Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.05.2001
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1000/2003

HOTĂRÂRE
10.05.2001
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1000/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 148, pronunțată, la data de 20 februarie 2001, în dosarul nr. 205/2001, Tribunalul Caraș-Severin a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R.M.S. SRL împotriva pârâtei SC S.A.L. SRL, cu consecința obligării acesteia să plătească reclamantei suma de 12.500.000 lei, reprezentând reactualizarea creanței de 72.522.645 lei, neachitată și suma de 1.075.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Apelul formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca fiind neîntemeiat, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 520 , pronunțată, la data de 10 mai 2001, în dosarul nr. 3021/2001.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs apelanta-pârâtă SC S.A.L. SRL, criticând-o pentru nelegalitate. Analizând regularitatea cererii de recurs, în raport cu prevederile Codului de procedură civilă, se constată că această cerere nu poartă semnătura reprezentantului legal al societății recurente și nici sigiliul acesteia. Cu toate că recurenta a fost legal citată cu mențiunea de a semna recursul, conform celor dispuse prin încheierea din 11 decembrie 2002, în considerarea prevederilor art. 82 alin. (1) raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ. și pentru a înlătura orice incertitudine cu privire la manifestarea sa de voință în sensul de a sesiza instanța cu evocata cerere, aceasta nu a transmis un exemplar semnat al recursului până la termenul sorocit și nu s-a prezentat în instanță, prin reprezentant legal, spre a împlini menționata lipsă a semnăturii de care a fost încunoștințată.

Așa fiind, apreciind refuzul recurentei de a semna recursul declarat în cauză prin reprezentanții săi legali, conform cerințelor legale, ca un abuz de drept procesual, Curtea va admite excepția invocată din oficiu și va face aplicarea sancțiunii prevăzută imperativ de art. 133 alin. (1) C. proc. civ., vătămarea fiind, astfel, prezumată.

D E C I D E Admite excepția. Anulează recursul declarat de pârâta SC S.A.L. SRL Deva împotriva deciziei nr. 520 din 10 mai 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca inform. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2001-05-10
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1000/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC „S.” SRL Deva împotriva deciziei nr.520 din 10 mai 2001 a Curții de Apel Timișoara- Secția comercială și de contencios administrativ. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedu
ÎCCJ 2003-11-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4282/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. A. S. SRL Arad l-a chemat în judecată pe pârâtul C.I., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 58.368.496 lei cu titlu de preț, 29
ÎCCJ 2003-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3147/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1099/COM din 3 mai 2001, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC L.P. SRL împotriva pâr
ÎCCJ 2005-12-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5938/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 iulie 1999, reclamanții R.B. și S.T., prin mandatar C.F. au chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA și SC S.B. SRL București, pentru ca prin
ÎCCJ 2008-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1502/2008
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 17 mai 2006 reclamantul C.V.M. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Timișoara pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă