ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3139/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1019/PI din

6 noiembrie 2000, Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC K.G.K. SRL București

împotriva pârâtei SC N.S. SRL Arad și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă

să-i plătească reclamantei suma de 74.442.831 lei, reprezentând preț, 2.977.712

lei penalități de întârziere și 8.788.412 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în ce privește cheltuielile de judecată, că pârâta nu

a făcut o recunoaștere necondiționată a pretențiilor reclamantei, ci,

dimpotrivă, a invocat posibilitatea compensării datoriilor părților, și, prin

urmare, datorează cheltuieli de judecată, în cuantumul mai sus menționat.

Prin decizia civilă nr. 139/A din 15

februarie 2001, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței mai sus menționate, cu motivarea că, în mod corect, prima instanță a

refuzat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., care

presupun o achiesare necondiționată a pârâtei la pretențiile reclamantei.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâta, susținând că, în mod greșit, a fost obligată la plata

cheltuielilor de judecată, deoarece, la primul termen de judecată, din 9

octombrie 2000, a recunoscut pretențiile reclamantei, arătând că va acoperi

datoria cu produse din magazinul său și nu s-a opus admiterii acțiunii

formulată de aceasta.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Chiar în măsura în care pârâta ar fi

recunoscut necondiționat, la prima zi de înfățișare din 9 octombrie 2000, pretențiile

reclamantei într-un mod necondiționat, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, atâta

timp cât aceasta a făcut propuneri pentru compensarea debitului, solicitând

administrarea de probe, aplicarea dispozițiilor art. 275 C. proc. civ., în

sensul neobligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, nu era posibilă,

întrucât în obligațiile decurgând din raporturi juridice comerciale, cum este

cazul în speță, potrivit dispozițiilor art. 43 C. com., debitorul este de drept

în întârziere.

În consecință, stabilindu-se că

pârâta datorează contravaloarea pretențiilor solicitate de reclamantă prin

acțiune, în mod corect, ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză au

apreciat că datorează și cheltuielile de judecată aferente, pretinse, la plata

cărora întemeiat pârâta a fost obligată.

Astfel fiind, în conformitate cu

considerentele mai sus arătate, recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei

curții de apel urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

pârâtei SC N.S. SRL Arad împotriva deciziei nr. 139 din 15 februarie 2001 a

Curții de Apel Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 24 iunie 2003.