ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6537/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6537/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 171/ S din 25 aprilie 2005, Tribunalul Brașov a admis, în

parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta R.C.C. și a obligat pe

pârâta SC C.H.B. SA să plătească reclamantei suma de 7.933.629.000 lei,

echivalentul lipsei de folosință asupra terenurilor situate în orașul Predeal,

identificate în CF Brașov, în suprafață de 1976,40 m.p., pe perioada 4 martie 2001 - 6 septembrie 2002 și a respins celelalte pretenții.

A

fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC

A.P.C.I. SRL, pentru lipsa calității procesuale pasive iar pârâta SC C.H.B. SA a

fost obligat la plata sumei de 123.566.790 lei (ROL), cheltuieli de judecată

parțiale.

În motivarea

sentinței s-a reținut că, în raport de pretențiile deduse în concret judecății,

instanța este învestită de reclamantă cu judecata unei acțiuni întemeiată pe

dispozițiile art. 1078 și art. 1084 raportat la art. 480 C. civ. și nu pe

dispozițiile art. 482 - 494 C. civ. indicate în cererea de chemare în judecată.

Instanța a constatat

că reclamanta este proprietara terenurilor în litigiu care, în prezent, sunt

ocupate de C.H.B. (fost C.) într-o proporție de 68%, restul parcelelor

reprezentând zone verzi, că aceste construcții au fost edificate de Statul

Român și sunt exploatate de pârâta SC C.H.B. SA, reclamanta fiind lipsită de

prerogativele folosinței și posesiei, caz în care, pârâta datorează, în

condițiile art. 1078 C. civ., o despăgubire.

Referitor la

cuantumul despăgubirii, instanța a apreciat că nu poate primi criteriile

evidențiate în expertiza extrajudiciară întocmită de D.D. (1. oportunitatea de

afacere pierdută; 2. valoarea terenului la prețul de piață și 3. valoarea

chiriei stabilită pentru teren în caz de închiriere a construcției) și că se

impune stabilirea contravalorii lipsei de folosință în raport de concluziile

expertizei extrajudiciare întocmite de ing. M.H., care a reținut drept criteriu

raportul dintre cerere și ofertă.

Totodată, instanța a

reținut că nu se justifică reținerea calității procesuale pasive a pârâtei SC A.P.C.I.

SRL care are doar calitatea de asociat la SC C.H.B. SA, cu o cotă de 63,68864%

(acționar majoritar).

Prin decizia civilă nr.

671/ AP din 9 noiembrie 2005, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate

de reclamanta Radu Cristina Crenguța și de pârâta SC C.H.B. SA Predeal, a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei

s-a reținut că prima instanță a procedat, în mod eronat, la schimbarea

temeiului juridic al cererii dedusă judecății, fără a-l pune în discuția

părților, fapt care, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (4) C.

proc. civ., echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare.

Totodată, instanța de

apel a reținut că se impune ca prima instanță să examineze întinderea efectivă

a eventualei răspunderi a pârâtei SC C.H.B. SA Predeal în raport de suprafața

de teren efectiv ocupată de construcții, aproximativ 300 mp și, respectiv, în

raport de regimul juridic diferit al celor patru parcele teren, în baza

concluziilor unor expertize judiciare întocmite de un experți în specialitățile

construcții și contabilitate.

Prin sentința civilă nr.

67/ S din 26 ianuarie 2007, Tribunalul Brașov secția civilă, a admis, în parte,

cererea și a obligat pe pârâta SC C.H.B. SA să plătească reclamantei suma de

31.464. Euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând echivalentul

lipsei de folosință a terenului în litigiu pe perioada 4 martie 2001 - 6

septembrie 2002, precum și suma de 4390 lei, cheltuieli de judecată, respingând

celelalte pretenții.

Prin aceeași

sentință, instanța a respins cererea formulată împotriva pârâtei SC A.P.C.I. SRL,

pentru lipsa calității procesuala pasive.

În motivarea

sentinței instanța a reținut că potrivit concluziilor expertizei topografice

întocmită de expertul F.G., terenurile pentru care reclamanta și-a intabulat

dreptul de proprietate sunt ocupate de construcțiile care intră în compunerea C.H.B.,

de două alei betonate și de zonele verzi care completează aspectul arhitectonic

al complexului, fiind tranzitat de rețele de utilități publice.

Totodată, instanța a

reținut că prin expertiza efectuată de ing. constructor B.M. s-a procedat la

identificarea construcțiilor iar prin expertiza contabilă întocmită de expert J.A.E.

s-au evidențiat mai multe variante de calculare a despăgubirilor, că părțile au

formulat obiecțiuni care au fost încuviințate prin încheierea de ședință din 20

octombrie 2006 și la care experții au răspuns și că obiecțiunile formulate

ulterior, referitoare la concluziile expertizelor topometrică și contabilă, au fost

respinse prin încheierea din 17 noiembrie 2006.

În raport de

probatoriul administrat și de dispozițiile art. 480 și art. 483 C. civ.,

instanța a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata contravalorii

fructelor civile pe care reclamanta le-ar fi perceput dacă imobilul în litigiu

se afla în folosința sa, anume contravaloarea chiriei stabilită la suma de 35 euro/

mp.

Totodată, instanța a

reținut că reclamanta este îndreptățită doar la plata prejudiciului efectiv

suferit prin uzurparea de către pârâta SC C.H.B. SA a folosinței terenului,

neputând fi primite solicitările reclamantei ca despăgubirea să fie calculată

prin raportarea la prețul de vânzare stabilit pentru întreaga suprafață de

teren in litigiu.

Prin decizia civilă nr.

95/ AP din 3 iulie 2007, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de

reclamantă și de pârâta SC C.H.B. SA Predeal, a desființat sentința și a trimis

cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a apreciat că prima instanță nu a intrat în cercetarea

fondului litigiului, întrucât probele administrate nu se circumscriu obiectului

cererii, anume ele nu determină cuantumul valoric al fructelor civile datorate

reclamantei, respectiv, că deși aceste probe sunt pertinente, ele nu sunt și concludente

și nu stabilesc „în mod științific” care este echivalentul lipsei de folosință.

Instanța de apel a

reținut și că expertiză contabilă administrată în cauză elucidează aspectul

referitor la cuantumul fructelor civile pornind de la premise false, sens în

care a fost înlăturată, în mod corect, de prima instanță care însă și-a

întemeiat soluția pe un înscris atașat expertizei, provenit de la o terță

persoană, fără ca acesta să fie pus în dezbaterea părților, fiind încălcat

astfel dreptul la apărare al părților, caz în care, hotărârea pronunțată este „lovită

de nulitate și nu are un fundament științific în stabilirea faptelor”.

În concluzie,

apreciind că fondul pricinii a fost cercetat numai în aparență, instanța de

apel a dispus desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare,

reținând că soluția se impune și pentru a nu se prejudicia părțile de un grad

de jurisdicție.

Prin

decizia nr. 3831/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

reclamantei declarat împotriva susmenționatei hotărâri,a casat decizia și a

trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel reținând următoarele:

Apelul

este o cale devolutivă de atac care investește instanța de apel cu dreptul de a

examina și de a judeca din nou, atât în drept, cât și în fapt, pricina dedusă

judecății.

Potrivit

art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel poate încuviința refacerea

și completarea probatoriilor administrate în prima instanță și poate, în măsura

în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, să administreze

probe noi.

Instanța

de apel poate desființa sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare,

potrivit art. 297 alin. (1) teza I C. proc. civ., numai în cazul în care

constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în

cercetarea fondului

Sintagma

„a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului” desemnează, în mod

exclusiv, ideea de nestatutare asupra fondului pricinii, adică faptul că

procesul a fost soluționat în primă instanță pe o excepție, primită nelegal și

care a împiedicat intrarea în cercetarea fondului, sau faptul că s-a dispus

prin sentință schimbarea, în mod nelegal, a temeiului de drept invocat prin

cererea dedusă judecății sau, în anumite situații, faptul că s-a omis

soluționarea tuturor cererilor deduse judecății ori, pur și simplu, lipsește

orice dovadă din care să rezulte o cercetare a fondului, de exemplu mijloacele

de probă administrate etc.

În

cauza supusă analizei nu erau însă incidente dispozițiile art. 297 alin. (1)

teza I C. proc. civ.

Astfel,

în fața primei instanțe, în raport și de îndrumările date prin prima decizie de

desființare, au fost administrate probatorii iar, prin hotărârea judecătorească

pronunțată, prima instanță a evocat fondul pricinii, soluția adoptată fiind argumentată

în fapt și în drept.

Așa fiind, instanța de apel avea a soluționa apelurile

declarate de

părțile

interesate.

De altminteri, soluția de desființare pronunțată de

instanța de apel,

este

motivată în termeni generali, pe neconcludența probatoriilor

administrate în prima instanță și pe lipsa

caracterului științific al unora dintre expertizele administrate, fapt care

echivalează și cu o nemotivare

a hotărârii recurate.

Soluția adoptată de instanța de apel mai este

justificată, în mod eronat, pe necesitatea completării probatoriilor, obligație

care, în raport de dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., incumbă

instanței învestită cu

judecarea acestei căi ordinare de atac care, alături de

judecata în prima

instanță,

se circumscrie primului grad de jurisdicție.

În

rejudecare, după casare, curtea de apel a reținut următoarele:

I

Cu privire la apelul reclamantei:

1.

Primul motiv este fondat întrucât suprafața totală ce face obiect al dreptului

de proprietate al reclamantei este de 1976,40 mp și nu numai cea ocupată de

construcții, astfel că întinderea contravalorii lipsei de folosință trebuie

stabilită în report de întreg și nu de parte.

Din

raportul de expertiză topografică întocmit de expertul F.G. (fila 152 Dosar nr.

312/

c

/2004 Tribunalul Brașov),

rezultă că din întreaga suprafață de 1976,40 mp, o parte, respectiv 1339,45 mp,

reprezentând 68%, este ocupată de construcții, iar terenul rămas neocupat se

compune din patru parcele - zone verzi. Lucrarea științifică concluzionează că

față de forma, dimensiunile și faptul că ele sunt afectate și de căminele de

canalizare, conductele de apă, gaz și electrice subterane, nici una din aceste

parcele nu se poate folosi pentru edificarea unor construcții care să se

încadreze în aspectul arhitectural al zonei. Expertiza confirmă concluziile

altei lucrări de specialitate întocmită de expertul Herghelegiu Mircea, chiar

dacă extrajudiciară (filele 10 și 18 - același dosar), de unde și concluzia la

care s-a oprit curtea, spre deosebire de soluția primei instanțe, că despăgubirea

se cuvine pentru întreaga suprafață de teren, devenită inutilizabilă în alte

scopuri pentru reclamantă.

În

acest mod s-a răspuns și motivului 2 punctul 2.1 din apelul pârâtei, cu

precizarea că nu are nicio importanță faptul că terenul este liber de

construcții din moment ce este inutilizabil pentru reclamantă și, așa cum s-a

reținut, se înscrie în peisajul arhitectonic al complexului hotelier. De aceea

nu se poate concluziona că despăgubirile revin numai pentru suprafața ocupată

de construcții, întrucât reclamanta, deși proprietară a terenului, nu poate

avea nici prerogativa folosinței și cu atât mai puțin a posesiei care i-ar

permite culegerea fructelor civile. Discuțiile privind configurația anterioară

a parcelelor și care ar fi condus la o diminuarea a suprafeței ocupată la

construcții nu au fost primite cât timp, în prezent, o lucrare științifică

concluzionează în sensul arătat și care vine să lămurească starea de fapt. Este

de altfel sensul pentru care a fost întocmită în aplicarea dispozițiilor art. 201

C. proc. civ.

2.

Motivul doi din apelul reclamantei a fost analizat în legătură cu motivul doi

punctul 2.2 din apelul pârâtei, curtea reținând că în cauză au fost expuse,

prin expertize de specialitate, mai multe puncte de vedere cu privire la cuantumul

valoric al lipsei de folosință.

Valoarea

solicitată de reclamantă de peste 1 milion euro, reieșită din expertizele

contabile s-a reținut a fi absolut exagerată, ajungându-se ca pentru o perioadă

de 18 luni de folosință, contravaloarea acesteia să depășească de câteva ori

însăși valoarea terenului dacă ar fi fost achiziționat în proprietate, astfel

că motivul din apelul reclamantei este nefondat, dar de analizat motivul

corespunzător din apelul pârâtei care vizează cuantumul exagerat al prețului

folosinței, tradus ca fruct civil, respectiv al chiriei pe care reclamanta ar

fi încasat-o dacă ar fi închiriat terenul.

Sub

acest aspect, lucrarea științifică care răspunde exigențelor este expertiza

întocmită de expertul Ș.C. (filele 212 - 213 Dosar nr. 312/C/2004 al

Tribunalului Brașov), expert A.N.E.V.A.R., ce concluzionează asupra unei chirii

de 1,91 euro/mp/lună.

Expertiza

este întocmită de un specialist în domeniu, pe baza unei metode științifice și

care stabilește o chirie ce răspunde unei realități și care este apropiată

valoric celei propuse în subsidiar, prin motivul de apel și concluziile scrise

depuse de pârâtă.

În

raport de suprafața totală și perioada de timp pentru care se solicită, a

rezultat o valoare de 67948,63 euro pe care pârâta a fost obligată să o plătească

reclamantei. S-a reținut de admis acest motiv din apelul pârâtei, dar numai cu

privire la caracterul exagerat al despăgubirii, curtea stabilind însă cuantumul

în modalitatea arătată.

II

Cu privire la apelul pârâtei:

Susținerea

că cererea reclamantei este nefondată în raport de temeiul juridic al acțiunii

nu a fost primită.

Instanța

nu este ținută de textul de lege invocat în drept în susținerea cererii

introductive de instanță, ci de cauza acțiunii, care în speță este dată de

existența dreptului de proprietate al reclamantei și lipsa prerogativelor

folosinței și posesiei.

Pe

această cauză, tribunalul și-a motivat soluția, încât indicarea chiar eronată a

dispozițiilor art. 1078 și art. 480 C. civ. nu prezintă semnificație cu atât

mai mult cu cât însăși instanța de apel o poate corecta, ca instanță de fond.

De altfel referirea la norma înscrisă în art. 480 C. civ. s-a făcut în raport

de prerogativele de care este lipsită reclamanta și care are dreptul la

culegerea fructelor civile în virtutea art. 483 C. civ. Drept urmare,

principiul disponibilității nu a fost încălcat, cadrul procesual fiind

respectat în limitele cauzei acțiunii, astfel că motivul de apel analizat s-a

reținut a nu fi fondat.

Din

aceste motive, prin decizia civilă nr. 93/ AP din 6 iulie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale, au fost

admise

în parte apelurile declarate de reclamanta R.C.C. și de pârâta SC C.H.B. SA

Predeal împotriva sentinței civile nr. 67

/

s

din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Brașov, care a fost schimbată în

parte în sensul că:

A fost

obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 67.948,63 euro sau

echivalentul în lei la data plății efective, reprezentând echivalentul lipsei

de folosință a imobilului teren, situat în Predeal, str. G., înscris în CF Brașov,

în suprafață totală de 1976,48 mp, pe perioada 04 martie 2001 - 06 septembrie

2002.

A fost

înlăturat din dispozitivul sentinței dispoziția de obligare la plata sumei de

31464 euro sau echivalentul în lei la data plății.

Au fost

păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate.

Împotriva

susmenționatei hotărâri au declarat recurs părțile criticând-o pentru

nelegalitate.

În

recursul său, încadrat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamanta

R.C.C.

a susținut că lipsa de folosință pentru terenul proprietatea sa deținut de

pârâtă, raportată la o valoare de 1,91 euro/mp/lună, astfel cum a fost

stabilită prin expertiza S.C., este rezultatul arbitrariului ce caracterizează

toate soluțiile fondului, instanțele optând fie pentru o expertiză

extrajudiciară, fie în raport de opțiunile pârâtei, deși valoare pretinsă în

cauză este aceea practicată de piața imobiliară și rezultată din concluziile

unor experți, cadre universitare în raport de criterii exclusiv științifice.

Instanța de apel nu a

argumentat, deși era obligată să o facă, motivele pentru care a acceptat

constatările lucrării de specialitate menționate, și a înlăturat constatările

celorlalte expertize administrate în aceeași cauză și care au stabilit valoarea

lipsei de folosință la o altă sumă, corespunzătoare sau mai mare celei

solicitată prin cererea introductivă de instanță.

A fost criticată

totodată și modalitatea de determinare a cuantumului lipsei de folosință, prin

raportare la dreptul de concesiune, deși bunul nu face parte din domeniul

public al statului, lipsa de folosință a unui bun proprietate privată putând fi

determinată prin convenție, negociată și variabilă, în raport de criteriile

pieței libere.

Prin nesocotirea

dispozițiilor lucrărilor de specialitate administrate în cauză, legal admise și

pentru care a fost nevoită să achite sume mari, instanța de apel a făcut o

apreciere valorică apelând la puterea prezumțiilor în contra unor probe

științifice, cu eludarea dispozițiilor legale în materie de probatorii.

Pârâta SC C.H.B. SA a

solicitat admiterea recursului împotriva deciziei și a încheierii de ședință

din data de 22 iunie 2010, întrucât, cu referire la ultimul act de procedură,

prin cererea înregistrată sub nr. 2140/62/2010 pe rolul Tribunalul Bihor s-a

solicitat în contradictoriu cu reclamanta din cauza de față să se constate

prescripția achizitivă asupra acelorași terenuri pentru care s-a solicitat

echivalentul lipsei de folosință în cauza de față, cauză ce are o influență

determinantă asupra dreptului dedus judecății în cauza de față.

Cât privește fondul

pricinii soluționat prin decizia atacată, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6,

7 și 9 C. proc. civ., a susținut că întinderea dezdăunării a fost determinată

prin raportare la întreg terenul reclamantei, deși acesta este ocupat doar în

parte de construcții, amenajări și rețele edilitare (1.339,45 mp), însă de

construcții și mai puțin (499,40 mp)., stabilirea răspunderii sale pentru neutilizarea

întregului teren nefiind susținută de un temei legal corespunzător. Dispunând

prin decizia atacată ca întinderea despăgubirii să fie raportată la întregul

teren al reclamantei, este înlăturat printr-o motivare de fapt, fără niciun

temei juridic (motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

întregul raționament al primei instanțe.

A fost încălcată și

autoritatea de lucru judecat în privința situației de fapt și problemei de

drept dezlegate prin decizia nr. 671/2005 a Curții de Apel Brașov, care a

stabilit irevocabil că întinderea răspunderii trebuie raportată doar la

suprafața efectiv ocupată de construcțiile pe care le deține, ca și la situația

juridică diferită a celor patru parcele, parcela x din CF Brașov fiind

liberă de construcții.

Faptul că întregul

teren ar fi devenit inutilizabil pentru edificarea unor construcții care să se

încadreze în aspectul arhitectural al zonei, nu echivalează cu faptul că

terenul nu mai poate fi folosit în alte scopuri (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Împrejurarea că întregul

teren nu poate fi construit, nu determină o lipsire totală de fructe civile,

care în materie imobiliară sunt reprezentate numai de valoarea folosinței -

chirii, ci eventual un prejudiciu de altă natură. Aceasta pentru că terenul

neocupat de construcții ar putea fi folosit în alte scopuri, iar nu exclusiv

constructive.

Or, prin cererea de

chemare în judecată reclamanta nu a solicitat dezdăunarea pentru un beneficiu

nerealizat prin imposibilitatea de a realiza alte construcții pe terenul său,

ci pentru împiedicarea dreptului său de folosință (304 pct. 6 C. proc. civ.),

ce nu-i este imputabil decât în limita suprafeței ocupate de hotelul și terasa

proprietatea sa.

Pe de altă parte,

terenul litigios nu este format dintr-un singur lot ale cărui caracteristici să

nu permită o utilizare parțială, ci este constituit din patru parcele

distincte, astfel încât nu se poate reține că este un bun cu o destinație

urbanistică determinată și exclusivă, care să fi devenit improprie din culpa

sa.

În acest sens, prin

decizia nr. 1493/ R din 27 septembrie 2000 pronunțată de Curtea de Apel Oradea

și, de asemenea, prin Decizia nr. 671/2005 a Curții de Apel Brașov, s-a

stabilit cu putere de lucru judecat că parcela din CF Brașov este în

totalitate liberă de construcții, fiind amenajată doar ca parcaj public și

neîngrădit, situație în care reclamanta poate să exercite prerogativele

dreptului său de proprietate asupra acestui teren.

Prin decizia atacată

au fost înfrânte prevederile art. 1086 C. civ. raportat la art. 1058, art. 480

și art. 483 C. civ., sens în care s-a învederat că, deși în acord cu

dispozițiile deciziei de casare, tribunalul a stabilit incidența în cauză a

prevederilor art. 1078 și 480 C. civ., prin hotărârea pronunțată a dat

eficiență și prevederilor art. 483 C. civ. și a stabilit răspunderea sa doar

pentru fructele civile evaluate la valoarea lipsei de folosință a terenului ce

este ocupat de construcții.

Prin decizia atacată,

curtea de apel deși reține aceleași temeiuri, extinde nejustificat răspunderea

sa și pentru restul terenului, cu încălcarea autorității de lucru judecat a

deciziei de casare pronunțată de aceeași instanță.

Or, potrivit art. 1078

C. civ. și art. 1086 C. civ., răspunderea sa nu poate fi atrasă decât în

limitele terenului efectiv ocupat, respectiv exclusiv acea pe care se află

construcțiile. Rețelele edilitare aflate pe acest teren deservesc întreaga zonă

Cioplea și orașul Predeal; parcajele nu sunt îngrădite și nici nu sunt taxate,

ca și trotuarele, care sunt spații publice; de asemenea, spațiile verzi sunt

administrate și întreținute de autoritatea locală.

Hotărârea a fost dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii fiind înfrânte dispozițiile art. 261

C. proc. civ., art. 30 și urm. din Decretul-lege nr. 115/1938, precum și art. 201,

202 și urm. C. proc. civ.

Cu referire la acest

aspect, s-a susținut că greșit instanța de apel nu a mai procedat și la

analizarea criticilor încadrate în motivul 2.1 din apelul său, considerând că

atâta timp cât terenurile neocupate de construcții sunt inutilizabile pentru

reclamantă, devine neimportant aspectul câtimii/întinderii suprafeței ocupate

de construcții.

Or, această

chestiune, în raport de pretenția părții, era esențială pentru justa

soluționare a cauzei. Cu referire la acest aspect s-a arătat că expertiza F.G.

este neconcludentă, întrucât conține o seamă de erori de identificare a

hotarelor, ori de raportare la repere neconvingătoare, cu consecința

impreciziei amplasamentului hotarelor și a suprafeței terenului proprietatea

reclamantei și implicit cu privire la pretențiile cuvenite acesteia.

Hotărârea este dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii fiind înfrânte dispozițiile art. 167

- 169 și urm. C. proc. civ., întrucât instanța a dat eficiență unei probe

extrajudiciare, fără ca aceasta să fie încuviințată și însușită de părți.

Instanța a nesocotit și prevederile art. 315 C. proc. civ., întrucât deși prin

decizia de casare din primul ciclu procesual se dispusese completarea

probațiunii, în rejudecare, contrar propriei sale convingeri, curtea de apel nu

a mai administrat nici o probă și a dat eficiență unor dovezi inițial

înlăturate. Expertiza S.C. în raport de ale cărei constatări s-a procedat la

determinarea despăgubirii constituie o opinie asupra unei alte lucrări de

expertiză, astfel încât părerea acestui expert nu putea fi reținută decât drept

un argument împotriva opiniei expertului D.D.

Valoarea de 1,91

euro/ mp nu poate avea caracterul reținut de expert, de chirie, întrucât nu

exprimă valoarea unitară a folosinței imobilului litigios, ci beneficiul

capitalizării valorii de piață a terenului în caz de vânzare.

Criticând modalitatea

de determinare a echivalentului lipsei de folosință, recurenta a susținut că

valoarea reală corespunde celei de 0,19 euro/mp/lună pentru criteriile comune

de determinare a chiriilor sau 0,18 euro/mp/lună pentru valoarea de concesiune

practicată de consiliul local.

A fost înfrânt

principiul disponibilității procesuale întrucât a rezolvat greșit motivul 1 din

apelul său, răspunzând doar parțial acestuia, cu referire la temeiul juridic al

acțiunii deduse judecății.

Au învederat că unica

modalitate de dezdăunare este doar în limita beneficiului realizat de pârâtă în

detrimentul reclamantei, respectiv cel mult în limita valorii de folosință a

suprafețelor ocupate, temeiul unei astfel de acțiuni neputându-l constitui

decât faptul îmbogățirii fără justă cauză.

Dacă s-ar reține

incidența delictului civil ar fi trebuit dovedită existența elementelor

răspunderii civile, context în care a menționat că nu poate fi titularul

obligației de dezdăunare, care aparține în exclusivitate statului prin

autoritățile sale locale și pentru care au fost instituite măsuri reparatorii,

care exclud posibilitatea restituirii posesiei bunului în situația în care

acesta este afectat de construcții și mai mult, este deținut de o societate

comercială privatizată,

Prin instituirea

răspunderii în sarcina sa, s-ar crea o discriminare nepermisă între diversele

categorii de deținători ai bunurilor preluate de către stat, contrar

dispozițiilor constituționale și celor convenționale.

Recursurile nu sunt

fondate.

Prin decizia nr. 671/

AP din 9 noiembrie 2005, Curtea de Apel Brașov procedând la admiterea

apelurilor părților și desființarea sentinței nr. 171 din 25 aprilie 2005 a

Tribunalul Brașov, a reținut nelegalitatea procedeului instanței de fond de a

schimba temeiul juridic al cererii deduse judecății, care nu a fost pus în

discuție contradictorie a părților în conformitate cu prevederile art. 129 alin.

4 C. proc. civ., cu consecința încălcării dreptului la apărare al ambelor

părți.

S-a stabilit astfel

că instanța de trimitere va avea în vedere cu ocazia rejudecării, incidența

textelor de lege invocate în raport de obiectul cererii prin care se solicită

dezdăunarea reclamantei relativ la lipsa de folosință cauzată prin ocuparea

fără drept a terenului proprietatea sa.

Conformându-se

dispozițiilor instanței de control judiciar, prima instanță, prin încheierea

din 14 aprilie 2006, a pus în discuția părților temeiul juridic al cererii

deduse judecății, sens în care reclamanta a susținut că acesta îl constituie

prevederile art. 482, 494 C. civ. și art. 1073 și urm. C. civ., (inclusiv note

scrise).

Ulterior, prin

încheierea din 23 iunie 2006 (f. 65-66 dos. fond), în raport de pretenția

reclamantei de a fi despăgubită pentru neîndeplinirea de către pârâtă a

obligației de a-i respecta toate atributele dreptului său de proprietate, a

apreciat în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.,

că temeiul juridic al acțiunii deduse în justiție este cel reprezentat de art. 480

C. civ. și art. 1078 C. civ., dispoziții în raport cu care a procedat la

soluționarea raportului juridic litigios.

Încheierea

menționată, interlocutorie, nefiind atacată prin apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței tribunalului, a intrat în puterea lucrului judecat, motiv

pentru care nu mai poate constitui obiect de critică în calea de atac

exercitată de această parte, impunându-se instanțelor învestite cu soluționarea

prezentei cauze. Mai mult, instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat

de reclamant, ci de cauza acțiunii, corect stabilită de instanțe și în limitele

căreia s-au pronunțat instanțele.

Prin urmare,

criticile pârâtei relativ la acest aspect - calificarea acțiunii, stabilirea

temeiului juridic al cererii, ori greșita stabilire a acestuia, nu pot fi

primite în raport de considerentele expuse.

Nu sunt fondate nici

criticile din recursul ambelor părți privind modalitatea de determinare a

despăgubirii, întrucât acestea vizează, în realitate, aspecte de netemeinicie a

hotărârii atacate, nesusceptibile a fi invocate în calea extraordinară de atac

a recursului, în raport de actuala sa reglementare.

Prin urmare, toate

aspectele vizând neadministrarea unei probe, interpretarea sa eronată ori cele

privind chestiunile de ordin tehnic de stabilire a sumei datorate cu titlu de

despăgubiri, nu pot fi subsumate nici uneia dintre criticile de nelegalitate

prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., context în care

criticile părților relativ la aspectul menționat se vădesc a nu fi fondate.

Nu sunt fondate nici

criticile invocate în recursul pârâtei privind greșita stabilire a despăgubirii

în raport de întreaga suprafață, proprietatea reclamantei potrivit evidențelor

de publicitate imobiliară, întrucât deși pârâta ocupă efectiv (cu construcții)

o suprafață mai mică, restul terenului reclamantei, care se înscrie în

ansamblul arhitectonic al complexului hotelier deținut de pârâtă este

inutilizabil pentru reclamantă, astfel încât aceasta este îndreptățită la daune

pentru imposibilitatea exercitării unuia dintre atributele dreptului său de

proprietate.

Nici criticile

constând în îndreptățirea reclamantei de a beneficia doar de măsurile

reparatorii prevăzute de legea specială de reparație nu pot fi primite în

raport de natura juridică a litigiului, de drept comun, căruia i se aplică

normele stipulate de codul civil și nu cele din Legea nr. 10/2001, dar și în

raport de faptul că fiind stabilită irevocabil calitatea reclamantei de

proprietar al bunului litigios și înscrisă ca atare în evidențele de

publicitate imobiliară, bun deținut de pârâtă, sunt aplicabile normele comune

în materie, invocate de reclamantă și legal reținute de instanță.

Sunt nefondate și

criticile privind nelegalitatea încheierii din 22 iunie 2010 pronunțată de

aceeași instanță de apel, întrucât pentru a fi dispusă întreruperea cursului

judecății în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., legea pretinde condiția ca

dezlegarea pricinii să atârne în tot sau în parte, de existența sau neexistența

unui drept care face obiectul unei alte judecăți, cerință ce nu este întrunită

în cauză, cum legal a reținut curtea de apel. Nu se poate susține că cererea de

dezdăunare dedusă judecății, atârnă de soluționarea litigiului invocat drept

cauză de suspendare, atâta vreme cât pretenția reclamantei își are fundamentul

în dreptul său de proprietate constatat judiciar și înscris în evidențele de

publicitate imobiliară, ceea ce determină prin consecință inexistența cerinței

impusă de norma legală evocată și confirmă astfel justețea soluției curții de

apel relativ la aspectul analizat. Dat fiind caracterul acestei încheieri, ce

poate fi atacată doar odată cu fondul, va fi respinsă excepția tardivității

recursului declarat împotriva sa.

Ca urmare, pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile

deduse judecății vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

recursului formulat de pârâta SC C.H.B. SA împotriva încheierii din data de 22

iunie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta R.C.C. împotriva deciziei nr. 93/ AP din 6

iulie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale și de pârâtul SC C.H.B. SA

împotriva deciziei nr. 93/ AP din 6 iulie 2010 și a încheierii din data de 22

iunie 2010, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2011.