Decizia nr. 2398/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 204/2001 a Tribunalului Brașov

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 204 din 21 februarie 2001, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC U.R. SA Făgăraș împotriva pârâtei SC T. SA Făgăraș și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei sumele de 500.000.000 lei reprezentând contravaloare marfă, precum și suma de 19.695.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta a vândut pârâtei marfă în valoare totală de 4.321.548.457 lei potrivit contractului de vânzare cumpărare nr. 7/1 iunie 2000, scadența plăților fiind stabilită în anexele nr. 1-7 la contract.

Pârâta nu a achitat contravaloarea produselor livrate, termenele scadente fiind cu mult depășite, plata fiind reeșalonată conform actului adițional din 3 octombrie 2000. Reclamanta a stăruit în recuperarea prețului mărfii sens în care a notificat pârâta prin executor judecătoresc (act nr. 905/2000). Față de cele sus menționate, în baza dispozițiilor art. 1361 și 1362 C. civ., potrivit cărora principala obligația a cumpărătorului este de a plăti prețul instanța a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 500.000.000 lei, reprezentând marfă neachitată cu respectarea termenului scadent. Instanța a făcut, de asemenea, și aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. Prin decizia nr. 491/AP din 24 iulie 2001, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut în esență că, î ncheindu-se contractul de vânzare-cumpărare între părți s-a transferat dreptul de proprietate asupra bunurilor la pârâtă, deci s-a născut și obligația acesteia de a plăti prețul, iar faptul că pârâta a înțeles să facă aceasta plată prin intermediul altei societăți, care nu și-a respectat obligațiile asumate nu este un motiv de exonerare a pârâtei de la plata prețului. Ca urmare, constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1361-1362 C. civ., instanța de apel a respins apelul pârâtei și a păstrat hotărârea atacată. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC T.I. SRL Tulcea, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 3, 8 și 10 C. proc.

civ. și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței tribunalului și deciziei atacate și, pe fond, trimiterea cauzei spre o justă judecare la instanța competentă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă susține astfel că sentința s-a pronunțat de către o instanță necompetentă material, competența în cauză aparținând Tribunalului Tulcea și nu Tribunalului Brașov (art. 304 pct. 3 C. proc. civ.); instanța de fond a pronunțat sentința împotriva unei societăți inexistente, respectiv SC T. SRL Făgăraș, pentru că nu există această societate, ci numai o sucursală fără personalitate juridică care nu poate sta în nume propriu în instanță (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.); printr-un act, procesul verbal din 4 august 2001 se recunoaște (SC U.R. SA) explicit cine a primit anvelopele și cine le plătește, în niciun caz societatea sa (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.). Asupra recursului de față, Înalta Curte constată următoarele: La termenul de judecată anterior, din 24 februarie 2010, stabilit pentru examinarea situației actuale a recursului, urmare verificărilor efectuate în sistemul informatizat a rezultat că procedura falimentului societății recurente s-a încheiat și s-a dispus radierea recurentei-pârâte din Registrul Comerțului. În această situație, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, acordându-se termen la 23 iunie 2010 pentru soluționarea recursului.

La termenul de astăzi, 23 iunie 2010, instanța de recurs, având în vedere împrejurarea mai sus menționată, a invocat din oficiu excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei pârâte și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții. Înalta Curte constatând că, urmare radierii recurentei-pârâte din Registrul Comerțului, aceasta și-a pierdut capacitatea de folosință și implicit pe cea de exercițiu, astfel cum sunt ele prevăzute de art. 5 din Decretul nr. 31/1954, reține că excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei-pârâte, invocată din oficiu de instanță este întemeiată, o va admite și va respinge, în consecință, recursul pârâtei, ca fiind formulat de o persoană juridică fără capacitate de exercițiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei pârâte SC T. SRL Tulcea - prin lichidator judiciar SC C.S.P.R.L. SRL Brăila. Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SRL Tulcea - prin lichidator judiciar SC C.S.P.R.L. SRL Brăila împotriva Deciziei nr. 491/AP din 24 iulie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca fiind formulat de o persoană juridică fără capacitate de exercițiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010.