ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1472/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 15 iunie 2000, reclamanta, SC C.A. SRL Brașov, a chemat-o în judecată pe pârâta, SC B.E.T. SRL Brașov, pentru ca, prin hotărârea pe care o va pronunța instanța de judecată, s-o oblige să-i plătească sumele de 10.089.155 lei reprezentând contravaloare facturi, 38.641.002 lei cu titlu de penalități de întârziere și cheltuieli de judecată. A susținut, în acțiune, că reclamanta a livrat pârâtei, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 6 din 1 august 1999, diferite mărfuri a căror contravaloare nu a fost achitată la termenele prevăzute în facturile emise. La data de 8 ianuarie 2001, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând 10.089.155 lei cu titlu de preț și 101.879.511 lei reprezentând penalități de întârziere.

Tribunalul Brașov, constatând existența clauzei compromisorii înscrisă în contractul încheiat, a declinat competența soluționării litigiului în favoarea Tribunalului Arbitral din cadrul Camerei de Comerț și Industrie Brașov.

Camera de Comerț și Industrie Brașov, Comisia de Arbitraj Comercial Tribunalul Arbitral, prin hotărârea arbitrală nr. 42 din 29 octombrie 2001, a admis acțiunea, obligând-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 150.303.718 lei cu titlu de pretenții, compusă din 10.089.155 lei reprezentând facturile emise de reclamantă și neachitate de către pârâtă; 140.214.563 lei reprezentând penalități de întârziere și 5.306.074 lei cheltuieli de judecată, așa cum și-a precizat cererea reclamanta, la data de 11 octombrie 2001. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul arbitral a motivat că, în temeiul contractului nr. 6 din 1 august 1999, reclamanta a livrat pârâtei diferite mărfuri care nu au fost plătite, sau au fost plătite cu întârziere, contractul prevăzând daune pentru fiecare zi de întârziere a plății în cuantum de 2%, calculate de la data scadenței.

Suma datorată cu titlu de facturi neachitate s-a constatat a fi de 10.089.155 lei, iar cuantumul penalităților de întârziere ridicându-se la 140.214.563 lei. A mai reținut instanța de judecată că, „imputația plății” invocată în apărare de către pârâtă, nu poate fi avută în vedere aceasta fiind străină de natura pricinii, deoarece unele facturi nu au fost plătite de pârâtă și pentru aceasta s-a aplicat sancțiunea penalităților de întârziere prevăzută de contract, că alte facturi au fost achitate cu întârziere, pentru care, conform contractului au fost calculate de asemenea penalități de întârziere. S-a avut în vedere că, pentru fiecare factură plătită, s-a menționat numărul chitanței care atestă plata, specificația respectivă.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat acțiune în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. Prin decizia nr. 187/R din 20 martie 2002, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reținând că, în conformitate cu dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată dacă încalcă dispozițiile imperative ale legii. Or, în speță, nu este îndeplinită această condiție, întrucât dispozițiile art. 1110, 1111 C. civ., nu sunt imperative, acestea având caracter dispozitiv. De asemenea, chitanțele eliberate pentru confirmarea plăților fac dovada obiectului concret al plății, conform contractului, așa încât dispozițiile art. 1110, 1111 C. civ., cu privire la imputația plății, nu-și au aplicabilitate în speță.

În contra acestei hotărâri, pârâta a declarat recurs, susținând că, în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ., hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică precum și dispozițiile imperative ale legii, deoarece în concepția art. 1111 C. civ., imputarea plății se face numai în ceea ce privesc dobânzile compensatorii iar nu și cele moratorii, și că, în temeiul art. 1110 C. civ., imputarea plății poate fi dispusă numai în cazul mai multor datorii, ceea ce în cauză nu a fost dovedit. De asemenea, a susținut că acțiunea în anulare este asimilată căii de atac a recursului, astfel că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., hotărârea urmând a fi examinată sub toate aspectele.

A mai susținut recurenta, că imputația plății nu poate fi făcută asupra penalităților de întârziere care reprezintă daune interese moratorii, astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 1111 C. civ., și că pentru a opera imputația plății este necesar ca un debitor să aibă mai multe datorii, având ca obiect prestații de aceeași natură față de același debitor, or, în speță, pârâta a avut o singură datorie, astfel încât au fost încălcate dispozițiile art. 1110 C. civ. Ca urmare, penalitățile despre care reclamanta face vorbire nu sunt datorii (sume exigibile) pentru ca plata să se impute asupra acestora, și că penalitățile devin exigibile numai atunci când debitorul lor este obligat prin hotărâre judecătorească sau arbitrală la daune interese.

Un alt motiv, invocat de recurentă, constă în susținerea că pârâta a efectuat o plată de 16.536.412 lei, și nu de 10.900.000 lei cum a reținut instanța de judecată, și că în această situație, obligația de plată fiind stinsă, nu mai sunt datorate penalități de întârziere. În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., art. 312 și 366 alin. final C. proc. civ. Recursul este nefondat. Conform dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, sau când cuprinde motive contradictorii ori străine pricinii; când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit vădit neîndoielnic al acesteia; când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Din hotărârea atacată rezultă că toate motivele invocate în acțiunea în anulare au fost analizate de instanța de control judiciar, care a interpretat corect actul juridic dedus judecății, hotărârea pronunțată fiind întemeiată. Astfel, instanța de control judiciar, analizând acțiunea în anulare prin prisma art. 364 lit. i) C. proc. civ., a constatat că, prin hotărârea arbitrală, nu au fost încălcate dispoziții imperative ale legii. Corect Curtea de Apel a reținut, că dispozițiile art. 1110 și 1111 C. civ. sunt norme dispozitive și nu norme imperative, nefiind întrunite condițiile cerute de lege pentru anularea hotărârii arbitrale. Articolele 1110 C. civ. și 1111 C. civ., reglementează instituția imputației plății, instituție care se aplică atunci când debitorul are mai multe datorii față de creditor și a efectuat o plată care nu acoperă toate datoriile, urmând a se decide care din aceste datorii urmează a fi stinsă.

Imputația plății nu a constituit temeiul de drept al acțiunii în pretenții de față, ea neputând fi aplicată daunelor interese, deoarece, în speță, aceasta formează o datorie distinctă și independentă, debitorul fiind osândit la daune interese pentru neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau executarea cu întârziere a obligației, sub forma penalităților de întârziere. În speță, fiecare factură reprezintă o datorie a debitorului, cu o valoare , cu un termen de plată. Pentru fiecare factură s-au făcut plăți parțiale, atrăgând stingerea parțială a datoriei și scăderea acesteia, nu imputația plății, așa cum s-a susținut, aplicabile fiind dispozițiile art. 1082 C. civ., 1073 C. civ.

Se constată, deci, că dispozițiile art. 1110 și 1111 C. civ., nu sunt aplicabile, în speță, că aceste norme sunt dispozitive supletive, permițând subiectelor de drept să aibă o anumită conduită care este obligatorie numai pentru părți și numai în cazul în care nu au prevăzut prin voința lor o altă conduită. Or, în speță, nu există o astfel de convenție. Având în vedere acest considerent, motivele legate de aplicabilitatea instituției imputației plății, asupra dobânzilor moratorii și compensatorii și existenței mai multor datorii, nu pot fi reținute, ele depășind cadrul litigiului și al art. 364 lit. i) C. proc. civ. În ceea ce privește ultimul motiv de recurs, privind faptul că întreaga datorie a fost achitată, că greșit tribunalul arbitral a reținut că suma plătită în contul datoriei față de intimată este de 10.900.000 lei și nu 16.536.412 lei, cât s-a plătit în fapt, Curtea reține că acesta depășește cadrul impus de textul art. 364 lit. i) C. proc.

civ., care nu permite analiza asupra fondului pricinii. Cât privește susținerea, potrivit căreia acțiunea în anulare este asimilată căii de atac a recursului, astfel că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că hotărârea în anulare, nefiind supusă apelului, motivele de recurs împotriva hotărârii date asupra acțiunii în anulare nu sunt limitate la cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., găsindu-și aplicarea art. 304 1 C. proc. civ. Față de această dispoziție, Curtea a examinat recursul sub toate aspectele, având ca bază de analiză dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., prin prisma căruia a constatat că nu au existat motive privind anularea hotărârii arbitrale, întrucât nu au fost încălcate norme de ordine publică, sau care privesc bunele moravuri, sau norme imperative ale legii.

Așa fiind, Curtea, constatând că hotărârea instanței de apel este la adăpost de orice critică, urmează a respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de pârâta, SC B.E.T. SRL Brașov, împotriva deciziei nr. 187/R din 20 martie 2002, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 aprilie 2004.