Decizia nr. 4282/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 369/2001 a Tribunalului Arad

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. A. S. SRL Arad l-a chemat în judecată pe pârâtul C.I., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 58.368.496 lei cu titlu de preț, 29.193.862 lei cu titlu de dobânzi comerciale calculate pentru perioada 5 iunie 1999 – 15 aprilie 2001 și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 369 din 2 mai 2001, Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și l-a obligat pe pârât să-i plătească acesteia suma de 58.368.496 lei cu titlu de preț, 8.755.274 lei cu titlu de dobânzi comerciale pe perioada 5 iunie 1999 – 15 aprilie 2001 și 4.672.426 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că pârâtul, în calitate de cumpărător, nu și-a îndeplinit obligația contractuală de plată a prețului produselor achiziționate de la reclamantă. Prin decizia civilă nr. 836/R din 31 octombrie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârât și, în consecință, a schimbat sentința mai sus menționată și, în fond, a respins acțiunea formulată de reclamantă. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că pârâtul nu a recunoscut ridicarea produselor în litigiu și nu și-a recunoscut semnătura aplicată pe factură; reclamanta nu a făcut dovada livrării efective a produselor facturate și deși s-au acordat două termene pentru o verificare comună la sediul reclamantei părțile au declarat că aceasta nu a dat nici un rezultat.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea pronunțată de această instanță în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. solicitând modificarea ei și menținerea întru totul a sentinței tribunalului, ca fiind legală și temeinică. Recurenta arată astfel că nu s-a emis aviz de expediție și deci nu a putut fi administrat ca probă, dar dintr-o serie de documente pe care le-a depus la dosar, ce au valoare de probe indirecte, se poate concluziona că pârâtul a primit marfa. Totodată, susține că greșit s-a reținut că pârâtul nu și-a recunoscut semnătura aplicată pe factură, deoarece pârâtul nu s-a referit în motivele sale de apel la nerecunoașterea semnăturii sale pe factură, situație în care reclamanta ar fi solicitat efectuarea unei expertize grafologice, pentru a dovedi că pârâtul a semnat factura în cauză.

Recursul este fondat. Din examinarea actelor dosarului, se constată că pârâtul a cumpărat marfă de la reclamantă, respectiv cantitatea de 4.965 kg. concentrat BROILER, în valoare de 58.368.496 lei, iar pentru încasarea contravalorii acesteia s-a întocmit factura nr.2108021 din 6 august 1999. Pârâtul, deși notificat prin adresa nr. 125 din 10 august 2000 să achite prețul datorat, nu și-a îndeplinit această obligație ce-i revenea potrivit convenției părților. Vânzarea în speță a constituit o operațiune juridică comercială valabilă, în condițiile art. 1294 C. civ. și art. 46 C. com., în măsura în care semnătura de pe factura întocmită la predarea mărfii nu a fost contestată de către pârât, astfel cum greșit a reținut instanța de apel, și, oricum, în cauză nu s-a dovedit că aceasta nu ar aparține pârâtului, prin înscrierea acestuia în fals.

Operațiunea de vânzare-cumpărare a fost dovedită și prin documentele suplimentare depuse în dosarul de apel, din care rezultă că pârâtul a ridicat produsele direct de la moară, în mai multe tranșe, în perioada 1 august 1999 – 17 august 1999, factura fiind emisă după ce magazia de produse finite a reclamantei a primit bunul de transfer de la moară, prin care aceasta s-a descărcat din stoc cu cantitatea de produse procesate, pentru a putea fi contabilizate cantitățile și valorile ce au ieșit din producție. Prin urmare, refuzul de plată al pârâtului a prețului produselor ridicate, în sumă de 58.368.496 lei se reține a fi nejustificat, împrejurare în care corect au fost acordate și dobânzile comerciale datorate în parte, în sumă de 8.755.274 lei, pentru perioada 5 iunie 1999 – 15 aprilie 2001, în conformitate cu dispozițiile art. 43 C. com.

și art. 3 alin. (3) O.G. nr. 9/2000. În consecință, pentru considerentele mai sus arătate, se va admite recursul declarat în cauză de reclamantă, se va modifica decizia recurată și se va respinge apelul formulat de pârât, menținându-se ca fiind legală și temeinică sentința pronunțată de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S. SRL Arad împotriva deciziei nr. 836/R din 31 octombrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul C.I. împotriva sentinței nr. 369 din 2 mai 2001 a Tribunalului Arad. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6 noiembrie 2003.