ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4373/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4373/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2001)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

S.C.C.A T. Arad a chemat în judecată

SC G.I. SRL București, pentru a fi obligată să-i plătească suma de 7.625.815

lei cu titlu de preț motivând că a livrat pârâtei marfă, iar aceasta nu a

plătit-o în termen de 30 de zile de la predare, așa cum s-a obligat prin

contractul încheiat între părți.

Tribunalul Arad, prin sentința

civilă nr. 2749 din 24 septembrie 2003 a respins acțiunea ca prematură reținând

că înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a

încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă, așa cum se prevede în

art. 720

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta arătând că este nelegală deoarece acțiunea a fost

înregistrată la Judecătoria Arad la data de 17 decembrie 1998, când procedura

concilierii nu avea suport legal fiind introdusă în C. proc. civ., prin O.U.G. nr.

138/2000, Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 198 din 14 iunie

2004 a respins apelul ca nefondat.

Hotărând astfel, instanța de apel a

reținut că într-adevăr la data introducerii acțiunii nu era prevăzută procedura

concilierii prealabile dar acțiunea este nefondată pentru că prin sentința

penală nr. 622 din 15 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul București, în

dosarul nr. 3302/2000 inculpata T.C., cea care a ridicat marfa de la reclamantă

sub numele de P.A., a fost condamnată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni

printre care și cea de înșelăciune în dauna reclamantei.

În ceea ce privește facturile și

contractul care stau la baza pretențiilor reclamantei au fost declarate ca

fiind false și anulate, iar inculpata obligată la plata sumei de 7.627.815 lei,

cu dobânzile aferente către reclamantă, situație în care instanța nu a putut

reține existența unor raporturi comerciale între părți, cu atât mai mult cu cât

marfa nu a ajuns în posesia pârâtei, ci a fost valorificată de persoane care au

înșelat reclamanta folosind actele false.

Nemulțumită de decizia pronunțată,

reclamanta a declarat recurs invocând ca temei dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Susține că pârâta este cea care

trebuie să-i achite prețul pentru marfa livrată, deoarece inculpații nu puteau

ridica marfa dacă nu aveau acordul acestei unități, din rechizitoriu rezultând

că inculpații au folosit delegații valabile și delegații false și au recunoscut

că au ridicat marfă în contul intimatei și au sustras-o pentru folosință

proprie.

Recursul nu este fondat.

Conform art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de

nelegalitate, când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Examinând decizia atacată, Instanța

Supremă constată că instanța de apel a apreciat în mod corect probele

administrate, iar decizia pronunțată este legală și temeinică.

Într-adevăr prin decizia penală nr. 622

din 15 octombrie 2001 a Tribunalului București, soluție confirmată de Curtea de

Apel București prin decizia penală nr. 357 din 11 iunie 2002 au fost anulate

înscrisurile falsificate respectiv facturile și avizele de însoțire a

mărfurilor contractate, iar inculpații au fost obligați să achite părții civile

SC G.I. SRL București suma de 6.060.800 lei despăgubiri civile, cu dobânda

aferentă practicată de B.N.R. la data rămânerii definitive a hotărârii.

Din hotărârea penală susmenționată

rezultă că recurenta reclamantă s-a constituit parte civilă cu această sumă și

pentru recuperarea ei are posibilitatea să se îndrepte împotriva inculpaților.

Atâta timp cât marfa nu a fost

ridicată de la reclamantă de persoane delegate de pârâtă și nu a intrat în

patrimoniul său, SC G.I. SRL București nu poate fi obligată să achite

reclamantei suma pretinsă de aceasta, în cauză nefiind îndeplinite cerințele art.

969 și art. 1294 C. civ.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

stabilește că decizia atacată este legală și temeinică și drept urmare o va

menține prin respingerea recursului, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.C.C.A. T. Arad, împotriva deciziei nr. 198 din 14 iunie 2004 a

Curții de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2005.