ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4282/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.C. A. S. SRL Arad l-a chemat în

judecată pe pârâtul C.I., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de

58.368.496 lei cu titlu de preț, 29.193.862 lei cu titlu de dobânzi comerciale

calculate pentru perioada 5 iunie 1999 – 15 aprilie 2001 și la plata cheltuielilor

de judecată.

Prin sentința civilă nr. 369 din 2 mai 2001,

Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantă și l-a obligat pe pârât să-i plătească

acesteia suma de 58.368.496 lei cu titlu de preț, 8.755.274 lei cu titlu de

dobânzi comerciale pe perioada 5 iunie 1999 – 15 aprilie 2001 și 4.672.426 lei

cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a

reținut că pârâtul, în calitate de cumpărător, nu și-a îndeplinit obligația

contractuală de plată a prețului produselor achiziționate de la reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 836/R din 31 octombrie

2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ,

a admis apelul declarat de pârât și, în consecință, a schimbat sentința mai sus

menționată și, în fond, a respins acțiunea formulată de reclamantă.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a

reținut că pârâtul nu a recunoscut ridicarea produselor în litigiu și nu și-a

recunoscut semnătura aplicată pe factură; reclamanta nu a făcut dovada livrării

efective a produselor facturate și deși s-au acordat două termene pentru o

verificare comună la sediul reclamantei părțile au declarat că aceasta nu a dat

nici un rezultat.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat

recurs reclamanta, criticând hotărârea pronunțată de această instanță în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. solicitând modificarea ei

și menținerea întru totul a sentinței tribunalului, ca fiind legală și

temeinică.

Recurenta arată astfel că nu s-a emis aviz de

expediție și deci nu a putut fi administrat ca probă, dar dintr-o serie de

documente pe care le-a depus la dosar, ce au valoare de probe indirecte, se

poate concluziona că pârâtul a primit marfa.

Totodată, susține că greșit s-a reținut că

pârâtul nu și-a recunoscut semnătura aplicată pe factură, deoarece pârâtul nu

s-a referit în motivele sale de apel la nerecunoașterea semnăturii sale pe

factură, situație în care reclamanta ar fi solicitat efectuarea unei expertize

grafologice, pentru a dovedi că pârâtul a semnat factura în cauză.

Recursul este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se constată că

pârâtul a cumpărat marfă de la reclamantă, respectiv cantitatea de 4.965 kg.

concentrat BROILER, în valoare de 58.368.496 lei, iar pentru încasarea

contravalorii acesteia s-a întocmit factura nr.2108021 din 6 august 1999.

Pârâtul, deși notificat prin adresa nr. 125 din

10 august 2000 să achite prețul datorat, nu și-a îndeplinit această obligație ce-i

revenea potrivit convenției părților.

Vânzarea în speță a constituit o operațiune

juridică comercială valabilă, în condițiile art. 1294 C. civ. și art. 46 C. com.,

în măsura în care semnătura de pe factura întocmită la predarea mărfii nu a

fost contestată de către pârât, astfel cum greșit a reținut instanța de apel,

și, oricum, în cauză nu s-a dovedit că aceasta nu ar aparține pârâtului, prin

înscrierea acestuia în fals.

Operațiunea de vânzare-cumpărare a fost dovedită

și prin documentele suplimentare depuse în dosarul de apel, din care rezultă că

pârâtul a ridicat produsele direct de la moară, în mai multe tranșe, în

perioada 1 august 1999 – 17 august 1999, factura fiind emisă după ce magazia de

produse finite a reclamantei a primit bunul de transfer de la moară, prin care

aceasta s-a descărcat din stoc cu cantitatea de produse procesate, pentru a

putea fi contabilizate cantitățile și valorile ce au ieșit din producție.

Prin urmare, refuzul de plată al pârâtului a

prețului produselor ridicate, în sumă de 58.368.496 lei se reține a fi

nejustificat, împrejurare în care corect au fost acordate și dobânzile comerciale

datorate în parte, în sumă de 8.755.274 lei, pentru perioada 5 iunie 1999 – 15

aprilie 2001, în conformitate cu dispozițiile art. 43 C. com. și art. 3 alin. (3)

O.G. nr. 9/2000.

În consecință, pentru considerentele mai sus

arătate, se va admite recursul declarat în cauză de reclamantă, se va modifica

decizia recurată și se va respinge apelul formulat de pârât, menținându-se ca

fiind legală și temeinică sentința pronunțată de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta S.C. A. S. SRL Arad împotriva deciziei nr. 836/R din 31 octombrie

2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ.

Modifică decizia recurată în sensul că respinge

apelul declarat de pârâtul C.I. împotriva sentinței nr. 369 din 2 mai 2001 a

Tribunalului Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 6

noiembrie 2003.