ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6537/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 171/ S din 25 aprilie 2005, Tribunalul Brașov a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta R.C.C. și a obligat pe pârâta SC C.H.B. SA să plătească reclamantei suma de 7.933.629.000 lei, echivalentul lipsei de folosință asupra terenurilor situate în orașul Predeal, identificate în CF Brașov, în suprafață de 1976,40 m.p., pe perioada 4 martie 2001 - 6 septembrie 2002 și a respins celelalte pretenții. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC A.P.C.I. SRL, pentru lipsa calității procesuale pasive iar pârâta SC C.H.B. SA a fost obligat la plata sumei de 123.566.790 lei (ROL), cheltuieli de judecată parțiale.

În motivarea sentinței s-a reținut că, în raport de pretențiile deduse în concret judecății, instanța este învestită de reclamantă cu judecata unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art. 1078 și art. 1084 raportat la art. 480 C. civ. și nu pe dispozițiile art. 482 - 494 C. civ. indicate în cererea de chemare în judecată. Instanța a constatat că reclamanta este proprietara terenurilor în litigiu care, în prezent, sunt ocupate de C.H.B. (fost C.) într-o proporție de 68%, restul parcelelor reprezentând zone verzi, că aceste construcții au fost edificate de Statul Român și sunt exploatate de pârâta SC C.H.B. SA, reclamanta fiind lipsită de prerogativele folosinței și posesiei, caz în care, pârâta datorează, în condițiile art. 1078 C. civ., o despăgubire.

Referitor la cuantumul despăgubirii, instanța a apreciat că nu poate primi criteriile evidențiate în expertiza extrajudiciară întocmită de D.D. (1. oportunitatea de afacere pierdută; 2. valoarea terenului la prețul de piață și 3. valoarea chiriei stabilită pentru teren în caz de închiriere a construcției) și că se impune stabilirea contravalorii lipsei de folosință în raport de concluziile expertizei extrajudiciare întocmite de ing. M.H., care a reținut drept criteriu raportul dintre cerere și ofertă. Totodată, instanța a reținut că nu se justifică reținerea calității procesuale pasive a pârâtei SC A.P.C.I. SRL care are doar calitatea de asociat la SC C.H.B. SA, cu o cotă de 63,68864% (acționar majoritar).

Prin decizia civilă nr. 671/ AP din 9 noiembrie 2005, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de reclamanta Radu Cristina Crenguța și de pârâta SC C.H.B. SA Predeal, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea deciziei s-a reținut că prima instanță a procedat, în mod eronat, la schimbarea temeiului juridic al cererii dedusă judecății, fără a-l pune în discuția părților, fapt care, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare. Totodată, instanța de apel a reținut că se impune ca prima instanță să examineze întinderea efectivă a eventualei răspunderi a pârâtei SC C.H.B.

SA Predeal în raport de suprafața de teren efectiv ocupată de construcții, aproximativ 300 mp și, respectiv, în raport de regimul juridic diferit al celor patru parcele teren, în baza concluziilor unor expertize judiciare întocmite de un experți în specialitățile construcții și contabilitate. Prin sentința civilă nr. 67/ S din 26 ianuarie 2007, Tribunalul Brașov secția civilă, a admis, în parte, cererea și a obligat pe pârâta SC C.H.B. SA să plătească reclamantei suma de 31.464. Euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând echivalentul lipsei de folosință a terenului în litigiu pe perioada 4 martie 2001 - 6 septembrie 2002, precum și suma de 4390 lei, cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenții.

Prin aceeași sentință, instanța a respins cererea formulată împotriva pârâtei SC A.P.C.I. SRL, pentru lipsa calității procesuala pasive. În motivarea sentinței instanța a reținut că potrivit concluziilor expertizei topografice întocmită de expertul F.G., terenurile pentru care reclamanta și-a intabulat dreptul de proprietate sunt ocupate de construcțiile care intră în compunerea C.H.B., de două alei betonate și de zonele verzi care completează aspectul arhitectonic al complexului, fiind tranzitat de rețele de utilități publice. Totodată, instanța a reținut că prin expertiza efectuată de ing. constructor B.M. s-a procedat la identificarea construcțiilor iar prin expertiza contabilă întocmită de expert J.A.E.

s-au evidențiat mai multe variante de calculare a despăgubirilor, că părțile au formulat obiecțiuni care au fost încuviințate prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2006 și la care experții au răspuns și că obiecțiunile formulate ulterior, referitoare la concluziile expertizelor topometrică și contabilă, au fost respinse prin încheierea din 17 noiembrie 2006. În raport de probatoriul administrat și de dispozițiile art. 480 și art. 483 C. civ., instanța a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata contravalorii fructelor civile pe care reclamanta le-ar fi perceput dacă imobilul în litigiu se afla în folosința sa, anume contravaloarea chiriei stabilită la suma de 35 euro/ mp. Totodată, instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită doar la plata prejudiciului efectiv suferit prin uzurparea de către pârâta SC C.H.B.

SA a folosinței terenului, neputând fi primite solicitările reclamantei ca despăgubirea să fie calculată prin raportarea la prețul de vânzare stabilit pentru întreaga suprafață de teren in litigiu. Prin decizia civilă nr. 95/ AP din 3 iulie 2007, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de reclamantă și de pârâta SC C.H.B. SA Predeal, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a apreciat că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului litigiului, întrucât probele administrate nu se circumscriu obiectului cererii, anume ele nu determină cuantumul valoric al fructelor civile datorate reclamantei, respectiv, că deși aceste probe sunt pertinente, ele nu sunt și concludente și nu stabilesc „în mod științific” care este echivalentul lipsei de folosință.

Instanța de apel a reținut și că expertiză contabilă administrată în cauză elucidează aspectul referitor la cuantumul fructelor civile pornind de la premise false, sens în care a fost înlăturată, în mod corect, de prima instanță care însă și-a întemeiat soluția pe un înscris atașat expertizei, provenit de la o terță persoană, fără ca acesta să fie pus în dezbaterea părților, fiind încălcat astfel dreptul la apărare al părților, caz în care, hotărârea pronunțată este „lovită de nulitate și nu are un fundament științific în stabilirea faptelor”. În concluzie, apreciind că fondul pricinii a fost cercetat numai în aparență, instanța de apel a dispus desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând că soluția se impune și pentru a nu se prejudicia părțile de un grad de jurisdicție.

Prin decizia nr. 3831/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei declarat împotriva susmenționatei hotărâri,a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel reținând următoarele: Apelul este o cale devolutivă de atac care investește instanța de apel cu dreptul de a examina și de a judeca din nou, atât în drept, cât și în fapt, pricina dedusă judecății. Potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel poate încuviința refacerea și completarea probatoriilor administrate în prima instanță și poate, în măsura în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, să administreze probe noi. Instanța de apel poate desființa sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, potrivit art. 297 alin. (1) teza I C. proc.

civ., numai în cazul în care constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului Sintagma „a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului” desemnează, în mod exclusiv, ideea de nestatutare asupra fondului pricinii, adică faptul că procesul a fost soluționat în primă instanță pe o excepție, primită nelegal și care a împiedicat intrarea în cercetarea fondului, sau faptul că s-a dispus prin sentință schimbarea, în mod nelegal, a temeiului de drept invocat prin cererea dedusă judecății sau, în anumite situații, faptul că s-a omis soluționarea tuturor cererilor deduse judecății ori, pur și simplu, lipsește orice dovadă din care să rezulte o cercetare a fondului, de exemplu mijloacele de probă administrate etc. În cauza supusă analizei nu erau însă incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) teza I C. proc.

civ. Astfel, în fața primei instanțe, în raport și de îndrumările date prin prima decizie de desființare, au fost administrate probatorii iar, prin hotărârea judecătorească pronunțată, prima instanță a evocat fondul pricinii, soluția adoptată fiind argumentată în fapt și în drept. Așa fiind, instanța de apel avea a soluționa apelurile declarate de părțile interesate. De altminteri, soluția de desființare pronunțată de instanța de apel, este motivată în termeni generali, pe neconcludența probatoriilor administrate în prima instanță și pe lipsa caracterului științific al unora dintre expertizele administrate, fapt care echivalează și cu o nemotivare a hotărârii recurate. Soluția adoptată de instanța de apel mai este justificată, în mod eronat, pe necesitatea completării probatoriilor, obligație care, în raport de dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., incumbă instanței învestită cu judecarea acestei căi ordinare de atac care, alături de judecata în prima instanță, se circumscrie primului grad de jurisdicție. În rejudecare, după casare, curtea de apel a reținut următoarele: I Cu privire la apelul reclamantei: 1. Primul motiv este fondat întrucât suprafața totală ce face obiect al dreptului de proprietate al reclamantei este de 1976,40 mp și nu numai cea ocupată de construcții, astfel că întinderea contravalorii lipsei de folosință trebuie stabilită în report de întreg și nu de parte. Din raportul de expertiză topografică întocmit de expertul F.G. (fila 152 Dosar nr. 312/ c /2004 Tribunalul Brașov), rezultă că din întreaga suprafață de 1976,40 mp, o parte, respectiv 1339,45 mp, reprezentând 68%, este ocupată de construcții, iar terenul rămas neocupat se compune din patru parcele - zone verzi.

Lucrarea științifică concluzionează că față de forma, dimensiunile și faptul că ele sunt afectate și de căminele de canalizare, conductele de apă, gaz și electrice subterane, nici una din aceste parcele nu se poate folosi pentru edificarea unor construcții care să se încadreze în aspectul arhitectural al zonei. Expertiza confirmă concluziile altei lucrări de specialitate întocmită de expertul Herghelegiu Mircea, chiar dacă extrajudiciară (filele 10 și 18 - același dosar), de unde și concluzia la care s-a oprit curtea, spre deosebire de soluția primei instanțe, că despăgubirea se cuvine pentru întreaga suprafață de teren, devenită inutilizabilă în alte scopuri pentru reclamantă. În acest mod s-a răspuns și motivului 2 punctul 2.1 din apelul pârâtei, cu precizarea că nu are nicio importanță faptul că terenul este liber de construcții din moment ce este inutilizabil pentru reclamantă și, așa cum s-a reținut, se înscrie în peisajul arhitectonic al complexului hotelier.

De aceea nu se poate concluziona că despăgubirile revin numai pentru suprafața ocupată de construcții, întrucât reclamanta, deși proprietară a terenului, nu poate avea nici prerogativa folosinței și cu atât mai puțin a posesiei care i-ar permite culegerea fructelor civile. Discuțiile privind configurația anterioară a parcelelor și care ar fi condus la o diminuarea a suprafeței ocupată la construcții nu au fost primite cât timp, în prezent, o lucrare științifică concluzionează în sensul arătat și care vine să lămurească starea de fapt. Este de altfel sensul pentru care a fost întocmită în aplicarea dispozițiilor art. 201 C. proc. civ. 2. Motivul doi din apelul reclamantei a fost analizat în legătură cu motivul doi punctul 2.2 din apelul pârâtei, curtea reținând că în cauză au fost expuse, prin expertize de specialitate, mai multe puncte de vedere cu privire la cuantumul valoric al lipsei de folosință.

Valoarea solicitată de reclamantă de peste 1 milion euro, reieșită din expertizele contabile s-a reținut a fi absolut exagerată, ajungându-se ca pentru o perioadă de 18 luni de folosință, contravaloarea acesteia să depășească de câteva ori însăși valoarea terenului dacă ar fi fost achiziționat în proprietate, astfel că motivul din apelul reclamantei este nefondat, dar de analizat motivul corespunzător din apelul pârâtei care vizează cuantumul exagerat al prețului folosinței, tradus ca fruct civil, respectiv al chiriei pe care reclamanta ar fi încasat-o dacă ar fi închiriat terenul. Sub acest aspect, lucrarea științifică care răspunde exigențelor este expertiza întocmită de expertul Ș.C. (filele 212 - 213 Dosar nr. 312/C/2004 al Tribunalului Brașov), expert A.N.E.V.A.R., ce concluzionează asupra unei chirii de 1,91 euro/mp/lună.

Expertiza este întocmită de un specialist în domeniu, pe baza unei metode științifice și care stabilește o chirie ce răspunde unei realități și care este apropiată valoric celei propuse în subsidiar, prin motivul de apel și concluziile scrise depuse de pârâtă. În raport de suprafața totală și perioada de timp pentru care se solicită, a rezultat o valoare de 67948,63 euro pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantei. S-a reținut de admis acest motiv din apelul pârâtei, dar numai cu privire la caracterul exagerat al despăgubirii, curtea stabilind însă cuantumul în modalitatea arătată. II Cu privire la apelul pârâtei: Susținerea că cererea reclamantei este nefondată în raport de temeiul juridic al acțiunii nu a fost primită.

Instanța nu este ținută de textul de lege invocat în drept în susținerea cererii introductive de instanță, ci de cauza acțiunii, care în speță este dată de existența dreptului de proprietate al reclamantei și lipsa prerogativelor folosinței și posesiei. Pe această cauză, tribunalul și-a motivat soluția, încât indicarea chiar eronată a dispozițiilor art. 1078 și art. 480 C. civ. nu prezintă semnificație cu atât mai mult cu cât însăși instanța de apel o poate corecta, ca instanță de fond. De altfel referirea la norma înscrisă în art. 480 C. civ. s-a făcut în raport de prerogativele de care este lipsită reclamanta și care are dreptul la culegerea fructelor civile în virtutea art. 483 C. civ. Drept urmare, principiul disponibilității nu a fost încălcat, cadrul procesual fiind respectat în limitele cauzei acțiunii, astfel că motivul de apel analizat s-a reținut a nu fi fondat.

Din aceste motive, prin decizia civilă nr. 93/ AP din 6 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, au fost admise în parte apelurile declarate de reclamanta R.C.C. și de pârâta SC C.H.B. SA Predeal împotriva sentinței civile nr. 67 / s din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Brașov, care a fost schimbată în parte în sensul că: A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 67.948,63 euro sau echivalentul în lei la data plății efective, reprezentând echivalentul lipsei de folosință a imobilului teren, situat în Predeal, str. G., înscris în CF Brașov, în suprafață totală de 1976,48 mp, pe perioada 04 martie 2001 - 06 septembrie 2002. A fost înlăturat din dispozitivul sentinței dispoziția de obligare la plata sumei de 31464 euro sau echivalentul în lei la data plății.

Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate. Împotriva susmenționatei hotărâri au declarat recurs părțile criticând-o pentru nelegalitate. În recursul său, încadrat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta R.C.C. a susținut că lipsa de folosință pentru terenul proprietatea sa deținut de pârâtă, raportată la o valoare de 1,91 euro/mp/lună, astfel cum a fost stabilită prin expertiza S.C., este rezultatul arbitrariului ce caracterizează toate soluțiile fondului, instanțele optând fie pentru o expertiză extrajudiciară, fie în raport de opțiunile pârâtei, deși valoare pretinsă în cauză este aceea practicată de piața imobiliară și rezultată din concluziile unor experți, cadre universitare în raport de criterii exclusiv științifice.

Instanța de apel nu a argumentat, deși era obligată să o facă, motivele pentru care a acceptat constatările lucrării de specialitate menționate, și a înlăturat constatările celorlalte expertize administrate în aceeași cauză și care au stabilit valoarea lipsei de folosință la o altă sumă, corespunzătoare sau mai mare celei solicitată prin cererea introductivă de instanță. A fost criticată totodată și modalitatea de determinare a cuantumului lipsei de folosință, prin raportare la dreptul de concesiune, deși bunul nu face parte din domeniul public al statului, lipsa de folosință a unui bun proprietate privată putând fi determinată prin convenție, negociată și variabilă, în raport de criteriile pieței libere.

Prin nesocotirea dispozițiilor lucrărilor de specialitate administrate în cauză, legal admise și pentru care a fost nevoită să achite sume mari, instanța de apel a făcut o apreciere valorică apelând la puterea prezumțiilor în contra unor probe științifice, cu eludarea dispozițiilor legale în materie de probatorii. Pârâta SC C.H.B. SA a solicitat admiterea recursului împotriva deciziei și a încheierii de ședință din data de 22 iunie 2010, întrucât, cu referire la ultimul act de procedură, prin cererea înregistrată sub nr. 2140/62/2010 pe rolul Tribunalul Bihor s-a solicitat în contradictoriu cu reclamanta din cauza de față să se constate prescripția achizitivă asupra acelorași terenuri pentru care s-a solicitat echivalentul lipsei de folosință în cauza de față, cauză ce are o influență determinantă asupra dreptului dedus judecății în cauza de față.

Cât privește fondul pricinii soluționat prin decizia atacată, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., a susținut că întinderea dezdăunării a fost determinată prin raportare la întreg terenul reclamantei, deși acesta este ocupat doar în parte de construcții, amenajări și rețele edilitare (1.339,45 mp), însă de construcții și mai puțin (499,40 mp)., stabilirea răspunderii sale pentru neutilizarea întregului teren nefiind susținută de un temei legal corespunzător. Dispunând prin decizia atacată ca întinderea despăgubirii să fie raportată la întregul teren al reclamantei, este înlăturat printr-o motivare de fapt, fără niciun temei juridic (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) întregul raționament al primei instanțe. A fost încălcată și autoritatea de lucru judecat în privința situației de fapt și problemei de drept dezlegate prin decizia nr. 671/2005 a Curții de Apel Brașov, care a stabilit irevocabil că întinderea răspunderii trebuie raportată doar la suprafața efectiv ocupată de construcțiile pe care le deține, ca și la situația juridică diferită a celor patru parcele, parcela x din CF Brașov fiind liberă de construcții. Faptul că întregul teren ar fi devenit inutilizabil pentru edificarea unor construcții care să se încadreze în aspectul arhitectural al zonei, nu echivalează cu faptul că terenul nu mai poate fi folosit în alte scopuri (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.). Împrejurarea că întregul teren nu poate fi construit, nu determină o lipsire totală de fructe civile, care în materie imobiliară sunt reprezentate numai de valoarea folosinței - chirii, ci eventual un prejudiciu de altă natură. Aceasta pentru că terenul neocupat de construcții ar putea fi folosit în alte scopuri, iar nu exclusiv constructive. Or, prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a solicitat dezdăunarea pentru un beneficiu nerealizat prin imposibilitatea de a realiza alte construcții pe terenul său, ci pentru împiedicarea dreptului său de folosință (304 pct. 6 C. proc. civ.), ce nu-i este imputabil decât în limita suprafeței ocupate de hotelul și terasa proprietatea sa.

Pe de altă parte, terenul litigios nu este format dintr-un singur lot ale cărui caracteristici să nu permită o utilizare parțială, ci este constituit din patru parcele distincte, astfel încât nu se poate reține că este un bun cu o destinație urbanistică determinată și exclusivă, care să fi devenit improprie din culpa sa. În acest sens, prin decizia nr. 1493/ R din 27 septembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și, de asemenea, prin Decizia nr. 671/2005 a Curții de Apel Brașov, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că parcela din CF Brașov este în totalitate liberă de construcții, fiind amenajată doar ca parcaj public și neîngrădit, situație în care reclamanta poate să exercite prerogativele dreptului său de proprietate asupra acestui teren.

Prin decizia atacată au fost înfrânte prevederile art. 1086 C. civ. raportat la art. 1058, art. 480 și art. 483 C. civ., sens în care s-a învederat că, deși în acord cu dispozițiile deciziei de casare, tribunalul a stabilit incidența în cauză a prevederilor art. 1078 și 480 C. civ., prin hotărârea pronunțată a dat eficiență și prevederilor art. 483 C. civ. și a stabilit răspunderea sa doar pentru fructele civile evaluate la valoarea lipsei de folosință a terenului ce este ocupat de construcții. Prin decizia atacată, curtea de apel deși reține aceleași temeiuri, extinde nejustificat răspunderea sa și pentru restul terenului, cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei de casare pronunțată de aceeași instanță.

Or, potrivit art. 1078 C. civ. și art. 1086 C. civ., răspunderea sa nu poate fi atrasă decât în limitele terenului efectiv ocupat, respectiv exclusiv acea pe care se află construcțiile. Rețelele edilitare aflate pe acest teren deservesc întreaga zonă Cioplea și orașul Predeal; parcajele nu sunt îngrădite și nici nu sunt taxate, ca și trotuarele, care sunt spații publice; de asemenea, spațiile verzi sunt administrate și întreținute de autoritatea locală. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii fiind înfrânte dispozițiile art. 261 C. proc. civ., art. 30 și urm. din Decretul-lege nr. 115/1938, precum și art. 201, 202 și urm. C. proc. civ.

Cu referire la acest aspect, s-a susținut că greșit instanța de apel nu a mai procedat și la analizarea criticilor încadrate în motivul 2.1 din apelul său, considerând că atâta timp cât terenurile neocupate de construcții sunt inutilizabile pentru reclamantă, devine neimportant aspectul câtimii/întinderii suprafeței ocupate de construcții. Or, această chestiune, în raport de pretenția părții, era esențială pentru justa soluționare a cauzei. Cu referire la acest aspect s-a arătat că expertiza F.G. este neconcludentă, întrucât conține o seamă de erori de identificare a hotarelor, ori de raportare la repere neconvingătoare, cu consecința impreciziei amplasamentului hotarelor și a suprafeței terenului proprietatea reclamantei și implicit cu privire la pretențiile cuvenite acesteia.

Hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii fiind înfrânte dispozițiile art. 167 - 169 și urm. C. proc. civ., întrucât instanța a dat eficiență unei probe extrajudiciare, fără ca aceasta să fie încuviințată și însușită de părți. Instanța a nesocotit și prevederile art. 315 C. proc. civ., întrucât deși prin decizia de casare din primul ciclu procesual se dispusese completarea probațiunii, în rejudecare, contrar propriei sale convingeri, curtea de apel nu a mai administrat nici o probă și a dat eficiență unor dovezi inițial înlăturate. Expertiza S.C. în raport de ale cărei constatări s-a procedat la determinarea despăgubirii constituie o opinie asupra unei alte lucrări de expertiză, astfel încât părerea acestui expert nu putea fi reținută decât drept un argument împotriva opiniei expertului D.D.

Valoarea de 1,91 euro/ mp nu poate avea caracterul reținut de expert, de chirie, întrucât nu exprimă valoarea unitară a folosinței imobilului litigios, ci beneficiul capitalizării valorii de piață a terenului în caz de vânzare. Criticând modalitatea de determinare a echivalentului lipsei de folosință, recurenta a susținut că valoarea reală corespunde celei de 0,19 euro/mp/lună pentru criteriile comune de determinare a chiriilor sau 0,18 euro/mp/lună pentru valoarea de concesiune practicată de consiliul local. A fost înfrânt principiul disponibilității procesuale întrucât a rezolvat greșit motivul 1 din apelul său, răspunzând doar parțial acestuia, cu referire la temeiul juridic al acțiunii deduse judecății.

Au învederat că unica modalitate de dezdăunare este doar în limita beneficiului realizat de pârâtă în detrimentul reclamantei, respectiv cel mult în limita valorii de folosință a suprafețelor ocupate, temeiul unei astfel de acțiuni neputându-l constitui decât faptul îmbogățirii fără justă cauză.

Dacă s-ar reține incidența delictului civil ar fi trebuit dovedită existența elementelor răspunderii civile, context în care a menționat că nu poate fi titularul obligației de dezdăunare, care aparține în exclusivitate statului prin autoritățile sale locale și pentru care au fost instituite măsuri reparatorii, care exclud posibilitatea restituirii posesiei bunului în situația în care acesta este afectat de construcții și mai mult, este deținut de o societate comercială privatizată, Prin instituirea răspunderii în sarcina sa, s-ar crea o discriminare nepermisă între diversele categorii de deținători ai bunurilor preluate de către stat, contrar dispozițiilor constituționale și celor convenționale.

Recursurile nu sunt fondate. Prin decizia nr. 671/ AP din 9 noiembrie 2005, Curtea de Apel Brașov procedând la admiterea apelurilor părților și desființarea sentinței nr. 171 din 25 aprilie 2005 a Tribunalul Brașov, a reținut nelegalitatea procedeului instanței de fond de a schimba temeiul juridic al cererii deduse judecății, care nu a fost pus în discuție contradictorie a părților în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 4 C. proc. civ., cu consecința încălcării dreptului la apărare al ambelor părți. S-a stabilit astfel că instanța de trimitere va avea în vedere cu ocazia rejudecării, incidența textelor de lege invocate în raport de obiectul cererii prin care se solicită dezdăunarea reclamantei relativ la lipsa de folosință cauzată prin ocuparea fără drept a terenului proprietatea sa.

Conformându-se dispozițiilor instanței de control judiciar, prima instanță, prin încheierea din 14 aprilie 2006, a pus în discuția părților temeiul juridic al cererii deduse judecății, sens în care reclamanta a susținut că acesta îl constituie prevederile art. 482, 494 C. civ. și art. 1073 și urm. C. civ., (inclusiv note scrise). Ulterior, prin încheierea din 23 iunie 2006 (f. 65-66 dos. fond), în raport de pretenția reclamantei de a fi despăgubită pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de a-i respecta toate atributele dreptului său de proprietate, a apreciat în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., că temeiul juridic al acțiunii deduse în justiție este cel reprezentat de art. 480 C. civ.

și art. 1078 C. civ., dispoziții în raport cu care a procedat la soluționarea raportului juridic litigios. Încheierea menționată, interlocutorie, nefiind atacată prin apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, a intrat în puterea lucrului judecat, motiv pentru care nu mai poate constitui obiect de critică în calea de atac exercitată de această parte, impunându-se instanțelor învestite cu soluționarea prezentei cauze. Mai mult, instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de reclamant, ci de cauza acțiunii, corect stabilită de instanțe și în limitele căreia s-au pronunțat instanțele. Prin urmare, criticile pârâtei relativ la acest aspect - calificarea acțiunii, stabilirea temeiului juridic al cererii, ori greșita stabilire a acestuia, nu pot fi primite în raport de considerentele expuse.

Nu sunt fondate nici criticile din recursul ambelor părți privind modalitatea de determinare a despăgubirii, întrucât acestea vizează, în realitate, aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, nesusceptibile a fi invocate în calea extraordinară de atac a recursului, în raport de actuala sa reglementare. Prin urmare, toate aspectele vizând neadministrarea unei probe, interpretarea sa eronată ori cele privind chestiunile de ordin tehnic de stabilire a sumei datorate cu titlu de despăgubiri, nu pot fi subsumate nici uneia dintre criticile de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., context în care criticile părților relativ la aspectul menționat se vădesc a nu fi fondate.

Nu sunt fondate nici criticile invocate în recursul pârâtei privind greșita stabilire a despăgubirii în raport de întreaga suprafață, proprietatea reclamantei potrivit evidențelor de publicitate imobiliară, întrucât deși pârâta ocupă efectiv (cu construcții) o suprafață mai mică, restul terenului reclamantei, care se înscrie în ansamblul arhitectonic al complexului hotelier deținut de pârâtă este inutilizabil pentru reclamantă, astfel încât aceasta este îndreptățită la daune pentru imposibilitatea exercitării unuia dintre atributele dreptului său de proprietate.

Nici criticile constând în îndreptățirea reclamantei de a beneficia doar de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială de reparație nu pot fi primite în raport de natura juridică a litigiului, de drept comun, căruia i se aplică normele stipulate de codul civil și nu cele din Legea nr. 10/2001, dar și în raport de faptul că fiind stabilită irevocabil calitatea reclamantei de proprietar al bunului litigios și înscrisă ca atare în evidențele de publicitate imobiliară, bun deținut de pârâtă, sunt aplicabile normele comune în materie, invocate de reclamantă și legal reținute de instanță. Sunt nefondate și criticile privind nelegalitatea încheierii din 22 iunie 2010 pronunțată de aceeași instanță de apel, întrucât pentru a fi dispusă întreruperea cursului judecății în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., legea pretinde condiția ca dezlegarea pricinii să atârne în tot sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți, cerință ce nu este întrunită în cauză, cum legal a reținut curtea de apel. Nu se poate susține că cererea de dezdăunare dedusă judecății, atârnă de soluționarea litigiului invocat drept cauză de suspendare, atâta vreme cât pretenția reclamantei își are fundamentul în dreptul său de proprietate constatat judiciar și înscris în evidențele de publicitate imobiliară, ceea ce determină prin consecință inexistența cerinței impusă de norma legală evocată și confirmă astfel justețea soluției curții de apel relativ la aspectul analizat. Dat fiind caracterul acestei încheieri, ce poate fi atacată doar odată cu fondul, va fi respinsă excepția tardivității recursului declarat împotriva sa.

Ca urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului formulat de pârâta SC C.H.B. SA împotriva încheierii din data de 22 iunie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta R.C.C. împotriva deciziei nr. 93/ AP din 6 iulie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale și de pârâtul SC C.H.B. SA împotriva deciziei nr. 93/ AP din 6 iulie 2010 și a încheierii din data de 22 iunie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2011.