Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
13 decembrie 2005

Decizia nr. 5938/2005 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 234/2000 a Tribunalului Alba

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 21 iulie 1999, reclamanții R.B. și S.T., prin mandatar C.F. au chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA și SC S.B. SRL București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 22 iunie 1999 din cadrul SC U. SA, prin care s-a hotărât majorarea capitalului social și schimbarea consiliului de administrație. Prin sentința civilă nr. 234 din 10 martie 2000, Tribunalul Alba a respins acțiunea reclamantelor, ca nefondată, cu 952.000 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 155 din 28 februarie 2001, a respins apelul reclamanților, pe care i-a obligat la cheltuieli de judecată în sumă de 1.000.000 lei.

Împotriva acestei soluții, reclamanții au declarat recurs, prin care se solicită, în esență, admiterea acțiunii sale de constatare a nulității hotărârii A.G.A. atacate. În legătură cu recursul de față se rețin următoarele: Potrivit art. 133 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Iar dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în care a fost invocată nulitatea. În speță, s-a invocat lipsa semnăturii recursului de către reclamanți, cărora instanța le-a acordat numeroase termene pentru acoperirea acestei neregularități.

Având în vedere dispozițiile legale de mai sus și constatând că recurenții nu și-au îndeplinit această obligație legală prevăzută sub sancțiunea nulității, urmează a fi făcută aplicațiunea art. 133 C. proc. civ. În consecință, recursul formulat de reclamantă va fi declarat nul.

DECIDE Declară nul recursul declarat de reclamanții R.B. și S.T., împotriva deciziei nr. 155 din 28 februarie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.