ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1504/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Brașov sub nr. 4740/1999 reclamantele B.L.E. și H.R.E. au

solicitat în contradictoriu cu pârâtele R.A. A.P.P.S., sucursala de

reprezentare Predeal, și SC R. SA, să fie obligate acestea să lase în deplină

proprietate și posesie terenul în suprafață de 1125 mp situat în Predeal format

din parcela P.B. întabulat în C.F.

Prin sentința civilă nr. 309/ S din

2 iunie 2000, Tribunalul Brașov a admis cererea de arătare a titularului

dreptului formulată de pârâta R.A. A.P.P.S., sucursala de reprezentare Predeal,

a admis acțiunea reclamantelor B.L.E. și H.R.E. în contradictoriu cu aceeași

pârâtă și intervenientul Ministerul Finanțelor Publice, obligând prima pârâtă

să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie, imobilele identificate

astfel: C.F. Brașov nr.top 13478/2/5/a/S, teren de 306 mp; C.F. Brașov nr.top

13478/2/5/a/2 teren de 691,20mp; C.F. Brașov nr.top 13478/2/5/a/1 teren de 126

mp ce urmează parcela nr. 24, după planul general de parcelare ,,P.B.”.

Au fost respinse pretențiile

reclamantelor privitoare la plata de despăgubiri pentru teren.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că în condițiile în care pârâta nu a exibat nici un titlu

legal asupra imobilelor, este fără îndoială că le folosește în mod abuziv.

Împotriva acestei sentințe pârâta

R.A. A.P.P.S. a declarat apel susținând că ea administrează imobilul, calitatea

de administrator al imobilului fiind susținută și prin cererea de arătare a

titularului dreptului admisă de instanța de fond în temeiul art. 12 alin. (4) și

(5) din Legea 213/1998.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

civilă nr. 23/ Ap din 5 aprilie 2001 a respins apelul ca inadmisibil, cu

motivarea că menținerea R.A. A.P.P.S. în proces a fost admisă doar pentru

opozabilitate, drept urmare acesta nu putea să formuleze apel.

În contra acestei din urmă decizii

pârâta R.A.A.P.P.S. a declarat recurs invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținând, în esență că s-a încălcat grav dreptul conferit de lege

coparticipanților la procesul civil și anume de a declara apel.

Curtea Supremă de Justiție prin

decizia civilă nr. 48 din 15 ianuarie 2003 a admis recursul declarat de R.A.A.P.P.S.

împotriva deciziei nr. 23/Ap din 5 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Brașov

pe care a casat-o și a trimis cauza la această instanță pentru judecarea pe

fond a apelului.

În fond, după casare, Curtea de Apel

Brașov prin decizia civilă nr. 36/Ap din 9 mai 2003 a respins apelul declarat

de pârâta R.A. A.P.P.S. R.A București.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut în esență că: din actele de stare civilă, precum și

din actul de vânzare-cumpărare autentificat rezultă că numele întreg al

reclamantei este B.L.E., fiind astfel neîntemeiată critica referitoare la

nedovedirea identității dintre B.L. și B.E.; imobilul în litigiu a fost preluat

în fapt, fără nici un titlu, dreptul de proprietate al persoanelor deposedate

nestingându-se niciodată; întabularea are efect constitutiv iar din C.F. rezultă

că reclamanții sunt proprietari conform art. 32 Legea 115/1938.

Din actele dosarului rezultă că

imobilul a fost preluat în fapt, fără nici un titlu, dreptul de proprietate al

persoanelor deposedate nestingându-se niciodată.

Și în cazul în care imobilul ar fi

un bun din domeniul public, ar intra sub incidența art. 6 din Legea nr. 213/1998,

care condiționează apartenența la domeniul public de un titlu valabil, în caz

contrar oferindu-se proprietarilor dreptul de a le revendica.

Nemulțumită de această soluție

pârâta R.A. A.P.P.S. București a formulat, în termen legal recurs aducând

critici cu privire la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de

apărare care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii în sensul că nu s-a făcut

dovada identității dintre B.L.E. și B.E.

Recurenta a mai arătat că hotărârea

recurată este lipsită de temei legal dat fiind faptul că din raportul de

expertiză efectuat în cauză rezultă că terenul revendicat este aferent vilei

Izvorul și că acesta este în întregime afectat de construcție, deci nu poate fi

restituit în natură.

Și Legea 10/2001 prevede că pentru

imobilul de genul celui în cauză se acordă despăgubiri și nu se dispune

restituirea în natură.

Au mai fost invocate dispozițiile

art. 26 din Legea 115 / 1938 din care reiese că Statul nu avea obligația

înscrierii drepturilor reale, decât dacă dorea să dispună de ele, iar

înscrierea se făcea într-un registru special potrivit art. 16 din aceeași lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

față de excepția invocată, constată că este competentă să judece prezenta cauză

având în vedere că reclamanții, care au posibilitatea procedurală a prețuirii

obiectului cererii conform art. 112, pct. 3 C. proc. civ., au precizat că

valoarea imobilului este mai mare de 5 miliarde lei.

Recursul nu este fondat urmând a fi

respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele ce

urmează:

În ceea ce privește motivul de

recurs referitor la faptul că nu s-a făcut dovada identității dintre B.L.E. și B.E.,

instanța îl privește ca nefondat, întrucât instanța de apel a reținut că din

actele de stare civilă precum și din contractul de vânzare cumpărare reiese că

numele întreg al reclamantei este B.L.E.

Constatându-se, pe baza probelor

administrate, că B.E. este aceeași persoană cu B.L.E., instanța de recurs nu

mai poate reaprecia probatoriile sub acest aspect, art. 304 pct. 11 fiind

abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000 instanța de apel s-a pronunțat asupra acestei

apărări, critica fiind astfel neîntemeiată din perspectiva art. 304 pct. 10 C.

proc. civ.

Distincția de utilitate publică a

imobilului în cauză nu prezintă relevanță în condițiile în care s-a constatat

că imobilul a fost preluat fără nici un titlu, în fapt, foștii proprietari

fiind deposedați în mod abuziv.

Dreptul de proprietate al

reclamanților este protejat de art. 480 și urm. C. proc. civ. care prevăd că

nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate

publică și formând o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Nerespectarea acestor condiții de

preluare a unui imobil, care sunt reglementate cumulativ, nu poate valida

titlul statului prin simpla invocare a unei destinații de utilitate publică a

imobilului preluat.

Celelalte apărări privind Legea

10/2001 și prevederile Legii nr. 115/1938 nu vor fi primite de Înalta Curte

având în vedere că nu au constituit critici de apel, reținându-se astfel

omisso

medio

.

Incidența dispozițiilor art. 32 din

Legea nr. 115/1938 a fost reținută și prin sentința primei instanțe, fără ca pe

calea apelului să fie criticată sentința sub acest aspect.

Răspunzând astfel motivelor de

recurs, instanța de recurs constată că instanța de apel a aplicat corect legea

situației de fapt pe deplin stabilite, iar recursul este nefondat, astfel că va

fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul

declarat de R.A. A.P.P.S. București împotriva deciziei nr. 36/Ap din 9 mai 2003

a Curții de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 februarie 2006.