ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 353/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul N.M.E., a chemat în

judecată pe pârâtele SC P. SA și SC T.C. SRL solicitând obligarea acestora, în

solidar, la plata sumei de 129.525 dolari S.U.A., reprezentând daune cu titlu

de folosință fără titlu a cabanei restaurant și club C.V. pe perioada 1

ianuarie 2001 – 17 mai 2002.

Tribunalul Brașov, prin sentința

civilă nr. 67 din 3 din 21 ianuarie 2005 a respins excepția prematurității

acțiunii, invocată de pârâta SC P. SA, a admis în parte acțiunea și a obligat

pe pârâta SC P. SA la lata sumei de 20.543,10 dolari S.U.A. despăgubiri și la

39.700 lei cheltuieli de judecată, iar pe pârâta SC T.C. SRL la 12.914,72 dolari

S.U.A. despăgubiri și la 34.621.204 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut, în

esență, că reclamantul a redobândit proprietatea și folosința imobilelor

restaurant și

c

abana C.V. și a

instituit un drept de uzufruct pârâtei SC P. SA până la plata integrală a

lucrărilor de construcție, investiție și modernizări la imobilul proprietatea

sa, în sumă de 3.354.509.203 lei, așa cum a fost stabilită prin sentința civilă

nr. 391 din 3 decembrie 2001 a Tribunalului Brașov.

Pârâta SC P. SA, la data de 8 august

2000 a încheiat un contract de asociere cu cealaltă pârâtă SC T.C. SA în

vederea exploatării activelor restaurant și cabană C.V.

Față de profitul lunar stabilit prin

contract și prin raportul de expertiză, de dreptul proprietarului de a

beneficia de productele bunului dar și de stipulația lipsei solidarității

pârâtelor, instanța a considerat în temeiul art. 480 și art. 483 C. civ., plata

datoriei acestora către proprietar.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr.

131/ Ap din 19 iulie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantului și a

admis apelul pârâtei SC P. SA, schimbând în tot sentința atacată și pe fond,

respingând acțiunea.

Instanța de apel a reținut că la

data de 29 iunie 2001, reclamantului i s-a recunoscut dreptul de proprietar

asupra imobilelor, dar la 20 iunie 2001 prin declarație autentică a constituit

un drept de uzufruct, care dădea dreptul uzufructorului SC P. SA de a folosi

bunul și a-i culege fructele, pe toată durata constituirii dreptului real.

Astfel pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 29 aprilie 2001, reclamantul nu putea

pretinde vreun drept asupra imobilelor, iar după 20 iunie 2001 până la plata

integrală a investițiilor făcute la clădiri, numai uzufructarul are drept la fructe.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurentul susține că instanța de

apel a dat o interpretare greșită declarației de uzufruct, dar și dispozițiile art.

517 C. proc. civ., fără a constata cauza ilicită a convenției. Scopul pentru

care reclamantul a dat declarația de uzufruct a fost acela de asigurare a

recuperării investiției de către pârâta SC P. SA nu pentru a-i asigura fructele

civile gratuit. Prin încasarea profitului lunar se ajunge la o îmbogățire fără

just titlu.

Pe de altă parte, apelul pârâtei SC

P. SA nu putea fi extins și asupra celeilalte pârâte SC T.C. SRL.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor expune.

Reclamantului, prin sentința civilă nr.

254 din 29 iunie 2001 a Tribunalului Brașov i s-a admis acțiunea în

revendicarea imobilelor restaurant și cabană C.V. cu obligația stabilită prin

sentința civilă nr. 391 din 3 decembrie 2001 a aceluiași tribunal să

despăgubească pe pârâta SC P. SA cu suma de 3.354.509.203 lei contravaloarea

investițiilor făcute.

Prin convenția din 15 mai 2002

reclamantul și pârâta SC P. SA au stabilit condițiile predării-primirii bunurilor;

iar prin declarația autentificată la 29 iunie 2001 reclamantul constituie un

drept de uzufruct asupra restaurantului și a cabanei, până la plata integrală a

lucrărilor de construcție efectuate.

Invocarea nelegitimității cauzei

convenției este nedovedită.

Cauza actului juridic este o

componentă a voinței juridice, distinctă de consimțământ și reprezintă scopul

pentru care s-a încheiat actul, nu izvorul obligației. Ea este astfel prezumată

până la proba contrarie (art. 967 C. civ.), probă pe care reclamantul nu a

administrat-o.

Cauza ilicită rezultă din intenția

comună a părților, de a vicia convenția și deci trebuie cunoscută.

Obiectul convenției din 15 mai 2002

îl constituie predarea-primirea imobilelor, în condițiile în care proprietarul

a fost obligat la despăgubiri în sumă de 3.354.509.203 lei, cu îndatorirea

acestuia de a achita debitul până la 15 iulie 2004 și de a garanta plata cu

instituirea ipotecii și a interdicției de înstrăinare a bunurilor.

Nici o dispoziție a convenției nu

este de natură a caracteriza ilicit scopul pentru care aceasta a fost

încheiată.

În privința declarației de uzufruct,

interpretarea actului are în vedere intenția comună rezultată din termenii

folosiți, ce au în vedere înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura

contractului și în sensul de a produce efecte juridice.

Nici o stipulație a declarației de

uzufruct nu conduce la mai multe înțelesuri decât acela de a constitui un drept

temporar de uzufruct asupra celor două imobile, până la plata integrală a

sumelor ce se vor stabili prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă. Iar cauza actului astfel încheiat este expres menționată

:”asigurarea și garantarea plății sumei ce se va determina.”.

Dispozițiile art. 517 C. civ., nu au

fost încălcate. Ele prevăd dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt

proprietatea altuia, întocmai ca însuși proprietarul lor, însă, cu îndatorirea

de a le conserva substanța. Iar uzufructarul are dreptul la fructele naturale,

civile sau industriale ce le produce obiectul asupra căruia are uzufruct. În

privința efectelor principale, lipsa cauțiunii stabilită de lege (art. 541 C.

civ.), nu afectează convenția părților, întrucât întârzierea în depunerea

cauțiunii nu ridică uzufructarului dreptul de a se folosi de fructele la care

avea dreptul din momentul deschiderii uzufructului (art. 544 C. civ.).

Față de raportul juridic astfel

determinat, nu se poate pune în discuție extinderea apelului și la pârâta SC T.C.

SRL. Între aceasta și copârâta SC P. SA, a existat un contract de asociere în

participațiune cu efecte specifice acestei instituții, în privința lucrurilor

puse în asociere, determinate de art. 254 C. com.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație

și Justiție considerând judicios analizată situația de fapt și de drept

litigioasă, de către instanța de apel, va respinge, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., recursul declarat împotriva deciziei nr. 131/ Ap din 19 iulie 2005,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul

N.M.E., împotriva deciziei nr. 131 din 19 iulie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2006.