din 14 ianuarie 1992 încheiat cu SC R. SA Brașov, privind

imobilul restaurant, pe care l-a modernizat prin lucrări de consolidare,

construcții, instalații, decorațiuni interioare, devenind R.P.

Imobilul a fost restituit în natură,

în temeiul Legii nr. 10/2001 foștilor proprietari, care l-au înstrăinat

pârâților în cauză. Reclamanta a susținut că, în calitate de proprietari,

pârâții au obligația să achite cheltuielile care au dus la creșterea valorii

bunului, temeiul pretențiilor fiind îmbogățirea fără justă cauză și prevederile

Legii nr. 10/2001.

La 13 iunie 2003, pârâții au

declarat, odată cu întâmpinarea, cerere reconvențională prin care au solicitat

evacuarea pârâtei reconvenționale din imobilul în litigiu și obligarea la

ridicarea dotărilor specifice activității de restaurant și aducerea imobilului

la starea anterioară executării lucrărilor.

În cursul soluționării, instanța a

dispus efectuarea unei expertize tehnice, pentru identificarea investițiilor

efectuate de reclamantă și stabilirii valorii acestora, precum și a unei

expertize contabile pentru stabilirea gradului de amortizare a lucrărilor de

investiții efectuate de reclamantă.

Tribunalul Brașov, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 396 din 11 iunie 2004 a admis în parte acțiunea

principală și a obligat pârâții T.G. și T.M. la plata sumei de 2.479.100.000

lei despăgubiri, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții necesare

și utile, efectuate la imobilul R.P. și a instituit în favoarea reclamantei un

drept de retenție asupra imobilului până la achitarea sumei admise, fiind

respinse restul pretențiilor, cu obligarea pârâților la plata sumei de

129.644.866 lei, cheltuieli parțiale de judecată, fiind compensate restul

cheltuielilor.

Instanța a respins cererea

reconvențională formulată de pârâtă.

În pronunțarea acestei hotărâri,

instanța a reținut ca întemeiată cererea reclamantei pentru despăgubiri,

întemeiate pe îmbogățirea fără just temei. Aceasta întrucât, reclamanta, prin

lucrările executate cu bună credință în temeiul contractului de închiriere,

pentru folosința spațiului, a sporit valoarea imobilului, existând o legătură

între mărirea patrimoniului pârâților și diminuarea patrimoniului reclamantei.

S-a mai reținut că nu-și are

aplicabilitate în cauză art. 1444 C. civ., și anume răspunderea pentru

dezdăunarea locatarului de către locator sau cumpărător, întrucât lucrările

s-au executat în temeiul contractului de locațiune încheiat cu SC R. SA Brașov,

dar urmare retrocedării imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta a

pierdut această calitate, iar dobânditorii proprietari au înstrăinat imobilul

către pârâți, deci nu SC R. SA a fost vânzător și nu a obținut profit de pe

urma îmbunătățirilor reclamate în cauză.

S-a mai reținut de către instanță că

pârâții nu au calitatea de „persoane îndreptățite” în accepțiunea Legii nr. 10/2001

pentru a beneficia de prevederile art. 9 alin. (1) din lege, restituirea

imobilelor în natură, în starea în care se afla la data cererii de restituire

și libere de orice sarcini. Aceasta întrucât, pârâții au dobândit imobilul în

cauză, prin contract de vânzare-cumpărare, astfel că au obligația plății lucrărilor

necesare și utile efectuate de reclamantă.

Imobilul neavând destinația de

locuință, restituirea îmbunătățirilor nu poate fi întemeiată pe art. 49 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, ci pe „îmbogățirea fără justă cauză”.

În ce privește valoarea daunelor,

instanța a reținut ca admisibilă numai cheltuielile necesare și utile,

stabilite de expertiză, iar nu cele voluptorii, pentru îmbunătățirea bunului,

care pot fi ridicate de reclamantă, în măsura în care nu produc deteriorarea

bunului.

S-a reținut ca întemeiat capătul de

cerere privind dreptul de retenție asupra imobilului, până la plata daunelor de

către pârâți.

Referitor la cererea reconvențională

instanța a reținut că cererea de evacuare este fără temei în raport de

considerentele de admitere a acțiunii principale, iar obligarea reclamantei la

readucerea imobilului la starea inițială nu-și are temei, decât pentru

lucrările voluptorii, care nu s-au acordat.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apel reclamanta și pârâtul T.G. T.M. a fost scoasă din cauză prin

cedarea drepturilor sale către T.G.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă,

prin decizia nr. 53 din 19 ianuarie 2005 a admis apelul pârâtului T.G., a

schimbat în parte sentința atacată în sensul obligării acestuia la plata către

reclamantă a echivalentului în lei a sumei de 30.696,76 dolari S.U.A.,

contravaloare investiții, cu 129.075.186 lei, cheltuieli de judecată.

Recursul reclamantei a fost respins,

cu obligarea la plata către pârât a sumei de 21.130.000 lei, cheltuieli de

judecată în apel.

În pronunțarea acestei decizii,

instanța a reținut ca fiind întemeiate criticile recurentului T.G. în ce

privește valoarea despăgubirilor.

Aceste despăgubiri, întemeiate pe

principiul îmbogățirii fără just temei nu pot depăși valoarea cu care a fost

micșorat patrimoniul reclamantei.

Ori, investițiile efectuate de

reclamantă, conform probelor dosarului, au reprezentat 40.884 dolari S.U.A.,

din care s-au amortizat 10.187,24 dolari S.U.A., astfel valoarea rămasă,

30.696,76 dolari S.U.A., constituie dauna neacoperită și nicidecum valoarea

actualizată a lucrărilor de investiții.

S-a mai reținut că cel ce a

beneficiat de investiție a fost proprietarul imobilului după retrocedare,

urmare Legii nr. 10/2001, care prin înstrăinare a putut obține un preț la

valoarea de circulație la data vânzării, preț determinat de îmbunătățirile

efectuate de reclamantă.

Pârâtul, însă, ca dobânditor prin

vânzare-cumpărare, a plătit prețul către proprietar și nu poate fi obligat

decât la plata sumei acceptată și anume valoarea investiției, minus

amortizarea.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs reclamanta, SC A.P. SA Brașov, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., formulând următoarele critici:

- greșit instanța de apel a preluat

valoarea investiției stabilită de expertiza contabilă în dolari la cursul de

schimb lei /dolari, întrucât toate investițiile s-au făcut în moneda națională

și a însumat 7.727.107 lei, în 1992, care actualizată cu indicele de inflație,

reprezintă 3.669.216.758,95 lei, astfel că cere obligarea pârâtului la plata

acestei sume.

- toate cheltuielile efectuate au

fost utile, necesare pentru reprofilarea spațiului, astfel că au sporit

valoarea acestuia și nu pot fi calificate ca voluptorii, impunându-se acordarea

lor integrală.

În întâmpinare, intimatul pârât a

cerut respingerea recursului ca neîntemeiat, invocând și faptul că a fost de

acord cu plata sumei de 30.696,76 dolari S.U.A. stabilită ca valoare a lucrărilor

neamortizate. A mai invocat că, prin adresa din 23 mai 2005, reclamanta

recurentă a fost de acord cu plata acestor despăgubiri, solicitând comunicarea

datei plăților pentru a se putea proceda la predarea-primirea spațiului.

Recursul este nefondat.

Pretențiile pentru despăgubirile

solicitate de reclamantă își au izvorul în contractul de închiriere din 14

ianuarie 1992 încheiat de aceasta cu SC R. SA Brașov, pentru imobilul R.P.

În temeiul Legii nr. 10/2001, SC R.

SA a restituit cu decizia nr. 124 din 28 octombrie 2002, imobilul către foștii

proprietari, care ulterior l-au vândut intimatului, T.G.

Susținerea recurentei că, din

momentul retrocedării creanțele din contractul de închiriere au încetat și s-au

transmis la noul proprietar nu-și are temei.

Aceasta întrucât, art. 9 din Legea nr.

10/2001 prevede că „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui

se află în prezent, se restituie în natură în stare în care se află la data

cererii de restituire și libere de orice sarcini”.

Rezultă că proprietarii, la

retrocedare, au preluat imobilul în starea în care s-a găsit, iar nu cu

debitele pretinse de reclamantă, deci, nu se poate susține transmiterea acestor

debite către noul proprietar, intimatul în cauză, care a dobândit proprietatea

imobilului prin vânzare-cumpărare.

Cererea reclamantei întemeiată pe

principiul îmbogățire fără just temei, și anume, diminuarea patrimoniului său

prin amenajările necesare și utile ale imobilului și sporirea patrimoniului

pârâtului, este neîntemeiată.

Atât timp cât reclamanta nu a

înțeles să-și recupereze daunele din îmbunătățiri de la cocontractantul său, SC

R. SA, nu este îndreptățită să formuleze pretenții față de proprietarul

retrocedat, având în vedere dispozițiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 sus

menționate, și nici față de intimatul pârât, care a devenit proprietar prin

contract de vânzare cumpărare, încheiat la prețul negociat de părți.

Așa după cum a reținut instanța de

apel, obligarea pârâtului la plata investiției de la data efectuării în 1992,

cu deducerea amortizărilor, s-a făcut urmare acceptării pârâtului pentru plata

acestei sume, astfel că orice pretenții majorate ale recurentei și anume,

indexarea cu indicele de inflație din 2004 sunt fără temei și de respins.

Așa fiind, hotărârea atacată fiind

temeinică și legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC A.P. SA Brașov împotriva deciziei nr. 53 din 19 ianuarie 2005 a

Curții de Apel Brașov, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 31 ianuarie 2006.